Constantin Mavrocordat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Constantin Mavrocordat
Constantin Mavrocordat.jpg
Constantin Mavrocordat
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Constantinopol, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Iași, Moldova[2] Modificați la Wikidata
PărințiNicolae Mavrocordat Modificați la Wikidata
Frați și suroriIoan N. Mavrocordat Modificați la Wikidata
CopiiAlexandre Ier Mavrocordato[*]
Alexandru I Mavrocordat Modificați la Wikidata
CetățenieFictitious Ottoman flag 3.svg Imperiul Otoman
Flag of Moldavia.svg Moldova
Flag of Wallachia.svg Țara Românească Modificați la Wikidata
Ocupațieconducator[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăMavrocordat
domnitor al Țării Românești
Domnie1730
Domnie1731 – 1733
Domnie1735 – 1741
Domnie1744 – 1748
Domnie1761 – 1763
domnitor al Moldovei
Domnie1733 – 1735
Domnie1741 – 1743
Domnie1748 – 1749
Domnie1769
Constantin Mavrocordat ilustrat pe un timbru din Republica Moldova

Constantin Mavrocordat (greacă: Κωνσταντίνος Μαυροκορδάτος; n. ,[1] Constantinopol, Imperiul Otoman – d. ,[1] Iași, Moldova[2]) a fost de șase ori hospodar (domn) al Țării Românești și de patru ori hospodar al Moldovei.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat și al Pulcheriei Mavrocordat, fiind crescut în țară.

A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.
În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.[3]

În urma războiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

În 1769, în timpul războiului ruso-turc, Constantin Mavrocordat cade prizonier la Galați și este ucis de un soldat rus. Totuși, a fost adus la Iași și înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn, la 23 noiembrie 1769.

A fost căsătorit de două ori. Prima dată, în 1728, cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730 cu care nu a avut copii. A doua a fost în 1732 cu Ecaterina Rosetti (1712(?)-1775), cu care a avut trei fii, Ion Mavrocordat (n. 1740), Alexandru Deli-Bei (1742-1812), Demetre (1744-1817), Maria Balș (n. ?- d. 1770), Ecaterina Racoviță.

Domnie[modificare | modificare sursă]

În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 - octombrie 1730; 24 octombrie 1731 - 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 - septembrie 1741; iulie 1744 - aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 - 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 - martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 - 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 - 29 iunie 1743; aprilie 1748 - 31 august 1749 și 29 iunie 1769 - 23 noiembrie 1769.


Viata sa si domnia sa in mare[modificare | modificare sursă]

Dintre domnii fanarioți, promotori ai politicii Porții în principatele române, iese din comun figura lui Constantin Mavorocordat, care a lăsat o amprentă pozitivă în evoluția societății din Moldova și Muntenia (Valahia). Acest domn era nepotul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, mare dragoman al Porții și om de cultură și fiul lui Nicolae Mavrocordat – primul domn fanariot, promotor al unei politici de reforme și susținător al învățământului în principate, care întocmise pentru fiul său Constantin un adevărat program, îndemnîndu-l spre o guvernare luminată.

Mavrocordat a fost de șase ori domn în Muntenia (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) și de patru ori domn în Moldova (1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769). A fost și el un remarcabil om de cultură – cunoștea limbile italiană, franceză, turcă, persană și greaca veche.

Prima sa domnie în Muntenia în 1730 este de scurtă durată. Fiind ales în scaun de boieri, este în curînd destituit din domnie de către noul sultan Mahmud I. După o a doua domnie în Muntenia în ani 1731-1733, C. Mavrocordat este strămutat în Moldova (1733-1735), iar domnul Moldovei, Grigore II Ghica – în Muntenia. Dorind să-și recapete tronul muntenesc, C. Mavrocordat stoarce cât mai mulți bani de la contribuabili pentru a-i corupe pe înalții demnitari de la Poartă: “Și să nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său Grigore Vodă din Țara Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în țara” – relata cronicarul Ion Neculce [1].

Constantin Mavrocordat nu se mărginește la sporirea dărilor. El caută mecanisme de reforme ale structurilor sociale în scopul de a le acomoda mai mult la interesele domniei. Prin Așezământul din 1734 [2] toți boierii care ocupau în aparatul de stat dregătorii, începând cu marele logofăt, erau scutiți de impozitul pe cap de locuitor. În cazul în care își pierdeau dregătoria, boierii nu mai erau impuși să achite “darea de mazil”, de la această dare fiind scutiți și copiii lor. Noțiunea “mazil” se referea nu la toți boierii, care-și pierduseră dregătoriile, ci numai la acei “care nici ei, nici rudele lor n-au avut dregătorii mai sus de logofătul al treilea” [3]. Așezământul stipula că de acum încolo persoanele de origine neboierească nu mai puteau fi referite la boierime, ele urmau să fie scoase și din componența mazililor.

A doua domnie în Moldova:

septembrie 1741 – 20 (30) iulie 1743

predecesor succesor
Grigore al II-lea Ghica Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei Ioan N. Mavrocordat

Politica de reforme a domnului este continuată și ridicată pe o nouă treaptă în a treia lui domnie din Muntenia. La 7 februarie 1741 C. Mavrocordat emite un hrisov domnesc, care prevedea un vast program de reforme în domeniile fiscal, agrar, administrativ și juridic [4].

Domnul a acordat o mare importanță acestui act, cunoscut străinătății sub titlul de “Constituție”, fiind publicat în revista franceză “Mercure de France”. Scopul urmărit era de a-l prezenta pe domn în plan internațional în calitate de promotor de reforme, adică de prinț luminat. Dar după promulgarea hrisovului în 7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit de răgazul care a intervenit pentru a-l aplica în practică.

În septembrie 1741, Constantin Mavrocordat este transferat de Poartă în Țara Moldovei. Aici încearcă să pună în aplicare prevederile “Constituției” sale. Prima reformă înfăptuită de el a fost cea fiscală [5], care prevedea desființarea impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului și a cuniței (impozit pe cai), fixarea plății birului în patru sferturi pe an. Suma birului, care revenea unei familii, era de 105 parale (5 parale alcătuia “răsura” – plata pentru persoanele care strîngeau impozitul). Holteii plăteau 55 de parale. În cadrul fiecărei localități suma totală era, însă, împărțită la plată conform averii fiecărei familii. Cei care dispuneau de avere mai mare plăteau mai mult. Zlotașilor (strângătorilor de impozite) li se interzicea “a lua banii dăjdiei de la un om pentru altul” [6]. Aceasta punea capăt solidarității fiscale în cadrul satului. S-a introdus un impozit special pentru mazili (dajdea mazilească), care se plătea de 4 ori pe an; dările se plăteau la locul unde contribuabilul era înscris în recensământul fiscal; a fost unit venitul domnului (cămara) cu cel al statului (vistieria), fiind înființată Casa Răsurilor, de unde se luau bani pentru plata sâmbriei funcționărilor domnești.

Prin reforma sa fiscală Constantin Mavrocordat revenea la sistemul ruptei în patru sferturi, practicată anterior de Antioh Cantemir (în 1700), Nicolae Mavrocordat (în 1710), Mihai Racoviță (în 1723) și Grigore II Ghica (în 1726-1733) [7]. Spre deosebire de predecesorii săi, C. Mavrocordat a lichidat sistemul ruptei plătite pe gospodării separate (rupta vistieriei) și a introdus un sistem unic pentru toți contribuabilii.

Dar din cauza unei creșteri noi a cerințelor în dări din partea Porții, domnul a fost nevoit să încalce prevederile reformei – numărul de “sferturi” este mărit până la 6, apoi până la 8. Însuși “sfertul” devine un impozit separat.

Mai reușite au fost reformele care prevedeau reorganizarea structurilor sociale. În anul 1741 Constantin Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu și mic. Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului. Leafa reprezenta o anumită cotă-parte din suma impozitelor de stat acumulate.

Încă până la domnia lui Constantin Mavrocordat o parte de țărani se “închinau” boierilor cu slujbe. În schimbul unui număr de zile de muncă sporit, acești țărani erau scutiți de a presta dări către stat. În anul 1742 domnul Constantin Mavrocordat a legiferat printr-un așezământ special această categorie de țărani, limitându-le totodată numărul. El a stabilit pentru fiecare reprezentant al ierarhiei boierești, precum și pentru clerul înalt un număr fix de țărani – “scutelnici”, eliberați de la plata impozitelor pentru stat (câte 80, 60, 50, 20, 16, 10 și 5 oameni), care, în schimbul dărilor către stat, erau obligați să îndeplinească prestații în favoarea acestor persoane [8].

Obligațiile țăranilor-scutelnici față de boieri și înaltul cler se fixau în bază de contract și pe un termen limitat. Munca scutelnicilor era folosită în acele domenii ale gospodăriei senioriale în care se cerea o anumită specializare: în viticultură, creșterea animalelor, în transporturi etc.

În 1741 au fost reorganizate și stările militare – slujitorii, călărașii, dărăbanii ș.a., majoritatea acestora fiind incluși în categoria populației impozabile, ei sporind numărul țăranilor birnici. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la dispoziția dregătorilor, în schimbul unor înlesniri fiscale, și exercita funcții polițienești.

Concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale, domnul a întreprins și o serie de măsuri în vederea consolidării aparatul de stat central, ceea ce corespundea necesităților acomodării lui ulterioare la schimbările, care aveau loc în viața socială a țării. În primul rând, a fost unificată și subordonată și mai mult puterii centrale administrația ținuturilor. În fruntea fiecărui ținut erau numiți câte doi ispravnici, cărora le reveneau funcții administrative, fiscale și judiciare [9]. Aceștia, asemenea boierilor dregători, aveau dreptul să intre în orice moșie și să judece țăranii dependenți. La dispoziția ispravnicilor se afla un grup de slujitori sub comanda unui căpitan.

Unele schimbări s-au produs și în organizarea judiciară din principat. Au fost desemnați judecători speciali din numărul marilor boieri, care nu aveau dregătorii. Printre aceștia se număra și cronicarul Ion Neculce [10]. Ei erau obligați să se prezinte la curtea domnească și să examineze diferite litigii, fiind salarizați din vistierie.

Funcționarii, numiți de domn și plătiți din bugetul statului, erau obligați să informeze regulat domnia despre activitatea lor. Informația trebuia alcătuită numai în limba română. Astfel, când marele căpitan de Soroca trimisese domnului o adresare în limba greacă, acesta i-a reproșat: “Să-ț cauți logofătul să ne scrii rumânește. Să nu ne mai scrii grecește” [11].

În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenție și bisericii. Printr-o dispoziție domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neștiutoare de carte, aceleași dispoziții interziceau protoiereilor, care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ținut, să aibă propriile lor închisori, deoarece, după cum se stabilise, ei luau bani de la cei întemnițați. Constantin Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de țară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească [12]. Ținând cont de nemulțumirea călugărilor față de activitatea egumenilor numiți de mitropolie din rândul grecilor fanarioți, domnul a emis o dispoziție privind alegerea pe viață a egumenilor numai din rândurile călugărilor autohtoni.

Reformele din perioada domniei lui Constantin Mavrocordat din anii 1741-1743 n-au vizat problema situației juridice a țăranilor șerbi. Dar, după ce este numit de Poartă domn al Munteniei (1744-1748), domnul s-a preocupat și de ea. Hrisovul de eliberare din șerbie (rumânie) din 1746 dădu posibilitate țăranilor să iasă din starea de dependență personală față de stăpânii de moșii, răscumpărându-se cu suma de 10 taleri pe cap [13]. Reforma țărănească a fost promulgată de domn și în Moldova, în timpul aflării sale la domnie în anii 1748-1749.

A treia domnie în Moldova:

februarie 1748 – august 1749

predecesor succesor
Grigore al II-lea Ghica Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei Iordache Stavrachi

La 9 aprilie 1749, la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, Constantin Mavrocordat a convocat Marea Adunare a țării. Despre desfășurarea Adunării aflăm din Așezământul de dezrobire și din relatările cronicarului Pseudo-Enache Kogălniceanu [14]. Conform Așezământului se stabilea statutul vecinilor în comparație cu țăranii slobozi așezați pe moșii boierești și mănăstirești. Boierii au fost nevoiți să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii țigani, promițând că pe viitor vecinii vor fi considerați “săteni megieși fără moșie”. S-a mai convenit “ca tunci când se va vinde moșie oamenii să nu se vânză”. Boierii au convenit să nu le mai spună “vecini” acestor țărani, “ci ca niște săteni ai satelor în sat să rămână”. Afirmația privitoare la rămânerea în sat nu se referea la moșia stăpânului, ci era o obligație fiscală a tuturor categoriilor de țărani, introdusă încă în octombrie 1741 de a nu părăsi satele fără încuviințarea domniei.

Boierii au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia, socotind această sumă foarte mică, dar au reușit să capete încuviințarea domnului ca foștii vecini să presteze 24 de zile de boieresc pe an [15].

Legislația agrară a avut drept scop asigurarea solvabilității țăranilor la prestarea dărilor către stat. Scopul primordial al statului a fost mobilizarea resurselor țării în vederea îndeplinirii cerințelor Porții. Aceasta a constituit cauza principală de ce Poarta a susținut aceste reforme [16].

Politica internă promovată de Constantin Mavrocordat a fost realizată prin metode caracteristice absolutismului luminat și a avut un efect modernizator, cu consecințe pozitive în perioada care a urmat.

Constantin Mavrocordat s-a dovedit a fi nu numai un bun om politic, ci și un recunoscut om de cultură. El a continuat activitatea de dezvoltare a învățământului. Pentru a spori sursele de venit ale Academiei Domnești din Iași, a trecut întreținerea ei pe seama vistieriei. Cronicarul Ion Neculce scria că acest domn “Mai socotit-au… pentru școli de învățătură… și au dat știre tuturor mazililor în toată țara ca să-și aducă copiii la învățătură la școală, ca să-și învețe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să se afle oameni învățați în pământul nostru al Moldovei, precum sânt și prin alte țări” [17].

În scopul desăvârșirii studiilor făcute în țară, Constantin Mavrocordat a trimis 15 tineri, fii de boieri, pe un termen de trei ani, la Veneția. Domnul a propus câtorva savanți străini să întocmească o istorie comună a Moldovei și a Munteniei, numită “Prodromus historiae Principatum Valachia et Moldavia” (proiectul profesorului de latină Ion Rigurski). Deși acest proiect n-a fost realizat, el vădește modernitatea concepției și a metodei lui. De asemenea, din porunca domnului este tipărită prima colecție de documente istorice din Moldova (Ocolnica). Domnul i-a cerut lui Ion Neculce să întocmească un tratat despre istoria fiscalității [18] pe care bătrânul cronicar n-a reușit să-l realizeze.

Vorbind despre activitatea culturală a lui Constantin Mavrocordat grecul Petru Depasta, care i-a consacrat o cronică acestui domn, spunea: “Constantin Mavrocordat a vrut să facă din Țara Geților o imagine a Helladei”, adică a unei țări de înaltă cultură. Constantin Mavrocordat colecta informații despre evenimentele politice din diferite țări ale Europei, comandând ziare din aceste state. Informația sistematizată de el era trimisă la Poartă. Domnul întreținea relații amicale cu ambasadorul Franței la Istanbul și cu alți diplomați europeni [19].

A patra domnie în Moldova:

18 (28) iunie 1769  –  (+) 4 (14) decembrie 1769

predecesor succesor
Grigore Callimachipredecesor Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei Administrație militară rusă

Ultima domnie a lui Constantin Mavrocordat în Moldova a fost de scurtă durată (1769) și a coincis cu începutul războiului ruso-turc. El se refugiază la Galați, dar este rănit și făcut prizonier. Este transportat la Iași, unde moare la 4 decembrie 1769. Domnul a avut două soții – Smaranda Constantino (moartă în 1730) și Catrina (Ecaterina) Rosetti, cu care are doi băieți: Dumitru (care n-a fost domn) și Alexandru (viitor domn, supranumit Deli-bei). A rămas în istoria Moldovei și a Munteniei drept un recunoscut om politic, bun diplomat, mare reformator și mai ales promotor al culturii moderne.

Vezi și ...

  • Lista domnitorilor Moldovei       

Bibliografie (surse)

1. Neculce, Ion. Letopisețul Țării Moldovei și o samă de cuvinte. București, 1959, p. 327.

2. Dragnev, D. Țara Moldovei în epoca luminilor. Chișinău, 1999, p. 82.

3. Ibidem.

4. Acte și legiuiri. Vol. I, 1907, p. 24-25.

5. Iorga, N. Studii și documente, vol. III, part. I, p. 216. Dragnev D. Op. cit., p. 66-67.

6. Ibidem, p. 67.

7. Vezi: Советов П.В. Развитие феодализма и крестьяне Молдавии. Chișinău, 1980, p. 254-255.

8. Гросул В., Дмитриев П., Советов П. Переходные формы феодальной эксплуатации крестьян в Молдавии в XVIII – начале XIX в., în “Buletinul AȘ RSSM (seria Științe sociale), 1967, nr. 2, p. 3-16.

9. Minea, I. Reforma lui C. Mavrocordat, în “Cercetări istorice”, II-III. Iași, 1927, p. 158.

10. Neculce, I. Op. cit. p. 381-382.

11. Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea. A. Moldova, vol. II. București, 1960, p. 463.

12. Buletinul Comisiei istorice a Romîniei, Vol. I. București, 1915, p. 217.

13. Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea. Țara Românească, Vol. I. București, 1960, p. 463-467.

14. Kogălniceanu, M. Cronicile României sau Letopisețele Moldovei și Valahiei. Ed. II. București, 1874, Vol. III, p. 214.

15. Mihordea, V. Relațiile agrare din secolul al XVIII-lea în Moldova. București, 1968, p. 129-139.

16. Constantiniu, Fl. Constantin Mavrocordat. București, 1971, p. 916-923.

17. Neculce, I. Op. cit, p. 386.

18. Ibidem, p. 381.

19. Erbiceanu, N. Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanarioților. București, 1888, p. 319.

Sursă: Domnii Țării Moldovei, Chișinău, Civitas, 2005, p.242-245.


Note[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Constantin Mavrocordat, Florin Constantiniu, Editura Militară, 1985
  • Reprezentanța diplomatică a Moldovei la Constantinopol, 30 august 1741-decembrie 1742: rapoartele inedite ale agenților lui Constantin Mavrocordat, Ariadna Camariano-Cioran, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985