Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
RSS Azerbaidjană (în limba azeră: Azərbaycan Sovet Sosialist Respublikası, cu litere chirilice: Азәрбаjҹан Совет Сосиалист Республикасы; în limba rusă: Азербайджанская Советская Социалистическая Республика) a fost numele Azerbaidjanului în perioada din 1936 to 1991, timp în care a făcut parte din Uniunea Sovietică.
Constituită ca Republică Sovietică Socialistă pe 28 aprilie 1920, a fost parte, între 12 martie 1922 şi 5 decembrie 1936, din Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană împreună cu RSS Armenească şi RSS Georgiană. Constituţia RSS Azerbaidjene a fost aprobată la Congresul Sovietelor Azere din 14 martie 1937. Pe 19 noiembrie 1990, RSS Azerbaidjană a fost redenumită Republica Azerbaidjan, rămânând în cadrul URSS-ului încă un an, inainte de a-şi proclama independenţa.
Cuprins |
[modifică] Lideri ai RSS Azerbaidjene
[modifică] Preşedinţi ai Sovietului Suprem şi ai prezidiului Sovietului Suprem
- Mir Teymur Yaqubov (1938)
- Mir Bəşir Qasımov (1938-1949)
- Nəzər Heydərov (1949-1954)
- Mirzə Ibrahimov (1954-1958)
- Mustafa Topçubaşov (1955-1959)
- Abdulla Bayramov (1958)
- Qəzənfər Cəfərli (1958-1959)
- Ilyas Abdullayev (1958-1959)
- Səftər Cəfərov (1959-1961)
- Əli Tağızadə (1959-1963)
- Məmməd Isgəndərov (1961-1969)
- Məmməd Dadaşzadə (1963-1967)
- Qurban Xəlilov
- Süleyman Rüstəm(-1989)
- Elmira Qafarova(1989-1992)
[modifică] Preşedinţi ai Comitetului Central Executiv
- Muxtar Hacıyev (1921-1922)
- Səməd Əliyev (1922-1929)
- Qəzənfər Musabəyov (1929-1931)
- Sultan-Məcid Əfəndiyev (1932-1937)
- Mir Bəşir Qasımov(1937-1938)
[modifică] Primii-secretari al Partidului Communist Azerbaidjan
- Mirzə Davud Hüseynov
- Grigori Kaminski
- Sergey Kirov
- Levon Mirzoyan
- Nikolai Ghikalo
- Vladimir Polonski
- Mir Cəfər Bağırov
- Mir Teymur Yaqubov
- İmam Mustafayev
- Vəli Axundov
- Heydər Əliyev(1969-1982)
- Kamran Bağırov(1982-1988)
- Əbdürrəhman Vəzirov(1988-1990)
- Ayaz Mütəllibov(1990-1991)
[modifică] Armata
În cadrul structurilor militare sovietice, cu puţin timp mai înainte de disoluţia Uniunii Sovietice, Azerbadjanul găzduia pe teritoriul său peste 60.000 de militari, (forţe terestre, navale şi aeriene). Cea mai importantă formaţiune militară de pe teritoriul azer era Armata a 4-a sovietică, care avea garnizoana principală în Baku. În capitala Baku funcţiona singura unitate de învătământ militar a forţelor terestre din ţară: Şcoala de Comandă a Armelor Combinate.
[modifică] Istorie
[modifică] Dezvoltare
În primăvara anului 1921, a început un proces de dezvoltare fără precedent a industriei petroliere a republicii. Sovietul Unional al Economiei Naţionale a hotărât să asigure tot ce este necesar pentru dezvoltarea producţiei de ţiţei. Au fost descoperite şi puse în exploatare noi zăcăminte. Pe 31 martie 1931, industria petrolieră a Azerbadjanului, care asigura la acea vreme 60% din necesarul sovietic, a fost distinsă cu Ordinul Lenin. Un al doilea Ordin a fost decernat ţării pe 15 martie 1935, cu ocazia aniversării a 15 ani de la proclamarea republicii. La sfârşitul celui de-al al doilea plan cincinal, (1933-1937), Azerbadjanul se afla pe al doilea loc în Uniune după mărimea investiţiilor.
[modifică] Al doilea război mondial
În primul an al războiului sovieto-german, Azerbaidjanul a produs 25,4 milioane de tone de ţiţei – un record pentru industria petrolieră a ţării. În acest timp, Marea Britanie şi Franţa făceau planuri pentru bombardarea câmpurilor petroliere azere. (În aprilie 1940, avuseseră loc mai multe serii de zboruri de recunoaştere ale aviaţiei britanice şi franceze). La sfârşitul anului 1941, mii de azeri se înrolaseră în aşa-numitele Corpurile de Voluntari ai Poporului. Mobilizarea afectase toate sferele activităţii oamenilor, în mod special a celor care lucrau în domeniul petrolier. La o săptămână după începerea luptelor, muncitorii petrolişti au luat iniţiativa prelungirii programului zilnic de muncă la 12 ore, au renunţat la zilele libere şi la concedii până la sfârşitul războiului. În septembrie 1942, generalii lui Hitler i-au oferit dictatorului un tort cae era decorat co o formă a Mării Caspice. În acelaşi an, Azerbadjanul devenise cel de-al doilea producător de ceai al Armatei Sovietice. Prin decret al Sovietului Suprem al URSS, în februarie 1942, hărnicia şi devotamentul a peste 500 de muncitori şi angajaţi din industria petrolieră azeră au fost răsplătită cu ordine şi medalii.
Conform unor estimări, peste 700.000 de azeri au luptat în rândurile Armatei Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial, 400.000 dintre aceştia căzând pe câmpurile de luptă..
[modifică] Perioada postbelică
După inaugurarea primei platforme marine de exploatare de la Neft Daşlari, Azerbadjanul a dezvoltat continu exploatrea rezervelor de hidrocarburi din platforma Mării Caspice.
[modifică] Bibliografie
- История государства и права Азербайджанской ССР. Б., Академия наук ССР, 1964.
- Гражданский кодекс Азербайджанской ССР. Б., Верховный совет, 1964.
- Madatov, G. Azerbaijan During the Great Patriotic War. Baku, 1975.
- Независимая газета, 12 august 1992, pag. 1-2.
[modifică] Legături externe
- Informaţii generale (în rusă)
- Справочник по истории Коммунистической партии и Советского Союза 1898 - 1965
- Сталинские списки: Азербайджанская ССР
| Republicile Uniunii Sovietice |  |
| RSS Armenească | RSS Azerbaidjană | RSS Belarusă | RSS Estonă | RSS Georgiană | RSS Kazahă | RSS Kirghiză | RSS Letonă | RSS Lituaniană | RSS Moldovenească | RSFS Rusă | RSS Ucrainiană | RSS Uzbekă | RSS Tadjikă | RSS Turkmenă
|
|
