Limbi romanice orientale

Harta peninsulei Balcanice cu regiunile locuite la începutul secolului XX de vorbitorii limbilor romanice de est (româna, aromâna, meglenoromâna, istroromâna ).

Evoluția istorică a limbilor romanice de est după majoritatea autorilor.

Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene. Acestei grupe îi aparțin limba română, limba aromână, limba meglenoromână și limba istroromână. Majoritatea lingviștilor români consideră că acestea nu sunt limbi aparte, ci dialecte ale limbii române, primul fiind denumit dialectul dacoromân.

Limbile romanice de est s-au desprins dintr-o limbă comună, numită de lingviști protoromână, aproximativ în secolele X-XIII.

Trăsături comune

Asemănările dintre limbile romanice de est constau în primul rând în profunzimea din evoluția fonetică, în structura gramaticală și în vocabularul fundamental.

Există nu numai trăsături comune moștenite din latină, ci și inovații comune, din perioada protoromânei, dar și ulterioare, paralele, de exemplu desinența -m de la imperfect persoana I singular și palatalizarea labialelor.

Există mai multe asemănări între cele trei limbi romanice de est sud-dunărene decât între acestea și română. Dintre graiurile acesteia, cele din vest seamănă mai mult cu limbile sud-dunărene decât celelalte graiuri.

Fonologie

Evoluții ale vocalelor

Ordinea limbilor în care se dau exemplele este latină, română, aromână, meglenoromână, istroromână.

• confuzie între [u] și [u:] > [u]:

musca >

muscă

muscã

muscă

musche

• confuzie între [i] și [e:] > [e]:

ligo >	leg	leg	leg	leg
tres >	trei	trei	trei̯	trei

• diftongarea lui [e] accentuat > [je]:

medium >	miez	njedz	ńez	ml’ez
fervo >	fierb	hierbu	i̯erb

• diftongarea lui [e] accentuat > ea sau [e] > [ε] sub influența vocalei următoare [a]:

ligat >

leagă

leagã

leagă

leghe

• diftongarea lui [o] accentuat > oa sau [o] > [ɔ]:

noctem >

noapte

noapti

noapti

nopte

• închiderea vocalelor urmate de [n] intervocalic:

[a] > [ə], [ɨ] sau [ɔ]	lana >	lână	lãnã	lǫnã	lăre
[e] > [i]	venit >	vine	yini	vini	vire
[o] > [u]	bonus >	bun	bunu	bun	bur

• închiderea vocalelor pretonice:

[a] > [ə]	barbatus >	bărbat	bãrbat	bărbat	bărbåt
[o] > [u]	dominica >	duminică	duminicã	duminică	dumireche

• închiderea vocalelor neaccentuate finale:

[a] > [ə] sau [ε]	casa >	casă	casã	casă	cåse
[o] > [u]	afflo	aflu	aflu	aflu	åflu

• [i] neaccentuat final > [^j] sau dispariția acestuia:

lupi >

lupi [lupj]

lup

lup

lup

• dispariția lui [u] neaccentuat final:

lupus >

lup

lup

lup

lup

Evoluții ale consoanelor

• păstrarea consoanelor oclusive surde intervocalice:

[k]	focus >	foc	foc(u)	foc(u)	foc(u)
[p]	caput >	cap	capu	cap	cåp
[t]	totus >	tot	tot(u)	tot(u)	tot(u)

• păstrarea lui [s] intervocalic:

casa >

casă

casã

casă

cåse

• dispariția lui [b] și [v] intervocalice:

caballus >	cal	cal	cał	cå
ovis >	oaie	oaie	u̯a{{IPA|i̯e	oie

• • excepție comună:

habere >

avere

aveare

veari

(a)ve

• rotacismul lui [l] intervocalic:

mola >

moară

moarã

moară

more

• evoluția lui [ll] intervocalic:

[ll] > [w] sau [v]	stella >	stea(uă)	steauã	u̯ă	stevu
[ll] > [l]	callis >	cale	cale	cali	cåle

• palatalizarea și africatizarea oclusivelor velare și dentale înaintea lui [e] sau [i]:

[k] > [ʧ] sau [ʦ]	caelum >	cer	tseru	tser	țer
[t] > [ʧ] sau [ʦ]	*fetiolus >	fecior	ficioru	fitšor	fițor
[t] > [ts]	titia >	țâță	tsãtsã	tsǫtsă	țițe
[g] > [ʤ], [ʣ], sau [z]	generum >	ginere	dzinire	ziniri	ziner
[d] > [ʤ], [ʒ] sau [z]	deorsum	jos	gios	jos	zos

• evoluția lui [kw] și [gw] + [e] sau [i] la fel ca a lui [k] și [g]:

[kw] + [e] sau [i] > [ʧ] sau [ʦ]	cinque >	cinci	tsintsi	tsints	cinci/ținț
[gw] + [e] sau [i] > [ʤ], [ʣ], sau [z]	sanguem >	sânge	sãndzi	sǫnzi	sănze

• [kw] + [a] > [p]:

aqua >

apă

apã

apu

åpe

• [gw] + [a] > [b]:

lingua >

limbă

limbã

limbă

limbe

• păstrarea grupurilor [bl], [pl] și [fl]:

*blastemo >	blestem	blastim	blastim
plenus >	plin	plin	ạmplin	plir
flore >	floare	floare	floari

• palatalizarea lui [l] în grupurile [kl] și [gl] > [kʎ] și [gʎ], dispariția sa în română:

clamo >	chem	cljem	cl’em	cl’em
ingluto >	înghit	(ã)ngljit	(ă)ngl’it

• [gn] > [mn]:

lignum >

lemn

lemnu

lemn

lemne

• [ks] > [ps]:

coxa >

coapsă

coapsã

• [kt] > [pt]:

lacte >

lapte

lapti

lapti

låpte

• metateza lui [j] precedat de labială:

*cubium >

cuib

cuibu

cui̯b

cul’b

Accentuarea

Accentuarea este liberă și are rol fonologic: cântă ['kɨntə] (indicativ prezent) vs. [kɨn'tə] (perfect simplu).

Morfologie

• păstrarea genului neutru, dar reorganizat, devenit la singular identic cu masculinul și la plural cu femininul;
• formarea pluralului la substantive și adjective: desinențele -e și -le la feminin, -i la masculin, -uri la neutru;
• păstrarea desinenței -e de genitiv-dativ la feminin singular și de vocativ la masculin singular;
• alternanțe vocalice și cumul de mărci;
• articolul hotărât postpus și declinarea articulată;
• articolul demonstrativ (cel, cea, cei, cele) și articolul posesiv-genitival (al, a, ai, ale);
• formarea comparativului cu mai;
• formarea numeralelor cardinale 11 – 19 cu spre: doisprezece;
• formarea numeralului ordinal din articolul posesiv-genitival + numeral cardinal articulat: al doilea;
• declinarea pronumelor personale: de exemplu, formele accentuate de acuzativ din *mene, *tene;
• desinența de feminin și neutru plural -le la pronumele posesive: mele, tale, sale;
• păstrarea celor patru conjugări din latină;
• conjunctivul cu să;
• verbe cu sufix la indicativ prezent și la conjunctiv prezent, la conjugarea I (-ez) și la conjugarea a IV-a (-esc);
• perfectul compus cu verbul auxiliar a avea la toate verbele;
• viitorul cu verbul auxiliar a vrea;
• diateza reflexivă cu valoare pasivă;
• formele am (persoana I singular) și are (persoana a III-a singular) ale verbului a avea.

Sintaxă

• restrângerea folosirii infinitivului și înlocuirea sa cu conjunctivul în propozițiile subordonate având același subiect ca propoziția regentă: Vreau să plec., Am venit ca să rămân.;
• posibilitatea de a nu exprima subiectul prin pronume personal, ci de a-l include, a-l exprima prin desinența predicatului;
• redundanța în exprimarea complementului direct și indirect prin substantive nume proprii și comune de persoane, dublarea sa cu forma neaccentuată a pronumelui personal corespunzător: O iubește pe Maria., Îi arată directorului dosarul.;
• ordinea părților de propoziție relativ liberă;
• concordanța timpurilor relativ liberă.

Lexic

• unele cuvinte latine păstrate numai în limbile romanice de est: a(d)sterno > aștern, lingula > lingură;
• unele sensuri specifice ale unor cuvinte latine păstrate numai în aceste limbi: anima > inimă, tener > tânăr;
• unele cuvinte latine absente numai din limbile romanice de est și înlocuite cu altele, tot latine sau nelatine: grandis înlocuit cu mare (latinesc), ploro înlocuit cu plango (latinesc) > plâng, centum înlocuit cu sută (cuvânt de origine slavă);
• cuvinte comune presupuse a proveni din substratul traco-dac: baci, cătun, copac, moș, sâmbure, țap;
• cuvinte și afixe lexicale comune de origine slavă: babă, coasă, nevastă, a plăti, slab, prefixul ne-, sufixul -iță.

Deosebiri

Înțelegerea reciprocă dintre limbile romanice de est este numai parțială. Aceasta se datorează în primul rând izolării îndelungate dintre ele. Numai aromâna și meglenoromâna sunt relativ apropiate una de alta. Prin urmare, limbile romanice de est au suferit influențe străine diferite, mai ales în ceea ce privește lexicul: influență neogreacă și albaneză asupra aromânei, macedoneană asupra meglenoromânei, croată asupra istroromânei, cultă latino-romanică asupra românei.

Despre deosebiri mai pe larg, vezi articolele Limba aromână, Limba meglenoromână și Limba istroromână.

Bibliografie

• Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Vezi și

• Lista Swadesh a limbilor romanice de est
• Lingvistică
  • Listă de limbi
    • Familii de limbi
      • Limbi indo-europene
        • Limbi romanice