Sari la conținut

Radu Ionescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Radu Ionescu
Date personale
Nume la naștereRadu Modificați la Wikidata
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic de artă
scriitor
scenarist
cercetător
publicist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Arte București

Radu Ionescu (n. 1 februarie 1930, București -- d. 14 decembrie 2005, București ) a fost un cercetător științific, autor de carte, scenarist, comentator de filme de artă și critic de artă român licențiat în istoria și teoria artelor.[2] A fost cercetător științific al Institutului de Istoria Artei al Academie Române în cadrul secției de artă modernă și contemporană. În perioada anilor 1959 - 1990 a îndeplinit funcția de cercetător principal al Academiei Române.[2]

Radu Ionescu a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și după revoluția din 1989 a fost expertul Casei de Licitații Alis în arta românească și cea străină.[2] A fost membrul fondator al Clubului Rotary și membru Jokey Club, președintele Fundației Rudolf Schweitzer-Cumpăna și consilierul Cenaclului de Arte Plastice al Medicilor Ion Țuculescu.[2] A primit o mulțime de premii importante și a fost autorul unor lucrări dedicate artiștilor plastici.[2] A fost și comentator de filme de artă sau scenarist, discursul său fiind unul academic apropiat de cel al lui George Oprescu.[2] Radu Ionescu a fost un mare iubitor al artelor plastice din România și un mare colecționar.[2]

  • Opere de Anton Chladek puțin cunoscute, în SCIA, nr. 1-2, 1954[3]
  • Nicolae Vermont (cu Amelia Pavel), Editura Academiei, 1958
  • Catalogul desenlor românești din donația George Oprescu, Academia RSR, 1965
  • Apcar Baltazar, Convorbiri artistice, prefață și antologie Radu Ionescu, Editura Meridiane, 1974
  • Desenul și acuarela engleză, Editura Meridiane, 1975
  • Sorin Ionescu, Editura Meridiane, 1980
  • Catalog monografic George Oprescu, 1983
  • Catalogul edițiilor bibliofile - donația C. Ionescu-Mihăiești, București, 1983
  • Nicolae Dărăscu (cu Vasile Florea), Editura Meridiane, București, 1987
  • Alexandru Ciucurencu, 1987
  • Constantin Bulat (cu Alice Botez, Dan Grigorescu), Editura Muzeul de Artă al RSR, 1988
  • Lettres de Henri Focillon a George Oprescu, Editura Radu Ionescu, în Revue roumaine d'histoire de l'art, serie Beaux Arts, XXIX, 1992
  • Un gând pentru Sever Frențiu, catalog, 1998
  • Viorel Cristea, Din jurnalul unui pictor naiv, Postfață de Radu Ionescu, Editura Marineasa, Timișoara, 1999
  • Correspondance Valory Opresco, ed. Radu Ionescu, în Secolul 20, 1995, nr. 7-12
  • Sorin Ionescu, București, 2001
  • Lucrurile de artă sunt oglinzi, în Recitindu-l pe Brâncuși, Ed. VOG, București, 2001
  • Despre pictura și sculptura românească, Editura Maiko, București, 2002
  • Printre artiștii plastici contemporani, Editura Maiko, București, 2003
  • Uniunea artiștilor plastici din România, Editura UAP, București, 2003
  • Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Editura Fundația Rudolf Schweitzer-Cumpăna, București, 2003
  • Alexandru Ciucurencu, Editura Semne, București, 2004
  • Arta românească modernă și Franța, în Umbre și lumini. Patru secole de pictură franceză, Muzeul Național de Artă al României, București, 2005

Filme de artă

[modificare | modificare sursă]
  • Când fotografii erau pictori - scenariul și comentariul, regia Francisc Mraz; a luat premiul al II-lea la Festivalul filmului documentar de istorie și artă, Cotroceni
  • Salutări din București - scenariul și comentariul Radu Ionescu, regia Doru Segal
  • consilier sau co-scenarist la filmele Nicole Grigorescu, Eustațiu Stoenescu, Vasile Grigore, Dan Hatmanu, Sever Frențiu, George Oprescu, Castelul Peleș.

Premii și distincții

[modificare | modificare sursă]
  • Laureat ex aequo al Academiei Române cu premiul Bogdan Petriceicu Hașdeu
  • ofițer al Ordinului Național de Merit
  • Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[4]
  1. ^ a b Radu Ionescu, accesat în  
  2. ^ a b c d e f g In memoriam Radu Ionescu Arhivat în , la Wayback Machine. - articol de Adina Ștefan - 11 decembrie 2006
  3. ^ Portretul unui critic și istric de artă: Radu Ionescu Arhivat în , la Wayback Machine. - de Mihaela Varga
  4. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, d) 13.