Sciți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Numele de sciți (în greacă Skytai, iar în latină Scythae) era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, așa că totalitatea sciților de care se vorbește trebuie considerată ca un conglomerat de popoare.

Veniți din spre (Caspica-Oxus), sciții au ocupat în secolul VIII î.Hr. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzându-se spre câmpia Donului în Federația Rusă, luând locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice. Sciții considerați a fi cei adevărați, erau sciții regești de care vorbește Herodot, sau „socoloți” (scoloți) de rasă indo-iraniană, amestecați într-o oarecare măsură cu alte neamuri asiatice.

Triburile rătăcitoare ale sciților au ocupat părți din Dacia până prin secolul II î.Hr., când urma lor se pierde printre geți. La răsărit de triburile dacice, în stepele din nordul Marii Negre, locuiau sciții, un neam de păstori, foarte buni luptători. Călăreți neînfricați, ei se foloseau mai ales de arc, aruncând săgeți din fuga calului. Năvala lor era înspăimântătoare. Se abăteau ca un uragan acolo unde nimeni nu știa că vor lovi. Atrași de bogățiile dacilor, sciții au încercat să supună Dacia. Grupuri de călăreți sciți au reușit să ajungă în Transilvania, iar altele au pătruns în Dobrogea. Timp de trei sute de ani s-au dat lupte între sciți și daci.

Agatârșii, un trib de sciți care au izbutit să se așeze în Transilvania a fost asimilat de daci.

Atrași de bogățiile Transilvaniei, agatârșii, în momentul în care s-au stabilit pe teritoriul Daciei, au folosit aurul și argintul care se găseau acolo pentru podoabe.

Întindere[modificare | modificare sursă]

Asupra granițelor Scitiei se poartă discuții. La V se învecinau probabil cu tracii (respectiv geții din Dobrogea), apoi cu agatârșii, cu neuriii (probabil situați în Podolia), iar în continuare spre NV, N și NE cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageții și, dincolo de Don, cu sauromanii. Este sigur că sciții erau un popor de călăreți și că puterea lor se exercita cu precădere în regiunile de stepă, așa încât a identifica țara lor cu stepa pontică de la Dunăre până la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil.

Sciții în Rusia[modificare | modificare sursă]

Sciții, ca și alte popoare migratoare ale istoriei Europei și Asiei, nu reprezintă un popor etnic omogen, ci un conglomerat de popoare și limbi. După cum spune Herodot, ei se pare că ar fi fost alungați din Asia Centrală, așezându-se în Moldova, la gurile Dunării și în Dobrogea. Despre ei se știe că i-au alungat pe cimerieni până în Anatolia centrală. Se pare că tot sciții ar fi distrus statul Urartu în secolul al VII-lea î.Hr., și tot din cauza lor a fost pornită expediția lui Darius I cel Mare. Tot în secolul VII î.Hr. se stabilesc, preponderent în Rusia și Ucraina.

Aici, sciții au practicat un nomadism legat de creșterea ovinelor și caprinelor.

Luptă dintre slavi si sciți

Apoi, au menținut un export cu grecii, de la care au adus vin, ceramică luxoasă și bijuterii, și au oferit grâu și sclavi.

Însă, în principal s-au făcut cunoscuți în fața grecilor și a celorlalte populații înrudite cu ei prin faptul că erau foarte buni războinici, în special mânuiau foarte bine arcul. Darius I, când a atacat stepele sciților, a spus că sunt aproape imposibil de cucerit datorită faptului că sciții se repliau foarte bine și atacau pe neașteptate.

Mormintele căpeteniilor puteau avea chiar și 20 de metri, iar tot ansamblul funerar se numea kurgan (gorgan).

Apus[modificare | modificare sursă]

Luptător Scitian

In a doua jumatate a sec. VI î.Hr. puterea scitilor a devenit un pericol pentru Imperiul Persan. Regele Darius I a fost nevoit sa organizeze o expeditie impotriva lor in anii 514—512 î.Hr. Se presupune ca Darius urmarea sa consolideze stapinirea persana in Balcani, in vederea cuceririi Greciei. Rezultatele expeditiei lui Darius au fost apreciate diferit de cercetători. Nu este probabil sa fi fost un esec, asa cum scrie Herodot. Cert este ca expansiunea scitica spre V a fost oprită, iar persii s-au putut indrepta spre Grecia. In sec. V î.Hr. incepe declinul puterii scitice. Locul stapitnirii persane in Balcani a fost luat pe la 470 î.Hr. de regatui odrisilor, care s-a opus inaintarii scitice. Agatirsii din Transilvania au fost totdeauna ostili scitilor si nu au fost niciodata supusi de acestia. Mai mult, regele scit Ariapeithes, care stabilise relatii prietenesti cu odrisii incuscrindu-se cu regele odris Teres, este asasinat de regele agatirs Spargapeithes. Aceste stiri fragmentare transmise de Herodot nu permit reconstituirea istoriei evenimentelor din sec. V î.Hr., dar sint suficiente pentru a ne informa despre raportul de forte dintre scitii agatârși si odrisi.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

,,Civilizații antice”, coordonatoare: Catherine Salles

Legături externe[modificare | modificare sursă]