Mizil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mizil
—  Oraș  —
Primăria orașului Mizil
Primăria orașului Mizil
Stema Mizil
Stemă
Mizil se află în Romania
{{{alt}}}
Mizil
Localizarea orașului pe harta României
Mizil se află în Județul Prahova
{{{alt}}}
Mizil
Localizarea orașului pe harta județului Prahova
Coordonate: Coordonate: 45°0′0″N 26°25′25″E / 45.00000°N 26.42361°E / 45.00000; 26.4236145°0′0″N 26°25′25″E / 45.00000°N 26.42361°E / 45.00000; 26.42361

Țară  România
Județ Prahova

SIRUTA 131407
Atestare documentară 1585

Localități componente Fefelei

Guvernare
 - Primar Emil Proșcan[1] (USL[1], ales 2004)

Suprafață
 - Total 19,31  km²
Altitudine [2] 125 m.d.m.

Populație (2011)[3][4]
 - Total 14.312 locuitori
 - Densitate 885 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 15.760 locuitori

Site: Primăria orașului Mizil

Localizarea în cadrul județului
Localizarea în cadrul județului

Mizil (în trecut, și Iștău sau Eșteu) este un oraș din județul Prahova, Muntenia, România. Are o populație de 14.312 locuitori[4] și cuprinde, pe lângă localitatea principală, și satul Fefelei.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Orașul Mizil este situat în estul județului Prahova, în câmpia piemontană de la baza Dealurilor Istriței, în preajma podgoriilor din regiunea viticolă Dealul Mare, pe malurile râului Ghighiu (denumit în trecut Ișteu).

Se învecinează la est, cu comuna Săhăteni (județul Buzău), la sud cu comuna Baba Ana, la vest cu comuna Fântânele, iar la nord, cu comuna Gura Vadului. Distanța față de reședința județului, municipiul Ploiești, este de 35 km. Aceeași distanță este între Mizil și municipiul Buzău.

Cea mai importantă arteră rutieră care traversează Mizilul este șoseaua națională DN1B, care leagă Ploieștiul de Buzău, orașul aflându-se la jumătatea distanței între cele două municipii. Din DN1B, la Mizil se ramifică multiple șosele județene. DJ102H duce către sud-est spre comunele buzoiene Amaru, Glodeanu Sărat (unde se intersectează cu DN2), Glodeanu-Siliștea și mai departe spre comunele din nordul județului Ialomița. DJ100C și DJ102D duc spre comuna Sălciile, primul terminându-se acolo în DN1D și al doilea trecând prin Baba Ana și Boldești-Grădiștea. DJ102K duce prin Fântânele și Ceptura la Urlați, iar DJ100H duce spre Gura Vadului, Jugureni și mai departe spre Tisău și Vernești (ambele în județul Buzău, unde se termină în DN10), urmând cursul râului Nișcov.

Calea ferată Ploiești–Buzău trece prin oraș, acesta fiind deservit de gara Mizil.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a orașului Mizil

     Români (77.93%)

     Romi (15.16%)

     Necunoscută (6.86%)

     Altă etnie (0.04%)



Circle frame.svg

Componența confesională a orașului Mizil

     Ortodocși (87.42%)

     Penticostali (5.07%)

     Necunoscută (6.86%)

     Altă religie (0.64%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Mizil se ridică la 14.312 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 15.760 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (77,93%), cu o minoritate de romi (15,16%). Pentru 6,86% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,42%), cu o minoritate de penticostali (5,07%). Pentru 6,86% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[5]

Evoluția populației la recensăminte:


Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea localității provine de la vechiul substantiv turcesc menzil, sau serviciu de poștă, olac. Cu vremea numele olăcăriei a suferit sincopa consoanei mediane „n” și transformarea vocalei „e” în „i”, iar după un timp denumirea s-a extins la întreaga localitate, care până atunci se numea Eșteu, de la numele pârâului ce o traversează și care și el evoluase între timp în Iașteu și, în cele din urmă, în Iștău.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Regiunea a fost locuită încă din neolitic, lucru ilustrat de:

În zona apropiată Mizilului, cele mai multe descoperiri arheologice s-au realizat în situl arheologic de pe valea pârâului Budureasa. Aici s-au găsit un șir de așezări și necropole din paleolitic, neolitic (culturile Criș, Dudești, Boian, Precucuteni, Gumelnița), epoca bronzului (culturile Tei, Monteoru, Coslogeni), epoca fierului (culturile Halstatt, Latène).

Prima mențiune documentară a localității pare a fi cea din catastifele Brașovului, în anul 1529. Localitatea este atestată documentar sub numele Eșteu într-un pergament slavon, emis la cancelaria lui Mihnea Turcitu la 6 iulie 1585. Din acest document reiese că așezarea are vechime de câteva secole, fiind recunoscută de comercianții de chilimuri și scoarțe.

Printr-un document emis la 30 septembrie 1591 voievodul Ștefan Surdul împuternicea pe doamna Neaga și pe călugărița Elisafta să stăpânească satul Eșteu.

În secolele al XVI-lea și al XVII-lea a făcut parte din județul Săcuieni.

Într-un document emis în 1602, satul este menționat ca Iștău. Mai târziu, o parte din moșiile Mizilului au trecut prin vânzare în patrimoniul domnitorului Antonie din Popești.

Spre sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Iștăul ajunge în proprietatea domnului, care își construiește case domnești la via Corbeanca (Dealul Dumbrăvii) și înființează un târg anual care va deveni vestit, ca și cel al Drăgaicei, pe care de fapt îl va continua.[6]

În secolul al XVIII-lea a început sa funcționeze aici o stație a poștei de cai ("menizil"), de la care provine numele actual al localității.

La 1790 mica așezare rurală își avea biserica ei, ca toate așezările statornice. Cam în aceeași vreme, pe drumul poștei de cai, care lega Buzăul de Ploiești, începură să se stabilească în jurul menzilhanelei (stația de poștă sau „menzil”) o mulțime de negustori, cărora locul le înlesnea nevoile de schimb cu cele două centre comerciale mai apropiate și apoi surugii, bicigașii, rotarii, dârvarii și păzitorii ce deserveau releul poștal. Activitatea febrilă din stația unde se schimbau caii căruțelor de poștă, tranzacțiile care se încheiau în acest loc au determinat populația ca încetul cu încetul să renunțe la vechiul nume al localității Iștău, în schimbul denumirii locului ce le prilejuise o activitate rodnică. Și astfel apare denumirea Menzil, din care a derivat actualul Mizil.

În anul 1845, anul desființării județului Săcuieni, localitatea era reședința uneia din cele două plăși ale județului respectiv.

La începutul secolului al XIX-lea, Mizilul a fost vândut de moștenitoarea familiei Brâncoveanu, Safta Gr. Brâncoveanu, generalului Nicolae Mavru, care la rândul său l-a lăsat zestre ginerelui său, Ioan Cantacuzino. În 1866 orașul a ars și aga Ioan Cantacuzino a hotărât împreună cu soția sa un aranjament prin care a vândut orașul locuitorilor săi, până atunci embaticari, Mizilul devenind oraș liber.[6] În 1872, s-a construit și calea ferată Ploiești-Buzău pe care Mizilul are și acum gară.

Epoca de apogeu a Mizilului a fost secolul al XIX-lea, când așezarea a cunoscut o mare dezvoltare comparativ cu Urlați — târgul cel mai apropiat și cu mai toate orașele din aceasta zonă a Țării Românești. Începând cu anul 1847 s-a construit drumului de la Ploiești, pe sub deal, până la Buzău, astăzi cunoscut ca DN1B.[necesită citare]

La sfârșitul secolului al XIX-lea Mizilul era comună urbană, reședința plășii Tohani din județul Buzău (interbelic). Avea arondate satele Fefelei, Mărăcini și Cireșanu, totalizând o populație de 5200 de locuitori din care 4780 locuiau în orașul propriu-zis. În oraș funcționau două școli — una de băieți, cu 218 elevi, și una de fete, cu 100 de eleve. Se mai aflau acolo 3 biserici (din care una în Fefelei), 2 mori de aburi, 4 stâne, 2 cășării și o fabrică de făină.[6][7] Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna urbană Mizil cu 6282 de locuitori.[8]

În 1950, Mizil a devenit reședința raionului Mizil din regiunea Buzău, raion căruia i s-a alipit în 1952 și fostul raion Urlați din regiunea Prahova, atunci când cele două regiuni au fost unite și au format regiunea Ploiești. În 1968, odată cu reînființarea județelor, Mizilul a trecut la județul Prahova. Tot atunci, satul Cireșanu a trecut la comuna Baba Ana.

Populație (istoric)[modificare | modificare sursă]

În anul 2007 orașul Mizil avea o populație de 16.376 de locuitori, cu o proporție de 48% bărbați și 52% femei.[necesită citare]

Densitatea populației este de 845 de locuitori pe km pătrat. Acest indicator poate fi considerat peste media orașelor de mărimi similare.

Populația orașului Mizil înregistrează în perioada 1992 - 2011 o scădere accentuată datorată mai multor factori printre care diminuarea sporului natural, migrația populației, situația economică.

Evoluția populației orașului Mizil cunoaște în aceeași perioadă o scădere sub media județului Prahova (de -6,5% ). Astfel, populația localității a scăzut cu aproximativ 1178 de persoane față de efectivul înregistrat la Recensământul din 1992.

Economie[modificare | modificare sursă]

La Mizil funcționează fabrici de poliuretan, mobilă, saltele, armament, produse alimentare. Orașul este și un centru viticol și de vinificație.

In prezent în Mizil predomină comerțul, industria de construcții și industria prelucrătoare. După masivele restructurări economice ale anilor 1990, după depășirea etapei de zonă defavorizată, astăzi în Mizil situația economică și socială păstrează din problemele ultimului deceniu dar demonstrează și semne clare de redresare și creștere.[necesită citare]

Prin poziționarea sa extrem de avantajoasă orașul poate dezvolta un turism de tranzit. De altfel, în vecinătatea orașului Mizil se află o zonă considerată rezervație hidrologica cu izvoare minerale — Băile Boboci.

Administrație[modificare | modificare sursă]

Suprafața totală a zonei administrative a orașului este de 1931 ha, din care 432 ha intravilan, 1499 ha extravilan. Orașul are în componență și localitatea Fefelei.

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Cultura[modificare | modificare sursă]

Școala, în Mizil, a fost construită în 1855, de către boierul Ion Carnaciunescu, dar carte a început să se învețe de prin 1838. În urma stăruințelor lui Leonida Condescu, prin 1902, lua ființă în Mizil și o Școală elementară de meserii, iar mai târziu și un liceu. În Mizil funcționează 3 grădinițe, 3 școli și două licee. Cele mai apropiate centre universitare sunt Ploiești și București.

Monumente[modificare | modificare sursă]

Cel mai vechi monument al Mizilului pare să fie biserica “Sf. Treime” din Fefelei, ctitorită de polcovnicul Nicolae Stâmboleanu pe la sfârșitul sec XVIII-lea, începutul celui de al XIX-lea. Urmează două troițe (se pare din 1816), având ca simboluri: una, un semn heraldic și un cerc cu frunze și o inscripție în relief cu litere chirilice și constituind o borna de hotar, alta, tot un semn heraldic și un vultur cu crucea în cioc și cu ciocul întors spre dreapta, dar cu aceeași inscripție și semnificație și o Cruce a răboajelor. O altă Cruce din calcar spongios se află în Str. Vlad Țepeș, pe malul pârâului Budureasca, înregistrată sub nr. 362 - monumente istorice în “Lista…” din 1956. Ea datează din 1822 și este frumos împodobită cu o floare în relief, cu două ramuri ce învăluie un vultur cu crucea în cioc, iar o alta, înregistrată și ea sub nr. 361 – istorice din bariera Fulga are inscripția deteriorata de vremuri. Biserica “Sf. Ioan”, din centrul orașului, a fost ctitorită, prin 1857, pe cheltuiala marelui agă Ion Cantacuzino și cu ajutorul locuitorilor. Este o biserică cu plan în formă de cruce, care combina stilul bizantin cu cel gotic, la care adaugă unele componente renascentiste. Pictura originală s-a pierdut, biserica fiind repictată în 1916. Iconostasul sculptat în lemn de tei în stil popular a fost poleit cu foiță de aur tot la acea dată și constituie o mărturie vie a dibăciei meșterilor noștri populari. In patrimoniul acestui lăcaș se păstrează, printre altele, o Monedă (0,026) din aur, din sec. al XI-lea, provenind din monetăria bizantină, inventariată sub nr. 1. Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din piața orașului, a fost înălțată prin 1865 de Iordache Ruset, prin obolul locuitorilor. În patrimoniul său se păstrează o Cruce de mână din lemn și argint filigranat, cu 24 de pietre roșii, iar lemnul este sculptat. Datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea și autorul pare a fi un anonim de școala rusă. Nu este inventariată.

Monumentul Eroilor este realizat de sculptorul Ioan Iordănescu, în 1921 și dedicat ostașilor Reg. 72 Infanterie din Mizil, căzuți în campania din 1916-1917. Pe un soclu masiv (1,80 m.) un grup statuar din bronz (2,70) reprezintă o femeie în costum popular personificând Patria, cu mana dreapta ridicata în semn de salut, iar în cealaltă ținând stindardul, iar în fata ei șezând, un ostaș și o femeie cu o carte deschisă pe genunchi întruchipând Istoria. Pe una dintre laturi o placă de bronz înfățișează una din scenele de luptă la care au contribuit cei 1180 ofițeri și ostași căzuți la datorie și înscriși pe plăcile de pe monument la fațadă, o inscripție: Eroilor din Regimentul 72 Infanterie. Onoare vouă! Patria vă este recunoscătoare.

Sport[modificare | modificare sursă]

In 1964 la Mizil activa echipa de fotbal Rapid Mizil la nivelul diviziei C. La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 90 echipa de fotbal Steaua Mizil ocupa locuri fruntașe în divizia B.După câțiva ani de divizie județeană în 2006 echipa s-a desființat.In turul ligii a-III-a din sezonul competițional 2011/2012 pe Stadionul Tineretului din orașul Mizil a evoluat echipa de fotbal Prahova Tomșani, mutată ulterior la Moreni.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Rezultatele alegerilor locale din 2012”. Biroul Electoral Central. http://www.beclocale2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/REZULTATE%20FINALE/PDF/Primari/P_lista.pdf. Accesat la 25 iunie 2012. 
  2. ^ Despre Prahova. Geografie și statistici”. Direcția Județeană de Statistică Prahova. http://www.prahova.insse.ro/main.php?id=405. Accesat la 1 ianuarie 2013. 
  3. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  4. ^ a b c Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  5. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  6. ^ a b c Lahovari, George Ioan (1901). „Mizil, com. urb.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 357–358. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Mizil, oraș”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 358. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  8. ^ Orașul Mizil în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/ampage?collId=gdc3&fileName=scd0001_20030122001ropage.db&recNum=122. Accesat la 7 martie 2013. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mizil