Ion Georgescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Georgescu (n. 1856, Bucureşti - d. 1898) a fost un sculptor, pictor şi acuarelist român. A studiat la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, cu Karl Storck, apoi la Paris, unde a ţinut o legătură strânsă cu intelectualii români progresişti. A fost şi profesor la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, unde i-a avut pe elevi pe Frederic Storck, D.Mirea, etc.

[modifică] Opera

În lucrările lui Georgescu se regăseşte puternica sa formaţie clasică. Aceasta se observă din primele sale lucrări: „Izvorul” (1879), „Aruncătorul de lance” (1882, turnat în bronz, posibil cea mai importantă lucrare a sa). Viziunea sa realistă apare mai ales în seria de portrete dedicate unor personalităţi din cultura română:

• Alexandru Odobescu, 1881
• Mihail Pascaly, 1882
• Dimitrie Bolintineanu, 1883
• Vasile Alecsandri, 1890
• Mihai Eminescu, 1890.

Simţul monumentalităţii se regăseşte în statui precum „Gheorghe Lazăr” (1886) sau „Statuia lui Gheorghe Asachi din Iaşi” (1887). A executat de asemenea statuile alegorice „Agricultura” şi „Justiţia”, care împodobesc faţada Băncii Naţionale. Ion Georgescu s-a ocupat şi de pictură şi desen, lăsând o serie de remarcabile acuarele. A mai realizat busturile lui Matei Basarab, Vasile Lupu, I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, monumente precum cel dedicat „Domniţei Balaşa” (1883), creaţii precum „Răpirea Proserpinei”, „Endymion”.

[modifică] Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964