Protoxid de azot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Protoxid de azot
Nitrous-oxide-2D-VB.png
Nitrous-oxide-2D-VB.png
Denumiri
Alte denumiri Oxid biazotic, Lachgas, Azo-oxid, E 942
Identificare
N#[N+][O-][1]  Modificați la Wikidata
Număr CAS 10024-97-2
Informații generale
Formulă chimică N2O
Aspect gaz incolor cu miros dulceag
Masă molară 44,01 g/mol
Proprietăți
Densitate 1,85 kg/m3
Starea de agregare gazoasă
Punct de topire –91 °C
Punct de fierbere –88 °C
Solubilitate 1,2 g/l în apă
Miros miros dulceag
| colspan="2" style="line-height: 1.0;|
{{{5}}}
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Oxidul de azot (numit și gaz ilariant) este un gaz incolor cu miros dulceag, care întreține arderea. Este folosit în amestec cu alte gaze în anestezia chirurgicală.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

  • gaz anorganic, inert, neinflamabil, dar întreține combustia;
  • MAC ~ 105 (110)%, anestezic general incomplet, ceea ce presupune baranarcoză (hiperbară) (sub presiune);
  • efect rapid;
  • se administrează împreună cu O2;
  • anestezic general incomplet, dar produce analgezie la concentrații subanestezice;
  • nu relaxează musculatura striată (contractură).

Utilizări[modificare | modificare sursă]

  • largă utilizare (mai ales ca adjuvant);
  • anestezia de bază;
  • în asociere cu alte anestezice generale pentru menținere anesteziei;
  • pentru efectul analgezic (intermitent):
  • sindrom de abstinență la etanol

Efecte adverse[modificare | modificare sursă]

  • hipoxie (utilizare nepricepută);
  • crește presiunea intracraniană;
  • pătrunderea în cavități și substituie azotul;
  • inactivează, la utilizare repetată vitamina B12;
  • posibil efect teratogen;
  • hipoxie tranzitorie la sfârșitul procedurii (în revenire) – efectul celui de-al doilea gaz;
  • descrisă dependență.

Contraindicații[modificare | modificare sursă]

  • hipertensiune arterială;
  • epilepsie;
  • hipertiroidism;
  • anemii megaloblastice;
  • sarcină;
  • traumatisme cerebrale;
  • ateroscleroză;

Obținere[modificare | modificare sursă]

Se poate obține prin descompunere realizată prin tratarea termică controlată a nitratului de amoniu (NH4NO3) sau din reacția acidului azotic cu amoniacul:

NH3 + HNO3 =NH4NO3 +N2O + 2 H2O


  1. ^ nitrous oxide, PubChem, accesat la 19 noiembrie 2016