Limba romani
 |
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
| Limba romani Romani ćhib |
|
| Vorbită în | Vorbitorii limbii romani sunt răspândiți în toată lumea, mai ales în Europa și America |
|---|---|
| Număr de vorbitori | 4,8 milioane (aproximativ jumătate din membrii etniei romilor) |
| Clasificare | |
Indo-Europene
|
|
| Statut oficial și codificare | |
| Limbă recunoscută oficial în | Șuto Orizari (Republica Macedonia), Suedia |
| Organ de reglamentare | nu este reglementară |
| ISO 639-2 | rom |
| SIL | ROM |
| Răspândire în lume | |
 Răspândirea dialectelor europene |
|
| Această pagină poate conține caractere Unicode. | |
modifică  |
|
Limba romani (numită și rromani[1][2] sau țigănească;[3] autonim: rromani ćhib) este limba vorbită de romi. Limba face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene, fiind similară cu limbi precum punjaba și hindi.
În toată lumea, sunt aproximativ 4,8 milioane de vorbitori de romani, țara cu cei mai mulți vorbitori fiind România (273.500 de persoane), urmată de Slovacia (253.943). Alte țări unde numărul de vorbitori este peste 100.000 sunt Cehia, Bulgaria și Ungaria. În termeni de procente din populația țărilor, Slovacia este pe primul loc cu 4,8% populație vorbitoare de limbă romani; România este pe locul 6, cu 1,2%.
Cuprins |
Istoric [modificare]
Primele cuvinte scrise în romani dateaza din anul 1547, când englezul Andrew Borde publică în The First Boke of the Introduction of Knowledge treisprezece expresii uzuale în limba romani, folosindu-se de cunoștințele superficiale ale unui informator.
Apartenența limbii romani la grupul indic a fost recunoscută la sfârșitul secolului al XVIII-lea în mod independent de mai mulți filologi (Carl Gotthilf Büttner, Johann Christian Christoph Rüdiger, Peter Pallas , William Marsden) când au descoperit cca. 400 de rădăcini care au paralele în alte limbi din grupul indic.[4] Se crede că s-a separat de celelalte limbi indice din nordul părții centrale a Indiei înainte de mijlocul secolului al III-lea e.n. și a evoluat apoi printre limbile indice de nord-vest și limbile dardice, de care s-a desprins ulterior.[5]
Unele cuvinte romani sunt folosite ca argou în limbile cu care a venit în contact. De exemplu, în limba română: baros/barosan,[6] a hali,[7] mișto,[8] a mangli,[9] a șuti,[10] biștari.[11]
Dialecte [modificare]
În funcție de țara în care s-au stabilit populațiile de romi, limba vorbită a împrumutat cuvinte din limbile dominante în regiunile respective. Dialectele limbii romani s-au diferențiat mult unele de altele, înțelegerea reciprocă nefiind totdeauna posibilă între vorbitori ai unor dialecte diferite.
Standardizare [modificare]
În unele țări, precum România, Suedia sau Serbia s-au făcut eforturi de standardizare a limbii romani. În România, eforturile de standardizare sînt în primul rând rezultatul muncii lui Gheorghe Sarău, care a alcătuit o variantă purificată a limbii romani, folosită acum în învățământ. La nivelul anului 2002, în România pentru aproximativ 15.000 de copii de etnie romă se preda limba romă.[12]
Vezi și [modificare]
Note [modificare]
- ^ Gheorghe Sarău, Curs de limba rromani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
- ^ Ministerul Educației și Cercetării, Programa pentru limba și literatura rromani maternă, București, 2004
- ^ Noul dicționar explicativ al limbii române, Editura Litera Internațional, 2002
- ^ Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Ed. ștințifică și enciclopedică, București, 1981, p. 245
- ^ Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Ed. ștințifică și enciclopedică, București, 1981, p. 245
- ^ http://dexonline.ro/definitie/baros
- ^ http://dexonline.ro/definitie/hali
- ^ http://dexonline.ro/definitie/mi%C8%99to
- ^ http://dexonline.ro/definitie/mangli
- ^ http://dexonline.ro/definitie/suti
- ^ http://dexonline.ro/definitie/bi%C8%99tar
- ^ http://www.linguapax.org/congres04/pdf/halwachs.pdf
Bibliografie [modificare]
- Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Ed. ștințifică și enciclopedică, București, 1981
