Abac
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Din punct de vedere tehnic, abac (substantiv neutru, un abac, două abace) sau, învechit, abacă (substantiv feminin), reprezintă un ansamblu de diagrame elementare, fiecare reprezentând grafic variaţia unei mărimi scalare în funcţie de doi parametri variabili. Serveşte la determinarea unor mărimi scalare, când se cunoaşte dependenţa lor de alte mărimi scalare cu valori cunoscute.
Abac (sau abàc dal lat. abăcus, gr. άβαξ-ακος "tăbliţă" ) este o tăbliţă dreptunghiulară, folosită de oameni în antichitate pentru efectuarea calculelor.
Cuvântul provine de la semiticul abq, care înseamnă pulbere (praf) sau – mai exact – nisip; după altă etimologie de la grecescul abaks-abakion, care înseamnă tablă sau tăbliţă; în latină abacus.
Cuprins |
[modifică] Abacul în civilizaţia antică
Abacurile, folosite din anul 3.000 î.e.c., pare să fi fost indispensabile în civilizaţiile antice precum cea chineză, babiloniană, greacă, romană) ş.a. din cauza unui sistem de numerotare adecvată a calculelor. El se regăseşte şi la Aztecii din America centrală, cu unele variante totuşi.
[modifică] Abacul la romani
Abacul roman avea două serii de opt baghete pe care culisau getoane sau bile găurite (abaculi), care arătau progresiv, de la dreapta la stânga, unciile (subunităţile), unităţile, zecile, sutele până la milioane.
În imaginea alăturată reconstituit un abac din epoca romană realizat de muzeul RGZ la Magonza în 1977. Originalul în bronz este păstrat la Bibliothèque nationale de France, la Paris
[modifică] Abacul chinezesc
Abacul chinezesc (suàn pán) este compus din două serii a câte 13 baghete pe care culisau biluţe găurite, 2 deasupra împărţirii (cu valoare de 5) şi 5 dedesubt (cu valoare de 1). Prima baghetă de la stânga reprezenta unitatea, apoi, tot la stânga, zecile şi tot aşa mai departe conform sistemului zecimal. Abacul era în China deja din sec. al XIII-lea, răspândindu-se în uzul comun abia dup sec. al XIV-lea. Cheng Dawei a scris un manual de folosire a abacului în sec. al XVI-lea.
[modifică] Abacul japonez
Abacul japonez (soroban), este compus din 25 de fire verticale a câte 5 bobiţe împărţite în patru grupe, în plus mai are o tijă orizontală. Bobiţele de sub tijă au valoare de 1, cele de deasupra au valoare de 5. Mutând bobiţele cu valoare (report) semidecimală, pot fi efectuate toate operaţiunile aritmetice şi multe din operaţiunile algebrice.
[modifică] Abacul incaş
Incaşii foloseau yupana: acesta era compus din mai multe recipiente aşezate pe şiruri; în aceste vase erau puse fasole sau pietricele. Pe şirul inferior, recipientul avea valoarea de 1 şi conţinea maxim o biluţă (fasole sau pietricică); recipientul de pe firul următor conţinea două cu valoarea 2; a treia cu valoarea 3 a patra avea cinci cu valoarea de 5. Aşadar, în total erau: 1 + 4 + 9 + 25 = 39. În şirul superior, valoarea biluţelor din recipiente era multiplicată cu 40; prin urmare erau: 40, apoi 80, 120 şi 200 şi tot aşa pe şirurile superioare.
Spre deosebire de civilizaţia Maya, Ăncaşii nu foloseau zeroul, iar numerele puteau fi reprezentate în mai multe feluri.
[modifică] Uzul actual
Abacul supravieţuieşte încă în Japonia, China şi Rusia folosit ca instrument auxiliar pentru contabili, negustori ş.a..
În alte ţări abacul este folosit numai ca instrument didactic pentru copii de pe la grădiniţă şi din primii ani de şcoală (Numărătoarea). Folosirea abacului în şcoală este, din punct de vedere pedagogic, recomandat şi foarte potrivit întrucât îi ajută pe copii să acceadă la conceptul abstract al numerelor plecând de la obiecte concrete.
Dizionario enciclopedico universale, Torino 2005.
