Drept de uz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul de uz este, în dreptul civil, acel drept real principal, esenţialmente temporar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care conferă titularului său atributele de posesie şi folosinţă asupra unui bun aflat în proprietatea altuia, dar numai în limitele necesare satisfacerii trebuinţelor lui şi ale familiei sale.

Titularul dreptului de uz (denumit "uzuar") nu poate ceda nici închiria dreptul său către un terţ. De aceea, se spune că dreptul de uz este un drept strict personal.

Dreptul de uz se înrudeşte cu dreptul de uzufruct, deosebirile fiind că titularul dreptului de uzufruct are un drept mai larg de folosinţă asupra bunului (pe care îl poate utiliza precum însuşi proprietarul, cu condiţia însă de a conserva substanţa bunului) şi poate transfera beneficiul ("emolumentul") dreptului de uzufruct. De asemenea, dreptul de uz se înrudeşte cu dreptul de abitaţie, care în esenţă este un drept de uz care poartă asupra unei locuinţe.

[modifică] Bibliografie

• Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Allbeck, Bucureşti, 2001