Surinam

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republiek Suriname
Republica Surinam
Drapelul Surinam Stema Surinam
DevizăJustitia - Pietas - Fides (latină)
"Justiție - Pietate - Loialitate"
Imnul naționalGod zij met ons Suriname
Amplasarea Surinam
Capitală Paramaribo
5°50′N 55°10′V
Limbi oficiale Limba olandeză
Sistem politic Democrație constituțională având un președinte care este simultan și șeful guvernului
 -  Președinte Dési Bouterse
Formare
 -  Independență 25 noiembrie 1975 
Suprafață
 -  Total 163,820 km² (locul 91 lea)
 -  Apă (%) 1,1
Populație
 -  Recensământ  487.024 (locul 170 lea)
 -  Densitate 2,7 loc/km² 
PIB (PPC) estimări 
 -  Total 2,898 miliarde 
 -  Pe cap de locuitor 5.683 
Monedă dolarul surinamez (SRD)
Prefix telefonic 597
Domeniu Internet .sr
Fus orar UTC -3

Surinam[1] (de asemenea scris și Suriname[2][3]), oficial Republica Suriname (în neerlandeză Republiek Suriname, Pronunție în olandeză: /ˌrepyˈbliːk ˌsyriˈnaːmə/),[2] este o țară situată în partea de nord nord-est a Americii de Sud, cu largă ieșire la Oceanul Atlantic. A fost cunoscută anterior sub numele de Guyana olandeză pentru că a fost pentru mult timp o colonie a Olandei.

Geografic, se găsește în partea de nord-est a Americii de Sud între Guyana franceză la est și Guyana (cunoscută anterior ca Guyana britanică) la vest. La sud, Surinam se învecinează cu Brazilia, iar la nord cu Oceanul Atlantic. Granițele extrem sudice cu celelalte două "Guyane" sunt disputate de-a lungul râurilor Corantyne și Maroni. Țara este cel mai mic stat suveran, atât în raport cu populația cât și în raport cu suprafața din America de Sud.

Nume[modificare | modificare sursă]

De la câștigarea independenței, survenită în anul 1975, fosta Guyana Olandeză poartă numele de "Surinam", pe care îl datorează fluviului care traversează țara pe aproape întreaga sa lungime. Acesta își are izvoarele în regiunile muntoase din sud, care spre nord sunt înlocuite de savane, iar apoi de o câmpie litorală acoperită cu mangrove.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Teritoriul Surinam, populat de triburi amerindiene, a fost descoperit de Cristofor Columb în 1498[4] . În 1499, pe țărmul său au debarcat Alonso de Ojeda și Amerigo Vespucci, dar nu prezintă, din cauza absenței metalelor prețioase, atracție pentru spanioli și portughezi. Primii coloniști europeni (olandezi, englezi) se stabilesc aici la începutul secolului al XVII -lea. Prin Tratatul anglo-olandez de la Breda (1667) teritoriul Surinam este cedat de Anglia Olandei în schimbul insulelor Manhattan (New York de astăzi, fiind cunoscut mai apoi sub numele de Guyana Olandeză. După desființarea sclaviei (1863), pe plantațiile de trestie de zahăr, sunt aduși, în a doua jumătate a secolului XIX, muncitori din China, India și Indonezia (la aceea dată colonie olandeză), fapt care modifică radical structura etnico-confesională a populației până în secolul XX.

Politică[modificare | modificare sursă]

La 29 decembrie 1954, Surinam este proclamat teritoriu autonom, iar la 25 noiembrie 1975, republică independentă. Din 4 decembrie 1975 devine Membru ONU. Primii ani de independență sunt caracterizați de tensiuni interetnice și confesionale (circa 200000 de surinamezi, în deosebi de origine indiană, emigrează în Olanda, alți 10000 în Guyana Franceză, iar în plan economic se înregistrează o rată ridicată a șomajului (circa 30% din populația activă).

Lovitura de stat militară, din 25 februarie 1980, în urma căreia puterea politică este preluată de Consiliul Militar Național condus de colonel Dési Bouterese, inagurează o perioadă de un deceniu de profunde frământări politice. (4 lovituri de stat eșuate în 1981 1982) și de stagnare economică.

Alegerile legislative din 1991 și 1996, în ciuda fărâmițării politice între mai multe partide, par a crea premisele revenirii la normalitate, din 25 mai 2000, sunt câștigate de coaliția Noului Front, aflată în opoziție (32 din cele 51 de locuri din Parlament) condusă de fostul președinte, Ronald Venetiaan (1991 -1996), care în primii doi ani ai mandatului său reușește să asigure o oarecare stabilitate economică a țării, greu încercată din cauza instabilității politice din perioada 1986 - 1992.

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Suriname (harta)

Surinam este împărțit în 10 districte:

Geografie[modificare | modificare sursă]

Suriname - Vedere din satelit

Teritoriul ocupă două unități principale de relief: câmpia litorală, în general mlăștinoasă acoperită în parte de mangrove (în nord) și podișul Guyanelor, podiș vechi erodat, cu aspect deluros și dominat de munți joși (Wilhelmina Gebergte, alt. max.: Juliana Top, 1230 m).Clima este ecuatorială și subecoatorială moderată de alizee. Rețeaua hidrografică este densă . Cele mai lungi ape curgătoare (Courantyne, Suriname, Maroni), având debite bogate, constituie și importante căi de penetrare în interiorul dominat de pădurile dense ecuatoriale. Pe fluviul Suriname s-a construit barajul Afobaka, care adună apele fluviului în lacul artificial W.J. van Blommestein.

Ierburi de savană se întâlnesc doar în câmpia nordică, înlocuite pe alocuri de culturi agricole. Fauna este extrem de variată, de la păsări viu colorate - papagali, ibiși, colibri și altele - la maimuțe diferite, caimani, șerpi anaconda, furnicari, tapiri. Există mai multe rezervații naturale, între care Central Suriname (1,6 milioane de hectare) inclusă în anul 2000 pe lista Patrimoniului natural universal (peste 5000 de plante vasculare și 400 specii de păsări).

Economie[modificare | modificare sursă]

În Surinam sunt extrase numeroase resurse minerale: petrol, platină, aur, diamante, minereu de fier și mangan. Dar baza economiei rămâne exploatarea bauxitei. De multă vreme țara se numără printre cei mai mari exportatori mondiali ai acestui zăcământ, dar în prezent bauxita este prelucrată cu precădere la fața locului, în uzinele siderurgice din Paramaribo și din Paranam. Minereul e transformat în alumină și aluminiu, care sunt exportate. Jumătate din rețeaua de căi ferate a statului, care măsoară 301 kilometri lungime, constă din linii înguste de cale ferată, destinate transportului bauxitei din minele de unde este extrasă. După construirea barajului Afobaka, a devenit în sfârșit posibilă producerea unei cantități suficiente de energie, necesară uzinelor pentru transformarea bauxitei. De profiturile din această activitate beneficiază însă mai ales concernele americane și olandeze.

Industria prelucrătoare produce energie electrică, alumină, aluminiu, produse chimice, ciment hidraulic, mobilă, ulei de cocos, de palmier și de palmist, zahăr, carne, margarină, unt, rom, băuturi nealcolice, bere.

Agricultura deține o poziție secundară și se concentrează în câmpia litorală atlantică. Se recoltează: orez (195 mii tone, locul 1 pe glob, la productie/locuitor în 2003), porumb, trestie de zahar, nuci de cocos, fructe de palmieri de ulei, banane, ananas, citrice, manioc, arahide, cacao, cafea, batate, legume. Se cresc: bovine, porcine, ovine și caprine. Pescuitul (cu deosebire cel al crustaceelor) a luat amploare, produsele marine contribuind semnificativ la exporturile țării.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Evoluţia demografică între 1961 şi 2003 (conform FAO, 2005). Populația în mii locuitori.

Majoritatea populației este alcătuită din asiatici și din negri, care trăiesc în sudul muntos și sunt urmași ai foștilor sclavi. Mozaicul de limbi și de religii îngreunează guvernarea țării.

Populația de 487.000 locuitori (2004) este alcătuită din 37% indieni, 31% creoli, 15% indonezieni, 10% marrons (negri)- 2000. Speranța medie de viață este 74 ani pentru femei și 68 ani pentru bărbați (2003). Analfabetism : 5.8% (2000). Populația urbană: 76,1% (2003).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rezultate pentru ”Surinam” în cărți în limba română pe google
  2. ^ a b Horia C. Matei; Silviu Neguț, Ion Nicolae (2005). Enciclopedia Statelor Lumii. București: MERONIA. pp. 461–463. ISBN 978-973-7839-38-1 
  3. ^ Rezultate pentru ”Suriname” în cărți în limba română pe google
  4. ^ Dicționar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, București, 2006, vol VI, pag. 599

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Box, Ben, Footprint Focus Guide: Guyana, Guyane & Suriname, (Footprint Travel Guides, 2011)
  • Counter, S. Allen and David L. Evans, I Sought My Brother: An Afro-American Reunion, Cambridge: MIT Press, 1981
  • Dew, Edward M., The Trouble in Suriname, 1975–93, (Greenwood Press, 1994)
  • Gimlette, John, Wild Coast: Travels on South America's Untamed Edge (Profile Books, 2011)
  • McCarthy Sr., Terrence J., A Journey into Another World: Sojourn in Suriname, (Wheatmark Inc., 2010)
  • Westoll, Adam, Surinam, (Old Street Publishing, 2009)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Site-uri guvernamentale



Flag of Suriname.svg Suriname --- Surinamezi --- Limba olandeză

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie
Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică
Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal