Valerian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Valerian
Împărat roman
Aureus Valerian-RIC 0034.jpg
Valerian, profil, pe un aureus dedicat zeiței Fortuna
Domnie 251 - 253 (împreună cu Gallienus)
Nume complet Publius Licinius Valerianus
Născut c.200
Decedat după 260
Bishapur, Iran
Predecesor Aemilianus
Succesor Gallienus
Căsătorit cu Egnatia Mariniana
Moștenitor Gallienus
Urmași Gallienus, Valerianus Minor

Publius Licinius Valerianus (c. 200 - după 260) a fost împărat roman între anii 253 - 259.

Origini[modificare | modificare sursă]

Valerian se trăgea dintr-o veche familie senatorială. A avut doi copii, împreună cu soția sa, Egnatia Mariniana: Gallienus și Valerianus Minor.

În 238, Gordian I l-a numit princeps senatus. În 251, când împăratul Decius a reintrodus funcția de cenzor, această demnitate i-a fost acordată lui Valerian. A fost numit și guvernator al provinciilor de la Rin, precum și al provinciilor Noricum și Raetia. În 253 a fost chemat de împăratul Trebonianus Gallus pentru a înfrânge răscoala lui Aemilianus. Acesta din urmă, după ce preluase puterea, a fost atacat de Valerian. Cele două oștiri s-au ciocnit la Spoleto, unde Aemilianus a fost ucis de propriii oșteni.

În septembrie al aceluiași an, 253, armata și Senatul l-au proclamat împărat pe Valerian.

Domnie[modificare | modificare sursă]

Prima acțiune a lui Valerian în calitate de împărat a fost aceea de a-i acorda fiului său, Gallienus, titlul augustus, asociindu-l la domnie cu drepturi egale. Gallienus stăpânea provinciile romane apusene, iar Valerian provinciile răsăritene.

Pe toată durata regnului său, Valerian a fost confruntat cu atacurile întreprinse de șahul persan sasanid Șapur I. Acesta a cucerit Antiohia și Armenia, regat până atunci vasal Imperiului Roman. În 253-254, Uranius Antoninus s-a declarat împărat în Siria.

Valerian a inițiat în anul 258 o mare prigoană împotriva creșinilor. Printre victime s-au numărat Papa Sixt al II-lea, episcopul Ciprian al Cartaginei, sfântul Laurențiu de Roma și Fructuosus, episcopul din Tarragona. Valerian a publicat primul său edict de prigonire a creștinilor (prin edict, creștinii erau obligați la cultul național al zeilor păgâni și le erau interzise adunările în cimitire, contravenienții fiind pasibili cu exilul sau cu pedeapsa capitală).

Valerian a reușit să recucerească Antiohia și Siria în 257. Dar tot atunci goții au atacat și devastat Peninsula Balcanică și Asia Mică. În 259, în timp ce ostea romană era sub asediu la Edessa (azi Urfa), a izbucnit o epidemie de ciumă, în care au pierit numeroși oșteni romani. Armata lui Valerian a fost învinsă un an mai târziu de Șapur I în așa-zisa bătălie de la Edessa. Valerian a fost singurul împărat roman făcut prizonier de o forță străină.

Captivitate[modificare | modificare sursă]

Potrivit istoricului creștin Lactanțiu (Lactantius), Valerian a fost supus unor mari umiliri în captivitate la curtea lui Șapur I. Lactanțius avea toate motivele să exagereze în expunerea sa, întrucât Valerian îi persecutase intens pe creștini.

Istoricii moderni contrazic versiunea lui Lactanțiu și relevă că șahul sasanid Șapur I le-a dat lui Valerian și suitei sale (de asemeni capturate) pământ lângă Bișapur (Bishapur), unde au trăit în condiții relativ bune. Soldații romani luați prizonieri au fost folosiți atât în armată, cât și în construcții. Band-e Kaisar ("barajul lui Cezar") este una dintre construcțiile create de romani în apropiere de orașul Susa.

Data exactă a morții lui Valerian a rămas necunoscută. La tron i-a urmat fiul său, Gallienus.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Valerian


Predecesor:
Aemilianus
Împărat Roman
253260
împreună cu Gallienus

Succesor:
Gallienus