Limbile fino-ugrice

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Limbile Fino-Ugrice sunt o subfamilie a limbilor uralice, cele mai importante fiind maghiara, estona şi finlandeza. Spre deosebire de majoritatea limbilor vorbite în Europa, limbile fino-ugrice nu aparţin familiei indo-europene

Locul unde s-a dezvoltat limba comună a acestor limbi se crede că e în partea de vest a Munţilor Ural, acum 5000 de ani. Astfel că înainte de sosirea triburilor slave în teritoriul Rusiei, acesta era locuit de triburi fino-ugrice, de la Urali la Marea Baltică.

Au fost încercări pentru clasificarea sub categoria limbilor indo-europene, dar au fost găsite doar aproximativ 40 de similarităţi, aceasta fiind insuficient.

[modifică] Membrii familiei

Unelte personale