Maghreb
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Prin Maghreb (şi Maghrib; în limba arabă: مغرب „Vest“, derivat din verbul arab gharaba: „a apune“ (Soare) ) se înţeleg în primul rând cele trei ţări nordafricane Tunisia, Algeria şi Maroc, Egiptul, parţial şi Libia şi Mauritania, care, pe baza istoriei lor, au multe trăsături comune. În arabă prin Maghreb de regulă se inţelege Marocul, pentru că este cea mai vestica ţară arabă.
O zicală arabă spune: Maghreb este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă Tunisia, iar cea stângă, Marocul.
Opusul Maghreb-ului este Mashrek-ul مشرق „Est“, "Răsărit" derivat din verbul arab sharaqa: „a răsări“ (Soare).
Cuprins |
[modifică] Istorie antică şi modernă
Iniţial, culturile în Maghreb au fost de natură pur africană. Cu extinderea agriculturii au ajuns în Egipt influenţe orientale şi odată cu extinderea culturii cardiale (sau impresso - neoliticul timpuriu în zona vest-mediteraneană) şi în Maghreb. În Evul Mediu acesta a fost iniţial sub influenţă feniciană. Cartagina, cel mai mare şi puternic oraş fenician se afla în Tunisia. După Războaiele Punice întreaga regiune a fost înglobată Imperiului Roman. Cu extinderea religiei islamice în secolul al XVII-lea, regiunea a intrat sub influenţă arabă, cu toate că până astăzi diverse minorităţi vorbesc limba autohtonă berberă. Influenţa seculară, imediat următoare, a Imperiului Otoman a durat pe toată perioada colonizării europene, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Graniţele actuale ale ţărilor membre se bazează parţial pe decizii otomane şi, parţial, europene.
[modifică] Uniunea Maghreb-ului Arab
Uniunea Maghreb-ului Arab (UMA) (în arabă: Ittihād al-Maghrib al-'Arabī) (franceză UMA - Union du Maghreb Arabe; engleză AMU Arab Maghreb Union) este o asociere regională de state din Africa de Nord.
Fondare: 17 februarie 1989. Anterior a avut loc o întâlnire a şefilor celor cinci state maghrebiene în iunie 1988 în Zeralda, Algeria.
Ţări membre: Algeria, Mauritania, Maroc, Libia, Tunisia (dar nu şi Sahara Occidentală).
Scopuri: cooperare economică, cooperare politico-culturală internă şi externă. Numeroase proiecte regionale, care erau planificate de mult timp, cum ar fi extinderea conexiunilor transmaghrebiene a căilor ferate, şoselelor şi conductelor, au putut fi continuate. Menţinerea valorilor sufleteşti şi morale ale Islamului şi asigurarea identităţii arabe, printre altele şi prin schimb pedagogic de profesori şi studenţi, instituţii culturale şi universitare comune.
Problemele UMA la punerea în viaţă a proiectelor sunt prevederile legale diferite ale statelor membre, birocraţia greoaie, schimburile comerciale reciproce scăzute (numai trei procente ale exporturilor totale) şi lipsa mijloacelor financiare. Până astăzi nu s-a putut crea o uniune vamală.
În 1991 toate statele membre au acceptat un plan de acţiune pentru integrarea economică a regiunii, care trebuia să conducă până la o uniune economică.
Readucerea la viaţă a uniunii maghrebiene ameninţă să eşueze din cauză că normalizarea de lungă durată a relaţiilor marocano-algeriene, încă puternic tensionate din cauza conflictului cu Sahara Occidentală, se lasă aşteptată.
Din punctul de vedere al Uniunii Europene şi al cercurilor de elită din Maghreb, din cauza valurilor de refugiaţi din Melilla din vara anului 2005, uniunii statelor maghrebiene îi revine chiar o importanţă actuală. Mai ales în Maroc există speranţa că întâlnirea din 1995 de la Barcelona a ţărilor membre UE şi a multor ţări mediteraneene şi continuarea acesteia din perioada 27 - 29 noiembrie 2005 să dea noi impulsuri creării unei zone de comerţ liber al ţărilor sud şi est mediteraneene.
Schimburile comerciale între ţările maghrebiene s-au menţinut reduse: Algeria efectuează schimburi comerciale de doar 1,5 procente din comerţul său exterior cu ţările UMA (peste 60 de procente cu Uniunea Europeană), Tunisia, ca ţara cea mai orientată spre Maghreb numai şase procente (75 procente cu UE). (Date din anul 2000.)
[modifică] Limbă
Pe lângă limba arabă literară care este limba oficială în toate statele maghrebiene, în mod uzual, sunt folosite diverse dialecte arabe care sunt, în bună parte, reciproc inteligibile. Toate aceste dialecte au fost puternic influenţate de dialectele berbere, iar mai târziu de limba franceză şi, în unele zone, de spaniolă (nordul Marocului) şi de italiană (Libia). Alături de dialectele arabe maghrebiene - ce formează un grup distinct în cadrul dialectelor arabe moderne - în foarte multe regiuni ale Maghreb-lui se vorbesc dialecte berbere. Limba malteză, limba oficială a Maltei, a fost iniţial un dialect maghrebian, care a fost, însă, dezvoltat până la a fi o limbă standard modernă.
În anul 2002[1], în Algeria, limba berberă (tamazight) a fost declarată limbă naţională alături de limba arabă, care rămâne singura limbă oficială a statului.[2]
[modifică] Vezi şi
[modifică] Note şi referinţe
- ^ La 10 aprilie 2002
- ^ Legea din 10 aprilie 2002, prin care limba berberă este declarată limbă naţională în Algeria
