Arhitectură neobrâncovenească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Toma T. Socolescu,
Palatul Școlilor Comerciale din Ploiești (inaugurat în 1927)

Arhitectura neobrâncovenească s-a concretizat în România în contextul istorismului european de la sfârșitul secolului al 19-lea și a continuat până către cel de-al doilea război mondial. Reprezentanții de seamă ai acestei mișcări, precum Ion Mincu, au receptat formele stilului brâncovenesc, pe care l-au folosit în operele lor.

Stilul neobrâncovenesc reprezintă un amestec de elemente răsăritene bizantine (de exemplu, arcada scurtă, coloanele mici și groase etc.) și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale, precum și de anumite modele de artă otomană, la care se adaugă și teme de renaștere italiană târzie, preluate din arhitectura palatelor construite pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) de către arhitecți italieni, într-o manieră care a împrumutat mult din vilele de Renaștere târzie din nordul Italiei.

Arhitectul Ion Mincu este considerat de drept și de fapt inițiatorul mișcării arhitecturale, în 1886 cu Casa Lahovari, care adăpostește azi o anexă a spitalului Cantacuzino, precum și promotorul celor mai cunoscute clădiri realizate în această manieră estetică.

Arhitectura neobrâncovenească a fost mai degrabă o mișcare programatică decât un stil unitar. Ea s-a aplicat îndeosebi tipurilor de clădiri ale structurilor administrației locale (administrații financiare, primării, vămi, etc.), construcțiilor din investiții publice (locuințe ieftine, școli rurale, muzee, facultăți, biserici - mai ales catedralele ortodoxe construite în Ardeal după 1918), dar a fost preluată și de locuințele luxuoase (vile și chiar imobile de raport) și de unele construcții monumentale private, în special bănci.[1]

Printre numeroșii arhitecți care au îmbrățișat maniera arhitecturală a stilului neo-românesc îmbrățișând o linie proprie se numără și Petre Antonescu, Carol Benesch, Nicolae Ghica-Budești, Cristofi Cerchez, Grigore Cerchez, Alexandru Clavel, Paul Smărăndescu, Florea Stănculescu, State Ciortan, Constantin Iotzu, I.D. Traianescu, Toma T. Socolescu și alții.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Căutările naționale - arhitectura neoromânească

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ruxandra Nemțeanu: Stilul neoromânesc, un stil regional european, Editura Renaissance, 2010