Rechin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
RechinAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Grosser weisser Hai.jpg
Rechin-alb
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Chondrichthyes
Subclasă: Elasmobranchii
Supraordin: Selachimorpha

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un corp hidrodinamic.

Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt substituibili.

Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulce din zonele de deltă.

În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume.[1] În schimb, oamenii ucid anual aproximativ 73 de milioane de rechini.[1]

Ordine[modificare | modificare sursă]

Primii rechini au apărut în oceanul planetar acum circa 400 de milioane de ani, in Devonian. Rechinii fac parte din clasa Chondrichthyes, din care fac parte și pisicile-de-mare. În lume există 368 de specii de rechini, împărțite în opt ordine:

  • Hexanchiformes: care cuprind două familia și cinci specii. Exemple din acest ordin sunt rechinul-vacă (Notorynchus cepedianus) și rechinul-pescar (Hexanchus griseus).
  • Escualiformes: compus din trei familii si 82 de specii. Din acest ordin face parte rechinul pigmeu (Europtomicrus bispinatus), porcul-de-mare (Oxynotus centrina) și rechinul boreal (Somniosus microcephalus).
  • Pristoforiformes: sunt rechinii-ferăstrău care au un bot alungit ca o trompă prevăzută cu dinți și pe care o utilizează pentru a tăia prada înainte de a o înghiți.
  • Squatiniformes: din acest ordin fac parte rechinii-înger.
  • Heterodontiformes: rechinul-cu-corn (Heterodontus francisci) este un reprezentant al acestui ordin.
  • Orectolobiformes: din care fac parte rechinul-covor, rechinul-dădacă (Ginglymostoma cirratum) și cel mai mare pește, rechinul-balenă.
  • Carchariniformes: care cuprinde 197 de specii cunoscute. În acest ordin se includ rechinul-ciocan (Sphyrna zygaena), rechinul-tigru (Galeocerdo cuvier), și rechinul-cenușiu (Carcharhinus amblyrhynchos).
  • Lamniformes: cuprinde șapte familii și 16 specii cunoscute din care fac parte rechinul mako (Isurus oxyrinchus), rechinul-cu-bici (Alopias Vulpinus), rechinul-peregrin (Cetorhinus maximus) și marele rechin alb (Carcharodon carcharias).

Din acest ultim ordin făcea parte și megalodontul[2] (Carcharodon megalodon), specie dispărută, dar care este cunoscută datorită conservării dinților săi (singurele oase propriu-zise ale acestui pește care are un schelet cartilaginos). O reproducere a mandibulei sale a avut ca punct de plecare dimensiunea dinților iar aceasta a sugerat ideea că peștele putea atinge 36 de metri în lungime. Calculele s-au revăzut anterior și s-a ajuns la concluzia ca această specie putea atinge in jur de 15 metri

Scheletul[modificare | modificare sursă]

Scheletul rechinilor este foarte diferit de scheletul peștilor teleosteni (pești cu schelet osos) sau al vertebratelor terestre. Rechinii, ca și pisicile-de-mare, au un schelet cartilaginos și elastic, un țesut mult mai ușor și mai flexibil decât cel al oaselor.

Rechinul-leopard

Ca și la ruda sa apropiată, pisica-de-mare, mandibula rechinului nu este unită de craniu. Mandibula este, ca și vertebrele și arcurile branhiale, un element scheletic care are aceasta structură datorită expunerii la intense tensiuni fizice și este acoperită de un strat de plăci subțiri de formă hexagonală numite tesserae, compuse din cristale de săruri de calciu dispuse sub forma unui mozaic. Acestea conferă mandibulei o rezistență comparabilă cu cea a celor mai dure oase.

În general, există doar un strat de tesserae la nivelul mandibulei, însă la speciile de talie mare cum ar fi rechinul-taur sau rechinul-alb, s-au găsit două, trei, în unele cazuri, chiar mai mult de trei straturi, depinzând de mărimea corpului. Mandibula unui exemplar mare de rechin-alb poate avea chiar cinci straturi de tesserae.

Cartilajul botului este spongios și flexibil. Acestă particularitate are menirea de a diminua puterea impacturilor.

Tot timpul vieții lui, de fiecare dată când unui rechin îi cade un dinte mușcând dintr-o pradă tare, un nou dinte îi crește rapid în loc.

Scheletul înotătoarelor este alungit și întărit de o serie de filamente elastice nesegmentate numite ceratotrihii compuse dintr-o proteină asemănătoare cheratinei din țesutul cornos din care este format părul și penele.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b O treime din speciile de rechini sunt în pericol de extincție, 1 februarie 2011, Descoperă, accesat la 14 mai 2012
  2. ^ Megalodon – Monstrul total din adancuri, 14 august 2009, Nicu Parlog, Descoperă, accesat la 29 aprilie 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Rechin
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Rechin

Video