Eugen Barbu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, Bucureşti - d. 7 septembrie 1993, Bucureşti) a fost un membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist român, laureat al premiului Herder.
Cuprins |
[modifică] Scurtă prezentare
Important prozator român contemporan, pamfletar, jurnalist, scenarist, publicist, membru corespondent al Academiei Române, contestat vehement de anumiţi critici pentru plagiatul dovedit din romanul Incognito.
A fost de asemenea contestat, mai ales după decembrie 1989 şi pentru campaniile de factură antisemită, din revista Săptămâna pe care a creat-o şi condus-o şi, respectiv din revista România Mare, înfiinţată şi condusă de Corneliu Vadim Tudor.[necesită citare]
A înfiinţat, alături de cel care este considerat discipolul său, Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naţionalista, România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996.
[modifică] Opera literară
A debutat cu un volum de nuvele. A scris apoi romanele Groapa, Şoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele (volum ce a fost însoţit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de şantier al creaţiei), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder.
A lăsat şi un interesant Jurnal.
Eugen Barbu a fost unul dintre foarte puţinii oameni din cei ce au fost „mari” în România dintre 1965 şi 1989, care nu a făcut nici cea mai vagă încercare de a se justifica sau de a-şi „croi” o haină de dizident inexistent, aşa cum au făcut foarte mulţi dintre cei care au devenit, peste noapte, mari iubitori ai democraţiei post-decembriste. Rămâne în amintirea celor ce au trăit acele timpuri denumirea servilă dată Elenei Ceauşescu: „Înalta Doamnă a Ţării”(!).
A fost căsătorit cu actriţa Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.
[modifică] Opere publicate
Nuvele şi povestiri:
- Gloaba, 1955;
- Tripleta de aur, 1956;
- Oaie şi ai săi, 1958;
- Patru condamnaţi la moarte, 1959;
- Tereza, 1961;
- Prânzul de duminică, 1962;
- Vânzarea de frate, 1968;
- Martiriul Sfântului Sebastian, 1969;
- Miresele, 1975;
Romane:
- Balonul e rotund, 1956;
- Unsprezece, 1956;
- Groapa, 1957;
- Şoseaua Nordului, 1959;
- Facerea lumii, 1964;
- Princepele, 1969;
- Incognito I-IV, 1975 -1980;
- Săptămâna nebunilor, 1981;
Reportaje:
- Pe-un picior de plai, 1957;
- Cât în 7 zile, 1960;
- Cu o torţă alergând în faţa nopţii, 1972;
Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare:
- Jurnal, 1966;
- Măştile lui Goethe, 1967;
- Foamea de spaţiu, 1969;
- Jurnal în China, 1970;
- Caietele Princepelui I-VI, (1972-1981);
- O istorie polemică şi antologică a literaturii române, 1976;
Teatru:
- Să nu-ţi faci prăvălie cu scară, 1959;
- Labyrintul, 1967 etc.
Piesele sunt adunate în vol. Teatru;
Versuri:
- Osânda soarelui, 1968;
Traduceri din Faulkner, Th. Mann etc; Readuce in literatura romana opera lui Panait Istrati; Scenarii de film: seria Haiducilor.
[modifică] Pamfletarul Eugen Barbu
[modifică] Eugen Barbu director de reviste
[modifică] Gazetarul Eugen Barbu
[modifică] Eugen Barbu, critic de artă
[modifică] Eugen Barbu despre Sabin Bălaşa
- Articolul Teatrul National, în ziarul România Liberă, 1 octombrie 1970
- Articolul Un premiu, în ziarul România Liberă, 22 aprilie 1971
- Articolul Culturale, în ziarul România Liberă, 3 februarie 1972
- Articolul Tot ce picteaza inseamna Mit, în ziarul Scânteia tineretului, 28 noiembrie 1982
[modifică] Romancierul Eugen Barbu
[modifică] Eugen Barbu despre ...
- „... odată terminată o carte, ea devine un glonţ scapat din puşcă, nu-l mai poţi întoarce.”
