Greci pontici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Coloniile grecești de la Marea Neagră, secolele VIII-III î.Hr.

Grecii pontici (în greacă Πόντιοι, Ελληνοπόντιοι, Póntioi, Ellinopóntioi; în turcă Pontus Rumları, Karadeniz Rumlari, în georgiană პონტოელი ბერძნები) sunt un grup etnic grec[1][2] care a trăit în mod tradițional în regiunea Pontus, pe malul Mării Negre și în Munții Pontici din nord-estul Anatoliei. Mult mai târziu ei au migrat în diferite valuri în alte părți din estul Anatoliei, în fosta provincie rusă din regiunea Kars a Transcaucaziei, și în Georgia în perioada cuprinsă între cucerirea otomană a Imperiului din Trapezunt din 1461 și cel de-al doilea Război Ruso-Turc din 1828-1829. Cei din sudul Rusiei, Ucraina și Crimeea sunt adesea menționați ca "grecii pontici nordici", în contrast cu cei de la sudul Mării Negre, care sunt greci pontici sudici, strict vorbind, este Pontus corespunzătoare. Cei din Georgia, nord-estul Anatoliei și fostul Caucaz Rus sunt numiți deseori în cercurile academice grecești contemporane ca "greci pontici estici" sau ca greci caucazieni, dar acești termeni îi includ, de asemenea, pe urumii vorbitori ai limbilor greacă și turcă.

Grecii pontici au strămoși de origine greacă și vorbesc dialectul grec pontic, o formă distinctă a limbii grecești standard care, datorită depărtării de Pontus, a suferit o evoluție lingvistică distinctă de cea care a avut loc în Grecia. Grecii pontici au avut o prezență continuă în regiunea Pontus (astăzi în nord-estul Turciei), Georgia și Anatolia de Est începând cel devreme din anul 700 î.Hr. până în 1922.[3]

Populație[modificare | modificare sursă]

În zilele noastre, din cauza căsătoriilor mixte (de asemenea, cu greci nepontici), numărul exact al grecilor din Pontus sau al populației de origine greacă care mai trăiește acolo este necunoscut. După 1988, grecii pontici din Uniunea Sovietică au început să migreze spre Grecia, stabilindu-se în și în apropiere de Atena și Salonic, și mai ales în Macedonia Greacă. Cele mai mari comunități de greci pontici (sau populație de origine greacă pontică) din întreaga lume sunt:[4]

Țară / regiune Număr exact Estimare Concentrare
 Grecia 240.695 (1928).[5] 400.000 [necesită citare] Atena, Macedonia, Tracia
 Turcia 4.540 (1965) ~30.000 (greci musulmani) Trabzon, Rize, Sakarya, Puțini: Giresun, Gümüșhane, İstanbul
 SUA 200.000
 Germania 100.000
 Rusia 97.827 (2002) 34.078 în ținutul Stavropol

26.540 în ținutul Krasnodar

 Ucraina 91.548 (2001) 77.516 în regiunea Donețk
 Australia 56.000
 Canada 20.000
 Cipru 20.000
 Republica Cehă mai puțini de 3.500; 12.000 (1949–1974)
 Georgia 15.166 (2002) 7.415 în Kvemo Kartli

3.792 în Tbilisi
2.168 în Adjaria

 Kazahstan 12.703 (2010) 2.160 în Karagandî

1.767 în Almatî
1.637 în Jambîl

 Uzbekistan 10.453 (1989)[6]
 Armenia 900 (2011)[7] 2.000[necesită citare]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Alan John Day; Roger East; Richard Thomas (2002). A Political and Economic Dictionary of Eastern Europe. Psychology Press. p. 454. ISBN 1857430638. „Pontic Greeks An ethnic Greek minority found in Georgia and originally concentrated in the breakaway republic of Abkhazia. The Pontic Greeks are ultimately descended from Greek colonists of the Caucasus region (who named the Black Sea the Pontic Sea)” 
  2. ^ Totten, Samuel; Bartrop, Paul Robert; Jacobs, Steven L. (2008). Dictionary of Genocide: A-L. ABC-CLIO. p. 337. ISBN 0313346429. „Pontic Greeks, Genocide of. The Pontic (sometimes Pontian) Greek genocide is the term applied to the massacres and deportations perpetuated against ethnic Greeks living in the Ottoman Empire at the hands of the Young Turk government between 1914 and 1923. The name of this people derives from the Greek word pontus, meaning “sea coast,” and refers to the Greek population that lived on the south-eastern coast of the Black Sea, that is, in northern Turkey, for three millennia.” 
  3. ^ Wood, Michael (2005).
  4. ^ Pontian Diaspora, 2000
  5. ^ Standard Languages and Language Standards: Greek, Past and Present, Alexandra Georgakopoulou, Michael Stephen Silk, page 52, 2009
  6. ^ (Russian) Этнический Атлас Узбекистана / Ethnic Atlas of Uzbekistan
  7. ^ 2011 Armenian Census

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Halo, Thea. Not Even My Name. Picador. 2000. ISBN 978-0-312-26211-2.
  • Hofmann, Tessa, ed. Verfolgung, Vertreibung und Vernichtung der Christen im Osmanischen Reich 1912–1922. Münster: LIT, 2004. ISBN 978-3-8258-7823-8

Legături externe[modificare | modificare sursă]