Toma T. Socolescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Toma T. Socolescu
TomaTSocolescu-CuPalarie.jpg
Toma T. Socolescu în tinerețe.
Informații personale
Nume complet Toma T. Socolescu
Naționalitate  România
Data nașterii 20 iulie 1883(1883-07-20)
Locul nașterii Ploiești, România
Alma Mater Arhitectul a absolvit Școala națională superioară de arhitectură, devenită Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Data decesului 16 octombrie 1960 (77 de ani)
Locul decesului București, România
Lucrări
Clădiri semnificative Halele Centrale și catedrala Ploiești
Proiecte semnificative Sistematizarea și mărirea suprafeței intravilane a orașului Ploiești
Design semnificativ Arhitectură neobrâncovenească
Premii și distincții Premiul I pentru concursul pentru Palatul Primăriei București în 1925; Decorat cu ordinul Coroana României în grad de ofițer; cetățean de onoare al orașului Ploiești

Toma T. Socolescu (n. 20 iulie 1883, Ploiești — d. 16 octombrie 1960, București) a fost un arhitect român, reprezentant al arhitecturii autohtone de la începutul secolului al XX-lea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Și-a consacrat întreaga viață dezvoltării județului Prahova și, în special, a orașului Ploiești, prin fondarea Bibliotecii Nicolae Iorga a Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, contribuind totodată la viața culturală a României. Printre cele mai importante construcții proiectate se numără Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, Halele Centrale, Palatul de Justiție, Palatul Școalelor Comerciale, Banca Creditul Prahovei și Cinematograful Scala.

A fost primarul Ploieștiului în perioada decembrie 1919 – martie 1920, iar în 1927 s-a stabilit la Păulești, comună al cărei primar a fost între anii 1938 și 1945 și a cărei infrastructură a dezvoltat-o.

În perioada comunistă, nedorind să se afilieze Partidului Comunist, familia sa a fost persecutată de către Securitate, el a fost evacuat din casa sa de la Păulești iar bunurile i-au fost confiscate. S-a mutat la București, unde a și murit în 1960.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Provenit dintr-o familie de arhitecți care au marcat arhitectura românească modernă până la al Doilea Război Mondial, Toma T. Socolescu s-a remarcat prin realizarea unor clădiri remarcabile, crearea unor fundații culturale, precum și redactarea unor studii de specialitate dedicate arhitecturii românești și evoluției ei. În prezent, numele său este un punct de referință în domeniul artei și al arhitecturii, iar multe din construcțiile realizate după planurile sale sunt clasate drept monumente istorice.

Schiță a unei intrări monumentale. Fragment din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.
Schiță a unei intrări monumentale. Fragment din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.

Educația și călătoriile în străinătate[modificare | modificare sursă]

Fiu și nepot de arhitecți, a urmat cursurile Liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, continuându-și studiile la Școala Națională Superioară de Arhitectură din București, unde a fost elevul lui Ion Mincu (cel mai important arhitect român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea). În iunie 1911 a obținut, cu rezultate foarte bune, diploma de arhitect (numărul 42), având specializarea în arhitectură civilă religioasă și în arheologie românească. Avea să revină în cadrul instituției între 1927 și 1947, de data aceasta ca profesor de teorie a arhitecturii.

Prima sa experiență profesională a fost în postul de proiectant la Poșta Centrală din București între 1904 și 1905. Va fi apoi angajat din nou, pe un post similar, într-un mare atelier de arhitecți care trebuia să construiască infrastructura necesară Expoziției Generale Române din 1906[b 1] de la București. Evenimentul a fost organizat de către guvernul conservator român în onoarea celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Această oportunitate i-a permis să intre în contact cu mari artiști și arhitecți ai epocii și a avut un impact decisiv asupra carierei sale ulterioare.

Călătoriile sale la Viena (Imperiul Austro-Ungar), Constantinopol (Imperiul Otoman) și Budapesta (Imperiul Austro-Ungar) în 1913 și, mai ales, în Italia (intre 15 decembrie 1923 și 20 februarie 1924, iar apoi în ianuarie 1937) și Franța au reprezentat momente esențiale în viața sa. El a găsit aici elemente de inspirație pentru opera din țara sa.

A participat activ la campaniile militare din cadrul primei conflagrații mondiale. A fost încorporat în 1916 în cadrul regimentul 47 de infanterie, a fost trimis în scurt timp la regimentul feroviar din București și, în final, detașat la Grupul Apărării Dunării[b 2]. Alături de alți arhitecți și ingineri, a avut misiunea să distrugă podurile în timpul retragerii în Moldova. De asemenea, a construit centre medicale și instalații sanitare, în momentele în care tifosul exantematic făcea ravagii în sânul armatei române. În 1917, s-a alăturat unui batalion de vânători de munte. Retragerea armatei române în Moldova i-a permis să descopere arta țărănească, dar și cea bisericească, din regiuni românești diferite. Având tot timpul cu el caietul de schițe și notițe, a realizat numeroase desene reprezentând arta populară și stilurile arhitecturale tradiționale din care mai apoi s-a inspirat. Două reproduceri ale acuarelelor sale ce înfățișau case din Chișinău (Basarabia) au fost publicate în 1926.[d 1] În 1941, a publicat un articol dedicat artei vechi românești din Basarabia și ilustrat cu propriile acuarele.[d 2]

Realizări arhitecturale și urbanistice[modificare | modificare sursă]

Schiță de fațadă. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.
Schiță de fațadă. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.

Toma T. Socolescu a fost unul din reprezentanții stilului arhitectural național românesc și un entuziast promotor al acestuia, fiind în mod special inspirat de către stilul brâncovenesc, denumit și „stilul neo-brâncovenesc” sau „stilul neo-românesc”.

A depus eforturi pentru îmbunătățirea aspectului orașului Ploiești și pentru construirea clădirilor publice în tot județul Prahova. Pasionat de arheologie, a studiat și s-a implicat în conservarea clădirilor vechi și a bisericilor, publicând de asemenea studii și cercetări în acest domeniu.

Toma T. Socolescu a jucat un rol important în conducerea Societății Arhitecților Români[1] și a participat constant la viața culturală și socială a orașului său natal. A deținut chiar și funcția de primar al Ploieștiului în perioada decembrie 1919-martie 1920. Componenta artistică arhitecturală a fost pilonul artei sale.

El a rămas foarte critic la adresa arhitecturii care nu avea legătură cu arta, în special cu cea tradițională românească. Creșterea puternică a numărului studenților la arhitectură fără niciun talent artistic necesar pentru această carieră era, în opinia sa, o greșeală. În memoriile sale, el critica arhitecții moderni din anii 1920-1940 care, conform concepțiilor sale, neglijau bazele artistice ale profesiei de arhitect. De asemenea, el denunța proiectele în care numai factorul spațial era luat în considerare. Tot el sublinia și lipsa de igienă a caselor construite în perioada 1930-1950 în România, în timp ce în Franța, Austria sau Germania se înregistrau progrese notabile în acest aspect. A fost împotriva căutării profitului rapid și a speculațiilor imobiliare care duceau la apariția unor construcții mediocre și lipsite de identitate; Scrierile sale au ecou și în prezent[b 3].

În 1938, la pagina 72 (Ultimul paragraf din încheiere) a studiului său despre arhitectură din Ploiești, Toma T. Socolescu scria :

Trăim azi o epocă confuză, când se pare că nimeni nu știe ce vrea și de aci acest haos de construcții zise moderne, rezultate ale unei epoci când știința, calculul ingineresc, cași superficialitatea cunoștințelor arhitectonice, au luat înaintea frumosului consacrat și cultivat în lungul șir de veacuri care ne preced, - standardizând totul și creând astfel opere de civilizație rece și greoaie, pe ruinele celor de cultura, pe care ni le-a dat tradiția și geniul acestui popor trăit în cultul frumosului.
În Ploiești[modificare | modificare sursă]

Primar al orașului Ploiești imediat după războiul din 1916-1918, având în același timp și funcția de arhitect șef[b 4], el a trebuit să se descurce cu toate probleme grave de aprovizionare a orașului. Tot el avea să fie, în linii mari, creatorul proiectului de lărgire a suprafeței intravilane, incluzând astfel rafinăriile aflate la periferie și, în acest mod, permițând orașului să beneficieze de taxele pe care acestea le plăteau. Bugetul s-a triplat și a putut ajunge la un nivel care a permis materializarea unor proiecte de infrastructură necesare unei mari localități. A avut în plan schimbări majore în oraș, inclusiv construirea unor Hale Centrale[c 1], punându-și în valoare cunoștințele sale de urbanism. Toate proiectele edilitare care nu au fost finalizate în timpul scurtului său mandat, s-au realizat în timpul succesorilor săi.

În timpul vieții sale a contribuit la îmbunătățirea orașului Ploiești, atât din punct de vedere al igienei, cât și în ceea ce privește planificarea urbanistică. Între 1932 și 1935, în colaborare cu arhitecții Ion Davidescu și S. Vasilescu, a dezvoltat un plan de sistematizare a orașului[c 2]. Acest plan[2] avea ca scop mărirea ponderii spațiului verde, îmbunătățirea traficului auto și feroviar și, în general, dezvoltarea organizată a orașului. Planul prevedea modul de dezvoltare urbană și densitatea optimă a populației, spațiul alocat instituțiilor publice și culturale, școlilor și parcurilor. Detalia, de asemenea, regulile care defineau ceea ce azi se numește plan de dezvoltare urbanistică. Proiecte de sistematizare a întocmit și pentru localitățile Câmpina și Mizil din județul Prahova[3]. Aceste proiecte au fost aplicate până în 1945 când comuniști au preluat controlul administrației locale. De subliniat este faptul că acest plan nu avea nimic în comun cu demolările masive implementate de către comuniști în procesul numit „sistematizare”.

În Păulești[modificare | modificare sursă]
Conacul Duqué în Păulești.
Conacul Duqué în Păulești.

S-a implicat, de asemenea, în viața comunei Păulești de când s-a stabilit în acea localitate, în 1927. A fost primar între februarie 1938 și ianuarie 1945, mandat întrerupt de către regimul național-legionar între noiembrie 1940 și februarie 1942. Al doilea mandat a fost încheiat de către comuniști în ianuarie 1945[4]. A construit în cinci ani și jumătate aproape toate clădirile, podurile și monumentele publice, printre care Primăria, școala primară și băile publice. Construcțiile au fost realizate între 1937-1940. Toma T. Socolescu s-a implicat în amenajarea peisagistică a diferitelor spații, exemple în acest sens fiind parcul local numit „Parcul cu castani” sau bulevardul cu castani care traversează parcul și duce la cimitirul local. A sperat că poate fi amenajat și un parc de recreere alături de un eleșteu în această zonă[c 3], pentru a oferi ploieștenilor (Păulești este situat la numai 7 km de Ploiești) un vast spațiu verde. Acest proiect a fost demarat în jurul anului 1930 fără a fi finalizat până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. A fost reluat în 1995, sub numele de „Parc Pădurea Păulești”. După multe dispute juridice între autorități și firma care construia facilitățile, proiectul a fost oprit și re-activat în iulie 2007[5]. Lucrările au fost reluate în 2009[6]. În 2007, în semn de recunoștință pentru efortul depus de arhitect, școala locală a fost redenumită „Arhitect Toma T. Socolescu”[7]. La finalul lui mai 2011, într-o ceremonie solemnă s-a adus un omagiu arhitectului și a fost inaugurat bustul său, amplasat în curtea școlii[8].

Lucrări culturale și artistice[modificare | modificare sursă]

Dorind să dezvolte viața culturală a orașului său, el a lansat numeroase inițiative care au îmbogățit Județul Prahova cu unele dintre primele sale muzee și instituții culturale. Susținut de personalități marcante din Ploiești și de Nicolae Iorga, a pus bazele primului muzeu de istorie, primei biblioteci publice precum și primului muzeu de arte frumoase.

Muzeul regional al Prahovei[modificare | modificare sursă]

În jurul lui 1914, ajutat de către Nicolae Iorga care a intervenit la Ion Duca, pe atunci ministru al instrucției, pentru salvarea de la distrugere[b 5] a unei clădiri istorice datând din secolul al XVIII-lea și păstrată în forma sa originală : casa negustorului Hagi Prodan. În 1919, în timp ce ocupa funcția de arhitect-șef al orașului, a preluat inițiativa fondării unui mic muzeu regional de etnografie și artă religioasă[a 1] al județului Prahova, în interiorul acestei case. Acest imobil a găzduit și primul muzeu al orașului[b 4] denumit inițial muzeul județului sau muzeul Prahovei[a 2].

Schiță de balcon. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.
Schiță de balcon. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.

După lansarea unui apel public, a unei subscripții încununată cu succes[b 6], și beneficiind de ajutorul preoților și învățătorilor, el a adunat din tot județul numeroase piese valoroase de artă. Muzeul avea să fie dotat cu piese de mobilier, veștminte și icoane uitate prin podurile clădirilor din județ. Nicolae Iorga, la acea vreme Președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, s-a implicat și a oferit multe alte piese cu valoare istorică. Mutate în subsolul clădirii Prefecturii din Ploiești în perioada 1940-1944, mobilierul și obiectele muzeului au fost în final pierdute sau furate în timpul perioadei comuniste. Au fost înlocuite cu alte obiecte colectate de către profesorul Nicolae Simache, care a beneficiat de ajutorul arhitectului. Denumit Muzeul Hagi Prodan începând cu 1953, muzeul a fost redenumit pe 18 iunie 2005 : Casa de Târgoveț din Secolul al XVIII-lea - al XIX-lea[9].

Universitatea Populară Nicolae Iorga[modificare | modificare sursă]

Colaborator în domeniile politic și cultural al lui Nicolae Iorga, arhitectul participă activ din 1920 la Cursurile de vară (denumite Universitatea Populară Nicolae Iorga), stabilite de către marele istoric român la Vălenii de Munte în 1911. Pe lângă întocmirea planurilor pentru sălile de curs[b 5], arhitectul a susținut în mod regulat conferințe, alături de numeroși profesori și nume importante ale vieții culturale și politice românești[b 7]. Devenite celebre și căpătând o amploare din ce în ce mai mare, cursurile Universității de vară ale lui Iorga au atras mulți oameni politici de prim-plan și diferiți miniștri. Regele Ferdinand, Principele Carol și Regina Elisabeta a României au participat la conferințe susținute de către istoric. Pe 17 august 1938, Maria Tănase cântă la încheierea cursurilor de vară, unde istoricul o supranumește Pasărea măiastră [10].

Biblioteca Populară Nicolae Iorga[modificare | modificare sursă]

Folosind parțial reușita unei subscripții publice, în 1921 a pus bazele instituției numite Biblioteca Populară Nicolae Iorga[11], instalată inițial în aripa dreaptă a Palatului Băilor Municipale (o lucrare realizată de către tatăl său, Toma N. Socolescu). Fiind în fruntea Comitetului Executiv, a continuat să extindă patrimoniul bibliotecii, cu concursul mai multor donatori[b 8]. Inaugurată pe 20 martie 1921, dispunea la acel moment de 1250 de volume. În 1937, peste 11.000 de cărți și aproximativ 3500 de publicații puteau fi consultate în mod gratuit de cei 8000 de cititori înregistrați. Instituția a beneficiat de importante subvenții publice, încă din momentul înființării sale. De asemenea, arhitectul a donat bibliotecii 250 de volume din colecția sa[a 3].

Muzeul de Arte Frumoase[modificare | modificare sursă]

În paralel cu dezvoltarea Bibliotecii Populare Nicolae Iorga, la parterul aceleiași clădiri, a înființat o pinacotecă prin colecționarea unor reproduceri de picturi din vestul Europei, precum și a unor acuarele sau picturi în ulei originale ale artiștilor români[a 4]. În acest scop, el a fost ajutat de un grup de intelectuali din Ploiești printre care era și avocatul, colecționarul de artă, scriitorul și omul politic Ion Ionescu-Quintus[b 9][c 4], istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, precum și de către primarii succesivi ai orașului dintre care Ștefan Moțoiu, important comerciant local, care a adus o semnificativă contribuție financiară acestei inițiative. În cadrul Fundației Culturale Nicolae Iorga[12], creată în 1930 și prezidată de către arhitect, pinacoteca avea să devină Muzeul de Artă. A fost inaugurată de către arhitect în noiembrie 1931[13]. Discursul de inaugurare este reprodus in extenso în Amintiri[b 10]. În 1965 muzeul a fost mutat în clădirea actuală, Palatul Ghiță Ionescu, ce fusese până atunci sediul prefecturii județului. În Arhitectura în Ploești, studiu istoric[a 5] și Monografia orașului Ploești apar fotografii, o listă a tuturor picturilor expuse, precum și lucrări remarcabile, aflate în 1938 în muzeu. Acestea din urmă se aflau în vechiul local al Băilor Municipale[14]. Unele acuarele și picturi în ulei au fost semnate de Toma T. Socolescu și donate muzeului[15], există și în prezent, la fel ca și anumite lucrări ale pictorului Toma Gh. Tomescu, dar nu sunt expuse în sălile instituției (prin amabilitatea personalului muzeului, în august 2009 acestea au fost prezentate Laurei Socolescu, moștenitoarea arhitectului).

Fundații și alte activități culturale din județul Prahova[modificare | modificare sursă]

În anii 1930, a creat la Păulești o bibliotecă și un muzeu. În 2010, biblioteca continua să existe, dar patrimoniul său inițial fusese pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, păstrând totuși un tablou semnat de Toma Gh. Tomescu[3][16].

A organizat și a finanțat cursuri agricole gratuite în viticultură și cultura pomilor fructiferi pentru toți locuitorii comunei, în interiorul fermei sale, situată pe proprietatea conacului Socolescu.

Toma T. Socolescu a fost preocupat și de pictură. A realizat numeroase acuarele care au fost considerate de un real succes. Printre prietenii săi apropiați se număra și pictorul român Toma Gh. Tomescu, originar din Vălenii de Munte din județul Prahova, pentru care a construit o casă în aceeași localitate în 1926-1927[17]. El a achiziționat numeroase lucrări ale lui pe care le-a donat muzeului Prahovei.

Perioada comunistă[modificare | modificare sursă]

Membru al unei importante familii românești, fost lider politic din județul Prahova, Toma T. Socolescu a refuzat să intre în organizația comunistă a arhitecților, ceea ce a dus la etichetarea sa ca dușman al poporului, fiind apoi amenințat, șantajat și hărțuit de autoritățile comuniste. Averea și proprietățile sale au fost confiscate sau furate în anii 1950 de către Securitate și de către administrația locală comunistă. Familia sa, ca de altfel majoritatea familiilor din elita societății românești, a suferit în special din această cauză. Având interdicție de a mai profesa ca arhitect, el a fost evacuat din casa sa din Păulești pe 21 februarie 1952 și s-a mutat cu fiul său, Toma Barbu Socolescu, în București. Familia Socolescu a fost hărțuită de Securitate până aproape de moartea arhitectului, în 1960. Fără vreun venit, și fiindu-i refuzată o pensie decentă de către autoritățile comuniste, el avea să lucreze până la vârsta la 74 de ani la Institutul de Construcții și Planificare Urbanistică (ISPROR)[18]. Începând cu 1953, din ICSOR (Institutul Central pentru Sistematizarea Orașelor și Regiunilor), el a fost detașat la Departamentul pentru Monumente Istorice pentru o perioadă de 4 ani[b 11]. Pe 12 februarie 1957, a fost pensionat, având o remunerație redusă[b 11]. În ciuda adversităților și a dificultăților, Toma T. Socolescu și-a susținut concepția sa legată de arhitectură[19].

Moștenirea[modificare | modificare sursă]

Prietenul său, Ion Ionescu-Quintus, la conacul din Păuleşti, în jurul lui 1930.
Prietenul său, Ion Ionescu-Quintus, la conacul din Păulești, în jurul lui 1930.

Opera lui Toma T. Socolescu este studiată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, iar el este considerat a fi un punct de referință în arhitectura din România. Toma T. Socolescu face parte din galeria oamenilor care au dat României și în special ale județului Prahova, modernismul structurii sale urbane și a unei frumuseți care a fost remarcată până la finalul perioadei interbelice.

În ciuda rolului său în cultura și în societatea românească, nicio stradă din Ploiești sau din București nu i-a purtat până în septembrie 2010 numele. Dacă poate fi găsit un liceu tehnic industrial la Ploiești care îi poartă numele tatălui său (Liceul Toma N. Socolescu[20]) și un colegiu tehnic de arhitectură și lucrări publice la București cu numele unchiului său (Colegiul Ion N. Socolescu), ca de altfel și o stradă în Ploiești cu numele tatălui său (Toma Socolescu), numele de Toma T. Socolescu părea să fi fost uitat de autoritățile județului Prahova și ale Bucureștiului.

În 21 octombrie 2010, a avut loc o comemorare (la Ploiești și la Păulești) a celor 50 de ani de la dispariția sa. În plus, diverse manifestări[21] au fost organizate în perioada 2009-2011, printre care și inaugurarea unui bust[22] în fața Halelor Centrale în 14 ianuarie 2011, atribuirea numelui arhitectului parcului situat în fața Halelor Centrale, precum și atribuirea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Ploiești, pe 29 septembrie 2010[23].

O parte din operele arhitectonice ale lui Toma T. Socolescu au fost distruse parțial de către bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, în special în Ploiești[24], dar mai ales de către regimul comunist și în special de Nicolae Ceaușescu care a urmărit ștergerea tuturor urmelor sufletului și a arhitecturii românești prin procesul de sistematizare. Obiectivul era ca toată populația să trăiască în același tip de locuință – blocuri (imobile similare, fără formă estetică)[25]. Asemenea multor proprietăți și obiecte de valoare confiscate de către statul român în perioada totalitară comunistă, o parte a proprietăților sale au fost returnate într-o stare avansată de degradare[26], precum conacul Socolescu din Păulești [27], sau imobilul Toma T. Socolescu din Ploiești, total desfigurat în anii 1950[28][29].

Casa sa din Păulești a fost complet jefuită de toate instalațiile, decorațiunile, ornamentele și vasele pe care le avea înainte de naționalizare. Clădirea a fost returnată într-o stare de semi-ruină și cu un teren adiacent mult redus în raport cu suprafața naționalizată. Grădinile ornamentale care se întindeau pe mai multe hectare, inițiativă originală în acea epocă, creație a lui Toma T., au dispărut în totalitate. Mai multe clădiri realizate în jurul anului 1990 (inclusiv o cooperativă) ocupă astăzi acel teren. Casa din Păulești a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice[30] după 45 de ani de abandon și neglijență din partea statului. Construită de către un alt arhitect și fără să aibă vreo legătură cu stilul Socolescu, ea a fost returnată descendenților într-o stare foarte degradată. Lipsită de domeniul său inițial, ca de altfel și de plantele și de grădina amenajată de arhitect, ea și-a pierdut esența frumuseții sale. Conacul nu mai este în posesia familiei Socolescu din august 2010.

Alături de familie şi de prieteni la conacul din Păuleşti în 1937.
Alături de familie și de prieteni la conacul din Păulești în 1937.

Casa sa din Ploiești, după ce a suferit puternice distrugeri la bombardamentele anglo-americane din 1944, a fost naționalizată în 1950 și desfigurată de către o reabilitare care nu a ținut cont de stilul original de construcție. A fost returnată doar parțial familiei în 2006[28].

Cele mai multe din proiectele și clădirile reușite din Ploiești, inclusiv unele construite de către Toma T. Socolescu, tatăl sau Toma N. Socolescu sau de către unchiul Ion N. Socolescu, au fost distruse de către regimul comunist, sub pretextul avariilor înregistrate la cutremurul din 1940 și mai ales la seismul din 1977. Desfigurat din cauza politicii de tabula rasa, orașul a păstrat numai o mică parte din patrimoniul său arhitectural și istoric.

Din 1949, Toma T. Socolescu și-a dedicat o parte din timpul său redactării memoriilor sale. El a continuat să scrie până în ultimul an al vieții sale, în 1960. După mai mult de 50 de ani de neglijență din partea diferitelor instituții române, inclusiv Universitatea de Arhitectură din București, familia sa a publicat în România, în 2004, o primă parte a memoriilor sale (de altfel, singura parte pe care arhitectul o terminase de redactat), acoperind perioada de la nașterea sa până în anul 1924. Această primă parte este aparent singura pe care arhitectul a avut posibilitatea să o finalizeze. O altă lucrare, mult mai importantă, Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă de la 1800 la 1925 a fost finalizată în 1955 și publicată în 2004[31]. Cele două cărți sunt disponibile la Biblioteca Națională a României, ca de altfel și la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Biblioteca Centrală Universitară din București și British Library au de asemenea câte un exemplar al Frescei. În Franța, Amintiri pot fi consultate la Biblioteca Națională și Universitară din Strasbourg. Materialul său referitor la arhitectura ploieșteană : Arhitectura în Ploești, studiu istoric, publicat în 1938 (și prefațat de Nicolae Iorga), a fost premiat de Academia Română[32] și este disponibil la Biblioteca Națională a Franței.

Prima pagină a unei broșuri scrisă de Toma T. Socolescu în limba franceză în 1941[33] rezumă crezul personal al arhitectului[34] :


        La puissance créatrice de notre peuple est complètement prouvée par son bel art populaire plusieurs fois millénaire ainsi que par l'architecture plus récente de nos églises, habitations princières et voïvodales.
        La Création étant le but suprême d'un peuple, c'est par notre apport personnel que nous justifierons notre existence de demain.
        En Architecture, il ne faut pas à tout prix rechercher le nouveau et nous garder des formules sacro-saintes, comme par exemple : il faut être de son temps. L'architecte ne peut rester en arrière, il a au contraire pour mission d'entraîner ses contemporains dans sa marche vers le progrès.
        L'architecture ne peut être internationale, elle doit être conservatrice et suivre évolutivement la chaine des traditions d'un peuple. La construction et la décoration, formant l'une le squelette, l'autre l'enveloppe, doivent se compléter et satisfaire aux deux exigences impérieuses : la logique et le sentiment.
        Un grand penseur européen H. Keyserling[35], croit que notre peuple est appelé à ressusciter l'art byzantin[36], qui est à la base de notre Église et de notre architecture et que par une reprise de nos traditions d'art, de l'esprit duquel a jailli l'art de notre passé, nous devons diriger nos pas vers une renaissance moderne de nos arts plastiques.»


Funcții oficiale, demnități publice și titluri[modificare | modificare sursă]

Pe lângă calitatea sa de om de artă și de cultură, Toma T. Socolescu a avut și un angajament politic limitat. Mandatele sale de primar, consilier municipal și deputat au fost pentru el mijloace de a-și înainte proiectele culturale, urbanistice sau de arhitectură. Fiind un student activ și patriot, legăturile sale puternice cu Nicolae Iorga l-au determinat să își asume responsabilități politice în cadrul Partidului Naționalist-Democrat[37]. Cu toate acestea, el a rămas deschis dialogului, având numeroase legături și prietenii cu personalități cu alte viziuni politice, precum ar fi Ion Ionescu-Quintus, din Partidul Național Liberal, amic față de care a fost foarte apropiat.

Viziunea sa urmărea reunirea tuturor oamenilor de bună credință care avea capacitatea și disponibilitatea de a lucra pentru înfrumusețarea orașului. Singura acțiune politică care este cunoscută la nivel național este sprijinul pentru organizarea Corpului Arhitecților Români și al Registrului Arhitecților în 1932. Adoptată de către parlament, a fost pusă în aplicare printr-un decret regal pe 15 iulie 1932[38].

A deținut următoarele funcții oficiale, demnități publice și titluri :

  • Profesor de teoria arhitecturii la Școala Națională Superioară de Arhitectura din București între 1927 și 1947[39].
  • Arhitect șef al județului Prahova între 1919 și 1920.
  • Primar al orașului Ploiești între decembrie 1919 și martie 1920[c 5].
  • Consilier municipal al orașului Ploiești de la 10 martie 1926 până pe 20 martie 1929, în timpul mandatului de primar al lui Ion Georgescu Obrocea[c 6].
  • Deputat de Prahova[c 7] în timpul guvernării lui Nicolae Iorga, între 19 aprilie 1931 și 6 iunie 1932, din partea Partidului Naționalist-Democrat[37]
  • Vice-președinte al Partidului Naționalist-Democrat, din mai 1929[40]
  • Primar al localității Păulești din februarie 1938 până în noiembrie 1940, iar mai apoi din februarie 1942 până în ianuarie 1945[4].
  • Decorat cu ordinul Crucea Regina Maria pentru construcțiile sale militare în timpul Primului Război Mondial[41].
  • Distins cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ” clasa I pentru activitatea sa didactică, în mai 1927, cu prilejul inaugurării corpului principal al Palatului Școlii Comerciale din Ploiești[41].
  • Membru al ordinului Coroana României în grad de ofițer, conferit în urma unui decret al M.S. Regele Ferdinand I al României în 1925[42].
  • Membru al Rotary Club din Ploieștii începând cu aprilie 1937.
  • Fondator și președinte al Fundației Culturale Nicolae Iorga[12] în anii 1930.
  • Membru al comitetului de selecție al revistei Arhitectura la începutul anilor 1940.
  • Membru al Societății Arhitecților Români[1], apoi din 1953 al Uniunii Arhitecților din Republica Socialistă România.
  • Cetățean de onoare al orașului Ploiești, titlu post-mortem, acordat în septembrie 2010[23].

Genealogie[modificare | modificare sursă]

Familia Socol din Berivoiul-Mare, în vechime parte a Făgărașului sau a Țării Făgărașului, este o ramură a familiei Socol din Muntenia, care a trăit în județul Dâmbovița. Un anume Socol, mare boier și ginere al lui Mihai Viteazul (1557-1601), avea două ctitorii religioase în județul Dâmbovița, existente și azi, în Cornești și în Răzvadu de Sus, precum și o alta într-o suburbie a orașului Târgoviște. Acest boier s-a căsătorit cu Marula, fiica lui Tudora din Popești, soră a prințului Antonie-Vodă. Marula a fost recunoscută de Mihai Viteazul ca fiica sa ilegitimă, rod al unei relații extra-conjugale cu Tudora. Marula este îngropată în cimitirul bisericii din Răzvadu de Sus, unde, pe o lespede de piatră bogat cioplită[43], numele ei încă mai poate fi citit.

Nicolae Iorga, marele istoric și prieten al lui Toma T. Socolescu, a găsit strămoși ai familiei Socol printre întemeietorii localității Făgăraș. În jurul lui 1846, 5 frați Socol pleacă din Berivoiul-Mare, din Țara Făgărașului, unde numele 'Socol' este larg răspândit și se stabilesc în Muntenia.

Se spune că un urmaș al lui 'Socol' ar fi venit în Muntenia care includea regiunea Târgoviște, zona natală a familiei Socol, chiar lângă Târgoviște găsindu-se Valea lui Socol și două moșteniri religioase de la Cornești și Răzvadu de Sus[a 6]

.

Unul dintre acest 5 frați este arhitectul Nicolae Gh. Socol (?? – decedat în 1872). El s-a stabilit în Ploiești și s-a numit pe sine însuși „Socolescu”. Căsătorit cu Ioana Săndulescu, din mahalaua Sfântu Spiridon, a avut o fiică (decedată în copilărie) și 4 băieți[a 7], dintre care 2 au devenit arhitecți : Toma N. Socolescu și Ion N. Socolescu, Toma T. Socolescu este unul din fii lui Toma N. Socolescu.

 
 
 
 
 
Nicolae Gh. Socol (18??-1872) arhitect
 
 
 
Ioana Săndulescu
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Alexandrina Nicolau (1860-1900)
 
 
 
Toma N. Socolescu (1848-1897) arhitect șef al orașului Ploiești
 
Nicolae N. Socolescu comerciant de cherestea
 
Ghiță N. Socolescu pictor, decedat în timpul studiilor sale universitare
 
Ion N. Socolescu (1856-1924) arhitect
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Florica Tănescu (1887-19??)
 
Toma T. Socolescu (1883-1960) profesor și arhitect
 
Florica T. Socolescu
 
Smaranda T. Socolescu
 
Ioan T. Socolescu
 
Coralia-Ioana-Margareta T. Socolescu
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Mircea Socolescu (1907-1978) stabilit în Franța în 1945, căsătorit, fără copii
 
Toma Gheorge Barbu Socolescu (1909-1977) arhitect
 
Irena Gabriela Vasilescu (1910-1993) pictoriță, profesoară
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Mihai Ștefan Marc Socolescu (1942-1994) profesor
 
Maria Lois (1942) profesoară
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Laura Socolescu (1967) stabilită în Franța – doctor în știință
 

Concursuri de arhitectură[modificare | modificare sursă]

Practicând arhitectura ca profesie, el a obținut numeroase premii la concursurile în domeniu :

  1. Premiul întâi pentru două subiecte diferite : planurile unei mici biserici de lemn cu o singură turlă și planurile unei alte biserici mai mari și cu mai multe turle, Pantocratul, 1907[b 12].
  2. Premiul doi pentru proiectul Școlii Normale din Buzău, în jurul de 1911[b 13]. Primul premiu nu a fost acordat deoarece numai doi arhitecți au participat la acest concurs.
  3. Premiul întâi pentru concursul pentru unificarea fațadelor palatelor a două ziare naționale : Adevărul și Dimineața, competiție la care au participat, în 1914, peste 30 de arhitecți. Proiectul lui Toma T. a fost publicat în paginile ziarului Dimineața[44] ca de altfel și în revista Arhitectura în 1916 și 1924[d 3]. Materializarea nu a mai fost posibilă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. O fațadă, dar care nu avea nimic în comun cu acest proiect, a fost ridicată în anii 1920.
  4. Premiul întâi la concursul pentru clădirea Creditul Prahovei din Ploiești, în 1923. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura în 1926[d 4]. Imobilul a fost construit.
  5. Premiul I la concursul pentru Palatul Camerei de Comerț și Industrie din Ploiești, probabil în 1920, după cumpărarea clădirilor adiacente de către Camera de Comerț. Proiectul a fost doar parțial executat. Camera de Comerț a fost suprimată de către regimul comunist în 1949, după 84 de ani de existență. Clădirea a fost distrusă în perioada comunistă.
  6. Premiul întâi la concursul pentru Catedrala ortodoxă din orașul Târgu Mureș în 1924. Edificiul a fost construit, dar după planurile unui alt arhitect, care pierduse inițial concursul[45].
  7. Premiul întâi la concursul pentru Palatul Primăriei Municipiului București. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura în 1926[d 5]. Această reușită a fost prilej de sărbătorire a arhitectului la Ploiești[46]. Niciun proiect de construcție al unui palat al primăriei nu a mai fost realizat înainte de 2010, instituția funcționând până în anul 2010 în Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, o clădire construită în 1910 de către arhitectul Petre Antonescu.
  8. Premiul întâi la concursul pentru cazinoul rafinăriei Astra Română din Ploiești, probabil din 1937. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura, în numărul din iulie-octombrie 1937[d 6]. Proiectul nu avea să fie niciodată realizat.
  9. Premiul întâi la concursul pentru Halele localității Predeal. Lucrarea nu a fost executată.
  10. Premiul întâi la concursul pentru Palatul Muncii din Ploiești. Lucrarea nu s-a materializat.

Realizări arhitecturale importante[modificare | modificare sursă]

Palatul Școalelor Comerciale, în jurul anului 1938, devenit Colegiul Național Ion Luca Caragiale.
Palatul Școalelor Comerciale, în jurul anului 1938, devenit Colegiul Național Ion Luca Caragiale.

La Ploiești[modificare | modificare sursă]

  • Palatul Școalelor Comerciale, pe fosta Calea Oilor, devenită actualmente strada Gheorghe Doja. Imobilul se găsește la numărul 98. Clădirea a fost realizată între 1924 - 1938 prin eforturile președinților succesivi ai Camerei de Comerț din Ploiești[a 8]. Din 1938, a reunit toate școlile comerciale pentru băieți sub denumirea de Liceul Comercial Spiru Haret[47], încetându-și activitatea de educație comercială o dată cu venirea la putere a comuniștilor, în 1948. În prezent, localul este folosit de către Colegiul Național Ion Luca Caragiale[48]. Este declarată 'monument istoric[30].
    Vechea Casă a Corpului Didactic Primar din Ploiești sau Casa Corpului Didactic, în jurul anului 1930.
    Vechea Casă a Corpului Didactic Primar din Ploiești sau Casa Corpului Didactic, în jurul anului 1930.
  • Casa Corpului Didactic Primar sau Căminul învățătorilor prahoveni. Clădirea se află pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 8. Construcția sa a început în 1925 și a fost cel mai probabil finalizată în 1931[49]. Clădirea a fost inaugurată pe 2 octombrie 1932[50]. În ciuda faptul că imobilul a fost păstrat până azi, a fost totuși grav afectat de cutremurul din 1940 și seismul din 1977. Având toate dotările necesare pentru a găzdui profesori și familiile acestora, imobilul cuprindea de asemenea și o sală de cinema, o librărie și o tipografie în subsol[a 9]. Nu mai este localul corpului didactic de mult timp. Naționalizată de către regimul comunist în 1962, a fost recuperată de Liga Sindicatelor Libere din Învățământ Prahova[51] într-o stare avansată de degradare[52], schimbându-și apoi de mai multe ori proprietarul. Din anul 2010 a intrat într-un proces de reabilitare, estimat să dureze 2-3 ani, iar la finalul lucrărilor clădirea va fi transformată în policlinică. Clădirea este clasată drept monument istoric[30].
  • Palatul de Justiție, în colaborare cu arhitectul francez Ernest Doneaud. Elaborarea primului proiect și începerea lucrărilor au avut loc înaintea Primului război[a 8], sub mandatul prefectului Luca Elefterescu. Toma T. Socolescu era numit „arhitect - diriginte de șantier”, responsabil de întreg proiectul din 1923 și până la finalizarea sa în 1932[53]. Acest edificiu a devenit Palatul Culturii în 1953, păstrând în interiorul său numai curtea de apel. Afectată și deteriorată de către bombardamentele anglo-americane din 1943-1944 și de către cutremurul din 1977, a fost consolidată în anii 1980. Restaurarea și consolidarea sa au durat mai mulți ani, lucrările nefiind finalizate până în septembrie 2010. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura în 1924[d 7], palatul fiind clasat monument istoric[30].
Palatul de Justiție, devenit Palatul Culturii.
Palatul de Justiție, devenit Palatul Culturii.
  • Halele Centrale, o realizare capitală[a 10], care și-a pus amprenta asupra orașului. Contractul pentru construcția unor hale a fost semnat între arhitect și primărie în 1912 pe baza unei decizii a consiliului municipal din 9 noiembrie 1912, prezidat de către primarul Scarlat Orăscu[54]. Proiectul nu începe oficial până în 1929, iar lucrările efective pornesc în iunie 1930[55] și sunt finalizate în 1935[c 8]. Construcția s-a bazat pe cele mai moderne principii de igienă și logistică, făcând la acea vreme un larg ecou în Europa. Arhitectul efectuase o călătorie de studiu în Europa la Viena și Budapesta, în iarna lui 1913[b 14], înainte de realizarea proiectului, precum și alte două în timpul execuției. A studiat cu precădere halele din Geneza și Basel (Elveția) și cele din Stuttgart, Frankfurt pe Main, Leipzig, Munchen și Breslau (Germania). Și-a completat studiul prin vizitarea zonelor alimentare din halele din Berlin, a halelor din Reims, Dieppe și Lyon din Franța, a halei de fructe din Milano (Italia) și, nu în ultimul rând, a halelor din Budapesta (Ungaria). În articolul scris pentru revista franceză La Construction moderne, în septembrie 1936, Toma T. Socolescu oferă detalii despre proiect, despre scopul său și despre facilitățile pe care le va avea ansamblul. Halele din Ploiești au devenit un simbol al orașului. Parțial afectate de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, Halele Centrale au fost reconsolidate în anii 1980. Arhitectura sa originală, modernă pentru anii 1930, urmărind frumusețea și armonia formelor, a fost remarcată în întreaga Europă. Realizarea acestui proiect a fost însă foarte aproape de eșec, din cauza unei schimbări făcută de primarul Obrocea care, în 1929, a acordat în mod abuziv unei alte companii responsabilitatea de a întocmi planurile și construcția, în ciuda faptului că exista deja un contract semnat între arhitect și primărie, încă din 1913 (în mandatul lui Scarlat Orăscu). Toma T. Socolescu a depășit acest impediment, beneficiind și de serviciile prietenului său, avocatul Grigore Ivănceanu[56][b 15][54]. Ansamblul construcției este clasat monument istoric[30]. În 27 februarie 1936, arhitectul a depus un proiect de construire a unei hale de vânzare en-gros, proiect care nu va mai fi niciodată realizat[57].
  • Creditul Prahovei la intersecția bulevardului Republicii și a străzii Take Ionescu, peste drum de ceea ce era piața centrală a orașului : Piața Unirii[58]. Devenită mai târziu Banca Românească, clădirea găzduiește după anii 1990 o sucursală a Băncii Comercială Română sau BCR. Lucrarea a fost proiectată în 1923 și finalizată probabil în 1926. Fotografii și planurile imobilului au fost publicate în revista Arhitectura în 1926[d 4]. Imobilul este clasat monument istoric[30].
  • Cinematograf Scala, existentă și azi (pe strada Traian Moșoiu). Având inițial destinația de braserie[a 8], a fost construită pentru Camera de Comerț din Ploiești (care se afla alături) în jurul anului 1933[59]. Abandonat la începutul anilor 2000, Clădirea a fost renovat în 2009-2010.
  • Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul. În 1912, arhitectul lucra la vechea biserică Sfântul Ioan Botezătorul. Conform planurilor sale, cupola principală a fost înălțată cu 5 metri[c 9]. Lucrarea a fost realizată între 1923[c 10] și 1939, catedrala având rolul de a cinsti memoria eroilor prahoveni morți în Primul Război Mondial, înscriindu-se totodată în elanul național-religios specific vremii. Turnul clopotniță este clasat monument istoric[30]. Doar turnul clopotniță (60 de metri înălțime) și prima parte a construcției au fost finalizate[a 11][c 11], izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial stopând execuția. Proiectul unei catedrale monumentale care să înlocuiască vechea biserică a rămas până de curând la stadiul de idee. Pornind de la planurile originale ale lui Toma T. Socolescu, lucrările au reînceput în 2008. Fațada este unică pentru acele vremuri, având două statui monumentale străjuind intrarea, precum și o decorațiune interioară deosebită. Ante-proiectul și planurile propriu-zise au fost publicate în paginile revistei Arhitectura în 1924 și 1925[d 8].

În județul Prahova[modificare | modificare sursă]

  • Liceul de băieți din Câmpina.
    Liceul de băieți din Câmpina.
    Liceul de băieți din Câmpina, situat pe Calea Doftanei, la numărul 4. Planurile au fost realizate în 1926, fiind aprobate de către Ministerul Educației în același an. Partea centrală dinspre Calea Doftanei a fost construită între 1928 și 1929.
    Liceul de băieți din Câmpina.
    Liceul de băieți din Câmpina.
    A doua aripă, cu vedere la strada Mihai Eminescu, la fel ca și scala din marmură de Cararra, ornamentele interioare din marmură, ușile interioare de stejar sculptate din holul central și cele din fier forjat de la intrare au fost realizate între 1932 și 1942. Avariată de către cutremurul din 1940, graf afectată de bombardamentele anglo-americane din 1944 (aripa dinspre strada Mihai Eminescu și sala de gimnastică au fost distruse), clădirea a fost rapid repusă parțial în funcțiune. Aripa distrusă a fost reconstruită în 1957-1958. Dar după cutremurul din 4 martie 1977, a făcut clădirea inutilizabilă, fiind nevoie de o reconstrucție pe o nouă structură de beton armat. În ciuda acestor lucrări de anvergură, clădirea nu și-a pierdut nici stilul și nici armonia arhitecturală. În prezent, în imobil funcționează Colegiul Național Nicolae Grigorescu, a cărui veche denumire era Liceul Dimitrie Barbu Stirbey în 1930[60]. În prezent, în clădire funcționează Colegiul Național Nicolae Grigorescu.

Arheologie și conservarea patrimoniului[modificare | modificare sursă]

Profesorul-arhitect și-a finalizat studiile în arhitectura civilă și religioasă printr-o specializare în arheologia românească. Și-a exprimat întotdeauna interesul pentru istoria arhitecturii și pentru conservarea patrimoniului arhitectural. Pe lângă restaurările unor biserici vechi, a lucrat de multe ori împreună cu Nicolae Iorga, Președintele Comisiunii Monumentelor Istorice după 1919, pentru protejarea unor clădiri cu o valoare istorică deosebită.

  • Renovarea în jurul anului 1919 a casei căldărarului negustor Hagi Prodan, clădire ridicată în 1785. Imobilul este considerat tipic pentru locuințele negustorilor ploieșteni din secolul XVIII și începutul celui de-al XIX-lea. Clasată monument istoric[30], casa lui Hagi Prodan a adăpostit primul muzeu de istorie din orașul Ploiești, muzeu fondat de Toma T. Socolescu. După ce i-a fost schimbată denumirea și destinația, muzeul se numește acum[61] Casa de târgoveț din secolul al XVIII-lea - al XIX-lea[9].
  • Redescoperirea și efectuarea în jurul anilor 1919-1920 unor reparații sumare ale unei mici și antici biserici în ruină , din Ploieștiori, comuna Blejoi, datând din prima jumătate a celui de-al XVIII-lea secol. El a recuperat icoane și alte obiect de cult religios pe care le-a depus la Muzeul județului Prahova[a 2]. Instalat inițial în casa Hagi Prodan, Muzeul județului Prahova nu mai există sub această denumire. Locul în care se află aceste obiecte nu era cunoscut în 2010[62]. Ele puteau fi într-unul din muzeele care au fost unite în 1955 în cadrul unei singure instituții : Muzeul județean de Istorie și Arheologie Prahova, în subordinea căruia se află Casa Hagi Prodan. În 1929[a 12], Socolescu va merge cu Nicolae Iorga la acea biserică, cu această ocazie fiind descoperite vechile picturi murale din spatele tencuielii. Un articol pe această temă a fost scris de către Iorga în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice[63]. Biserica, denumită Sfântu Visarion, este clasificată monument istoric[30]. În octombrie 2009, ruinele erau complet abandonate și în stare avansată de degradare. Pământul pe care se află a fost vândut în anii 1990 de către primar unui proprietar privat.
  • Relevee și studii arheologice, înainte de 1926, ale casei Dobrescu din Ploiești, o casă tipică pentru comercianți de la începutul secolului XIX[64][a 13]. Situată pe strada Kutuzov, numărul 1, casa a devenit muzeul „Ion L. Caragiale”[65] pe 30 ianuarie 1962.
  • Biserica Sfântul Pantelimon, situată pe strada Democrației, la numărul 71. Lucrarea a fost realizată într-o perioadă de 24 de ani, între 1912-1936, fapt datorat lipsei banilor[c 12]. Preotul Ene Dumitrescu, inițiatorul acestui proiect, a avut ideea de a-l angaja pe Toma T. Socolescu pentru întocmirea noii biserici. Cutremurul din 1940 a provocat prăbușirea unei cupole, iar cel din 1977 a afectat pereții. Două renovări au avut loc în 1946 și în perioada 1977-1994, incluzând și restaurarea fescelor[66].
  • Biserica Sfântul Haralambie de pe strada Mărășești, numărul 65. Între 1931-1932, ample renovări și restaurări, ca de altfel și schimbări ale fațadei au fost conduse de către arhitect. A modificat în mod radical înfățișarea bisericii prin reconstruirea turlelor mici și adăugarea unui portic în stil brâncovenesc. Tot el a întărit structura plafonului cu ajutorul betonului armat. Biserica a trecut prin noi consolidări și schimbări după cutremurele din 1940 și 1977. În 1979, preotul paroh a reconstruit turnul clopotniță, care fusese distrus de un incendiu în 1925[a 14][c 13]. Totuși, această modificare a fost făcută fără aprobarea autorităților[67].
  • Reconstruirea în jurul de 1937-1938 a bisericii din Ploieștiori sau Ploeștiori[a 15], aflată la marginea Ploieștiului, în apropierea Barierei Văleni, în zona rafinăriei Vega. Din perioada interbelică și până în prezent, biserica a trecut prin mai multe renovări. Avea deja o structură de beton înainte de 1977, când turnul a căzut la cutremur. Potrivit preotului paroh al bisericii la momentul septembrie 2009[68], biserica are o monografie realizată.
  • Reconstrucția parțială a bisericii din satul Măgula din comuna Tomșani între 1933 și 1938, sub atenția Comisiei Monumentelor Istorice. Noua biserică a fost inaugurată în noiembrie 1938[69]. Altarul și pridvorul bisericii sunt clasate drept monumente istorice[30].
  • Între 1953 și anul 1957, la departamentul monumentelor istorice (ICSOR), a lucrat la restaurarea mai multor situri[b 5]de la Mănăstirea de la Brebu (Prahova), castelul Huniazilor din Timișoara, biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgoviște, bisericile din Ploieștiori , Herești-Ilfov[70] și a altor biserici gotice din Transilvania.

Alte lucrări realizate (selecție)[modificare | modificare sursă]

În Ploiești[modificare | modificare sursă]

  • Vila farmacistului N. Hogaș, fratele scriitorului Calistrat Hogaș, strada Gh. Lazăr. În timpul construcției, arhitectul a lăsat plafonul nefinalizat pentru a-i permite pictorului Toma Gh. Tomescu să realizeze o frescă[a 16]. Construită în jurul anului 1907, ea a fost distrusă de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944. A fost prima lucrare executată de Toma T. Socolescu.
  • Casa Pasapeanu[b 16], o casă de dimensiuni reduse, construită pentru un funcționar al Poștei, strada I. Romanescu, construită în jurul anului 1908. Strada se numește în prezent[61] Barbu Delavrancea. Este cea mai mică construcție realizată de arhitect.
  • Casa învățătorului Aldescu[b 16] strada Vlad Țepeș, la numărul 20[71], ridicată în jurul anului 1908.
  • Casa preotului Zotu[b 5] pe Calea București (actuala Democrației), în apropierea Gării de sud, construită în 1908. A fost expropriată și apoi distrusă de comuniști pentru a se face loc Uzinei 1 Mai.
  • Imobilul de raport al fraților Alessiu[a 17], construit probabil în 1910, în partea sudică a străzii Lipscani, demolat de către comuniști. Strada Lipscani era una din cele mai vechi și mai importante străzi ale Ploieștilor, având o formă ușor curbată, legând centrul orașului cu oborul, iar din perioada interbelică, cu Tribunalul. Această arteră a dispărut în două etape : partea de nord a dispărut între 1968-1969 pentru a face loc palatului administrativ, iar cealaltă jumătate a fost demolată după cutremurul din 1977[72].
  • Casa rezidențială Orăscu, de pe Bulevardul Independenței la numărul 18. Scarlat Orăscu a fost unul dintre cei mai importanți primari ai orașului, mandatul său cuprinzând perioada 1911-1914, având de două ori și demnitatea de senator[c 14]. Construit în 1913 în stilul francez Art Nouveau, la modă în epocă în Franța. Interiorul este unul luxos. Casa a fost confiscată de comuniști, fiind apoi transformată în cantină populară[b 17]. Astăzi este sediul unei policlinici pentru copii[61]. Este clasată monument istoric[30].
  • Hotel Europa, renovare și adăugarea unui etaj în colaborare cu unchiul său Ion N. Socolescu înainte de 1914-1915. Hotelul, numit inițial "Hotel Victoria", a fost făcută de bunicul său Nicolae Gh. Socol[a 18][b 18][73]. Clădirea va fi în cele din urmă demolată de comuniști în anii 1960.
Hora țărănească, Ploiești, construită în jurul anului 1913, demolată în jurul 1950.
Hora țărănească, Ploiești, construită în jurul anului 1913, demolată în jurul 1950.
  • Casa G. Gogălniceanu sau Hora țărănească, Piața Unirii, a fost făcută de Ion N. Socolescu și Toma T. Socolescu[a 19]. Victima din bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, apoi demolată.
  • Casa B. Nasopol, strada Ștefan cel Mare, construită înainte de Primul Război Mondial, distrusă de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944 conform „Memoriilor” lui Socolescu. Situată la numărul 12 pe strada Ștefan cel Mare, adăpostea Serviciul Tehnic al orașului în 1938[a 9]. În prezent, la acea adresă, există o clădire veche, bine conservată atât la exterior, cât și la interior, ce corespunde perfect stilului arhitectului, cel puțin la planul parterului[74]. Inițial, clădirea nu avea etaj, dar a fost supraînălțată în perioada comunistă.
Vila Z. Leon de pe strada Drosescu.
Vila Z. Leon de pe strada Drosescu.
  • Vila Zaharia Leon De pe strada Drosescu. Această stradă este azi dispărută. Construcția datează din perioada 1913-1914. Vila a fost complet distrusă de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944. Strada Drossescu se numește în prezent[61] C.T. Grigorescu. Casa de la numărul 13, care se află pe locul imobilului Zaharia Leon, păstrează parțial zidurile vechi și gardul exterior.
  • Vila Dr L. Fridman[a 9], aflată la intersecția vechilor străzi Iennescu și Aurel Vlaicu, adresa sa actuală fiind strada Maramureș, numărul 8. Realizat înainte de 1914, a fost naționalizat de către comuniști. În prezent[61] este clasată drept monument istoric[30] Naționalizată de către comuniști, astăzi este sediul Administrației Drumurilor și Podurilor.
Casa Toma T. Socolescu din Ploiești, propria sa lucrare.
Casa Toma T. Socolescu din Ploiești, propria sa lucrare.
  • Imobilul de raport al lui Toma T. Socolescu de la numărul 2 de pe strada Ștefan cel Mare, vechea stradă Regina Maria. Construcția a început în 1914, clădirea a fost locuibilă din 1915, dar finalizarea sa a avut loc abia după terminarea Primului Război Mondial. Arhitectul a fost nevoit să apeleze la însemnate împrumuturi pentru a duce la bun sfârșit construcția blocului. Aici și-a instalat biroul și a lucrat până când bombardamentele americane au distrus parțial imobilul în 1944[b 19]. Clădirea a fost radical transformată de către sovietici la începutul anilor 1950, după ce a fost confiscată de stat[75]. Remarcabilă sa fațadă originală nu mai există, fiind înlocuită cu una anostă. Inițial, clădirea găzduia nu mai puțin de 7 magazine la parter și avea 5 apartamente spațioase, inclusiv cel în care locuia arhitectul și familia sa[b 20].
  • Imobilul de raport D. Pârvulescu[a 20][a 21] din apropierea vechiului obor, astăzi situat pe strada Emile Zola, la numărul 1. Construită în anii 1920, a fost naționalizată în 1950. Între 1996 și 2002, familia Pârvulescu a depus eforturi pentru a reintrat în drepturile legale asupra imobilului, încălcate de către statul român. Șirul de imobile în care se află a scăpat de demolările comuniste.
Imobilul Gheorghe Bogdan.
Imobilul Gheorghe Bogdan.
  • Casa M. Obrien, strada Eminescu. Construită în anii 1920, a fost distrusă de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944.
  • Imobilul de raport Gheorghe Bogdan, construit probabil în 1922 după cum îl atesta o inscripție a holului de la intrare, este situat în strada Mihai Kogălniceanu (fosta stradă Franceză), la numărul 36. Naționalizat, imobilul nu a fost în totalitate recuperat de urmașii lui Gheorghe Bogdan[76]. Casa reprezintă una din puținele supraviețuitoare a centrului istoric al orașului Ploiești, aproape complet demolat și reconstruit fără stilul arhitectural între 1960 și 1989. O fotografie a clădirii a fost publicată în revista Arhitectura în 1924.
  • Imobilul Toboc de pe strada Democrației, numărul 1. Potrivit familiei[77] primului proprietar, dar și a altor surse complementare, imobilul a fost conceput și realizat de către Toma T. Socolescu. Stilul evidențiază foarte clar influențele brâncovenești din stilul arhitectului. Pe de altă parte, clădirea se aseamănă destul de mult cu imobilul de raport care fusese ridicat cu câțiva ani mai înainte pe strada Ștefan cel Mare, numărul 2. Construită între 1920-1924 pentru tipograful Dumitru Buta, supranumit Toboc, clădirea a fost naționalizată în 1950. Având destinația de locuințe sociale, ea este astăzi complet ocupată de locatari instalați după teribilul cutremur din 1977. Totodată, potrivit familiei, imobilul a făcut obiectul unui proces de retrocedare, dar moștenitorul a preferat compensația financiară în locul unei restituiri în natură caz în care ar fi avut obligația de a păstra situația locatarilor. Astfel, Primăria este în continuare proprietara acestei clădiri frumoase, dar degradată. Acest imobil este inclus pe lista clădirilor din oraș care au risc seismic ridicat[78]. Riscă să se prăbușească la următorul cutremurul important, dacă Primăria din Ploiești nu întreprinde acțiuni de consolidare. În mod curios, clădirea nu este clasată drept monument istoric.


  • Casa Grigore Ivănceanu, avocat și vechi prieten al arhitectului, strada Rahovei, la numărul 6. Construită în 1920, clădirea a fost grav afectată de către bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, dar reconstruită în mod identic de către familia Ivănceanu, imediat după bombardamente, sub supervizarea arhitectului care era prieten cu avocatul Ivănceanu. Vândută în 2008 de doamna Alice Ivănceanu, moștenitoarea și fiica avocatului, casa a fost complet renovată în 2009 și păstrează foarte mult din stilul său original. O fotografie a casei a fost publicată în revista Arhitectura în 1925[d 9].
  • Casa Ștefan Z. Ghica Ghiculescu, important comerciant și vice-președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Ploiești între 1933-1934. Construită pe strada Italiană, la numărul 4, în 1927, a fost perfect conservată de către familia Bădulescu-Ghiculescu[79], în ciuda confiscări și degradării suferite în timpul comunismului[80]. Casa a fost clasată drept ”monument istoric” pe 4 octombrie 2010[81].
Casa Ștefan Z. Ghica Ghiculescu.
Casa Ștefan Z. Ghica Ghiculescu.
Casa Ștefan Z. Ghica Ghiculescu.
Casa Ștefan Z. Ghica Ghiculescu.
Casa Ștefan Z. Ghica Ghiculescu.
  • Teatru și apoi Cinematograful Odeon. Construcția sa a fost finalizată în martie 1927. În 1932 deja devenise cinema.[82]. Redenumit cinema Rodina după naționalizarea sa din 1948[83], el va găzdui din 1955 Teatrul de Stat din Ploiești. Transformat și modernizat prima dată de către comuniști în 1954[84], Aspectul său exterior putea fi în continuare recunoscut în 1957, după lucrări îndelungate de renovare în urma cărora scena a fost modernizată și capacitatea mărită la 600 de locuri[85]. La o dată necunoscută, probabil după cutremurul din 4 martie 1977, a fost complet desfigurat și ascuns în spatele unui bloc de locuințe în stil sovietic. A fost redenumit teatrul Toma Caragiu pe 6 septembrie 1991[86].
    Teatrul Odeon, 1957.
    Teatrul Odeon, 1957.
    Strada unde se află teatrul și-a schimbat de mai multe ori numele : strada Liceului din secolul XIX până în anii 1920, strada Dr. I. Radovici până în 1948, strada Gh. Dimitrov din 1948 până în anii 1960, strada Teatrului până în 1996 și, în final, strada Toma Caragiu din 1996.
  • Poarta expoziției din Ploiești din anii 1930, devenită mult mai târziu poarta de acces în Hipodrom. Distrusă de către bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, poarta actuală este o slabă copie a celei originale[c 15].
  • Renovare luxos efectuată, probabil pe la sfârșitul anilor 20, a parterului[a 17] a Băncii Centrale din Ploiești[87]. Avariat de cutremurul din 1977, imobilul a fost demolat de comuniști, sub pretextul imposibilității de a fi reparat, eliminându-se astfel ultimele vestigii ale centrului istoric al orașului.
  • Hanul țărănesc[88], la nivelul barierei Bucov, la numărul 2 de pe strada Oborului. Probabil una dintre ultimele opere ale arhitectului (1938-1939), a fost construit pentru a găzdui negustorii și țăranii pieței deschise. A fost deplasat apoi la periferia orașului, ca urmare a construcției Halelor Centrale. El era înconjurat inițial de grajduri pentru cai. Era o clădire cu etaj, în stil românesc de vilă, având o terasă mare în față, cu stâlpi de stejar încrustați, cu acoperiș cu olane, apoi în spatele curții un grajd mare, de 40 de animale și o clădire mai mică, cu rol administrativ. În perioada dictaturii legionare devine adăpost pentru refugiații din Transilvania, găzduiește apoi spitalul de boli nervoase din Cernăuți, evacuat ca urmare a invaziei sovietice din Bucovina de Nord. Devine apoi oficial „Spitalul Hanul Țărănesc”. Avariat serios în timpul bombardamentului din 5 aprilie 1945, spitalul a fost evacuat la Filipeștii de Pădure. În luna octombrie a aceluiași an a fost deschisă acolo o secție pentru trupele sovietice. În 1951 redevine departamentul de boli nervoase. Clădirea va asigura în mod continuu funcția spitalicească până în prezent (2010)[89].
  • Cavoul familiei Gheorghiu din cimitirul Viișoara. O fotografie este publicată în revista Arhitectura în 1925[d 10]. Cavoul exista în continuare în 2009, însă grav afectat și degradat.
  • Potrivit unor surse[90], monumentul comemorativ al eroilor Primului Război Mondial din cimitirul Bolovani a fost construit de către arhitect. Parțial distrus de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, a fost reconstruit în 1957 dar vulturul de bronz din vârful monumentului nu a mai fost refăcut. O machetă a sa încă mai există la Asociația Veteranilor de Război din Prahova.

În județul Prahova[modificare | modificare sursă]

Primăria, 1939.
Primăria din Păulești, 1939.
  • Conacul lui Gérard Joseph Duqué din Păulești, aflat la marginea de sud a localității, lângă Ploiești, fiind construit între 1920 și 1935. Clădirea fusese inițial comandată de avocatul Obrocea Ion Georgescu, trecând apoi în proprietatea lui Gerard Duqué în contul unor datorii[91], a fost reamenajată de către arhitect, conform cerințelor noului proprietar. De la momentul construcției, imobilul a trecut prin mai multe modificări și simplificări, iar în prezent[61] numai unele părți păstrează stilul original.
școala T. T. Socolescu.
școala T. T. Socolescu.
  • Primăria, școala primară, băile publice și o mică maternitate, grajdurile comunale și o troiță sculptată în lemn, pentru comuna Păulești. Construcțiile au fost realizate între 1937-1940. Grajdurile și-au schimbat destinația în brutărie, iar monumentul a fost mutat în cimitirul din localitate.
  • Două case pentru membrii familiei sale : I. Diamandescu, un mare petrolist[c 9] și Costică Dușescu[b 5], construite în jurul de 1907 în Câmpina.
  • Vila D. Ștefănescu, Câmpina. Proiectată în 1916, dar construită mai târziu, imobilul are fațada ușor modificată față de aspectul inițial. Există în continuare la numărul 112 pe bulevardul Carol I, la intersecția cu strada Henri Coandă. Un număr din 1916 al revistei Arhitectura prezenta planuri și schițe ale casei[d 11].
Vila D. Ștefănescu în 1930.
Vila D. Ștefănescu în 1930.
  • Farmacia Voiculescu, Câmpina. A fost demolată după cutremurul din 1977.
  • Vila Dr. Gheorghiu, Câmpina. Clădirea, aflată în forma sa originală, se află pe bulevardul Carol I, la intersecția cu Aleea Rozelor.
Vila Dr Gheorgiu.
Vila Dr Gheorgiu.
  • Vila Nicolae Popescu, Câmpina, în 1933. Vila este într-o stare foarte bună de conservare[92].
  • Judecătoria din Câmpina, situat pe strada 1 Decembrie 1918, al numărul 14. Planurile au fost elaborate în 1924[93]. În 1931, construcția a fost finalizată, iar Judecătoria de Pace Mixtă Câmpina își începea activitatea[94]. Imobilul găzduiește în continuare[61] judecătoria, precum și birouri ale Prefecturii.
  • Judecătoria din Vălenii de Munte, situat pe strada Mihai Bravu, la numărul 26. Construcția a început în 1923[95], Clădirea este în prezent[61] neutilizată, însă într-o stare bună, cel puțin la nivel exterior.
  • Casa lui Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, restaurare[b 5], între 1907 și 1908.
  • Casa prietenului său pictor Toma Gh. Tomescu din Vălenii de Munte în 1926-1927[17]. Imobil modest, aspectul său original a fost modificat de-a lungul timpului. Casa se află pe strada Mihai Eminescu, la numărul 12.
  • Capela mortuară a familiei lui Toma Gh. Tomescu[17] din Vălenii de Munte, construită între 1938-1939. Pictura este realizată în tehnică murală. Având denumirea de Capela Sfânta Treime, în prezent[61] servește drept capelă pentru cimitirul orașului.
  • Vila Regală de la Vălenii de Munte. Conform deciziei lui Nicolae Iorga, construcția unei reședințe de vară pentru principesa Elena și pentru tânărul voievod Mihai a fost schițată și realizată de către arhitect. Piatra de temelie a fost pusă de către Nicolae Iorga pe 15 iulie 1930 în prezența principesei și a ministrului de finanțe Mihai Popovici. O schiță a proiectului a fost publicată într-un număr din 1930 al reviste Arhitectura[d 12]. Imobilul nu a fost niciodată complet realizat, iar clădirea a fost apoi folosită în alte scopurile decât cel pentru care fusese proiectată[b 21]. Vila Regală a dispărut, demolată de regimul comunist după cutremurul din 1977.
  • Vila lui Nicolae Iorga din Sinaia, construită în jurul anului 1918. Clasată monument istoric[30], casa, situată pe strada Gheorghe Doja, numărul 1, este perfect păstrată de către familia istoricului. Se găsește la intersecția străzilor Calea Codrului și Gheorghe Doja, în cartierul Furnica.
  • Vila avocatului Grigore Ivănceanu, în prezent[61] proprietate a fiicei sale Alice Ivănceanu, din Sinaia, strada Piatra Arsă numărul 4, construită în 1934.
  • Casa lui N. Scorțeanu din Sinaia, din cartierul Cumpătu. O fotografie a casei a fost publicată în revista Arhitectura în 1925[d 13].
  • Vila C. I. Ionescu din Sinaia[96].
  • Vila Al. Radovici din Sinaia, transformări[96].
  • Primăria din Sinaia, renovare.
  • Vila Florica din Sinaia (redenumită Vila Poem Boem); se găsește pe strada Cumpătu, la numărul 22. Folosind stilul brâncovenesc, unul dintre cele mai impozante stiluri arhitecturale, Toma Socolescu a proiectat în anul 1925 Vila Florica, pe care i-a dăruit-o soției sale. Respectând arhitectura și istoria casei, aceasta a fost renovată. Fotografii și planul interiorului au fost publicate în 1925 și 1941 în revista Arhitectura[d 14].
Planul Vilei regale, Vălenii de Munte.
Planul Vilei regale, Vălenii de Munte.
  • Primăria, băile publice și centrul agricol al orașului Urlați, realizate înainte de 1916.
  • Troiță sculptată în lemn, pentru comuna Dumbrăvești[97]. Nu mai există.
  • Biserica din comuna Izvoarele (Prahova), a cărei construcție a început în 1931[98].
  • Biserica Adormirea Maicii Domnului' din comuna Boldești-Scăeni[99], construită între 1936 și 1938, detalii publicate în revista Arhitectura în martie 1938[d 15]. Acoperișul și turlele bisericii au fost modificate radical de mai multe ori după 1941. Din cauza zonei active seismic, clădirea a avut de suferit din cauza tuturor cutremurelor, începând cu cel din 1940. Având inițial două turle masive (deasupra fațadei și în partea din spate), biserica a păstrat-o numai pe prima, cea de-a doua fiind înlocuită cu două turle mici[100]. Estetică originală ale bisericii a dispărut.
  • Casa inginerului Toma Călinescu (strada Monumentului numărul 1) și a institutorului Emil Popescu (strada Armoniei numărul 1), în comuna Boldești-Scăeni[100].

La București[modificare | modificare sursă]

Imobilul al fraților Tilman în jurul 1925, București Vila D. Ionescu, București.
Imobilul fraților Tilman, în jurul anului 1925, București
Vila D. Ionescu, București.
  • Casa de raport pe strada Brâncoveanu.
  • Imobilul de raport de pe calea Șerban Vodă, care există în prezent[61] la numărul 105. A fost construit după același tipar ca și clădirea „Gheorghe Bogdan” din Ploiești, având, spre deosebire de aceasta, un etaj în plus. Din păcate, clădirea a fost desfigurată prin ferestre termopan inestetice, betonarea grosieră a unei părți a balustradei din balconul principal, inițial realizată din fier forjat, precum și prin crearea unor ferestre mai mari care au distrus armonia imobilului imaginată de arhitect. Fațada clădirii a fost puternic afectată de ferestrele termopan și izolațiile termice aplicate în ultimii ani, distrugându-se armonia imaginată de arhitect. Cele două intrări de la stradă au fost simplificate, pierzându-și complet stilul original. O fotografie cu acest imobil a fost publicată în revista Arhitectura în 1924[d 16], probabil imediat după finalizarea construcției.
  • Imobilul de raport al fraților Tilman. Clădirea există și în prezent. Înainte de perioada comunistă, adresa imobilului era strada Carol, nr. 54, la intersecția străzilor Carol și Filittis. Acum[61] se află la întretăierea străzilor Filitti și Tonitza, nu departe de „Piața Natiunile Unite”, denumită în perioada interbelică „Piața Senatului”. Construcția a fost ridicată probabil între 1923 și 1925[101]. Clădirea a pierdut o piesă de pe fațada superioară, fiind lipsită astfel de frumusețea și impozanța sa originală. Este foarte posibil ca cele două cutremure din 1940 și 1977 au provocat căderea acelei părți a structurii sau au afectat-o grav, ducând la simplificarea ei.
  • Vila de pe strada Mitropolit Antim Ivireanul, publicată în revista Arhitectura în 1924[d 17]. O parte a străzii a fost demolată[102] în anii 1980 pentru construcția aberantă a Centrului Civic și a Casa Poporului, la dorința dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Vila a fost probabil distrusă cu această ocazie.
  • Vila inginerului Al. Gheorghiade din parcul Bonaparte. Parcul este situat în spațiul delimitat de strada Paris, șoseaua Iancu de Hunedoara (fosta șosea Bonaparte) și Calea Dorobanților. În prezent dispărută, singura mărturie rămasă fiind o fotografie publicată în revista Arhitectura în 1926 și mai târziu în 1941[d 18].
  • Vila lui D. Ionescu, construită în 1927, pe strada Mihai Cogălniceanu (sau Kogălniceanu - în funcție de ortografie), șoseaua Kiseleff. Strada se numește în prezent[61] Gheorghe Brătianu. Clădirea este situată la numărul 26. Două fotografii ale casei au fost publicate în revista Arhitectura în 1930[d 19]. Casa este clasată drept monument istoric[103].

În alte județe[modificare | modificare sursă]

  • Liceul de băieți din Buftea (județul Ilfov). Se găsește pe strada liceului, la numărul 5. Numele său exact, în 2009, este Liceul Economic Barbu Știrbei Buftea[104].
  • Biserica Sfântul Nicolae și Alexandru din Netezești, comuna Nuci (județul Ilfov), situată pe strada Principală, în apropierea primăriei. Construcția[105] și amenajările interioare au fost realizate probabil între 1912 și 1916. Este încadrată ca monument istoric[106]. Autorul scrie în Amintiri : Biserica din Netezești, ctitoria familiei Al. Serghiescu, a fost ridicată cu cheltuiala D-nei. Al. Serghiescu în condiții destul de bune și chiar cu oarecare lux, atât clădirea cu mobilierul cât și picturile executate sub conducerea pictorului Pavlu având ca executanți mai multi pictori tinerii de remarcabil talent dintre care citez : Tonitza, St. Dumitrescu, Schweitzer-Cumpănă, Bălțatu, care avea atunci numai 16 ani, și alții.[b 22].
    Mobilierul bisericii a fost expus la Ateneul Român în cadrul expoziției organizată de arhitect în 1916[b 23].

Posibile lucrări ale sale (selecție)[modificare | modificare sursă]

Toma T. Socolescu era unul dintre cei mai apreciați arhitecți și era solicitat de importante familii ale României. Scrierile sale, în care obișnuia să se retragă, demonstrează o pregnantă modestie și fac dovada unei conștiente omisiuni de a întocmi o listă cu toate lucrările sale[b 24]. Pe de altă parte, probabil din cauza presiunilor poliției politice a regimului comunist, a cărei victimă a fost, a ales să nu menționeze o serie de lucrări în memoriile sale pentru a nu face rău altor familii. Securitatea urmărea familiile înstărite din perioada interbelică și căuta orice motiv pentru a le prelua proprietățile și pentru a trimite la închisoare diferiți oameni din această categorie socială.

Astfel, titlul este justificat deoarece sunt enumerate clădiri care prezintă stilul folosit cu precădere de către arhitect. În plus, Toma T. Socolescu, în majoritatea cazurilor, și-a semnat operele sale, aparent, prin includerea în acoperiș a unuia sau a mai multor crini stilizați și inversați, realizați din cupru sau zinc. Dacă acoperișurile nu au fost modificate sau s-a păstrat stilul original, această semnătură unică este încă vizibilă.

În cele din urmă, fără a se semnala aceste probabilități există riscul să fie uitate aceste clădiri remarcabile, într-o țară în care accesul la arhive este foarte dificil și unde dezvoltarea imobiliară slab controlată a distrus urmele ale unor secole de arhitectură, mai ales după 1990. În plus, dispariția foștilor proprietari, de multe ori eliminați fizic de către comuniști, a fost însoțită în numeroase cazuri și de pierderea iremediabilă de informații care ar fi putut clarifica istoricul acestor clădiri.

Trebuie înțeleasă ca o urmă vizibilă a lucrărilor realizate probabil de Toma T. Socolescu.

  • Casa de la numărul 10 de pe strada Nicolae Bălcescu, Ploiești.
  • Casa de la numărul 120 de pe strada Cantacuzino, la intersecție cu strada Traian, Ploiești, construită în 1924.
  • Casa de la numărul 17 strada Cantacuzino, Ploiești.
  • Casă de la numărul 3 de pe strada Constanței, Ploiești.
  • Imobilul de la numărul 7 de pe strada Constanței, Ploiești.
  • Casele gemene de la numărul 34 de pe strada Decebal și de la numărul 33 de pe strada Primăverii, Ploiești. Ele au fost proprietatea lui Tănase Vasilescu[107], un afacerist în domeniul petrolului, din Păulești.
  • Casa Pătrașcu din Vălenii de Munte, construită în jurul anului 1927, situată pe strada George Enescu, la numărul 5, nu departe de casa lui Nicolae Iorga. A fost ridicată pentru comerciantul Ion Pătrașcu.

Lucrări de arhitectură proiectate, dar ne-executate[modificare | modificare sursă]

Dintre cele 10 concursuri câștigate de către arhitect, numai două au fost realizate : cel al Palatului Creditul Prahovei și, parțial, Palatul Camerei de Comerț și Industrie, ambele în Ploiești.
Astfel, numeroase proiecte remarcabile nu au fost materializate, printre care se numără :

  • Proiectul Institutului Sud-Est European, sub conducerea profesorului Nicolae Iorga[b 25], probabil în 1910.
  • Proiectul unei biserici pentru orașul Slănic, realizat în vara anului 1913 și expus la Ateneul român din București în primăvara lui 1916. A fost publicat în revista Arhitectura în 1920[d 20].
  • Proiectul unei grădini publice în Piață Unirii din Ploiești, pe care arhitectul îl va oferi în mod gratuit municipalității în 1922. În ciuda inițiativei lui Toma T. Socolescu, care a avut primul ideea acestei amenajări, și a celor două variante propuse consiliului municipal, primarul Ion Georgescu Obrocea a ales planul unui alt arhitect. Grădina a fost inaugurată în 1926[108].
  • Proiectul unei hale de comerț en-gros în Ploiești, proiectată în spatele Halelor Centrale, în 1936[57].
  • Proiectul unui Palat al Culturii la Ploiești, în 1937[109]. Clădirea numită „Palatul Culturii” după 1953 nu este altceva decât vechiul Palat al Justiției construit de către arhitecții Toma T. Socolescu și Ernest Doneaud.
  • Proiectele pentru biserici în orașul Predeal (în 1956), realizat împreună cu fiul său Toma Barbu Socolescu[110], și în comuna Păulești (1939).
  • Proiectul primăriei din Făgăraș.

Publicații[modificare | modificare sursă]

  • În Monografia orașului Ploești publicată de către Mihail Sevastos, arhitectul a redactat în întregime capitolele despre arhitectura orașului, urbanism, Halele Centrale, istoricul planurilor orașului, precum și o parte din materialul despre cultură („artiștii plastici”, muzee și biblioteca „Nicolae Iorga”). De asemenea, aceasta cuprinde mai multe acuarele și desene realizate de el.
  • În Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice[111] Numeroase articole, dintre care 3 de referință :
  1. Biserica Sfântul Nicolae din Bălteni[112], studii arheologice și relevee. Publicat în 1908 în primul număr (primul trimestru) sub titlul „Note arhitecturale” la paginile 114-119[113].
  2. Casa Hagi Prodan din Ploiești, studii arheologice și relevee. Publicat în 1916[114] în ultimul număr dinaintea intrării în război. Bombardată în 1944, casa a fost restaurată, și muzeul re-inaugurat pe 1 mai 1953[b 26].
  3. Casa Dobrescu de Ploiești, o clădire tipică pentru comercianții și micii industriași de la începutul secolului al XIX-lea, studii arheologice și relevee[115]. Casa a devenit Muzeul Ion L. Caragiale[65] de la 30 ianuarie 1962.
  • În revista Arhitectura din 1916 până în 1944 :
  1. Numeroase articole ilustrate despre arhitectura româneasca.
  2. Portretele arhitecților dispăruți, prin care și Ion N. Socolescu, Alexandru Clavel, D. Herjeu și Toma N. Socolescu[d 21].
  3. Note de drum din Italia. Un articol de 7 pagini, cu ilustrații, în numărul din 1925.
  4. Planuri și fotografii ale lucrărilor realizate, precum și desene și acuarele ale vechilor construcții românești. Numărul din iulie 1938 conține în mod particular un articol consacrat artei vechi românești din Basarabia, ilustrat în numeroasele pagini cu propriile sale acuarele.
  5. Un articol-program intitulat Principii și îndreptări. Către o arhitectură românească modernă, în numărul din aprilie-iunie 1941[d 22]. Autorul apăra ideea unei arte care păstra moștenirea culturală națională și amprenta geniului național român, căutând însă în același timp progresul și modernitatea. Arhitectul respingea total ideea unei arhitecturi internaționale. A publicat acest articol în franceză în același an[116].
  6. Un articol care susține ideea creării unui institut destinat apărării și dezvoltării arhitecturii românești : „Necesitatea creării unui institut de arhitectură românească”, în numerele din 1943-1944[d 23].
Acuarelă de Toma T. Socolescu - Casă bătrânească din Ploiești așa cum au existat până la începutul secolului al XX-lea.
Acuarelă de Toma T. Socolescu - Casă bătrânească din Ploiești așa cum au existat până la începutul secolului al XX-lea.
  • În revista Simetria : un articol despre arhitecții români care au studiat la Beaux-Arts de Paris.
  • În revista România Viitoare :
1. Note de voiaj din România și din Italia.
2. Articole literare despre Contesa de Noailles (Brâncoveanu), Auguste Rodin, Octavian Goga, etc.
3. Studii despre câteva clădiri vechi, monumente istorice din Ploiești, dintre care :
- un articol despre ruinele bisericii Sfântul Nicolae Vechi (numărul 105, strada Mihai Bravu), în 1915[117]
- un articol despre o casă veche, similară ca stil cu cea a lui Hagi Prodan, situată pe strada Ștefan cel Mare, vis-a-vis de biserica Sfinții Voievozi, în 1915[118]. Biserica se află la numărul 23.
  • O lucrare personală Prin Ardeal, note de drum ale unui arhitect, cu ilustrații. Povestirea călătoriei este inclusă integral în memoriile sale (Amintiri), între paginile 96-104 în ediția publicată de către „Caligraf”.
  • În colecția Biblioteca Urbanistă, două volume de traduceri împreună cu studii introductive și ilustrații :
  1. „Urbanism la îndemâna tuturor : pentru uzul consilierilor comunali și județeni, arhitecților, inginerilor, medicilor, ofițerilor, agronomilor și al tuturor persoanelor ce se interesează de mai buna stare a orașului / de Jean Raymond”[119].
  2. Igiena urbană / publicată de Paul Juillerat, traducerea unei lucrări de referință, publicată în 1921 la Paris, despre igiena urbană. Lucrarea cuprinde un studiu introductiv redactat de către arhitect, paginile 89-92[120][b 27].
  • Despre subiectul Halelor Centrale, lucrarea de referință a lui Toma T. Socolescu, au apărut mai multe articole în diferite reviste româna și europene :
Ante-proiectul (1913) lui Toma T. Socolescu pentru Halele Centrale din Ploiești, un stil foarte diferit de varianta definitivă stabilită în 1929.
Ante-proiectul (1913) lui Toma T. Socolescu pentru Halele Centrale din Ploiești.
  1. România : două ediții ale revistei Arhitectura, cea din 1931-1933 și cea din iulie 1936, oferind un articol lung, cu numeroase fotografii[d 24]. Articol din numărului din iulie 1936 este reprodus in extenso la paginile 597-603 din Monografia orașului Ploești de Mihai Sevastos precum și între paginile 96-101 din cartea Arhitectura în Ploești, studiu istoric scrisă de către Toma T. Socolescu; Ploieștii, un articol intitulat „Construcția Halelor”, redactat pe 21 aprilie 1929, având ca subiect conflictul juridic cu privire la construcția halelor - În 1936, tot în Ploieștii, un amplu material despre publicarea în note elogioase în revista franceză Techniques des Travaux; și Revista Veterinară.
  2. Franța : L'Architecture d'Aujourd'hui, Paris, Anul 7, numărul 11, noiembrie 1936, paginile 44-45[121]; Techniques des Travaux; La Construction moderne : un studiu ilustrat asupra Halelor Centrale din Ploiești, Paris, anul 51, numărul 46, septembrie 1936, paginile 945-955[122] scris chiar de arhitect.
  3. Regatul Unit : The Architect, Londra.
  4. Germania : Der Bauingenieur, Berlin, 26 mai 1933, numărul 14, Jahrgang, 1933, Heft 21-22[123].
  5. Austria : Un studiu realizat de profesorii dr. ing. Rudolf Saliger (Techniker) și dr. ing. Friedrich V. Baravalle, Viena.

Articole de presă[modificare | modificare sursă]

A publicat numeroase articole în ziarele din Ploiești, Iași și București, pe teme precum arhitectură, urbanism, politică locală sau cultură. A fost, de asemenea, subiectul unor articole. Lista nu este completă și sunt menționați autorii, atunci când nu este vorba de Toma T. Socolescu însuși :

  • Cronica (revistă literară), București, 22 mai 1916, articolul intitulat „Despre expoziția arhitectului T. T. Socolescu” (Expoziția arhitectului Toma T. Socolescu la Ateneul Român din București în primăvara anului 1916) semnat de arhitectul Spiridon Cegăneanu[b 28].
  • Dimineața, București, „În preajma alegerilor pentru municipiul” din Ploiești, 15 mai, 1929; „Sărbătorirea arhitectului Toma Socolescu”, publicat în 12 iulie, 1925, despre sărbătorirea la Ploiești a premiului întâi câștigat de Toma T. Socolescu pentru un proiect major : Palatul Primăriei Capitalei. Articolul cuprinde de asemenea și un interviu cu arhitectul.
  • Epoca, București, 24 mai 1916, o recenzie artistică scrisă de către Criticus despre expozițiile de pictură și arhitectură semnate Toma Gh. Tomescu și Toma T. Socolescu, de la Ateneul Român din București.
  • Excelsior, Iași, „Șosele naționale” un articol scris pe 7 ianuarie, 1939 despre calitatea proastă a drumurilor principale din România; „Circulația automobilă și accidentele”, un articol datat 12 august, 1939; „Valorificarea fructelor” analiză despre producția de fructe, în august 1939.
  • Gazeta cărților (revistă literară), București, „Arhitectura în Ploești, Studiu istoric de Toma T. Socolescu”, articol din numărul de pe ianuarie/februarie 1938, scris de către D. M. Rîmnic despre lansarea cărții; „Amintiri despre Octavian Goga”, un articol comemorativ despre scriitorul, poetul, jurnalistul și politicianul Octavian Goga publicat în iunie 1938; „Necesitarea creearii unui institut de arhitectura romîneasca”, scris în ianuarie 1944. Va fi publicat de asemenea și în revista Arhitectura în numerele din 1943-1944.
  • Neamul românesc, București, publicarea în noiembrie 1938 a unei scrisori trimisă de arhitect lui Nicolae Iorga, intitulată „Arhitectura se învață în ateliere, nu de pe catedră”; „Edilitate...”, 27 mai 1937, de Nicolae Iorga, criticând inerția de care dădea dovadă municipalitatea ploieșteană în ceea ce privea apariția tarabelor și a gunoiului în spatele Halelor Centrale. Articol este o dovadă a devotamentului lui Toma T. Socolescu față de oraș.
  • Opinia liberă (journal), Ploiești, „Refacerea orașului Ploiești”, o lungă discuție despre proiectul de reconstrucție al Dr. Mircea Botez[124], care a fost publicat în numerele 72 și 73 al ziarului Presa, publicate în numărul 15, 1946; „Un ultim cuvânt în chestiunea halelor”, articol în apărea operei sale, discreditată și criticată de dr. Botez în ziarul Presa.
  • Prahova, Ploiești, „Protoereul Nae Vasilescu”, 1 martie 1935, articol comemorativ, „Biblioteca Populară Nicolae Iorga”, în iulie 1935.
  • Prahova Noastră, Ploiești, „Festivitatea de la Păulești”, 21 mai 1939; „Un prieten ne-a părăsit : Victor Rădulescu”, primar în Câmpina (1926-1928), articol comemorativ în 2 iulie, 1939; „Costică Marinescu (scărarul)”, articol comemorativ, februarie 1942; „Previziunile lui V. Blasco Ibanez”, despre autorul spaniol Vicente Blasco Ibáñez, 10 mai, 1942; „Nume de străzi în Ploiești”, o scrisoare deschisă către primar, despre relevanța numelor străzilor, 20 mai 1943.
  • Presa, Ploiești, „Pentru Dl. I. A. Bassabarescu”, o scrisoare deschisă care susținea reconstrucția casei profesorului și scriitorului I. A. Bassarabescu, distrusă la bombardamente, publicat pe 14 februarie, 1945; „Reconstrucția Liceului Sfinții Petru și Pavel”, 21 februarie, 1945.
  • Propășirea (revistă literară), Iași, „Din trecutul Ploieștiului : Locuințe și prăvăli de negustori - cu ocazia jubilieului de 50 ani al firmei Moțoiu” publicat pe 4 martie, 1929.
  • România, București, „Șosele naționale”, alt articol scris în iulie 1938 având ca subiect starea de degradare a drumurilor din România.
  • Virtutea, „Nevoia unui consiliu comunal cetățenesc”, articol politic scris pe 28 martie, 1929.

Expoziții de arhitectură și de pictură[modificare | modificare sursă]

Acuarelă pictată de către Toma T. Socolescu apoi cedată, între anii 1920-1930, muzeului din Ploiești. Subiect : casa lui Petre Ion zis și 'Boiangiul', situată pe strada Ulierului din Ploiești.
Acuarelă pictată de către Toma T. Socolescu apoi cedată, între anii 1920-1930, muzeului din Ploiești. Subiect : casa lui Petre Ion zis și 'Boiangiul', situată pe strada Ulierului din Ploiești.
  • Organizarea în primăvara lui 1916 a unei expoziții de proiecte de arhitectură, pictură în acuarelă și mobilă la Ateneul Român din București. Pictorul Toma Gh. Tomescu, prieten cu arhitectul își va expune și el picturile în ulei și acuarelă[a 22]. Aproape toate tablourile expuse vor fi cumpărate. Arhitectul Spiridon Cegăneanu, unul din fondatorii stilului neo-românesc (alături de Ion Mincu), a scris un articol în ziarul Cronica[125][b 28], menționând și proiectele arhitectului. Aceasta a fost prima și singura expoziție a lui Toma Gh. Tomescu.
  • Toma T. Socolescu a obținut premiul întâi pentru proiectul său al Halelor Centrale la Salonul oficial de Arhitectură din 1930[126], precum și pentru ale două proiecte la Salonul de Arhitectură și Arte Decorative din 1933.

Note[modificare | modificare sursă]

  • SOCOLESCU Toma T., Arhitectura în Ploești, studiu istoric, Editura : Cartea Românească, București, 1938, 111 pagini, ref : 16725
  1. ^ pagina 23 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 163.
  2. ^ a b pagina 70 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 210.
  3. ^ paginile 92-93 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 818-819.
  4. ^ paginile 88-92 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 814-818.
  5. ^ paginile 85-92 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 811-818.
  6. ^ pagina 37.
  7. ^ paginile 105-106 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 214-215.
  8. ^ a b c pagina 62 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 202.
  9. ^ a b c pagina 61 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 201.
  10. ^ O amplă descriere arhitecturală și tehnică, însoțită de ilustrații, a fost publicată între paginile 95-101 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 597-603.
  11. ^ paginile 12-13.
  12. ^ paginile 69-70 - Referință în Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 209-210.
  13. ^ paginile 20-21 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 160-161.
  14. ^ paginile 11-12.
  15. ^ pagina 69 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 209.
  16. ^ pagina 86 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 42.
  17. ^ a b pagina 60 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : pagina 200.
  18. ^ paginile 37-38; pagina 45 (fotografie a vechiului Hotel Victoria) și 47 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 177-178, paginile 185 și 187
  19. ^ paginile 57 și 59 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 197 și 199.
  20. ^ paginile 61-62 - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 201-202.
  21. ^ paginile 61-62.
  22. ^ paginile 86 și 88. Toma T. Socolescu descria pe larg stilul și lucrările pictorului. Acesta a fost unul dintre cei mai importanți pictori români în tehnica acuarelelor - Referință din Monografia orașului Ploești de Mihai SEVASTOS : paginile 812 și 814.


  • SOCOLESCU Toma T., Manuscrise lui Toma T. Socolescu și cartea sa : Amintiri, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 237 pagini
  1. ^ paginile 34-39. Parcul Carol a fost special amenajat pentru această expoziție de către arhitectul peisagist francez Edouard Redont. Expoziția s-a deschis la 6 iunie și s-a terminat la 23 noiembrie 1906.
  2. ^ paginile 57-63.
  3. ^ paginile 92 și 95.
  4. ^ a b paginile 84-85.
  5. ^ a b c d e f pagina 43.
  6. ^ pagina 84.
  7. ^ paginile 43-44.
  8. ^ pagina 85.
  9. ^ paginile 66-69.
  10. ^ paginile 86-87.
  11. ^ a b Nota în josul pagini 43.
  12. ^ pagină 42.
  13. ^ paginile 45-46.
  14. ^ page 107.
  15. ^ paginile 71 și 72.
  16. ^ a b pagina 43, arhitectul a scris în memoriile sale, la finele anilor 1950, că acesta încă mai exista.
  17. ^ pagina 46.
  18. ^ pagina 185.
  19. ^ paginile 50-51.
  20. ^ pagina 51.
  21. ^ paginile 43-45. Potrivit unor surse locale, neconfirmate însă de către Casa Regală a României, se pare că vila a fost utilizată pentru cursuri universitare de către istoricul și omul politic Nicolae Iorga, în cadrul activității fundației Principesa Elena.
  22. ^ O notă a lui Toma T. Socolescu, extrasă din memoriile sale. Nota (nr. 30) se află în partea de jos a paginii 53. Textul precizează că arhitectul și pictorul Toma Gh. Tomescu încă mai lucrau la mobilierul bisericii în 1916.
  23. ^ pagina 53.
  24. ^ În manuscrisul cu memoriile sale (Amintiri, pagina 7), autorul a scris, după ce și-a enumerat lista lucrărilor personale : Am enumerat mai sus, numai o parte din lucrările ce am executat, ca și din activitatea mea ca arhitect și publicații, socotind de prisos sa lungesc mai multe aceste informații, și dealtfel este și greu să-mi amintesc totul.
  25. ^ pagina 31.
  26. ^ pagina 85.
  27. ^ pagină 93, notă 49.
  28. ^ a b paginile 55-56.


  • SEVASTOS Mihai, Monografia orașului Ploești, Editura : Cartea Românească, București, 1938, 905 pagini
  1. ^ O lungă descriere arhitecturală și tehnică, ca de altfel și ilustrațiile, se află între paginile 597 și 603.
  2. ^ paginile 616 și 634.
  3. ^ pagina 615.
  4. ^ Ion Ionescu-Quintus (1875-1933) a fost al cincilea copil al lui Ghiță Ionescu, bancher, comerciant și om politic din Ploiești (1833-1898).
    • paginile 429-430; Ghiță Ionescu.
    • paginile 435-435; Ion Ionescu-Quintus.
  5. ^ paginile 422, 435 și paginile 442-443. Toma T. Socolescu a fost primar din ianuarie până în martie 1920, și președinte al comisiei interimare din decembrie 1919 până la finalul lui martie 1920, în cadrul perioadei de guvernare a lui : Alexandru Vaida-Voievod (1 decembrie 1919 - 12 martie 1920).
  6. ^ pagina 444.
  7. ^ pagina 435.
  8. ^ pagina 584. Halele au fost deschise pe 1 noiembrie 1935.
  9. ^ a b pagina 752.
  10. ^ pagina 751. Prințul Carol al II-lea a pus piatra de temelie pe 18 noiembrie 1923.
  11. ^ paginile 152-153 și paginile 751-752.
  12. ^ paginile 151-152 și pagina 756.
  13. ^ paginile 151-152 și pagina 761 : monografia amintește, la scurt timp după 1923, de un incendiu care a distrus turla mare a bisericii.
  14. ^ pagina 179; pagina 422; paginile 433-434.
  15. ^ pagina 630 - fotografie de epocă (1937).


  • SOCIETATEA ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA (SAR)[1], revista Arhitectura, publicată de 1906-1944.
  1. ^ SOCOLESCU Toma T., Case vechi românești din Chișinău, reproducere a acuarelelor, 1926, anul V, pagina 98.
  2. ^ SOCOLESCU Toma T., Vechea artă românească în Basarabia, articol și ilustrații, ianuarie-martie 1941, anul VII, numărul 1, paginile 122-124.
  3. ^
    • Socolescu Toma T., Palatul Ziarului Adevărul, desen, 1916, anul I, numărul 2, mai, pagina 67.
    • Socolescu Toma T., Palatul Adevărului, desen, 1924, anul III, pagina 147.
  4. ^ a b Socolescu Toma T., Banca Creditul Prahovei Ploești, Planuri, desene și fotografii, 1926, anul V, paginile 111 - 114.
  5. ^ Socolescu Toma T. și Pretrescu-Gopeș D., Concursul pentru Palatul Primăriei Orașului București, Planuri și desene - Locul I, 1926, anul V, paginile 50-51.
  6. ^ Socolescu Toma T., De la concursul „Astrei Române” pentru executarea cazinoului funcționarilor săi din Ploești - Un concurs de schițe, Planuri, desene și text, iulie-octombrie 1937, numărul 9-10, paginile 19-20.
  7. ^ DONEAUD Ernest, Palatul Justiției din Ploești, desen, 1924, anul III, pagina 74.
  8. ^
    • Socolescu Toma T., Catedrală Monument „Sf. Ioan” a eroilor Prahovei, desen datat din 1923, 1924, anul III, pagina 144.
    • Socolescu Toma T., Catedrală Ortodoxă, Ante-proect, desene, 1925, anul IV, paginile 73-74.
  9. ^ Socolescu Toma T., Vila Avocat Gr. Ivănceanu - Ploești, fotografie, 1925, anul IV, pagina 77.
  10. ^ Socolescu Toma T., Cavoul Fam. Gheorghiu, Ploești, fotografie, 1925, anul IV, pagina 54.
  11. ^ Vila Ștefănescu la Câmpina, desene, 1916, anul I, numărul 2, mai, pagina 66.
  12. ^ Socolescu Toma T., Vilă Regală - Vălenii de Munte, plan, 1930, anul VI, pagina 43.
  13. ^ Socolescu Toma T., Vila N. Scorțeanu - Sinaia - „Cumpătul”, fotografie, 1925, anul IV, pagina 76.
  14. ^
    • Socolescu Toma T., Vila proprie - Sinaia - „Cumpătul”, fotografii și planul parterului, 1925, anul IV, paginile 74-75.
    • SOCOLESCU Toma T., Vilă la Sinaia, fotografie, ianuarie-martie 1941, anul VII, numărul 1, pagina 193.
  15. ^ SOCOLESCU Toma T., Biserica din comuna Scăeni, județul Prahova, fotografie și plan, martie 1938, anul IV, numărul 11, paginile 28-29.
  16. ^ SOCOLESCU Toma T., fotografie, 1924, anul III, pagina 143.
  17. ^ SOCOLESCU Toma T., fotografie, 1924, anul III, pagina 145.
  18. ^
    • SOCOLESCU Toma T., Prop. Ing. Al. Gheorghiade. Parcul Bonaparte, fotografie, 1926, anul V, pagina 113.
    • SOCOLESCU Toma T., Casa Gheorghiade, fotografie, ianuarie-martie 1941, anul VI, numărul 1, pagina 193.
  19. ^ SOCOLESCU Toma T., Vila Ionescu - Șos. Kiseleff, fotografii, 1930, anul VI, paginile 37-38.
  20. ^ SOCOLESCU Toma T., Proect de biserică / Comuna Slănic-Prahova, articol și planuri, ianuarie 1920, paginile 21 și 24.
  21. ^
    • SOCOLESCU Toma T., Ioan N. Socolescu, articol in memoriam, 1924, anul III, pagina 146.
    • SOCOLESCU Toma T., A. Clavel. Câteva note, articol in memoriam, 1925, anul IV, paginile 14-15.
    • SOCOLESCU Toma T., La mormântul lui D. Herjeu, articol in memoriam, 1926, anul V, paginile 7-8.
    • SOCOLESCU Toma T., Ion N. Socolescu, articol in memoriam, ianuarie-martie 1941, anul VII, pagina 58.
    • SOCOLESCU Toma T., Toma N. Socolescu, articol in memoriam, ianuarie-martie 1941, anul VII, pagina 58.
  22. ^ SOCOLESCU Toma T., Principii și îndreptări. Către o arhitectură românească modernă, articol, aprilie-iunie 1941, anul VII, numărul 2, paginile 17-18.
  23. ^ SOCOLESCU Toma T., Un institut de Arhitectură românească, articol, 1943-1944, anii IX-X, paginile 5-6.
  24. ^
    • SOCOLESCU Toma T., Halele Centrale ale orașului Ploești, 5 fotografii interioare și exterioare ale halelor, 1931-1933, paginile 40-41 și pagina 86.
    • SOCOLESCU Toma T., Halele Centrale Ploești, articol, planuri, desene și fotografii, iulie 1936, numărul 6, paginile 13-16 și paginile 21-30.


  • Alte referințe :
  1. ^ a b c Fondat de către Ion N. Socolescu în 1891, a devenit apoi Uniunea Arhitecților Români (UAR) site-ul UAR, istoric
  2. ^ Aprobată de Consiliul Tehnic Superior al Orașului prin decizia numărul 24 din 6 martie 1935.
  3. ^ a b Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul consiliului local din Păulești, Dosar nr.12/1953-1957 : „Memorii si note autobiografice”, paginile 22 și 23. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  4. ^ a b Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul prefectura județului Prahova :
    • Dosar numărul 265/1938, paginile 1-74 : Decizia Prefecturii de numire numărul 1226 din 18 februarie 1938.
    • Dosar numărul 263/1940, paginile 1-36 : Decizia Prefecturii de revocare numărul 856 din 18 noiembrie 1940 și apoi de numire a lui Grigore Dincă.
    • Dosar numărul 433/1942, paginile 1,3,6 și 7 : Grupuri de cetățeni din Păulești cer Prefectului ca profesorul-arhitect să fie reinstalat în funcția de primar - Decizia Prefecturii de numire numărul 231 din 27 februarie 1942.
    • Dosar numărul 155/1945, paginile 15-38, Decizia Prefecturii de revocare numărul 71 din 29 ianuarie 1945.
    Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26 octombrie 2009 - 9 februarie 2010.
  5. ^ decizie a Consiliului Municipal din Păulești din 25 iulie 2007 și istoria litigiilor din 1995 : legătură către document.
  6. ^ Gazeta de Păulești, nr. 4, februarie 2009, pagina 4 - Legătură către document.
  7. ^ Decizia Consiliului Municipal din Păulești din 31 aprilie 2007 Legătură către documentul.
  8. ^ Articole apărute în presa locală :
  9. ^ a b Site-ul muzeului.
  10. ^ Roșca, Maria: Maria Tănase. Privighetoarea din „Livada cu duzi”, volumul II, Ed. Ginta Latină, București, 2000, pagină 347
  11. ^ Din 1965, denumirea oficială s-a modificat în : Biblioteca Județeană N. Iorga - Biblioteca Județeană N. Iorga.
  12. ^ a b Așezământul Nicolae Iorga.
  13. ^ Muzeul de Artă Ploiești.
  14. ^ Palatul Bailor Municipale, Lucian Vasile, RepublicaPloiesti.net, Ploiești, aprilie 2010 - Fotografii de epocă având ca subiect localul băilor municipale. Imobilul a fost demolat de comuniști după 1955 pentru a fi înlocuit cu blocuri fără stil.
  15. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul primăria Ploiești : Dosar numărul 449/1939, pagina 28, Așezământul Nicolae Iorga, Inventarul de tablouri Socolescu și Tomescu, înregistrare sub numărul 53/30/11/1945. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26 octombrie 2009 - 09 februarie 2010.
  16. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul prefectura județului Prahova : Dosar numărul 97/1945, paginile 225-243, Dosar de anchetă împotriva lui Toma T. Socolescu, pentru instigare și acțiuni de sabotare contra Convenției de Armistițiu - „Declarația lui Toma T. Socolescu”. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  17. ^ a b c Broșura ilustrată despre pictorul Toma Gh. Tomescu Toma Gh. Tomescu 1881-1949, editată de Muzeul de Artă din Ploiești în 1974, datorită efortului directorului său Ruxandra Ionescu. Această broșură se află în arhiva Muzeului de Artă, în august 2009 fiind disponibilă spre cercetare.
  18. ^ I.P.C. (Institutul de Proiectare a Construcțiilor) a fost redenumit I.S.P.R.O.R. (Institutul de Studii și Proiectare a Orașelor) de către comuniști, pe 1 ianuarie 1953.
  19. ^ În acest sens stă dovadă corespondența sa :
    • Un schimb de scrisori cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, datat 15 noiembrie 1959, în care contestă anumite lucrări care se efectuau asupra picturii și mobilierului de la Biserica Sfântul Elefterie din București - Arhiva familiei Socolescu / Paris, Corespondența numărul 776 a Patriarhului Român, Cabinetul Patriarhal, datată 27 noiembrie 1959, semnată de către Patriarhul Iustinian Marina.
    • Un detaliat studiu critic, de 11 pagini, trimis vice-președintelui Consiliului Regional din Ploiești (inginerul Cristescu), în urma unei conferințe ținute la Palatul de Cultură al orașului, în 5 iulie 1959, asupra proiectului de sistematizare a centrului localității, aflat în arhiva familiei Socolescu / Paris.
  20. ^ Liceul Toma N. Socolescu.
  21. ^ Articole apărute în presa locală în 2009 și 2010 :
  22. ^ Articole apărute în presa locală în 2011 :
  23. ^ a b Hotărârea municipalității numărul 316 din 29/09/2010.
  24. ^ Ploiești era sursa principală de aprovizionare cu petrol pentru al Treilea Reich, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a fost puternic bombardat între 1943 și 1944 : a se vedea cronologia de atentate cu bombă împotriva surselor germane de petrol en:Oil Campaign chronology of World War II (articol în limba engleză)
  25. ^
  26. ^
  27. ^ SOS Casa Socolescu din Paulesti, Prahova, 2010, Costin Pătrașcu, Blog ART Arhitectura Românească Tradițională, publicat pe 8 iunie 2009 - Articol și fotografii casa Socolescu din Paulesti, Prahova, 2010
  28. ^ a b
    • Proces-verbal nr. 1177 din 28/03/2006, emis de Direcția de Patrimoniu a Primăriei din Ploiești, de intrare parțială în posesie a imobilului; conform dispoziției no 3855/2005 emisă de primarul localității, prin care se restituie în natură o parte a imobilului din strada Ștefan cel Mare no 2.
    • Familia Socolescu, arhivă și fond fotografic / București, Paris : Spațiile comerciale și subsolul imobilului au fost ocupate de către o societate mixtă româno-rusă, sau SovRom, în anii 1950, apoi de către un magazin alimentar și de o brutărie începând cu 1956, și în final cu diferite magazine după 1989. Membrii securității și alți comuniști au ocupat timp îndelungat această proprietate. Când imobilul a fost restituit (parțial) de către Primărie moștenitoarei în 2006, subsolul era inundat, curtea interioară servea drept toaletă publică sub cerul liber, acoperișul era găurit de antene și o parte a clădirii era adăpost pentru vagabonzi. De asemenea, imobilul nu mai fusese întreținut de peste 30 de ani.
  29. ^ Blocul Socolescu, Lucian Vasile, RepublicaPloiesti.net, Ploiești, noiembrie 2009 - Blocul Socolescu din Ploiești, Articole și fotografii
  30. ^ a b c d e f g h i j k l m Ministerul Culturii Și Cultelor, Institutul Național Al Monumentelor Istorice : Lista Monumentelor Istorice din județul Prahova - 2004.
  31. ^ O versiune dactilografiată era deja disponibilă la biblioteca Uniunii Arhitecților din România, la București, iar o alta la biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, depuse probabil după 1955.
  32. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul consiliului local din Păulești, Dosar nr. 12/1953-1957
  33. ^ fr Vers une architecture roumaine moderne sau în limbă romană : Către o arhitectură română modernă.
  34. ^ En français dans le texte.
  35. ^ Hermann von Keyserling
  36. ^ Artă bizantină
  37. ^ a b Partid politic fondat în 1910 de către Nicolae Iorga.
  38. ^ Legea privind Corpul Arhitecților din România Și a Registrului Arhitecților :
    - Site-ul Uniunii Arhitecților din România - pagina „Istoric”
    - Site-ul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” - pagina „Istoric”
  39. ^ Arhiva familiei Socolescu / Paris, Formularul pentru admitere în cadrul Uniunii Arhitecților din Republica Populară România - Proces verbal din 3 și 10 aprilie 1953, carnet de membru nr. 311 din 30 noiembrie 1953.
  40. ^ Ziarul Ploieștii, anul VII, articol din 12 mai 1929.
  41. ^ a b SOCOLESCU, Toma T., Autobiografia redactată cu prilejul accederii în clubul Rotary din Ploiești, Mesagerul rotarian, 24/04/1937, pagina 87.
  42. ^ Arhivele familiei Socolescu / Paris - Sinaia, decret din 25 iunie 1925. Numirea a fost făcută în urma unui raport al ministrului afacerilor externe, cancelar al ordinului, referință nr. 30578. Actul se află în posesia familiei Socolescu.
  43. ^ Inscripție în slavon de pe crucea aflată pe piatra de mormânt de la Răzvadu de Sus : „A răposat roaba lui Dumnezeu Marula clucereasa jupanului Socol fost mare clucer, fiică a răposatului Io Mihai Voevod și a jupînesei Tudora la anul 1647 în zilele lui Ion Matei Basarab voevod în luna decembrie 17 zile spre al zecilea ceas din noapte crugul solar temelia 21.
    FLORESCU, G.D., „Un sfetnic al lui Matei Basarab, ginerele lui Mihai Viteazul”, în Revista istorică română, XI-XII, 1941-1942, paginile 88-89.
  44. ^ Prima pagină din numărul 3616 din 28 martie 1914.
  45. ^ Istoricul construcției catedralei pe site-ul primăriei din Târgu Mureș - Istoricul catedralei
  46. ^ Cotidianul Dimineața, București, „Sărbătorirea arhitectului Toma T. Socolescu”, publicat pe 12 iulie 1925.
  47. ^ 136 de ani de învățământ comercial prahovean , Mihail Marinescu, ziarul Informația Prahovei, Ploiești, 22 decembrie 2010 - Articol publicat în ziarul Informația Prahovei din 22/12/2010
  48. ^ Numele și locația acestei instituții de învățământ s-au schimbat de mai multe ori de la înființarea sa : Site-ul Colegiului Național Ion Luca Caragiale, pagina „Istoric”
  49. ^ Școala și Vieața, revista Asociației Generale a Învățătorilor din România, anul X, nr. 1, sept. 1939, director T. D. Iacobescu, paginile 155-255 - Informație care poate fi identificată în pagina „Testimoniale” (langue|ro|testimoniale), paragraful Prahova, din site-ul Asociației Generale a Învățătorilor din România : Asociația Generală a Învățătorilor din România.
  50. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul primăriei Ploiești : Dosar numărul 42/1932, pagina 72, invitația la ceremonia de inaugurare trimisă de către Societatea Corpului Didactic primarului orașului. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  51. ^ Ligii Județene a Sindicatelor Libere din Învățământ Prahova
  52. ^ Istoricul sindicatului profesorilor din Ploiești
  53. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul prefectura județului Prahova : dosarul numărul 97/1927, contract semnat între prefect și arhitecții Toma T. Socolescu și Ernest Doneaud în 1923, precum și alte documente. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  54. ^ a b Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul primăriei orașului Ploiești : dosarul numărul 52.145/1912, paginile 1-40 : Acte privind construcția halelor : contractul numărul 9088/913 stabilit între Primărie și arhitectul Toma T. Socolescu, corespondența din 1912, 1913 și 1929, planurile complete ale ante-proiectului halelor datând din 1913. Notă : cercetările au fost realizate de către familia Socolescu în 21/01/2010.
  55. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul primăriei orașului Ploiești : dosar numărul 201/1930, paginile 4-5 : Proces verbal numărul 1 din 11 iunie 1930 prin care se decidea începerea lucrărilor la Halele Centrale. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  56. ^ Cotidianul Ploieștii, articolul „Construcția Halelor” din 21 aprilie 1929, scris de către Eugeniu Ionescu.
  57. ^ a b Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul primăriei orașului Ploiești : Dosar nr.92/1936, filele 17 - 20 : proiectul cu planuri și texte olografe ale autorului. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  58. ^ Vechiul Ploiești și localizarea Pieței Unirii : articole Gradina publica, Hora Taraneasca, De la Calea Campinii la Bulevardul Republicii, Bulevardul Independentei, Lucian Vasile, RepublicaPloiesti.net, Ploiești, 2011 - Articole și fotografii „Piața Unirii”
  59. ^ Gérard Joseph Duqué era atunci Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Ploiești - Gérard Joseph Duqué, traversându-și epoca (1866-1956), pagina 105.
  60. ^ Corespondența păstrată în arhivele Ministerului Educației / Site-ul oficial al Colegiului Național Nicolae Grigorescu - paginile „istoric și „baza materială”.
  61. ^ a b c d e f g h i j k l m Septembrie 2010.
  62. ^ Arhitectul scria în 1938 în Arhitectura în Ploești, studiu istoric că toate aceste obiecte se aflau încă în interiorul muzeului la acea vreme.
  63. ^ Nicolae Iorga, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Fasc. 59, Anul XXII, 1929, pagina 94 - Arhitectura în Ploești, studiu istoric, pagina 70 și Monografia orașului Ploești, pagina 210.
  64. ^ Socolescu Toma T., Casa Dobrescu din Ploiești, BCMI, Fasc. 48, anul XIX, 1926, paginile 58 - 60.
  65. ^ a b Muzeul Ion L. Caragiale.
  66. ^ TRESTIOREANU Constantin, MARINICA Gheorghe, Bicericile din Ploiești, I Bisericile ortodoxe - paginile 83-84.
  67. ^ TRESTIOREANU Constantin, MARINICA Gheorghe, Bicericile din Ploiești, I Bisericile ortodoxe - paginile 103-104.
  68. ^ Dan Toderașcu.
  69. ^
  70. ^ Prin reorganizare administrativă din anul 1968, comuna Hotarele, Giurgiu s-a format din satele Hotarele, Herești, Izvoarele și Scărișoara
  71. ^ Adresa exactă a fost confirmată de urmașul învățătorului Aldescu, în septembrie 2009 : Filip Nicolae. În prezent, locuiește în casa veche.
  72. ^ Strada Lipscani, Lucian Vasile, RepublicaPloiesti.net, Ploiești, Octombrie 2009 - Articolul și fotografii Strada Lipcani.
  73. ^ Socolescu Toma T., Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă 1800 - 1925, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 209 pagina, pagina 46.
  74. ^ Vizita casei realizată de familia Socolescu (Franța), în septembrie 2010. Stilul este foarte similar cu cel al arhitectului.
  75. ^ Imobilul a fost confiscat ca urmare a aplicării decretului no 92/1950 - Legătură directă către decretul disponibil pe site-ul camerei deputaților români.
  76. ^ Casa Gheorghe Bogdan, Lucian Vasile, RepublicaPloiesti.net, Ploiești, decembrie 2009 - Articolul și fotografii casa Gheorghe Bogdan.
  77. ^ Familia F. Dragomirescu, care trăiește în imediata apropiere a imobilului, la numărul 37, pe strada Ștefan cel Mare, Ploiești.
  78. ^ Clădirile istorice din Ploiești, la mare preț, Adina Stroiu, cotidianul Adevărul de Seară, București, ediția din 9 martie 2010 - Articol publicat în Adevărul de Seară din 09/03/2010
  79. ^ Articol și reportaj pe Valea Prahovei TV intitulat Nou monument de arhitectură în Ploiești, emisiune din 22/01/2011 - Interviu cu Mihai Bădulescu despre casa sa
  80. ^ Mihai Bădulescu, Ploiești, nepotul lui Ștefan Z. Ghica Ghiculescu, august 2009.
  81. ^ Ministerul Culturii și al Patrimoniului Național : Decizia de clasare numărul 2561 din 4 octombrie 2010
  82. ^
    • Articol al cotidianului Ziarul Prahova din 20/03/1927.
    • Un anunț prezintă filmele care rulau la Ploiești între 20 mai și 5 iunie 1932, în sala cinematografului „Odeon”, ziarul Informatorul, Ploiești, ediția din 24 mai 1932 - Un anunț de presă din 1932 în ziarul Informatorul .
  83. ^ Decret numărul 303 din 3/11/1948 - Cinematograful Odeon, Ploiești apare într-o listă a tabelului anexat.
  84. ^
    • Femei prahovene de azi, de ieri, si mai demult, Paul D. Popescu, cotidianul Ziarul Prahova, Ploiești, ediția din 7 decembrie 2010 - Articol publicat în Ziarul Prahova din 07/12/2010
    • TOMA CARAGIU - UN ARTIST DE GENIU, Al.I. Badulescu, cotidianul Ziarul Prahova, Ploiești, ediția din 21 august 2010 - Articol publicat în Ziarul Prahova din 21/08/2010
    • Despre Doamna Revent, actriță pensionară, și Constantin Ilie (născut pe 18/03/1929 la Păulești), inginer în Ploiești, martori ai lucrărilor de transformare petrecute în anii 1950.
  85. ^ Articol și fotografii din ziarul comunist Flamura Prahovei din 11 mai 1957. Ziarul este disponibil în arhiva de publicații vechi de la Biblioteca Centrală Universitară din București
  86. ^ Teatrul Toma Caragiu.
  87. ^ Bancă Centrală din Ploiești, o clădire remarcabilă, construită de arhitectul I. Negrescu , conform stilului lui Charles Garnier pentru Ghiță Ionescu, și aparținând bancherului Max Shapira. Banca a trebuit să părăsească aceste locuri în perioada crizei bancare din 1929-1933. În spațiul respectiv a fost amenajată o patiserie, iar apoi un magazin de țesături. Naționalizata în 1950, clădirea a fost transformată ulterior în magazin alimentar („Mercur”), la parter, și în pantofărie, la etaj. Fotografii ale epocii sunt disponibile pe articol : Banca Centrala din Ploiesti, Lucian Vasile, RepublicaPloiesti.net, septembrie 2009 - Articol și Fotografii Bancă Centrală din Ploiești
  88. ^ Hanul țărănesc de la Bariera Bucov.
  89. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova. Notă : cercetări ale Lucian Vasile, Ploiești, realizate în 2010.
  90. ^ Sursă principală : Asociația Națională „Cultul Eroilor”, filiala Prahova, Ploiești. Totuși, această informație nu este confirmată și de o altă sursă.
  91. ^ cartea despre viața lui Gérard Joseph Duqué : paginile 134-135, Vincent G. Duqué și Paul D. Popescu, Gérard Joseph Duqué, traversându-și epoca (1866-1956), Editura Ploiești-Milenium III, Ploiești, 2006, 1 vol., 189 pagini, ISBN 973-87924-5-2 și ISBN 978-973-87924-5-6
  92. ^ O splendida vila neoromaneasca, Valentin Mandache, blogul CASE DE EPOCA, București, noiembrie 2010 - Articol și fotografii pe site-ul Ceașca de Cultură
  93. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fond prefectura județului Prahova : Dosar numărul 50/1924, paginile 1-16, desene și planuri ale proiectului semnate de către arhitect și ștampilate de către administrație pe data de 12/08/1924. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  94. ^ Site-ul ministerului de justiție român - Portalul instanțelor de judecată Judecătoria Câmpina
  95. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fond prefectura județului Prahova : Dosar numărul 39/1923, paginile 1-21, Debutul lucrărilor a fost consemnat pe 1 septembrie 1921, conform planurilor lui Toma T. Socolescu. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  96. ^ a b fr Le Style National Roumain - Construire une nation à travers l'architecture (1881-1945), Carmen POPESCU, 2004, Presses Universitaires de Rennes - Simetria - pagina 272
  97. ^ Monografia comunei Dumbrăvești, pagina 29 : Legătură directă către document.
  98. ^ Institutul de Memorie Culturala - CIMEC Institutul de Memorie Culturala - Biserica „Izvorul Tămăduirii și Nașterea Maicii Domnului”
  99. ^ Comuna Scăeni a fost unită cu cea din Boldești în 1968.
  100. ^ a b Monografia lui Cristian Petru BĂLAN : Monografia orașului Boldești-Scăieni, Ploiești, Editura Premier, 2007, 253 pagini, ISBN 978-973-740-062-8, pagina 99 - Monografia orașului Boldești-Scăieni.
  101. ^ en și ro Un registru comercial al României Mari, datând din 1925 disponibil la biblioteca Congresului american, la cota Anuarul „Socec” al României-mari, vol.1 menționează, la pagina 272, adresa croitorului Weintraub S-sor & Irimia Weisberg, magazin care funcționa în imobil și a cărui firmă este vizibil ă într-o fotografie de epocă în care este surprinsă clădirea. Pe de altă parte, stilul său este foarte apropiat de cel al Palatului Creditul Prahovei din Ploiești, care a fost realizat în jurul anului 1923. O altă imagine de epocă prezintă pereții fațadei deja înnegriți, presupunându-se astfel că, la momentul fotografierii, trecuseră câțiva ani de la construcția imobilului.
  102. ^ Strada Antim Ivireanul se află în spatele blocurilor din Piața Constituției, vis-a-vis de Casa Poporului. O latură a ei a fost demolată, unde probabil era și casa construită de Toma T. Socolescu. Casele de pe cealaltă latură există și azi.
  103. ^ Ministerul Culturii Și Cultelor, Institutul Național Al Monumentelor Istorice : Lista monumentelor istorice din București - 2004.
  104. ^ Grupul Scolar Economic, Administrativ si de Servicii „Barbu A. Stirbey” Buftea.
  105. ^ fotografii pe site-ul „MNIR”
  106. ^ Ministerul Culturii Și Cultelor, Institutul Național Al Monumentelor Istorice : Lista monumentelor istorice din județul Ilfov - 2004.
  107. ^ M. Pătrașcu, proprietarul actual al casei de pe strada Primăverii. Cealaltă casă identică este în stare de degradare și locuită de țigani.
  108. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fond Primăria Ploiești : Dosar numărul 45/1922, paginile 1, 2, 72 și 112 : Scrisori și desene originale ale lui Toma T. Socolescu - Actul comemorativ al inaugurării gradinei din 24 mai 1926. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  109. ^ Arhivele Naționale, filiala județeană Prahova - Fondul primăriei orașului Ploiești : Dosar numărul 124/1937, paginile 1, 4 și 5 : Arhitectul a proiectat această clădire cu săli de cinema și de teatru, o bibliotecă, o pinacotecă, săli de expoziție, un muzeu, etc. Notă : cercetări ale inginerului Constantin Ilie, Ploiești, realizate între 26/10/2009 - 09/02/2010.
  110. ^ Arhivele familiei Socolescu / Paris, Dosar complet al proiectului.
  111. ^ Apărut între anii 1908-1945, sub conducerea inițială a istoricului Nicolae Iorga. Apariția publicației a fost întreruptă timp 25 de ani.
  112. ^ Imagini și informații despre mânăstire pot fi găsite pe site-ul :
  113. ^ SOCOLESCU, Toma T., Biserica din Bălteni : Note arhitectonice, BMCI, anul 1, 1908, p 114. biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu - Site-ul bibliotecii : Legătură directă . Între paginile 112 și 113 ale aceluiași număr, apar și Notele descriptive ale lui Nicolae Iorga
  114. ^ SOCOLESCU, Toma T., Casa Hagi Prodan din Ploiești, studii arheologice și relevee, BMCI, 1916, Fasc. 34, p 82 - Arhitectura în Ploești, studiu istoric, pagina 16. Anul publicării (1916 - numerele 33 și 34) lipsește din colecția bibliotecii Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.
  115. ^ SOCOLESCU Toma T., Casa Dobrescu din Ploiești, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Fasc. 48, Anul XIX, 1926, paginile 58-60. Arhitectura în Ploești, studiu istoric, pagina 21.
  116. ^ fr SOCOLESCU Toma T., Vers une architecture roumaine moderne, Extras din buletinul școlii politehnice din București, anul XII, numerele 1 și 2, Tipărire Finanțe Si Industrie, strada Poetul Mecedonschi nr 8, București, 1941, 5 pagini.
  117. ^ SOCOLESCU Toma T., România Viitoare, Anul 1, nr. 45, articolul „O ruină”, Ploiești, 17 mai 1915 - Arhitectura în Ploești, studiu istoric, pagina 9.
  118. ^ SOCOLESCU Toma T., România Viitoare', Anul 1, nr. 45 , Ploiești, 17 mai 1915 - Arhitectura în Ploești, studiu istoric, pagina 20.
  119. ^ Cartea lui RAYMOND Jean, L'urbanisme à la portée de tous à l'usage des fonctionnaires et conseilliers municipaux, des coloniaux (officiers, ingénieurs, architectes, administrateurs) et de toutes personnes s'intéressant au mieux être dans la cité, Ediția Dunod, Prefață de deRenée Dautry, Paris, 1925, 187 pagini.
  120. ^ fr JUILLERAT Paul, L'hygiène urbaine, Ediția Ernest Leroux (Colecția Urbanisme. seria I), Paris, 1921, 254 pagini.
    Paul Juillerat (1854-1935), șeful Serviciului Tehnic al Salubrității și al Locuințelor din cadrul Prefecturii Sena, propune în 1894 un veritabil sistem de informații sanitare asupra celor 70.000 de clădiri pariziene, bazat pe principiul anchetelor de teren. El înregistrează prezența echipamentelor, a proprietăților și a stării de întreținere a spațiilor comune ale imobilelor. fr L’enquête sanitaire urbaine à Paris en 1900 (Studiul de sănătate urbană din Paris, în 1900), realizat de Yankel Fijalkow / Universitatea din Paris 7 / CNRS. LOUEST - 2004.
  121. ^ fr Acest articol este disponibil sub formă de document scanat la Bibliothèque de la Cité de l'architecture et du patrimoine, în Franța : Legătură directă către documentul.
  122. ^ fr Acest articol este disponibil sub formă de document scanat la Bibliothèque de la Cité de l'architecture et du patrimoine : Legătură directă către documentul.
  123. ^ fr Articolul este disponibil la biblioteca Școlii Politehnice Federale din Lausanne (Elveția), dar are accesul limitat : Legătură către periodicul EPFL.
  124. ^ Primar al orașului Ploiești din martie 1939 până în septembrie 1940.
  125. ^ Revistă condusă de scriitorul I. N. Theodorescu Arghezi, anul II, nr. 67, din 22 mai 1916, intitulat „Cu prilejul expoziției de arhitectură T.T. Socolescu”, semnat de arhitectul Spiridon Cegăneanu.
  126. ^ articol din ziarul Virtutea din 24 mai 1930.

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Franța și România Arhivele familiei Socolescu (Paris, București) inclusiv fondul fotografic.
  • Manuscrise din Memoriile lui Toma Toma T. Socolescu, Amintiri, scrise între 1949 - 1959.
  • Manuscrise din cartea lui Toma Toma T. Socolescu Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă 1800 - 1925 de Toma T. Socolescu, scrise între 1949 - 1954.
  • Arhitectura în Ploești, studiu istoric, studiu istoric al lui Toma T. Socolescu asupra orașului Ploiești, Editura : Cartea Românească, București, prefațată de Nicolae Iorga, 1938, referință : 16725, 111 pagini.
  • Monografia orașului Ploești, Mihai Sevastos, Editura : Cartea Românească, București, 1938, 1 vol., 905 pagini.
  • Gérard Joseph Duqué, traversându-și epoca (1966-1956), Vincent G. Duqué și Paul D. Popescu, Cartea despre viața lui Gérard Joseph Duqué, Editura Ploiești Milenium III, Ploiești, 2006, 1 vol., 189 pagini, ISBN 973-87924-5-2 și ISBN 978-973-87924-5-6.
  • Comuna Păulești Județul Prahova - Scurtă monografie, Ing. Constantin Ilie, monografia asupra comuna Păulești, Editura Ploiești Milenium III, Ploiești, 2005, 1 vol., 103 pages, ISBN 973-87051-3-4.
  • Bisericile din Ploiești, I Bisericile ortodoxe, Constantin Trestioreanu, Gheorghe Marinică, Editura Ploiești Milenium III, Ploiești, 2003, 203 pagini, ISBN 973-85670-4-1.
  • Monografia orașului Boldești-Scăieni, Cristian Petru Bălan, Editura Premier, Ploiești, 2007, 253 paginile, ISBN 978-973-740-062-8.
  • Documente oficiale ale instituțiilor române.
  • Biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu[1].
  • Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București[2] - în particular numeroase numere din revista română Arhitectura.
  • Franța Le style national roumain, Construire une nation à travers l'architecture 1881-1945, Carmen Popescu, Presses Universitaires de Rennes - Simetria, Rennes, 2004, 1 vol., 375 pagini, ISBN 2-86847-913-8, (Simetria : ISBN 973-85821-8-0).
  • Constantin Ilie, inginer de construcții civile și industriale, expert tehnic pentru construcții timp de 35 de ani. Născut 18 martie 1929 în Păulești, l-a cunoscut pe Toma T. Socolescu, iar din anul 2004 până în prezent[3] îi studiază opera acestuia.
  • Franța Vincent Gérard Duqué, nepotul lui Gérard Joseph Duqué, din Ploiești. Bunicul domnului Duqué era un prieten al arhitectului. Amândoi erau membri activi ai Clubului Rotary din oraș.
  • Lucian Vasile, student al facultății de istorie din cadrul Universității București[4], locuitor și originar din Ploiești, autor al site-ului RepublicaPloiesti.net. Pagină Facebook : Lucian Vasile pe Facebook.
  • Arhivele Naționale ale României : Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale[5].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Socolescu Toma T., Amintiri, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 237 pagini, ISBN 973-86771-0-6[6].
  • SOCOLESCU Toma T., Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă 1800-1925, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 209 pagini, ISBN 973-86771-1-4[7].
  • SOCOLESCU Toma T., Arhitectura în Ploești, studiu istoric, Editura : Cartea Românească, București, prefață de Nicolae Iorga, 1938, 111 pagini, referință : 16725[8]. Cartea conține o mare parte din capitolele redactate (de arhitect) pentru Monografia referitoare la orașul Ploiești, de Mihai SEVASTOS.
  • SEVASTOS Mihai, Monografia orașului Ploești, Editura : Cartea Românească, București, 1938, 1 vol., 905 pagini[9]. Toma T. Socolescu este unul dintre cei care au redactat monografia. A scris capitolele dedicate arhitecturii, halelor centrale, urbanismului, istoricului planurilor orașului, precum și al culturii (despre artiștii plastici, muzee și biblioteca „Nicolae Iorga”).
  • Franța SOCOLESCU Toma T., Vers une architecture roumaine moderne[10], extract din Buletinul școlii politehnice din București, anul XII, numerele 1 și 2, Tipărire Finanțe și Industrie, strada Poetul Mecedonschi nr. 8, București, 1941, 5 pagini (în limbă franceză).
  • SOCOLESCU Toma T., Prin Ardeal, note de drum ale unui arhitect, cu ilustrații, Ploiești, 1923, 32 pagini, ilustrații, 16 cm[11].
  • SOCOLESCU Toma T., Studiu introductiv și traducere în română a lucrării lui Jean Raymond, L'urbanisme à la portée de tous, sub titlul în română : Urbanism la îndemâna tuturor : pentru uzul consilierilor comunali și județeni, arhitecților, inginerilor, medicilor, ofițerilor, agronomilor și al tuturor persoanelor ce se interesează de mai buna stare a orașului, Jean Raymond, R. Dautry, Editura municipiului Ploiești : Cartea Românească, 1927, 172 pagini, ilustrații, tabele, 19cm[12].
  • SOCOLESCU Toma T., Studiu introductiv și traducere în română a lucrării lui Paul Juillerat L'hygiène urbaine, sub titlul în română : Igiena urbană[13], Paul Juillerat, colecția Biblioteca Urbanistă, Editura municipiului Ploiești : Cartea Românească, data publicării nu este cunoscută.
  • SOCOLESCU Toma T., Monografie Ion Mincu, București, 408 pagini, volumul I; ilustrații, 32 cm , 69 pagini, volumul II, ref : II166[14][b 1].
  • Franța POPESCU Carmen, Le style national roumain, Construire une nation à travers l'architecture 1881-1945, Presses Universitaires de Rennes - Simetria, Rennes, 2004, 1 vol., 375 pagini, ISBN 2-86847-913-8, (Simetria : ISBN 973-85821-8-0)[15].

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Toma T. Socolescu
  • RepublicaPloiesti.net este un site specializat pe istoria orașului Ploiești. Conține numeroase fotografii ale localității realizate cu precădere după 1900. De asemenea, sunt prezentate mai multe lucrări ale lui Toma T. Socolescu.
  • Atunci și acum Blog cuprinde comparații, din mai multe orașe românești, a străzilor și a clădirilor prin poze de epocă și imagini actuale, luate din unghiuri similare.
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Historic Houses of Romania. Un site de referință despre casele de valoare istorică din România, realizat de către Valentin Mandache, expert în patrimoniul arhitectural istoric român. Există și o versiune în română, deși mai puțin bogată : Case de Epoca.
  • Patru site-uri românești dedicate în principal istoriei și arhitecturii vechiului București :

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
  2. ^ Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București
  3. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Septembrie2010
  4. ^ Facultatea de istorie Universității București
  5. ^ Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale
  6. ^ Lucrarea este disponibil :
  7. ^ Cartea este disponibil :
  8. ^ Cartea este disponibil :
  9. ^ Monografia este disponibil :
  10. ^ Traducere : Către o arhitectură modernă românească
  11. ^ Lucrarea este disponibilă la Biblioteca Centrală Universitară din București la cota UNITATEA CENTRALA : 13869.
  12. ^ Lucrarea este disponibilă :
  13. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite IgienaUrbana
  14. ^ Un exemplar complet al monografiei, oferit de arhitect în 1958, este disponibil la biblioteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu - Site-ul bibliotecii : Legătură directă.
  15. ^ Cartea este disponibilă :
    • la biblioteca Academiei Române. Cartea este în catalogul la cota II 833046.
    • fr la Bibliothèque de la Cité de l'architecture et du patrimoine la cota 720.949 8 POP
    • fr la Biblioteca Națională a Franței la cota FRBNF39296853, și în multe biblioteci universitare în Franța
    • fr la Biblioteca Națională și Universitară din Strasbourg în catalogul BNU Strasbourg la cota „cote” BH.134.582
    • en la British Library în catalogul BL la cota „Shelfmark” YF.2006.a.18623.


Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „b”, dar nu și o etichetă <references group="b"/>