Mihail Sturza

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Mihail Sturdza)
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte persoane cu numele Mihail Sturza, vedeți Mihail Sturza (dezambiguizare).
Mihail Sturdza
Domn al Moldovei
Mihail Sturdza.jpg
Mihail Sturdza
Date personale
Născut 24 aprilie 1794(1794-04-24)
Iași, Moldova Modificați la Wikidata
Decedat (90 de ani)
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Elisabeta Rosetti
Smaranda Vogorodie
Copii Dimitrie, Grigore, Maria,
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Domnie
Domnie aprilie 1834 - iunie 1849
Succesor Grigore Alexandru Ghica

Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași - d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849.

Copilăria și tinerețea[modificare | modificare sursă]

Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiică de domn. A fost influențat de junimistul sas Flehtenmacher care a venit în Moldova în 1821. Tot în 1821 Mihail s-a înscris în partidul rusofil care dorea ieșirea Moldovei de sub dominația turcească. Era un aprig contestatar al administrației din Moldova. A scris numerose memorii prin care reclama faptul că 800 de familii de boieri trăiau din munca a 60.000 de țărani.

Domnie[modificare | modificare sursă]

Mihail Sturza - de Constantin Lecca

Deși a fost ales sub protecția turcilor, a intrat cu totul în sfera de influență a politicii rusești. Era un om instruit, susținându-l pe Asachi la crearea Academiei Mihăilene din Iași, cu rang universitar (prima universitate din Principate) care în curând a devenit un focar al deșteptării naționale. S-a dovedit un administrator abil, deși a căutat să-și sporească substanțial averea, a făcut sau și-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune și pentru țară. Între anii 1834 și 1849 au fost construite aproximativ 250 km de drumuri și 400 de poduri mici de piatră. De asemenea au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei cum ar fi: Galați-Tecuci-Mărășești-Bacău-Roman-Cornul Luncii și Iași-Tecuci-Galați.

A redus abuzurile administrației și proprietarilor asupra țăranilor, a limitat inițial imigrarea evreilor, însă mai apoi a încurajat imigrarea acestora, găsind mai potrivit să-i așeze pe moșiile lui (de exemplu, evreii din Mihăileni). A eliberat țiganii domniei și cei mănăstirești fiind primul gest de dezrobire din ambele principate urmat ulterior de Gheorghe Bibescu în Muntenia. A promovat învățământul din Moldova înființând printre altele în 1835 Institutul de Arte și Meșteșuguri (pentru a da tineretului o educație industrioasă). A nemulțumit în schimb pe toată lumea determinând pe Marele Mitropolit Veniamin Costache (foarte iubit de popor) să demisioneze. Unul dintre defectele sale era lăcomia de bani. În acest sens a vândut titluri de boieri și demnități mai mari ori mai mici pe bani, astfel încât dacă la începutul domniei erau 853 de boieri, la sfârșitul ei numărul lor ajunge la 3.750.
În al doilea an a domniei sale, la Cluj se publică un document în care boierii se declară nemulțumiți pentru că domnitorul era "lacom de bani, era josnic", lucra numai pentru interesele personale și se folosea de spioni pentru a obține din partea sultanului un firman împotriva boierilor.

În anul 1848, întreprinde măsuri de reprimare a mișcării revoluționare a tinerilor boieri din Moldova, care au prezentat în prealabil domnitorului un memoriu cu revendicări în 35 de puncte. Însă memoriul întocmit de ei, care de altfel nu cuprindea decât dorințe moderate și mai mult de ordin administrativ, i-a servit numai ca motiv pentru arestarea celor considerați periculoși. Cei care au putut, au emigrat. Între aceștia s-au aflat Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza.

După ocupația ruso-turcă a Principatelor Române și Convenția de la Balta Liman din 1849, au fost numiți domnitori noi, în locul lui Sturdza fiind numit Grigore Alexandru Ghica.

Activitatea modernizatoare desfașurată de domnul moldovean și-a gasit o amplă reflectare în reforma sistemului judiciar. Separarea puterii judiciare de cea administrativă și legislativă a fost însoțită de înlaturarea ingerințelor administrației în procesele judiciare. Au fost instituite judecatorii județene, rurale, tribunale de apel, de comerț la Galați și corecțional la Iași. în 1847 a fost instituită și și-a început activitatea Comisia însarcinată cu alcătuirea unui singur cod al legilor din Moldova, care și-a desfașurat activitatea sub conducerea nemijlocită a domnului. A fost adoptat un șir întreg de masuri, menite să lichideze numarul enorm de procese neterminate. Mihail Sturzda a cautat să impună autoritatea statului și în domeniul ecleziastic, cautînd să facă o anumită ordine în sfera veniturilor bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Legea de la 1835 cu privire la mănăstirile moldovenești neînchinate a instituit controlul statului asupra administrației averilor mănăstirești. O altă lege, de la 1839, prevedea înființarea unei dicasterii menită să se ocupe nemijlocit de administrarea averilor ecleziastice și introducerea unei discipline rigide în viața monahală din Moldova. A inițiat un amplu program de lucrari publice, au fost construite aproximativ 400 de km de șosele moderne pentru acel timp, poduri, cu preponderență, din piatră, care au rezistat în timp, aceasta facilitînd dezvoltarea comerțului și a relațiilor dintre diferite zone ale țarii. Domnul moldovean a acordat o atenție deosebită instrucției pubilice. Prin acordarea unor burse, donații se urmarea incurajarea înscrierii tonerilor în școlile din țara și cele de peste hotare. La 16 iunie 1835, în casele lui Petrache Cazimir a fost inaugurată Academia Mihaileană. Ea avea inițial două clase gimnaziale, două umaniste și una de filozofie. Academiei i-a fost donat utilaj științific și o bibliotecă, din care 600 de carți au fost daruite de Mihail Sturzda.

Căsătorie și viața privată[modificare | modificare sursă]

În 1817, când avea 23 de ani, s-a căsătorit cu Elisabeta Rosetti, fiica lui Vasile Rosetti, în vârstă de 15 ani, cu care a avut doi băieți: Dimitrie și Grigore.[1] În 1822 s-au despărțit iar Mihail s-a recăsătorit cu Smaranda, fata lui Ștefanache Vogoridi, pentru a obține tronul Moldovei, cu care a avut o fată, pe Maria care s-a căsătorit cu principele Constantin Gorciacov.[1]

După despărțirea de Safta s-a îndrăgostit de Smaranda Balș născută Sturdza, o verișoară îndepărtată.[necesită citare] Deși i-a promis că o va lua de soție, s-a căsătorit din interes cu fiica fostului caimacam al Moldovei Ștefan Vogoride cu care a avut doi fii, ambii cu numele Mihai și morți de copii.[necesită citare]

A murit la 8 mai 1884 la Paris la vârsta de 90 de ani și a fost înmormântat în capela familiei din stațiunea Baden-Baden din Germania de astăzi.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b O familie istorica, 12 decembrie 2004, Mirela Cimpoi, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național, accesat la 24 iulie 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Ocupație rusă
Domnitor al Moldovei
1834 - 1849

Succesor:
Grigore Alexandru Ghica