Imperium

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Rmn-military-header.svg
Regatul Roman
753 î.Hr.510 î.Hr.
Republica Romană
510 î.Hr.27 î.Hr.
Imperiul Roman
27 î.Hr.476 / 1453 d.Hr.
Principatul
Dominatul
Imperiul de Apus   Imperiul de Răsărit
Magistrați obișnuiți
Magistrați extraordinari
Oficii și titluri onorifice
Politică și legislație
modifică 

Imperium (de la impero, a mobiliza, a comanda). Acest termen exprimă puterea acordată conducătorului de către zei. Noțiunea, care este poate de origine etruscă, a căpătat un caracter juridic și intră în definiția anumitor magistraturi.

Romanii au fost siliți să o opună unei alte puteri, de esență cu totul diferită, potestas (de la postum, putere). Potestas este, de fapt, o noțiune administrativă și desemnează puterea de care se bucură un magistrat. Ea cuprinde:

  1. dreptul de a lua auspicii (desemneză prevestiri diverse: fulger, tunet etc.);
  2. cel de a da ordonanțe;
  3. cel de a da amenzi;
  4. cel de a convoca poporul în incinta orașului, pentru a-i face o comunicare sau a-l pune să delibereze și să voteze.

Magistraturile cu potestas sunt cele de edil, de chestor, de tribun și de cenzor. Imperium exprimă, în schimb, totalitatea puterilor (civile, militare, judiciare, religioase) pe care le posedă regele și care, în timpul Republicii, au fost împărțite între consuli și pretori. Dar își păstreză eficiența divină. Cel care este înzestrat cu imperium are o anumită putere asupra indivizilor înșiși (putere judiciară la Roma, imperium domi, și putere militară în afara Romei, imperium mlitiae). El constă din:

  1. dreptul de a lua auspicii (desemnează prevestiri diverse: tunet, fulger etc.) la Roma;
  2. dreptul de a recruta și comanda armatele;
  3. dreptul de a judeca civil și penal;
  4. dreptul de coericție;
  5. dreptul de a convoca și de a prezida Senatul;
  6. dreptul de a convoca și de a pune poporul să voteze în afara Romei, în comițiile centuriate.

Posedă imperium (așadar, cu atât mai mult potestas) consulii, pretorii, și, eventual, dictatorul. Lictorii (slujitori ai regelui, apoi în timpul Republicii, ai magistraților) și fasciile (magistrați, lictori) sunt semnele vizibile pentru imperium. Totuși, puterile magistraților care aveau imperium au fost limitate prin dreptul de apel la popor (provocatio ad populum) și dreptul de intervenție al tribunilor plebei care, întocmai ca și imperium, pare să fi fost religios în esență. Înființarea unor promagistraturi (proconsulat, propretură) a dus la crearea unor noi funcții cu imperium. Dar cum era normal, a fost prorogat doar imperium militiae.

În epoca Imperiului, împăratul poseda un imperium superior celui al magistraților (imperium maius): el nu era limitat nici în timp, nici în spațiu, și nu depindea de magistraturile la care era atașat odinioară. Îi era atribuit la începutul domniei prin lex de imperio (lege curiată).