Petru Lucinschi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Petru Lucinshi
Petru Lucinshi
Al 2-lea preşedinte al Republicii Moldova
În funcţie 1 decembrie 1996 – 4 aprilie 2001
Precedat de	Mircea Snegur
Succedat de	Vladimir Voronin
Născut(ă)	27 ianuarie 1940 Rădulenii Vechi, raionul Floreşti)
Partid politic	PCRM

Petru Lucinschi (în rusă Пётр Кириллович Лучинский) (n. 27 ianuarie 1940, satul Rădulenii Vechi, raionul Floreşti) este un politician moldovean, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Republicii Moldova între anii 1996-2001.

[modifică] Biografia din perioada sovietică

Petru Lucinschi s-a născut la 27 ianuarie 1940, în satul Rădulenii Vechi (raionul Floreşti). Şi-a făcut studiile la Facultatea de Filologie şi Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o în 1962. În anii 1962-1963 îşi satisface stagiul militar obligatoriu în armata sovietică. Totodată activează în cadrul Comsomolului. Este membru al Academiei de Ştiinţe Sociale din Federaţia Rusă (Moscova). A obţinut titlul ştiinţific de doctor în filozofie (1977).

Lucinschi intrat în structura aparatului de partid comunist în calitate de activist politic. În perioada 1963-1971 a deţinut funcţii de conducere în cadrul CC al ULCT (Comsomol) din Moldova şi anume: instructor al CC (1963-1965), prim-secretar al Comitetului orăşenesc Bălţi al ULCTM (1965-1966), secretar II (1966-1967) şi prim-secretar (1967-1971) al CC al ULCTM. În 1964 devine membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. La congresul XII al PCM a fost ales membru supleant al CC al PCM, iar la Congresul XIII - membru titular.

În perioada 1971-1976, este secretar al Comitetului Central (CC) şi membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din Moldova. El era pe atunci singurul basarabean din conducerea Partidului Comunist din RSS Moldovenească. De la înfiinţarea acestei republici sovietice, conducerea era compusă aproape în întregime din cetăţeni de origine ucraineană, rusă şi transnistreană^[1].

În anii 1976-1978 deţine funcţia de prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Chişinău al Partidului Comunist din Moldova. Devenind rival potenţial al prim-secretarului Ivan Bodiul, acesta obţine trimiterea lui Lucinschi la Moscova în perioada 1978-1986 pentru a lucra în calitate de şef adjunct de secţie la CC al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Din 1986 pînă în 1989 este secretar II al CC al Partidului Comunist din Tadjikistan.

Ataşamentul său faţă de politica lui Mihail Gorbaciov, perestroika şi glasnost, atrage atenţia liderului de la Kremlin, care îl recheamă pe Lucinschi de la Duşanbe şi îl impune în fruntea Partidului Comunist din RSS Moldovenească. La 16 noiembrie 1989, cu puţin timp înainte de căderea Uniunii Sovietice, Petru Lucinschi devine prim-secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova, calitate în care a activat până la 5 februarie 1991.

În timpul mandatului lui Lucinschi, a început aplicarea în RSS Moldovenească a reformelor iniţiate de Gorbaciov. Unele organizaţii din oraşe rusofone - în special din Transnistria - au părăsit Partidul Comunist, pentru a rămâne loial vechiului sistem sovietic. Intelectualii basarabeni care l-au suţinut iniţial pe Lucinschi l-au părăsit ulterior cerând reforme mai rapide şi mai radicale. Lucinschi a încercat să concilieze cele două grupuri, dar a reuşit doar să adâncească contradicţiile dintre acestea. A realizat în cele din urmă că prezida un partid cu un aparat politic de nereformat.

La 4 februarie 1991 a demisionat din funcţie, fiind rechemat la Moscova de Mihail Gorbaciov. În perioada 14 iulie 1990 - 24 august 1991 lucrează în calitate de secretar responsabil cu presa al CC, membru al Biroului Politic al CC al PCUS.

Pe lângă funcţiile politice, după puciul din august 1991, Lucinschi obţine funcţii importante în cadrul Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă (Moscova). Între anii 1991-1992 deţine funcţiile de colaborator ştiinţific superior la Institutul de Cercetări Social-Politice al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă şi de director executiv al Fondului de dezvoltare a ştiinţelor sociale al aceleiaşi Academii.

A fost deputat în Sovietul Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (RSSM) (1967-1980), deputat în Sovietul Suprem al RSS Tadjikistan (1986-1990), deputat în Sovietul Suprem al URSS (1986-1991). Apoi, între anii 1990-1996, este ales ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM).

[modifică] Preşedinte al Parlamentului şi apoi al Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi şi primul-ministru al Franţei, Lionel Jospin (8 septembrie 1997).

Din anul 1992 deţine funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă. La data de 4 februarie 1993 este ales Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XII-a, fiind reales la 29 martie 1994 ca Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIII-a.

De la 1 decembrie 1996 pînă la 4 aprilie 2001 deţine funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. În primul tur al alegerilor prezidenţiale de la 17 noiembrie 1996, Lucinschi s-a clasat pe locul II cu 27,66% din voturi, fiind cu 11% în urma contracandidatului său, preşedintele în exerciţiu Mircea Snegur (care obţinuse 38,75%). Totuşi, Lucinschi a câştigat cu 54,02% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 1 decembrie 1996, în faţa lui Mircea Snegur, beneficiind de susţinerea forţelor de centru şi de stânga. Învestitura sa ca preşedinte a avut loc la 7 ianuarie 1997.

Mediile de informare occidentale au schiţat portretul-robot al noului preşedinte, prezentându-l drept om al Moscovei, rămas orientat spre trecutul sovietic. Totuşi, el a fost preferat lui Vladimir Voronin, fiind considerat „răul mai mic”.^[2]

Odată cu ajungerea la putere a lui Petru Lucinschi, au fost continuate reformele începute de predecesorul său Mircea Snegur, la presiunea organismelor financiare internaţionale. A fost continuat procesul de privatizare a proprietăţilor de stat. În domeniul politicii externe, a început procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi de distanţare faţă de ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Nivelul de trai fiind foarte scăzut pentru majoritatea populaţiei a cauzat nemulţumiri în rândul cetăţenilor Republicii Moldova, nemulţumiri care au afectat rezultatele alegerilor parlamentare din 20 martie 1998, când Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost votat de 30% dintre alegători. În următorii doi ani, administraţia Lucinschi a fost marcată de confruntări dure purtate în cadrul Parlamentului.

În primul rând, Lucinschi a eşuat în realizarea reformelor instituţionale şi economice în Republica Moldova. Încercând să-şi asigure realegerea sa ca preşedinte la alegerile ulterioare, Lucinschi a coalizat cu Partidul Comunist şi cu Frontul Popular Creştin-Democrat şi l-a desemnat pe Ion Sturza ca prim-ministru. Acesta a format un guvern de centru-dreapta, singurul guvern reformist şi pro-occidental pe care l-a avut Republica Moldova, şi a rămas la putere doar o jumătate de an.

Neînţelegerile dintre partidele parlamentare au dus la desemnarea ca premier a unui apropiat al lui Lucinschi, Dumitru Braghiş, care a beneficiat de sprijin limitat din partea instituţiilor financiare internaţionale pentru activitatea sa. Reformele esenţiale nu au avut un progres semnificativ, iar Braghiş s-a axat în cele din urmă pe sprijinirea eforturilor electorale pentru realegerea lui Lucinschi în funcţia de preşedinte.

În al doilea rând, Lucinschi a eşuat în utilizarea autorităţii prezidenţiale pentru a împiedica extinderea corupţiei la nivel înalt. Departamentul de Stat pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei şi Serviciul de Securitate a Statului, controlate de adepţii preşedintelui, au funcţionat în special ca instrumente politice împotriva oponenţilor. ^[3]

În al treilea rând, preşedintele a făcut mari concesii Moscovei în chestiunea Transnistriei şi a Armatei a XIV-a ruse staţionate în Transnistria. Lucinschi a semnat la 8 mai 1997 cu Federaţia Rusă a „Memorandumului privind principiile normalizării relaţiilor între Moldova şi Transnistria”, potrivit căruia retragerea definitivă a trupelor ruseşti trebuie sincronizată cu soluţionarea diferendului transnistrean, practică fără precedent în politica internaţională. Rusia a devenit astfel arbitru permanent al politicii interne din Republica Moldova şi „garant militar” cu o armată pe teritoriul Republicii Moldova, aceasta în condiţiile în care Eduard Şevardnadze şi Gaidar Aliev au respins solicitări similare formulate de Moscova.

Prin acest memorandum, Chişinăul a recunoscut de facto independenţa statală a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, ridicând-o la rang egal cu Republica Moldova. Prin acceptarea în textul Memorandumului a termenului de „stat comun” (inventat de ministrul de externe al Rusiei, Evgheni Primakov), Petru Lucinschi a pus prima piatră de temelie la federalizarea Republicii Moldova. Concesiile au fost făcute cu speranţa că va obţine sprijinul Moscovei pentru realegerea sa ca preşedinte. Lucinschi nu a reuşit să elibereze Republica Moldova de controlul politic şi economic exercitat de Federaţia Rusă. ^[4]

Prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000, constituţia Republicii Moldova a fost modificată în aşa fel, încât preşedintele republicii este ales de parlament prin vot secret şi nu prin votul direct al populaţiei, aşa cum se practicase până atunci. Parlamentul de la Chişinău a decis astfel transformarea Republicii Moldova în republică parlamentară, în care şeful statului este ales de legislativ, iar guvernul beneficiază de prerogative extinse.

Preşedintele Petru Lucinschi, care a participat la şedinţa parlamentului, le-a cerut deputaţilor să nu modifice constituţia, propunând în schimb convocarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Proiectul de lege a fost aprobat rapid, cu o majoritate covârşitoare, numai cinci dintre cei 101 parlamentari opunându-se la prima lectură şi patru la cea de-a doua lectură, devenind Legea nr.1115-XIV. ^[5]

La alegerile parlamentare preliminare din 25 februarie 2001, Partidul Comuniştilor a obţinut 50,07% din numărul voturilor. Preşedintele Moldovei, Lucinschi, nu şi-a depus candidatura pentru alegerea preşedintelui de către parlament. El a afirmat că nu este de acord cu alegerea preşedintelui în parlament şi consideră regimul parlamentar ca fiind neadecvat pentru actuala situaţie din Republica Moldova.

Parlamentul (dominat de către comunişti) îl alege ca preşedinte al Republicii Moldova la 4 aprilie 2001 pe comunistul Vladimir Voronin, alegând să-l înlocuiască pe preşedintele Lucinschi.

[modifică] Prezent: percepţii şi activităţi

Într-un articol din ziarul "România Liberă" din 2 decembrie 2005, Lucinschi era descris astfel: Petru Lucinschi este tipul perfect al nomenclaturistului "cu faţă umană", promovat în politica internaţională de Mihail Gorbaciov. De altfel, însuşi Lucinschi a urcat pe scara ierarhică odată cu demolatorul fără voie al sistemului sovietic. Este foarte semnificativ că Lucinschi a fost readus prim-secretar al PCM, la Chişinău, dintr-o funcţie de partid în Tadjikistan, la cererea insistentă a unor largi cercuri de cetăţeni din RSS Moldovenească, dornici să scape de teroarea altor nomenclaturişti, de felul lui Semion Grosu sau Ivan Bodiul, rusofoni înrăiţi. Numai că statutul său de activist de partid sovietic nu i-a permis să depăşească acest stadiu şi să se rupă total de dependenţa faţă de Kremlin. De aceea, relaţiile sale cu autorităţile române au avut, întotdeauna, un caracter strict protocolar, fără efuziuni sentimentale. ^[6]

Lucinschi nu este afiliat nici unui partid politic. În prezent este preşedinte al Fundaţiei de Studii Strategice şi Dezvoltare a Relaţiilor Internaţionale “Lucinschi”. În semn de preţuire a meritelor faţă de stat şi pentru activitate prodigioasă în organele supreme de stat, preşedintele Vladimir Voronin i-a conferit la 27 ianuarie 2005 "Ordinul Republicii".

Este cavaler al unor distincţii de prestigiu: Marea Cruce a Legiunii de Onoare (Franţa, 1998), Ordinul Mântuitorului (Republica Elenă, 1999), Marele Ordin al Cavalerilor Sfântului Mormânt (Patriarhia Greacă Ortodoxă, Ierusalim, 2000), Ordinul "Steaua României" în grad de Colan (România, 2000).

Petru Lucinschi a fost căsătorit cu Antonina Lucinschi, decedată în 2006, şi are doi copii (Sergiu şi Chiril).

[modifică] Note

1. ^ Mihail Bruhis, Rusia, România şi Basarabia (Ed. Universitas, Chişinău, 1992), pag. 314
2. ^ Monitor, 21 martie 2001, Moldova's President Bows Out
3. ^ Monitor, 21 martie 2001, Moldova's President Bows Out
4. ^ Tudor Tabunşcic, Federalizarea R. Moldova şi soluţionarea diferendului transnistrean
5. ^ Ziarul Financiar, Parlamentarii moldoveni l-au învins pe Petru Lucinschi, 6 iulie 2000
6. ^ România Liberă, 2 decembrie 2005 - Actori pe scena relaţiilor Chişinău-Bucureşti. Sub semnul strategiei 0 (zero)

[modifică] Alte surse

• Alex Găină: Cum am devenit comsomolist

[modifică] Bibliografie

• Enciclopedia sovietică moldovenească, 1970-1977

[modifică] Legături externe

• Biografia lui Petru Lucinschi aflată pe situl Preşedinţiei Republicii Moldova

v • d • m Preşedinţii Republicii Moldova Mircea Snegur • Petru Lucinschi • Vladimir Voronin