Ion Irimescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Irimescu
Sigla academia romana.gif Membru de onoare al Academiei Române

Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, comuna Preutești - d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.

Centenarul artist plastic român a fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar, și al Mariei Cazaban, pedagogă; a fost căsătorit cu Eugenia Melidon, profesoară.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După absolvirea școlii primare din Fălticeni, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din același oraș (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni.

Operă, expoziții, colecții, muzee[modificare | modificare sursă]

Statuia lui Constantin Brâncuşi, Parcul Herăstrău, Bucureşti (1967)
Monumentul "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, 1976 cod LMI GJ-III-m-B-09471

În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București. În 1930, obținând o bursă de studii a școlii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influențat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București.

În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.

În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se inființează Colecția "Ion Irimescu". Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989.

Bustul lui Nicolae Iorga

Mențiunea de onoare a Societății Artiștilor Francezi (1932), Premiul Fundației Elena și Anastase Simu (1935), Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I, Premiul Ministerului Culturii și Artelor (1942), Maestru emerit al artei (1954), Premiul de Stat clasa I (1955), Artist al Poporului (1964), președinte al Uniunii Artiștilor Plastici (1978-1990), membru de onoare al Academiei Române (1992), Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2001), Premiul pentru Excelență în Cultura Română (2001).

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptorului Ion Irimescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[1]

La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare.

Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceaușescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piața Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Și astfel, Stalin modelat de Dumitru Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu.[2]

La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare și este îmmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 22 ianuarie 1964.
  2. ^ Gh. Buzatu, „Nicolae Ceaușescu - biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul și execuția, colecția Opera Omnia, Editura TipoMoldova, lași, 2011

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Eugen Schileru: Ion Irimescu. București, 1969
  • -: ION IRIMESCU- sculptură și grafică(expoziție retrospectivă), noiembrie-decembrie, București, 1973
  • -: Irimescu- 12 desene, București, 1981
  • Mircea Deac: IRIMESCU. Iași, 1983
  • Alexandru Cebuc: Irimescu. București, 1995

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri