Solidus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Monedă de 1 1/2 Solidus, emisă sub Constantin cel Mare; 6,83 g de aur; avers: Cap, spre dreapta, poartă drept diademă trei benzi de perle, ochii ridicați la cer; revers: circular, inscripția GLORIA CONSTANTINI AVG; în centru, spre dreapta, în picioare, Constantin ține transversal o lance, în mâna dreaptă, un trofeu peste umărul stâng, iar doi captivi la picioarele lui; jos, în exergă, inscripția SMTS[1]; monetăria din Salonic, anul 327

Solidus (în latină solidus, la plural solidī) a fost o monedă de aur emisă pentru prima oară în vremea lui Constantin cel Mare și care a circulat din 309 în Imperiul roman și din 324 în cel bizantin, până la înlocuirea acesteia cu nomisma, prin reforma financiară hotărâtă de Iustinian I. Cântărea 4,55g și valora 24 siliquae[2] · [3] · [4]Solidus avea diametrul de 22 mm.

Această monedă a cunoscut o excepțională stabilitate pe care a păstrat-o până în secolul al XI-lea, devenind baza sistemului monetar din Imperiul Roman târziu, apoi în Imperiul Bizantin, prin moneda urmașă, nomisma.

Cuprins

Originea monedei solidus [modificare]

Solidus este emis de Constantin cel Mare pentru a-și finanța armata și războaiele civile și înlocuiește moneda aureus bătută de Dioclețian, corespunzătoare a 1/60 dintr-o livră romană,[5]adică 5,4 grame. Această monedă a fost bătută, pentru prima oară, în atelierul de la Colonia Augusta Trevorum, din Germania, prin anul 309 sau 310, cu o primă diminuare a greutății, apoi, după victoria asupra lui Maxențiu, în 312 de către atelierele monetare din Italia, cu o greutate din nou diminuată la 1/72 dintr-o livră romană, adică 4,55 grame, uneori având marcajul LXXII, care precizează această greutate. În același timp, emisiunile de aureus de 5,4 grame încetează în 313.[6] · [7].

Constantin a putut menține greutatea solidus-ului la 1/72 dintr-o livră romană recuperând, în anul 324, tezaurul de război al adversarului său Licinius[8], apoi, în 331, prin confiscarea metalelor prețioase păstrate în templele păgâne romane. În sfârșit, pentru realimentarea stocului său de aur, într-un mod mai regulat, și pentru asigurarea cheltuielilor sale considerabile, Constantin a trebuit să creeze noi impozite, plătibile, în cea mai mare parte, în aur:[9]

  • Chrysargiros, în greacă, „aur” sau „argint”, ridicat la fiecare patru ani de la comercianți și meșteșugari;
  • aur coronar, în latină aurum coronarium[10], datorat de decurionii[11] cetăților;
  • aur oblatic, în latină aurum oblaticum[12], contribuția impusă senatorilor.

În afară de emisiunile obișnuite de solidus, au fost bătuți multipli de solidus: un solidus și jumătate, doi solidi, chiar mai mult, în număr limitat, pentru comemorarea unor evenimente cum sunt aniversările imperiale, numirea unor înalți demnitari, sau pentru cadouri. Unele monede bătute ajungeau la mai multe sute de grame de aur, dar nu mai este vorba atunci de obiecte destinate circulației bănești, ci de medalii care se tezaurizează[13].

Consolidarea solidus-ului [modificare]

Solidus emis de Valens la monetăria de la Colonia Augusta Trevorum, în 374 - 377 (4,44 grame); avers: cap purtând diademă de perle, spre dreapta; D N VALENS P F AVG, tunică și armură; revers: Valens și Valentinian I așezați în față, țin împreună un glob, aripile Victoriei; (palmier), TROBC[14] în exergă, marcajul OB certificând titlul în aur pur.

Producția de solidi, încetinită după reciclarea tezaurelor lui Licinius, este reluată începând din anul 340, mulțumită unui nou aflux de aur provenind din zăcămintele caracterizate prin impuritățile lor de platină, exploatate până spre anul 390[15].

Garanția greutății solidus-ului este economic necesară, dar ea este amenințată de uzura naturală a monedelor în cursul circulației lor, precum și prin fraudele prin pilire sau prin ciuntire, constând în prelevarea unei mici cantități de aur din fiecare monedă. Împăratul Iulian, a instaurat, în anul 363, funcționari controlori în fiecare oraș al Imperiului, însărcinați să verifice greutățile solidi-lor și să arbitreze litigiile dintre cumpărătorii și vânzătorii de solidi.[16] Controlorii foloseau greutăți sau mici balanțe calibrate la 4,5 grame. Această măsură a fost menținută de succesorii săi, Valentinienii[17].

În anul 368, Valentinian I[18] și Valens întăresc valoarea solidus-ului impunând trecerea titlului în metal prețios de la 95% la peste 99%, garantat prin sigla OB (pentru obryziacus, adică aur pur, de 24 k), pe reversul monedelor, exergă[19].

Sub Teodosiu I, crearea monedei semissis (1/2 dintr-un solidus) și mai ales a tremissis (1/3 dintr-un solidus), acesta din urmă având greutatea de 1,5 g (de aur), emise din abundență, face aurul mult mai accesibil pentru persoanele pariculare și crește și mai mult difuzarea sa în circuitele economice[20].

Preponderența solidus-ului [modificare]

Singura monedă stabilă a unui sistem monetar în care greutățile monedelor de argint și de bronz fluctuau frecvent, în general în scădere, și difuzată în tot Imperiul Roman, solidus-ul este singurul mijloc de exprimare a datoriilor și a prețurilor protejându-se de deprecieri. Georges Depeyrot rezumă astfel:

„banul de aur devine pivotul economiei și al schimburilor pentru secole”

[21].

Aurul devine referință pentru sistemul fiscal și cheltuielile imperiale. Taxele se exprimă în solidi, și uneori în fracțiune de solidus. Amenzile, cunoscute de Codul Teodosian / Codex Theodosianus, nu se mai exprimă decât în aur, începând din anul 360[22]. Cheltuielile militare, soldele regulate și gratificațiile excepționale, în latină donativa[23], sunt reglementate în solidi.

Prin intermediul impozitului, solidi reveneau în casieriile statului, pentru a fi retopiți în lingouri, ceea ce permitea aprecierea greutății, apoi rebătuți. Plecând de la evaluarea efectivelor armatei în a doua jumătate a secolului al IV-lea, producția anuală de solidi este estimată între 1 și 2 milioane de piese, și se pare că erau și mai mari în timpul marilor mobilizări militare din timpul conflictelor[24]

Solidus-ul în Antichitatea târzie [modificare]

Solidus cu numele lui Libius Severus (461-466), emisiune vizigotică[25] AV Solidus (4,38 g, 6h); avers: D N HBIVS SEVE-RVS P F AVG, cap cu diademă de perle, bust drapat și în armură, spre dreapta; revers: împăratul, în picioare, supune sub piciorul drept șarpele cu chip de om, VICTORIA, R-A//COMOB (marcă de atelier)

În 395, ultima separare a Imperiului între Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus nu schimbă unitatea sistemului monetar, solidi bătuți Constantinopol circulă în Occident.

În Imperiul Roman de Răsărit, numele grecesc al monedei este încă de la început nomisma, un nume care continuă, în timp ce utilizarea oficială a latinei dispare, însă numismații continuă să desemneze această monedă prin numele său latinesc, solidus, pentru emisiunile sale, până în secolul al X-lea, epoca sa de devaluare.

Situația este mai complexă în Imperiul Roman de Apus, după marile invazii: în fortificațiile romane, atelierele monetare imperiale de la Ravenna, de la Milano, de la Roma și uneori de la Arles continuă să emită soldi cu efigia împăraților, până la Romulus Augustulus, în 476, în timp ce popoarele germanice instalate în calitate de federate în provinciile periferice bat, la rândul lor, soldi, tot cu numele împăratului în funcție, dar cu mărci de ateliere fictive. Astfel, începând de la sfârșitul domniei lui Valentinian al III-lea, spre anul 450, regatul vizigot de la Toulouse emite solidi cu greutate mai mică, efemerul regat sueb din Spania treimi de soldi, apoi burgunzii fac același lucru[26].

După sfârșitul politic a Imperiului Roman de Apus, marcat prin destituirea lui Romulus Augustulus, în 476, solidus-ul are totuși curs. El este imitat de regii barbari, îndeosebi de Merovingieni[27], deși cel mai adesea sub forma unor treimi de solidus (tremisses)[28]. Este folosit drept unitate de cont pentru reparațiile Wergeld, din dreptul germanic, care stabilea compensațiile financiare pentru atingerile la persoană.

Reprezentări [modificare]

Solidus emis sub împăratul Iustinian al II-lea; avers: dN IhS ChS REX REGNANTIVM, bustul lui Hristos, din față; revers: DN IVSTINIA NVS MVLTVS A, efigia împăratului încoronat, din față, purtând loros, ținând în mâna dreaptă o cruce, iar în mâna stângă, ținând un globus cruciger, iar pe glob stă gravat cuvântul latinesc PAX[29]Moneda cântărește 4.42 grame și a fost bătută la Constantinopol, în anul 705 AD.

Primul solidus, emis în timpul domniei lui Constantin cel Mare, avea pe avers reprezentarea efigiei acestuia, iar pe revers o alegorie romană păgână. După legalizarea creștinismului în Imperiul Roman (313), pe reversul monedelor au fost reprezentate o cruce grecească sau un înger.

În timpul domniilor lui Iustinian al II-lea (685 - 695 și 705 - 711), efigia împăratului a fost mutată pe reversul monedei, lăsând locul reprezentării lui Hristos, pe avers.

Subdiviziuni [modificare]

Sub Teodosiu I, au fost emise și monede cu valori fracționare:

  • semissis: 1/2 dintr-un solidus;
  • tremissis: 1/3 dintr-un solidus.

Echivalențe între monede romane [modificare]

Conform Edictului lui Dioclețian (301 – 305 A.D.)
Solidus Argenteus Nummus Radiate Laureate Denarius
Solidus 1 10 40 200 500 1000
Argenteus 1/10 1 4 20 50 100
Nummus 1/40 1/4 1 5 12  1/2 25
Radiate 1/200 1/20 1/5 1 2  1/2 5
Laureate 1/500 1/50 2/25 2/5 1 2
Denarius 1/1000 1/100 1/25 1/5 1/2 1
Imperiul Roman târziu (337 – 476 A.D.)
Solidus Miliarense Siliqua Follis Nummus
Solidus 1 12 24 180 7200
Miliarense 1/12 1 2 15 600
Siliqua 1/24 1/2 1 7  1/2 300
Follis 1/180 1/15 2/15 1 40
Nummus 1/7200 1/600 1/300 1/40 1

Posteritatea solidus-ului [modificare]

Numele solidus-ului este la originea denumirii monedei franceze medievale sol și, mai aproape de noi, sou, precum și a termenilor românești soldă și soldat, din francezele solde, soldat, prin intermediar italian, soldo, „monedă”, soldato, care provine din cuvântul soldare, „a plăti o soldă”, fie direct din italienele soldo, soldato, ori din germanul Soldat.[30] · [31]

Articol principal: Sou.

În Italia zilelor noastre, cuvântul din italiană soldi semnifică „bani”, echivalent cu termenul din engleză money.

Alte valori [modificare]

Termenul solidus îl regăsim, pentru a denumi monedele medievale de argint cunoscute sub numele de Schilling în anul 1580, în Polonia, iar în anul 1589, în Transilvania,[3], precum și termenul din engleză Shilling, în Anglia.

Bibliografie [modificare]

  • Alan K. Bowman, Peter Garnsey, Averil Cameron, The Cambridge Ancient History by... , p. 335;
  • Alexander Kazhdan (ed.), The Oxford Dictionary of Byzantium, 3 vols., Oxford University Press, 1991 (ISBN 0-19-504652-8), s. v. Solidus, vol. 3, 1924;
  • Michel Amandry (dir.), Dictionnaire de numismatique, Paris, 2001 (ISBN 2-03-505076-6).
  • Georges Depeyrot, Le bas empire romain, économie et numismatique, Edition Errance, 1987, 140 p. (ISBN 2-903442-40-1)
  • Georges Depeyrot, La monnaie romaine : 211 av. J.-C. - 476 apr. J.-C., Edition Errance, 2006, 212 p. (ISBN 2-87772-330-5
  • Cohen Henry, Description Historique des monnaies frappées sous l'Empire Romain, deuxième édition, Paris, 1880-1892. Link spre lucrare
  • Mommsen Theodor, Histoire de la monnaie romaine, traduction par Le duc de Blacas, Tome I, II, III et IV. Tome I (Link spre lucrare: Tomul I) Tome II (Link spre lucrare: Tomul II)Tome IV (Link spre lucrare: Tomul IV)
  • Paul Petit, Histoire générale de l'Empire romain, Seuil, 1974, 800 p. (ISBN 2-02-002677-5)
  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X

Note [modificare]

  1. ^ S[ancta] M[oneta] T[hes]s[alonicae], adică: „Moneda sfântă de la Thessalonica”; cu alte cuvinte, „monedă de neatins (în integralitatea ei)”, în alți termeni, era interzisă ciuntirea monedei.
  2. ^ Siliqua, în latină siliqua, siliquae este o măsură de greutate romană (1/144 dintr-o uncie = 1/6 dintr-un scripulum = 0,189g), precum și monedă de Ag în Imperiul Roman târziu, în valoare de 1/24 dintr-un solidus. În secolul al V-lea devine doar monedă de calcul.
  3. ^ a b Dicționar de numismatică
  4. ^ G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 1126.
  5. ^ Livra, în latină libra, librae, desemnează aici unitatea de măsură romană echivalentă a 327 de grame, mai precis: 327,368 grame. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, p. 700.
  6. ^ Depeyrot, 2006, p. 167.
  7. ^ Depeyrot, 1987, pp. 102-103.
  8. ^ Depeyrot, 1987, p. 104.
  9. ^ Paul Petit, Histoire générale de l'Empire romain, p. 589.
  10. ^ „Dar în bani”
  11. ^ În latină decurio, decurionis, „decurion”, „senator într-un municipiu”, „șeful personalului curții imperiale”. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, 308.
  12. ^ În latină oblatio, oblationis, „oferire”, „dăruire”, „dar”, „ofrandă”. Cuvântul din latină oblatus este participiul perfect al verbului offero, offerre, obtuli, oblatum, „a oferi (făcând o promisiune)”. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român, p. 811.
  13. ^ Depeyrot, 1987, p. 48.
  14. ^ TROBC este unul dintre marcajele monetăriei de la Colonia Augusta Trevorum (azi Trier).
  15. ^ Depeyrot, 1987, pp. 113-114.
  16. ^ Codul Teodosian, 12, 7, 2; Codul Teodosian, în latină Codex Theodosianus este o culegere de decizii imperiale (drept roman) promulgat de împăratul roman Teodosiu al II-lea.
  17. ^ Depeyrot, 1987, pp. 117-118.
  18. ^ Flavius Valentinianus (n. 321 - d. 17 noiembrie 375) a fost împărat roman (364 - 375).
  19. ^ Depeyrot, 2006, p. 172.
  20. ^ Petit, 1987, p. 671
  21. ^ Depeyrot, 2006, p. 168.
  22. ^ Depeyrot, 1987, p. 113.
  23. ^ Donativa este plural al subsantivului donativum.
  24. ^ Deyperot, 1987, p. 47.
  25. ^ http://www.cngcoins.com
  26. ^ Depeyrot, 1987, pp. 90-93.
  27. ^ Un sol de aur merovingian, cu capul lui Magnențiu, datând din secolul al VII-lea pe Gallica.
  28. ^ Monedele regilor Merovingieni
  29. ^ În latină pax, pacis, „pace”.
  30. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...
  31. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române

Vezi și [modificare]

Legături externe [modificare]


Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Solidus
Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Solidus&oldid=7629953