Scarlat Grigorie Ghica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Scarlat Ghica)
Sari la navigare Sari la căutare
Scarlat Ghica
Scarlat Ghica portrait.jpg
Scarlat Ghica
după un portret din secolul al XVIII-lea
Date personale
Născut1715[1] Modificați la Wikidata
Decedat (51 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
ÎnmormântatBucurești Modificați la Wikidata
PărințiGrigore Ghica al II-lea
Zoe Manaina[*][[Zoe Manaina (- 1759)|​]][2] Modificați la Wikidata
CopiiAlexandru Ghica Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Wallachia.svg Țara Românească Modificați la Wikidata
EtnieAlbanezi Modificați la Wikidata
Ocupațieconducător[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Ghica
domnitor al Moldovei
Domnie1757 – 1758
domnitor al Țării Românești
Domnie1758 – 1761
Domnie1765 – 1766


Scarlat Grigorie Ghica (Σκαρλάτος Γγύκα) (n. 1715[1] – d. ,[1] București, Țara Românească) a fost domn al Moldovei (2 martie 1757 - 7 august 1758) și de două ori al Țării Românești (august 1758 - 5 iunie 1761 și 18 august 1765 - 2 decembrie 1766).

Domniile[modificare | modificare sursă]

Familia boierească Ghica a marcat viața social-politică și culturală din Moldova și Țara Românească prin domnii care s-au succedat la tron, în cele două principate, timp de două sute de ani, de la jumătatea secolului al XVII-lea, până la jumătatea secolului al XIX-lea.

Domnul Scarlat Grigorie Ghica, fiul lui Grigorie al II-lea Ghica, își începe domnia în Moldova, în februarie 1757, plătind la Poarta Otomană 300 pungi de aur. Dorind să-și mărească veniturile vistieriei Ghica, el a impus o politică fiscală excesivă, prin dări ce trebuiau plătite de oamenii de rând, cum a fost darea pe vite (văcăritul). Orientarea politico-diplomatică a domnului era îndreptată spre Imperiul Habsburgic, Imperiul Țarist și Polonia. Pe tronul de la Iași va rămâne până în august 1758[3].

În Țara Românească, Scarlat Grigorie Ghica domnește de două ori: prima dată din august 1758 până la 5/16 iunie 1761, iar a doua oară, din 18/29 august 1765 până la 2/13 decembrie 1766.

Prima domnie în Țara Românească (august 1758 - 5 iunie 1761)[modificare | modificare sursă]

Prima domnie în Țara Românească se evidențiază printr-o politică de asigurare a autorității administrativ-economice a țării, obținând îndepărtarea turcilor, care se „încuibaseră în Țară”[4]. Aceștia se așezaseră în stânga Dunării, cuceriseră terenuri, făceau „felurite răutăți și ucideri, încărcând pe locuitori cu datorii grele, făcând odăi de vite și ținând în putere sate întregi de locuitori”[5]. Pentru a-i izgoni, Scarlat Grigorie Ghica intervine cu o plângere la Poartă.

Sultanul trimite trei agale mari, pe Kapugibașa, pe Muvela-Efendi și pe Teftigis, cu firmane, pentru a desființa acele chîzlale turcești. Proprietarii lor sunt goniți peste Dunăre, împreună cu vitele, și opriți de a mai intra în țară. Excepție făceau doar negustorii care aveau dovezi de la serhaturile lor că sunt oameni corecți. Aceștia erau datori să se prezinte în fața domnitorului, pentru a arăta ce comerț fac, în care județ, și doar astfel li se putea acorda permisiunea de a intra în țară. Negustorii turci aveau drept de ședere doar în orașe, nu și în sate, și pe un termen prestabilit, un fel de viză de ședere. Boierii și mănăstirile care dețineau moșii înspre malurile Dunării aveau dreptul de a le stăpâni, căpătând, în acest sens, un document sigilat de către Muvela-Efendi[6]. Toate aceste reglementări erau întărite cu hatișerif dat de Înalta Poartă, fiind trecute atât în condicile acesteia cât și în cele ale autorităților serhaturilor de lângă Dunăre. Această acțiune a domnitorului Scarlat Grigorie Ghica costase visteria țării „opt sute pungi de bani”[7]. În anul 1761 domnul a fost mazilit de pe tronul Țării Românești. Uneltirile se datorau lui Iordachi Rizu, care dorea să obțină domnia pentru ginerele său - Grigorie Ghica, mare dragoman. Scarlat Grigorie Ghica este surghiunit, pentru o perioadă scurtă de timp, în insula Lemnos, de unde revine la Constantinopol, recăpătând mai târziu tronul Țării Românești.

Cea de-a doua domnie în Țara Românească (18 august/29 august 1765 - 2 decembrie 1766)[modificare | modificare sursă]

O acțiune importantă în timpul celei de-a doua domnii în scopul asigurării autonomiei teritoriale a statului este aranjamentul cu privire la „Odaia Vizirului”, domeniu foarte întins, la marginea raialei Brăila, proprietate a unei sultane, administrat de aceasta prin bostangii, trupe speciale ale armatei otomane. Beneficiind de o protecție specială, domeniul devenise loc de refugiu pentru mulți țărani din județele învecinate, care reușeau, pe această cale, să scape de plata birului. O altă nemulțumire a domnului era faptul că acei bostangii provocau nereguli în județele din jur. Scarlat Grigorie Ghica a luat sub administrarea sa domeniul, oferind sultanei, conform înțelegerii, suma de 25.000 lei anual[8].

Bun administrator al teritoriului țării, domnul Scarlat Grigorie Ghica cercetează și stabilește, în anul 1766, hotarele țării, menționând puncte de vecinătate. Un interes deosebit în reprezintă, în enunțarea localităților, punctele de hotar dinspre nord ale județelor Argeș și Muscel.

Domnia lui Scarlat Grigorie Ghica în Țara Românească se caracterizează prin acțiuni de asigurare a autonomiei administrative a țării, spre modernizarea statului.

Domnul se stinge din viață la 2/13 decembrie 1766. A fost înmormântat în ctitoria sa, Biserica „Sfântul Spiridon Nou” din București.

Biserica „Sfântul Spiridon”, București.

Piatra tombală, din marmură, are reprezentată, în partea superioară, într-un medalion în formă de scut, stema Moldovei și stema Țării Românești, alăturate, timbrate de o coroană princiară.

Piatra de mormânt a lui Scarlat Grigorie Ghica (Biserica „Sf. Spiridon”, București).


Un chenar floral încadrează o inscripție în versuri, în limba greacă, în care domnul este amintit drept cârmuitor al Daciei: „Io Scarlat Grigorie Ghica voievod. Această smerită și întunecată pulbere ascunde în sânul ei pe marele Scarlat, domnul, fiul lui Grigorie, din marea stârpe a Ghiculeștilor, care a pierit de boală vrednică de plâns, în Dacia, după ce domnise mai întâi în Moldova și ca a doua răsplată pentru virtutea lui având cârmuirea Daciei. Care pentru toți supușii era ca un părinte blând (...)”[9].

La cererea mitropolitului și a boierilor, Poarta Otomană a numit drept urmaș la tron pe ful său, Alexandru Scarlat Ghica (2/13 decembrie 1766 / 17/28 octombrie 1768). Acesta va termina de zidit și va înzestra ctitoria tatălui său.








Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d (PDF) http://www.ghika.net/Branches/Grigore_II.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Genealogics 
  3. ^ Mihai Sorin Rădulescu, Din istoria familiei Ghica. Contribuții de istorie culturală, Editura Corint, București, 2017, p. 38.
  4. ^ Mihai Cantacuzino, Istoria politică și geografică a Țării Românești de la cea mai veche a sa întemeiere până la anul 1774, tradusă de George Sion, București, 1863, p. 161.
  5. ^ Ibidem, p. 71.
  6. ^ Georgeta Smeu, Dicționar de Istoria Românilor, Editura Trei, București, 1997, p. 121.
  7. ^ Mihai Sorin Rădulescu, op. cit., p. 78.
  8. ^ Ibidem, p. 80.
  9. ^ Alexandru Elian, Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscripțiile medievale ale României. Orașul București, vol. I, 1395-1800, 1965, nr. 406, p. 390.


Predecesor:
Constantin Racoviță
Domn al Moldovei
1757 - 1758

Succesor:
Ioan Teodor Callimachi


Predecesor:
Constantin Mavrocordat
Domn al Țării Românești
1758 - 1761

Succesor:
Constantin Mavrocordat


Predecesor:
Ștefan Racoviță
Domn al Țării Românești
1765 - 1766

Succesor:
Alexandru Ghica