Discuție:Ștefan cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Deocamdată o imagine a Domnitorului. Urmează completarea textului în viitorul apropiat. Utilizator: Moby Dick, 9 aug 2004, 21:14

Den pom bun, roadă bună OP să iase. ”OP” nu ”or să iasă”. ce naiba, e greu să Control Copy control paste ?

Scris[modificare sursă]

oare stia sa scrie?--Arado 2 decembrie 2005 12:05 (EET)

Probabil ca da, nu avem info certe . Mihail ioniu 31 mai 2006 16:52 (EEST)

NU, nu stia sa scrie,la fel ca si majoritatea domnitorilor din acea perioada. pt. asta exista cancelaria! mie mise pare bun

Am niste probleme cu Articolul[modificare sursă]

  • 1468 a condus Stefan o expeditie de Pedeapsa impotriva Ungurilor, deci cam un jumatate de an dupa victoria de la Baia ( unde Mateias a fost sagetat de o Sageata cu trei taisuri )
  • 1485 Stefan a pierdut Chilia si Cetatea Alba ( prin tradare dupa numai doua zile ) la Turci, dupa ce Stefan a cautat degeaba ajutorul Polonilor ( Stefan a vrut sa recucereasca Cetatile - din pacate nu a reusit ), el a vrut sa se apropie de Unguri sperind sa reuseasca cu ajutorul lor.
  • 1489 Regele Mateias doneaza - drept despagubire pentru pierderia Chiliei si Cetatea Alba - lui Stefan Cetatile din Ardeal Cetatea de Balta si Ciceiul.
  • 1504 Stefan cel mare moare in urma unei rane la glezna pe care a avut-o de la asediul de la Chilia si Cetatea Alba ( din timpul cind cetatile mai erau in mina Ungurilor ).

Adolf Kramer / 20.01.07 Nürnberg Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 87.175.244.145 (discuție • contribuții).


Relatile cu Ungaria

Dupa ce Stefan a luat domnia in Moldova, Petru Aron a fugit in Polonia,ca sa se scape de permanenta amenintare din partea lui Aron, Stefan a intrat in tratative cu regele Polon Cazimir si a cerut ca sa i se predea Aron, Aron la rindul sau, vazind ca in Polonia nu are viitor - a fugit in Ardeal. Intre timp Regele Ungur Mateias, suparat de apropieria lui Stefan de Poloni, il folosea la fel pe Aron ca eventualul inlocuitor a lui Stefan, bineinteles pentru Stefan o situatie indiscutabila ( fiind un om "dintr-o bucata" )el ataca Cetatile Chilia si Cetatea Alba ( Cetatile se aflau in miinile Ungurilor, inca din vremea lui Iancu de Hunedoara - si nu apartineau - cum cred multi - de tara Romineasca )din pacate Stefan nu poate sa cucereasca Cetatile in primul asalt...

In urma asediului cetatilor Stefan este ranit la Glezna de o Sageata - o rana care ii va costa la urma viata...

Dupa cucerirea Cetatilor el ( Stefan )navaleste in Ardeal si se intoarce cu Prada bogata. Regele Mateias bineinteles nu putea accepta asemenea comportare si intra cu o Armata puternica ( 40.000 Soldati ) in Moldova impreuna cu Petru Aron, ca sa-l inlocuiasca pe Stefan. Dupa victoria de la Baia, Petru Aron in sfirsit este prins, si calaul Domnesc si-a putut face datoria.

Dupa pierderia Cetatilor la turci in anul 1485, Stefan incearca zadarnic sa le recucereasca, Stefan ceru ajutor Polonilor - degeaba - cu totul ca Regele Cazimir ii ceru la Stefan sa-l recunoasca ca suzeran, si Stefan ( Voivod mindru ! ) se inchina in fata lui Cazimir, Poloni nu il ajuta...

Stefan le rasplateste polonilor, inchinaria de la Colomeea, in anul 1497 in Codrul Cosminului...

Dupa 1485 dezamagit de neajutorul Polonilor, Stefan cauta sa se apropie de Unguri,Mateias la fel cauta apropieria lui Stefan ( sa-l scoata din influenta Polonilor ), in 1489 Mateias doneaza drept despagubire pentru cetatile pierdute si ca simbol de incredere lui Stefan Cetatea de Balta si Ciceiul.

Deci faptele acestea ne lasa concluzia; chiar daca Regele ungur Mateias si Stefan cel mare nu erau prieteni, ei se respectau reciproc.

Adolf Kramer /21.01.07 Nürnberg

Domnia lui Ștefan cel Mare s-a încheiat la 30 iunie 1504. La acea dată s-a și călugărit. Data de 2 iulie 1504 este cea a morții sale. S-a estimat chiar și ora morții. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 82.76.22.132 (discuție • contribuții).

Siru (discuție) 8 martie 2012 10:08 (EET)Articolul per ansamblu are o viziune legendara asupra marelui voievod moldovean, iar unele omisiuni sau exprimari imprecise il fac usor propagandistic. Ma asteptam la o exprimare clara: 'A domnit 47 ani si 2 luni fiind intrecut doar de regele Carol I care a domnit 48 de ani si 6 luni'. In schimb exprimarea 'A domnit aproape 50 de ani ...' o gasesc ca fiind mai mult gazetareasca. Vad ca se ocoleste cu indarjire subiectul luptelor dintre Stefan cel Mare (in alianta cu turcii) si Vlad Tepes la capitolul referitor la relatiile cu Tara Romaneasca, dupa ce Vlad Tepes in ajutase pe Stefan sa ia tronul Moldovei. Cetatile Chilia si Cetatea Alba au fost cucerite de Stefan in cooperare cu flota turceasca de pe Dunare (in a doua incercare din 1465) in timp ce Vlad Tepes era atacat de turci, iar Stefan era inca in relatii bune cu turcii. Unii zic ca cetatile erau stapanite de unguri, altii zic ca erau stapanite de Vlad Tepes care era vasal al ungurilor, deci erau unguresti doar de-jure. Stefan a intreprins expeditii de prada si pedepsire in Tara Romaneasca, in urma carora a ars targuri si a tras in teapa prizonieri de razboi. Stefan a mai folosit metoda tragerii in teapa si pentru pedepsirea propriilor boieri care l-au tradat pe campul de lupta (refuzand sa execute comenzile militare in momente critice - un fapt foarte des intalnit in istoria medievala a Tarilor Romane). La capitolul relatiilor cu Imperiul Otoman se mentioneaza doar lupta anti-otomana dusa de Stefan si doar tributul negociat cu Baiazid in 1503. Pentru corectitudine e de mentionat ca in primii ani de domnie (1457-1473) Stefan a fost in relatii foarte bune cu otomanii si le platea tribut. In acei ani principala preocupare a lui Stefan era sa scape de pretendetul la tron Petru Aron care strangea osti in Transilvania. Stefan a platit tribut turcilor in primii ani 1457-1473 si in ultimii ani ai domniei 1487-1504. Informatiile completate de mine demonstreaza ca domnia lui Stefan cel Mare a fost o domnie tipica Evului Mediu, cu multe schimbari de suzerani si de aliati, cu incercarea de a deveni suzeran domnului pus pe tronul Tarii Romanesti, cu perioade de aliante cu turcii urmate de razboaie cu turcii, in sfarsit: nu a fost o domnie dominata de o politica anti-otomana, precum lasa sa se inteleaga manualele noastre de istorie.

Acest fragment suna putin gresit[modificare sursă]

Țara era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie rare, opoziția boierilor slabă și buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova

Opozitia boierilor a fost la inceput destul de puternica iar Stefan a trebuit sa rezizte un revolt mare la inceputul domniei sale. Veniturile mari al Moldovei se preluau din Basarabia (Buceag), cu cele doua porturi controland linia comerciala spre Balticum. Cat despre negustori, asta se leaga tot de Buceag; iar Buceagul a fost al lui Stefan doar numai 19 ani (1465-84), asa ca aceste afirmatii pot fi facute numai in contextul acestei perioade. Harta care arata Moldova nu este corecta, deoarece cand Stefan a avut Buceagul, nu avea Pocutia; si cand a avut Pocutia, din pacate nu avea Buceagul. Iar numai ungurii au recunoscut ca Pocutia fiind parte din Moldova. Polonezii nu au facut acest lucru. --Anittas 10 mai 2008 14:38 (EEST)

Harta este buna, Stefan a avut tot timpul Bugeacul, a pierdut numai 2 cetati, Chilia și Cetatea Albă. Bugeacul a fost pierdit in vremea lui Petru Rares.
Bineinteles ca Polonii nu-i puteau recunoaste suveranitatea asupra Pocutiei :-) Nici Moldova nu le-a recunoscut-o polonilor niciodata de pe vremea lui Petru Aron care a castigat-o. Cert este ca Stefan, dupa incursiunea din 1498 va stapani efectiv Pocutia. --Morosanul (discuție) 11 ianuarie 2010 17:25 (EET)
Pierderea cetatilor a insemnat si pierderea teritoriilor inconjuratoare (nu stiu daca asta a insemnat de la inceput tot Bugeacul), hotarul noii posesiuni otomane a fost negociat cu Stefan, detalii disponibile aici: [1]--Plinul cel tanar (discuție) 12 ianuarie 2010 11:29 (EET)
Nu, nu este tot Bugeacul, sint 2 cetati. Sigur ca ele cuprindeau si teritorii inconjuratoare, dar chiar in textul de acolo se poate vede caracterul lor insular: "hotarul Akkermanului este la Iurgheci-Kherman [s. Palanca], care este o fortăreață lângă Akkerman" (asa ca Cetatea de Balta sau Ciceul pe care le-a primit de la Matei Corvin)
Bugeacul a fost pierdut de Petru Rares dupa campania din 1538: Constantin C. Giurascu, Istoria Românilor, vol.II, Petru Rares si nevrednicii sai fii, Campania din 1538: "Tighina deveni raia turceasca si intreg Bugeacul fu anexat: pierderea teritoriala era considerabila." --Morosanul (discuție) 13 ianuarie 2010 22:50 (EET)

Domn regent[modificare sursă]

Poate că nu știu bine istoria, însă de funcția de domn regent nu am auzit niciodată. Cred că e o greșeală pe aici. --Sandhu (discuție) 3 ianuarie 2011 10:49 (EET)

Strateg militar[modificare sursă]

Nu spune nimeni ca Stefan cel Mare e unul din cei mai mari strategi militari ai Europei medievale?Davoust2 (discuție) 7 septembrie 2011 20:16 (EEST)
Dacă ai referințe serioase ești binevenit să adaugi informația aceasta --Terraflorin (discuție) 7 septembrie 2011 20:24 (EEST)

recordul domniei?[modificare sursă]

A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei.

dar se spune Petru Rareș: A domnit 67 de ani

ce este?Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 217.226.249.202 (discuție • contribuții).

Este o minciună dacă e făcută cu bună știință, și o greșeală altfel. În primul rând Petru Rareș a trăit 63 de ani, deci n-avea cum să domnească 67 din ei. În total, în două domnii, Petru Rareș a domnit 16 ani. —Andreidiscuţie 27 septembrie 2012 16:38 (EEST)

"A domnit aproape 50 de ani" - exprimare voit exagerata? In realitate a domnit 47 de ani (putin peste 45 de ani), durata care nu a mai fost egalata in istoria Moldovei, dar a fost depasita in istoria Romaniei de regele Carol I care a domnit 48 de ani. Iar daca Romania nu ar fi suferit accidentul istoric al comunismului, regele Mihai I ar fi domnit 74 de ani cu functii depline (1940 - 2014) si inca 3 ani sub locotenenta regala (1927 - 1930).79.116.142.147 (discuție) 16 octombrie 2014 02:44 (EEST)

Sabia lui Ștefan cel Mare[modificare sursă]

Adăugați vă rog care și informațiile și legenda aferentă sabiei lui?

http://stiri.tvr.ro/urcarea-lui-stefan-pe-tronul-moldovei-athleta-christi-pentru-papa-si-domn-iubit-la-el-in-tara_29352.html

Eu nu mă pricep să adaug poze și chestii de genul...

(Eu habar nu aveam că sabia lui e încă în Turcia...) Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 70.247.170.105 (discuție • contribuții). 14 aprilie 2013

Material excedentar nereferențiat scos la refacerea articolului[modificare sursă]

Acest material nereferențiat (posibil copy-vio) a fost scos din articol înaintea începerii refacerii acestuia.


Calitățile de om politic, strateg și diplomat, acțiunile sale pentru apărarea integrității țării și inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația contemporanilor, acesta devenind un erou popular în tradiție.

Grigore Ureche îl descrie astfel în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă."

După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești. După înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Adunarea, în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți și ostași, proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei.

În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea de la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a Romanului.

Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - își continua înaintarea spre centrul Europei.

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan cade la înțelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage dușmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița apuseană a țării.

Primul conflict cu Țara Românească a avut loc în 1462 când, profitând de faptul ca Vlad Țepeș se afla în război cu turcii, Ștefan atacă cetatea Chilia dinspre uscat și beneficiază de ajutor turcilor care bombardează cetatea de pe corăbii aflate pe Dunăre. Asediul cetății eșuează și Ștefan este rănit de o săgeata în picior, rană care îi va provoca o cangrenă în preajma morții. Ștefan cucerește Chilia și Cetatea Albă în 1465.

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan dorea să aibă un domn prieten în Țara Românească, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu ostilitățile, prădând Ialomița și arzând orașul Brăilei (la 27 februarie, în "marțea brânzei"). Turcii au trimis drept răspuns pe tătari în Moldova dar Ștefan i-a învins în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci. În noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la București, și pune în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiotă Basarab. Însa după 2 ani Laiotă Basarab îl trădează.

Din cei 47 de ani de domnie Ștefan a purtat războaie cu turcii într-un interval de 10 ani (1474 - 1484), iar după 1484 a pierdut definitiv cetățile Chilia și Cetatea Albă și a revenit la plata tributului.

Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Oștirea turcilor se destrămă în învălmășeală. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri.

Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează și că se ivesc boli în rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan.

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un picior la care aparuse o cangrena de pe urma ranii capatate la asediul Chiliei din 1462. Exista opinii ca decizia luata de doctori adusi din Italia i-a grabit moartea cu cateva luni. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri - a decedat la 2 iulie 1504.

Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Dar odată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova, cu o populație și resurse limitate, nu a mai putut ține pasul cu acești vecinii. În conflictele cu turcii, Ștefan a beneficiat și de faptul că, în cursul domniei lui, Imperiul Otoman a avut de luptat cu adversari puternici și pe alte fronturi: Skanderbeg în Albania, Uzun Hasan în Asia Centrală, cetățile genoveze Caffa și Mangop în nordul Mării Negre etc.

S-a căsătorit prima oară la 5 iulie 1463 cu Evdochia „de la Chiev, sora lui Semen țarul”, fiica lui Alexandru Olelka, marele cneaz de Kiev. Au avut împreună doi copii: pe Alexandru și pe Elena (Olena). Evdochia s-a stins din viață la 25 noiembrie 1467 și a fost înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava – vechea Mitropolie a Moldovei.

La 14 septembrie 1472, Ștefan cel Mare s-a căsătorit a doua oară, cu Maria din familia dinaștilor de la Theodoro-Mangop. Copiii născuți din această căsătorie (Ilie și Bogdan) au murit la vârste fragede. Maria a murit la 19 decembrie 1477 și a fost înmormântată în biserica Mănăstirii Putna.

Ștefan cel Mare s-a căsătorit pentru a treia și ultima oară, cu Maria, fiica lui Radu cel Frumos, Domnul Țării Românești, pe care o luase ostatică, împreună cu mama ei, încă din 1473. Din această căsătorie au rezultat Bogdan-Vlad, viitorul Domn Bogdan al III-lea al Moldovei, și „două fiice frumoase”, Ana și Maria.

Un alt fiu natural (născut în 1483) al lui Ștefan cel Mare, cu o anume Răreșoaia (a cărei existență nu e documentată istoric), a fost Petru Rareș, care avea să devină la rândul său domn al Moldovei, de două ori (1527-1538 și 1541-1546).

Dintre urmașii naturali ai lui Ștefan cel Mare, 14 au ajuns domnitori ai Moldovei în perioada 1504-1668 (2 fii, 7 nepoți, etc.).

Figura și perioada lui Ștefan au fost o puternică sursă de inspirație pentru scriitori români. Iată o listă neexhaustivă de asemenea creații:


  • A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu'à l'union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896)
  • Șerban Papacostea, Ștefan cel Mare domn al Moldovei (1457-1504), Editura Enciclopedică București, 1990
  • Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0
  • V. Mărculeț, A.V. Ștefănescu, S. Ion, Gherghina Boda, G. Marcu, M. Chiriac, Elena-Gabriela Maximciuc, I. Mărculeț, S. Stoica, Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Ed. Meronia, București, 2009.
  • Liviu Pilat, Itinerariile lui Ștefan cel Mare, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Atlet al credinței creștine. Simpozion sf. Mănăstire Putna 2004, Suceava, 2004

Bogdan și Alexandru[modificare sursă]

Textul actual prezintă o neclaritate: după lupta de la Tămășeni, Alexandru al II-lea s-a refugiat în Moldova. Nu era deja în Moldova? Nu încerca să păstreze/redobândească tronul Moldovei? —Andreidiscuție 24 februarie 2017 13:04 (EET)

Corectat. Eroare de redactare (Moldova în loc de Transilvania). --Macreanu Iulian (discuție) 25 februarie 2017 05:46 (EET)

Biografie și familie[modificare sursă]

...Leon Șimanschi a ajuns la concluzia că nașterea celui care avea să devină Ștefan voievod și mai apoi Ștefan cel Mare trebuie plasată în anii 1437-1439. Această ipoteză- formulată încă din 1975, dar „asamblată” coerent într-un studiu tipărit în 1982 - a fost acceptată de specialiști ca fiind cea mai verosimilă. Sursa: Ștefan Gorovei, Trei „probleme” din biografia lui Ștefan cel Mare, Analele Putnei nr. 1/2010, p. 239-240 188.25.165.184 (discuție) 31 decembrie 2017 09:56 (EET)