Clorat de potasiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Clorat de potasiu
Potassium-chlorate-composition.png
Potassium-chlorate-crystal-3D-vdW.png
Nume IUPACClorat (V) de potasiu
Identificare
Număr CAS3811-04-9
ChEMBLCHEMBL3188561
PubChem CID6426889
Informații generale
Formulă chimicăKClO3
Aspectcristale sau pudră albă
Masă molară122,55 g/mol
Proprietăți
Densitate2,32 g/cm3
Punct de topire356 °C
Punct de fierbere400 °C
Solubilitate în apă
8,15 g/100 mL (25 °C)
Pericol
O : OxidantX : NocivN : Periculos pentru mediu
Oxidant, Nociv, Periculos pentru mediu,
Fraze RR9, R20/22, R51/53
Fraze S(S2), S13, S16, S27, S61
SGH03 :SGH07 : Toxic, iritant, sensibilizant, narcoticSGH09 : Periculos pentru mediul acvatic
Pericol
H271, H302, H332, H411,
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
3
OX
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Cloratul de potasiu este un compus anorganic ce conține potasiu, clor și oxigen, fiind sarea de potasiu a acidului cloric, și are formula KClO3. În forma sa pură, este o substanță cristalină albă. Este utilizată pentru proprietățile sale oxidante, ca agent oxidant, la prepararea oxigenului, ca dezinfectant, în chibrituri și ca explozibil (în artificii).[1]

Obținere[modificare | modificare sursă]

La scară industrială, cloratul de potasiu se obține prin procedeul Liebig, care presupune trecerea clorului prin hidroxid de calciu încălzit, iar ulterior adăugând clorură de potasiu:[2]

Cloratul de potasiu mai poate fi produs în cantități mici printr-o reacție de disproporționare a unei soluții de hipoclorit, urmată de o reacție de dublu schimb cu clorura de potasiu:[3]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Cloratul de potasiu KClO3”, Rasfoiesc.com, accesat în  
  2. ^ Реми, Г. Курс неорганической химиию, т. 1/Перевод с немецкого под ред. А. В. Новосёловой. Москва:Мир, 1972.- с. 770//(translated from:) Heinrich Remy. Lehrbuch der anorganischen Chemie. XI Auflage. Band 1. Leipzig:Geest & Portig K.-G., 1960.
  3. ^ Anne Marie Helmenstine, Ph.D. „Potassium Chlorate Synthesis (Substitute) Formula”. About.com Education. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]