Sari la conținut

Protoxid de azot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Protoxid de azot
Denumiri
Alte denumiriOxid biazotic, Lachgas, Azo-oxid, E 942
Identificare
Număr CAS10024-97-2
ChEMBLCHEMBL1234579
PubChem CID948
Informații generale
Formulă chimicăN2O
Aspectgaz incolor cu miros dulceag
Masă molară44,01 g/mol
Proprietăți
Densitate1,85 kg/m3
Starea de agregaregazoasă
Punct de topire–91 °C
Punct de fierbere–88 °C
Solubilitate1,2 g/l în apă
Mirosmiros dulceag
Presiune de vapori51,3 atm[2]  Modificați la Wikidata

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Protoxidul de azot (numit și gaz ilariant) este un gaz incolor cu miros dulceag, care întreține arderea fiind agent oxidant. Este folosit ca propergol iar în amestec cu alte gaze în anestezia chirurgicală.

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]
  • gaz anorganic, inert, mai greu decât aerul, neinflamabil, dar întreține combustia;
  • relativ solubil în apă, solubilitate mai ridicată în etanol
  • MAC ~ 105 (110)%, anestezic general incomplet, ceea ce presupune baronarcoză (hiperbară) (sub presiune) cu efect rapid;
  • se administrează împreună cu O2;
  • anestezic general incomplet, dar produce analgezie la concentrații subanestezice;
  • nu relaxează musculatura striată (contractură).
  • formează amestec detonant cu hidrogen gaz la volume egale
  • largă utilizare (mai ales ca adjuvant);
  • anestezia de bază;
  • în asociere cu alte anestezice generale pentru menținere anesteziei;
  • pentru efectul analgezic (intermitent):
  • sindrom de abstinență la etanol

Efecte adverse

[modificare | modificare sursă]
  • hipoxie (utilizare nepricepută);
  • crește presiunea intracraniană;
  • pătrunde în cavități și substituie azotul;
  • inactivează, la utilizare repetată vitamina B12;
  • posibil efect teratogen;
  • hipoxie tranzitorie la sfârșitul procedurii (în revenire) – efectul celui de-al doilea gaz;
  • descrisă dependență.

Contraindicații

[modificare | modificare sursă]
  • hipertensiune arterială;
  • epilepsie;
  • hipertiroidism;
  • anemii megaloblastice;
  • sarcină;
  • traumatisme cerebrale;
  • ateroscleroză;

Se poate obține prin descompunere realizată prin tratarea termică controlată a nitratului de amoniu la temperaturi de două ori mai mari decât punctul normal de fierbere al apei (NH4NO3) sau din reacția acidului azotic cu amoniacul:

NH3 + HNO3 → NH4NO3
NH₄NO₃ → N₂O + H₂O
  1. ^ „Protoxid de azot”, nitrous oxide (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0465.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)