Clorură de mercur (II)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Clorură de mercur (II)
Recipient cu clorură mercurică
Recipient cu clorură mercurică
Mercury(II)chloride.png
Denumiri
Alte denumiriClorură mercurică
Identificare
Număr CAS7487-94-7
PubChem CID24085
Informații generale
Formulă chimicăHgCl2
Masă molară271,50 g/mol
Proprietăți
Densitate5,44 g/cm3
Starea de agregaresolidă
Punct de topire276 °C  Modificați la Wikidata
Punct de fierbere304 °C  Modificați la Wikidata
Solubilitate69 g/L la 20 °C
Hazard T.svg
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Clorura de mercur (II) sau clorura mercurică, biclorură de mercur, folosit în trecut în medicină sub denumirea sublimat corosiv, este o sare a acidului clorhidric cu mercurul divalent cu formula chimică HgCl2.[2]

Obținere[modificare | modificare sursă]

Se obține în urma reacției oxidului de mercur(II) cu acidul clorhidric:

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Chimice[modificare | modificare sursă]

Adăugată la soluții sărurilor stanoase (de staniu divalent), clorura mercurică este redusă la clorura mercuroasă:

2HgCl2 + SnCl2 = Hg2Cl2 + SnCl4

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Chimice[modificare | modificare sursă]

Clorura de mercur (II) (clorura mercurică) se utilizează la reacții chimice în laborator și la preperarea reactivului Nessler.

Medicale[modificare | modificare sursă]

În trecut, înainte de era antibioticelor, era una dintre cele mai utilizate tratamente pentru sifilis.[3] Căile de administrare erau inhalatorii, orale, parenterale și topice. Din cauza toxicității clorurii mercurice, simptomele intoxicației erau atât de comune în cazul celor tratați pentru sifilis în așa fel încât se credea că acestea erau de fapt simptomele infecției bacteriene.[4] A fost întrebuințat ca dezinfectant sau ca antiseptic în soluție 10‰. Soluțiile 1‰ și în concentrații mai mari, de până la 1%, sunt acaricide și insecticide.[5] A fost întrebuințat și ca insecticid în pediculoza umană.[6][7][8] În prezent pentru îndepărtarea lindenilor se aplică frecții cu oțet, soluție de biclorură de mercur 1‰ sau cu acid acetic 5‰, după care se piaptănă.[9][10]

Efectele asupra sănătății[modificare | modificare sursă]

Contactul prelungit cu pielea poate cauza dermatite sau chiar moartea. Ingerarea poate cauza acumularea de mercur în țesuturi, - la gravide - efecte adverse fătului (deoarece trece cu mare ușurință prin placentă), iritații gastrointestinale, vărsături, diaree, spasme musculare (tremurări), încetinirea funcțiilor motorii, boli cardiace și chiar moartea [doza letală prin ingerare (LD50) este de 0,02 grame]. Inhalarea poate cauza disturbarea sistemului nervos central incluzând depresii, anxietate, incoordonare musculară și instabilitate emoțională. Inhalarea acută de vapori de mercur poate cauza arsuri grave ale tractului respirator. Expunerea la compuși ai mercurului cauzează decolorarea lentilelor oculare (nu afectează vederea și din această cauză persoana nu observă la timp), iritații severe ale ochilor sau chiar arsuri. Contactul ochilor cu săruri de mercur cauzează ulcerații ale conjunctivei și corneei.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Clorură de mercur”, MERCURIC CHLORIDE (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ Grigore Bălănescu, Dicționar de chimie, Editura Tehnică, București, 1964
  3. ^ Norn S, Permin H, Kruse E, Kruse PR. (2008). Mercury - a major agent in the history of medicine and alchemy Dan Medicinhist Arbog. 36. pp. 21-40. PubMed
  4. ^ Pimple, K.D. Pedroni, J.A. Berdon, V. (2002, July 09). Syphilis in history Arhivat în , la Wayback Machine.. Poynter Center for the Study of Ethics and American Institutions at Indiana University-Bloomington. Retrieved on April 20, 2008.
  5. ^ Maria Crivineanu, Valentin Nicorescu. Bazele farmacologiei veterinare. 2012
  6. ^ Paulian Em. Demetru. Insectele și rolul lor în patologia umană. Buletinul Societății Române de științe. București, anul XXII-lea. ianuarie—fevruarie 1913, No. 1
  7. ^ D. L. Leistikow. Thérapeutique des maladies de la peau. Paris 1900
  8. ^ Maurice Neveu-Lemaire. Précis de parasitologie humaine : maladies parasitaires dues à des végétaux et à des animaux. Paris 1908
  9. ^ Gheorghe Bucur, Dana Angela Opriș. Boli dermatovenerice: enciclopedie. București: Național, 2001
  10. ^ Virgil Nitzulescu, Ion Gherman. Entomologie medicală. Editura Academiei Române, București 1990

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Chimie analitică cantitativă, de Raluca Ripan, Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961, pp. 190