Pierderile teritoriale ale României sunt trecerile unor teritorii de sub suveranitatea statului român sub o suveranitate străină, în decursul istoriei.
În verde, teritoriile cedate de România Rusiei în 1878
În roșu : teritoriul cedat de România Austro-Ungariei și în verde, cel cedat Bulgariei în martie 1918
Teritoriile pierdute de România în 1940
În roșu și roz, teritoriile cedate de România Uniunii Sovietice, apoi Ucrainei, după 1948
Motivele pierderilor [modificare]
Motivele pierderilor sunt multiple:
- prin cedare și tratat, în situația de pace cu statul beneficiar, dar sub amenințarea trecerii la starea de război ;
- prin cedare și tratat, în situația de pace cu statul beneficiar, dar sub presiunea politică, economică sau militară a unei mari puteri, susținând statul beneficiar ;
- prin înfrângere militară.
Zona litigioasă din dreptul golfului Musura, văzută din farul de la Sulina
- În 1948, printr-un protocol bilateral româno-sovietic, România, înfrântă de Uniunea Sovietică în 1944, este silită să-i cedeze acesteia, deși între timp cele două state deveniseră aliate în septembrie 1944, insulele Coasta-Dracului (Tătaru-mic), Dalerul mare, Dalerul Mic, Maican, Limba și Șerpilor, primele patru situate pe Brațul Chilia, a cincea la ieșirea acestuia în mare, iar a șasea în larg[1];
- În 2009, după delimitarea frontierei maritime între România și Ucraina prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a Curții Internaționale de Justiție (CIJ) de la Haga[2], România a mai pierdut o fâșie de ape teritoriale în dreptul golfului Musura prin stabilirea balizelor frontaliere ucrainene nu pe traseul frontierei de jure (de drept) ci mai la sud, de-a lungul digului nord de la Sulina și de acolo la linia fixată de CIJ, creând astfel un nou traseu de facto.
- M.N. Comnenul, Pământul Românesc de-a lungul veacurilor, atlas istoric, Payot, Lausanne, 1919
- Atlas istorico-geografic, Academie Română, 1995, ISBN 973-27-0500-0
- Petre Gâștescu, Romulus Știucă: Delta Dunării, ed. CD.Press, București, 2008, ISBN 978-973-1760-98-9.
- ^ Pe Harta Principatelor Unite ale României de Pr. George Filipescu-Dubău și Anton Parteni-Antonin, Iași 1865, apar denumirile de Tatomir pentru acest braț secundar, și de Tatomirești pentru localitatea astăzi denumita Tatanir. Atât Tătaru cât și Tatanir sunt greșeli de transcriere a cartografilor militari de le sfârșitul secolului XIX. Brațul Chilia apare, în cronicile bizantine și genoveze din Evul Mediu, sub numele de Lykostoma ("gura lupilor" în grecește) sau Licostomo, care desemnează și un port-cetate așezat nu departe de actuala localitate Periprava.
- ^ Alina Neagu (3 februarie 2009). „Verdict favorabil Romaniei la Curtea Internationala de Justitie: Insula Serpilor nu are statut juridic de insula, ci de stinca”. Hotnews.ro. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5383108-verdict-favorabil-romaniei-curtea-internationala-justitie-insula-serpilor-nu-are-statut-juridic-insula-stinca.htm. și MAE Comunicat de presă din 3 februarie 2009 mae.ro, accesat 4 februarie 2009
.svg)
