Câmpulung

Pentru un oraș cu numele asemănător din județul Suceava, vezi Câmpulung Moldovenesc. Pentru alte sensuri, vezi Câmpulung (dezambiguizare).

Câmpulung
—  Municipiu  —
Stemă
Câmpulung Localizarea orașului pe harta României
Câmpulung Localizarea orașului pe harta județului Argeș
Coordonate: 45°16′N 25°3′E
Țară	România
Județ	Argeș
Atestare documentară	secolul al XIII-lea
Guvernare
- Primar	Andrei Călin Ioan (PNL, ales 2008)
Populație (2002)
- Total	38.209 locuitori
Site: www.primariacampulung.ro/

Câmpulung este un municipiu din Județul Argeș, din regiunea Muntenia, România. Este situat în depresiunea omonimă, la o altitudine de 580-600 m și la o distanță de 52 km de Pitești (pe direcția N-NE, pe șosea), 47 km de Curtea de Argeș (la E), 84 km de Brașov (la S-SV) și 66 km de Târgoviște (la V). Este străbătut de Râul Târgului. Are o suprafață de 11,7 km² și populație de 38.209 locuitori (potrivit recensământului din 2002). Cunoscut drept prima reședință domnească din Țara Românească, aici își are originea primul document cunoscut în limba română, Scrisoarea lui Neacșu.

Istorie

Prima mențiune documentară datează din 1300 (alte surse menționează anul 1292), Câmpulungul fiind cel mai vechi oraș din Țara Românească. Până în secolul XVII a trăit aici o însemnată comunitate săsească. Prezența umană în această zonă este însă mult mai veche. Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza orașului, cât și în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 i.d.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul orașului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenței unei așezări omenești.

Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I i.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraș, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel și cele de la Apa Sărată și Bughea de Sus, care aparțin culturii dacice târzii.

Istoria veche

Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza orașului, cât și în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.d.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul orașului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenței unei așezări omenești.

Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I î.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraș, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel și cele de la Apa Sărată și Bughea de Sus, care aparțin culturii dacice târzii. La Cetățeni-Muscel, așezare dacică locuită fără întrerupere din jurul anului 300 î.d.Hr., au fost descoperite urme materiale ce atestă existența aici a unui important centru economic, unde aveau loc schimburi intense de mărfuri. Aceasta este una dintre cele mai vechi așezări dacice din țară.

După 106, anul cuceririi Daciei de către romani, fiind o provincie de graniță a Imperiului Roman, Dacia are un important rol de apărare împotriva atacurilor barbare, aceasta presupunând construirea unor linii de fortificație punctate de existența unor castre de pamânt sau piatră.

Limesul reprezintă o noțiune al cărei conținut a evoluat pe parcursul secolelor începând de la cel de limita despărțitoare a unui teren și pâna la cel de frontieră fortificată în fața unui teritoriu încă necucerit, în scopul instituirii unui obstacol.

Pe acest hotar, elementele militare special deplasate, fortificațiile și trupele de graniță, aveau misiunea de a supraveghea, apăra, respinge mișcările și eventualele incursiuni ale inamicului.

Unul dintre limeșurile din Dacia este limeșul transalutanus, care se întinde pe o lungime de 235 km, construit la o distanța variabilă de 10-15 km E de Olt. Malul limeșului nu este continuu. De la râul Argeș este înlocuit de cursul Râului Doamnei și al Râului Târgului.

După anul 245 d.Hr., în urma puternicelor atacuri carpice, limeșul transalutanus a fost abandonat și granița a revenit pe Olt (limeșul Alutanus). Dintre cele 13 castre cunoscute ale Limes Transalutanus, cel de la Jidava (astăzi Apa Sărata, localitate inglobată în orașul Câmpulung) este singurul construit în piatra și caramidă și, în acelasi timp, cel mai mare. Castrul avea forma dreptunghiulară, era înconjurat cu un zid de incinta prevăzut cu turnuri dreptunghiulare pe laturi și semicirculare la colțuri si avea rolul de a controla drumul prin pasul Bran.

Istoria medievală

Ca toate celelalte orașe, Câmpulungul a trecut în evoluția sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV să devină oraș. Această evoluție a fost determinată de sporirea numărului de locuitori, de creșterea continuă și intensă a producției meșteșugărești și a schimbului de mărfuri. În primele decenii ale sec. XIII, în Câmpulung încep să pătrundă și să se stabilească meseriași și negustori sași. Comunitatea săsească care se formase aici era condusă de un greav (comeș), ultimul dintre ei fiind Laurencius de Longo Campo, piatra lui funerară se află astăzi în biserica Bărăției și constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească și în același timp prima mențiune scrisă a orașului. Inscripția este datată în anul 1300 și are următorul text: "Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memerie, anno Domini MCCC." ("Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300."). Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile orașului îl dăduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292)." Din anul 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung își stabilește reședința de scaun Basarab I (cca. 1310-1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească. Astfel Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic și administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377), urmașul la tron al lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab, mută capitala țării la Curtea de Argeș. Așezat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legatură din Evul Mediu între Țara Românească și Transilvania, orașul devine punct vamal, pomenit pentru prima dată din acest punct de vedere în anul 1368, într-un hrisov emis de Vladislav I, prin care se stabilește obligația negustorilor brașoveni ce trec cu carele de mărfuri prin Pasul Bran să plătească la Câmpulung, ca taxă vamală, o "treizecime". După mutarea centrului politico-administrativ la Curtea de Argeș, Câmpulungul continuă să aibă calitatea de reședință domnească temporară. Este perioada domniilor "itinerante", când domnitorul se deplasa în diferite localități din țară, în care își stabilea reședințe temporare. Atât Basarab I, cât și fiul și urmașul său la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântați la Câmpulung. Piatra tombală a acestuia din urmă se păstrează și astăzi în biserica din Complexul voivodal Negru Vodă: "În luna noiembrie 16 zile a răposat marele și singur stăpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 (1364), indictionul 3, veșnica lui pomenire." Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Țara Românească. Existența unui mare număr de meșteșugari (olari, șubari, blănari, cojocari, tăbăcari, pietrari, lemnari, morari, măcelari) organizați în bresle și grupați în cartiere distincte, și situarea orașului pe drumul de legătură cu Transilvania, au făcut ca acesta să joace un rol important în comerțul intern și extern al Țării Românești. Astfel, Sebastian Munster, în lucrarea Cosmografia, tipărită în 1544, menționează: "Între Târgoviște și Brașov este târgul Câmpulung, locuit de creștini, și acolo este locul de desfacere a mărfurilor pe care le transportă de la Târgoviște în Transilvania." Tot în domeniul comerțului menționăm faptul că încă din sec. XV exista bâlciul de Sfântul Ilie, renumit și astăzi în regiune. Amploarea și pitorescul bâlciului i-au atras atenția florentinului Antonio Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care consemnează: "La distanță de o zi de drumul de Târgoviște, către granițele Transilvaniei, se găsește Câmpulungul, oraș renumit pentru bâlciul anual ce are loc pe la mijlocul lui iulie și la care iau parte negustori din toate părțile." (anexa 2.3.2.) Câmpulungul a fost singurul oraș din țară care s-a bucurat de privilegii în domeniul economic, administrativ, politic și juridic. În 1521, Neacșu Lupu emite din cancelaria orașului, o scrisoare redactată în limba română către Hans Brukner, județul Brașovului, informându-l asupra mișcărilor oștirilor otomane din zona Dunării. Este prima scriere cunoscută în limba română din Țara Românească. (anexa 2.3.3.) Tot Matei Basarab, în 1643, înființează la Câmpulung prima fabrică de hârtie din țară. Forma cea mai eficientă de răspândire a culturii au constituit-o școlile. La Câmpulung a funcționat una dintre cele mai vechi școli din Țara Românească, înființată în 1552 de doamna Chiajna, soția domnitorului Mircea Ciobanu. (anexa 2.3.4..) Tot aici, Antonie Vodă (1669-1672) a înființat prima școală obștească cu învățătura în limba română din Țara Românească: "făcui domnia mea casă de învățătură, adecă școală, în orașul domniei mele Câmpulung." În acest mediu cultural și-au desfășurat activitatea mai multi copiști, dintre care amintim: Vasile Eromonahul, Nicola Gramaticul, Panu Gramaticul, Constantin Logofătul, Ianache Preotul.

Târg la Câmpulung, acuarelă de Szathmari

Istoria modernă

Marile evenimente ale istoriei moderne s-au facut simțite și la Câmpulung, astfel că, izbucnirea revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, și măsurile luate de către acesta în favoarea maselor populare s-au bucurat și de adeziunea câmpulungenilor. Arestat de către eteriști la Golești, Tudor Vladimirescu este dus la Târgoviște prin Câmpulung, unde în noaptea de 22-23 mai 1821 este găzduit în casa boierului Constantin Chiliașu, bunicul istoricului Constantin D. Aricescu. În acest timp, orașul este ocupat de cei doi frați ai lui Alexandru Ipsilanti, Nicolae și Iorgu, cu un detașament de ostași. Și ideile revoluției de la 1848 au pătruns în rândul câmpulungenilor. Aici au activat în perioada de pregătire a revoluției de la 1848, câteva figuri remarcabile ale culturii naționale: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Apostol Aricescu. La turnul-clopotniță al mănăstirii Negru-Vodă se află o placă cu textul jurământului revoluționarilor câmpulungeni de la 1848. La Câmpulung și în împrejurimi, ostașii români au dus, în 1916, în primul război mondial, lupte grele împotriva trupelor germane. Mausoleul de la Mateiaș a rămas să amintească vitejia ostașilor căzuți în luptele din zona Rucăr, Dragoslavele, Valea Mare-Pravăț, Câmpulung, în toamna anului 1916. Monumentul comemorativ a fost ridicat pe muntele Mateiaș, în 1935, după proiectul arhitectului D. Ionescu-Berechet. Nici celelalte evenimente majore din istoria României nu au lipsit din evoluția orașului Câmpulung și a împrejurimilor sale. Urmărind istoria acestui oraș constatăm că nu există aproape nici un moment important din istoria neamului nostru, angajare social-politică, acte culturale de anvergură națională, mișcări de idei, la care câmpulungenii să nu-și fi adus partea lor de contribuție.

Demografie

Evoluția populației la recensăminte:

Pe teritoriul orașului s-au descoperit urme materiale datând din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.d.Hr.), însă atestat documentar este abia în anul 1212 (regele Ungariei trimite o scrisoare către cavalerii teutoni ca să stăvilească înaintarea Cumanilor în Țara Bârsei). Relativ rapid în 1330, Basarab I stabilește curtea domnească la Câmpulung, localitatea căpătându-și statutul de târg, respectiv de oraș. În acestă perioadă orașul începe să se dezvolte, numai că mutarea curții domnești duce la stagnarea dezvoltării acestuia în perioada feudală și chiar la un regres în cea fanariotă. Începând cu secolul XIX orașul începe să se dezvolte din nou.

Câmpulungul de la începutul secolului XX se caracterizează printr-o creștere puternică a populației față de ultimul recesământ, cel din 1899, atingând în 1912 cifra de 17868. Creșterea este determinată în special de dezvoltarea continuuă a activităților manufacturiere și comerciale, care au avut un rol polarizator al forței de muncă din regiune. În perioada războiului populația scade brusc astfel în 1920 ajunge la circa 15000 de locuitori. Scăderea bruscă s-a datorat acțiunilor militare din zonă ce au generat pierderi masive de vieți omenești (victime ale războiului la care s-au adăugat cei care au murit din cauza epidemiei de tifos din 1919 și în cutremurul din 1916) dar și migrări în masă. În 1930 numărul populației se situa la 13868 locuitori, scăderea datorându-se ratei mari a mortalității, dar și din cauza crizei din 1929 ce a dus la scăderea locurilor de muncă. Efectele celui de al II-lea război modial au menținut un număr scăzut al populației, creșterea fiind aproape nesemnificativă față de perioada anterioară (18174 la recesământul din 1948). După 1956 are loc o creștere explozivă datorită începutului industrializării (uzina ARO). Prin urmare numărul de locuitori crește din 1956 de la 18880 la 24877 de locuitori în 1966. Apoi, ca efect al diversificării activităților industriale (Combinatul de Fire și Fibre sintetice, Combinatul de lianți), în 1969 populația ajunge la 26402 locuitori, în 1977 la 31533 de locuitori și în 1980 la 38339 locuitori.În următorii ani din cauza accentuării crizei economice se observă o rată de creștere lentă, incât în 1989 populația orașului însuma 42678 de locuitori, ca apoi până în 1992 să ajungă rapid la 44060 locuitori, iar 1995 să atingă maximul de populație înregistrat vreodată 44560 locuitori. După închiderea Uzinei ARO și a Combinatului de Fire și Fibre sintetice s-a înregistrat fenomenul migrației inverse, mulți locuitori întorcându-se în localitățile natale sau plecând în alte orașe (București, Pitești). Astfel în 2002 populația scade drastic la 38 285 de locuitori. Apoi, în 2007 populația estimată este de 44125 de locuitori. Creșterea se datorează diversificării ocupaților, mulți locuitori axându-se pe practicarea comerțului și a turismului. Astfel o parte din cei plecați s-au întors în oraș, mai ales populația tânără. Municipiul Câmpulung rămîne un oraș de rangul 2 cu rol de echilibru în rețeaua de localități și cu o arie de influență de 25 – 50 km. Geoografia Orașului - Vasile Cucu

Bazinul Hidrografic Râului Târgului - Aurel Gheorghilaș

({{{2}}})

Administrație

Municipiul este format din 8 cartiere:

• Tabaci
• Flămânda
• Rotunda
• Vișoi
• Schei
• Grui
• Mărcuș
• Valea Româneștilor
• Apa Sarata
• Pescareasa

Educație

• Școli de stat
  • Școala Generală Nr. 1 Oprea D. Iorgulescu
  • Școala Generală Nr. 2
  • Școala Generală Nr. 3 Nanu Muscel
  • Școala Generală Nr. 4
  • Școala Generală Nr. 7
• Școli private
  • Scoala "Sfântul Iacob"

• Licee
  • Colegiul National "Dinicu Golescu"
  • Colegiul Pedagogic "Carol I"
  • Colegiul Tehnic Campulung
  • Liceul Național de Atletism
  • Liceul Teoretic "Dan Barbilian"
  • Seminarul Teologic Liceal Ortodox

• Universități
  • Universitatea "Spiru Haret" (Facultatea de Finanțe si Contabilitate)

• Școli speciale
  • Școala de Muzică și Arte Plastice
  • Școala Specială Medie Tehnică de Contabilitate Nr. 13
  • Școala Profesională Auto
  • Grupul Școlar de Construcții de Mașini
  • Grupul Școlar Industrial Minier

• Centre pentru copii cu dizabilități
  • Centrul Școlar Special
  • Casa de Copii Școlari Nr. 1 - Baieți

Monumente

Muzeul orășenesc

A cunoaște un oraș sau o anume zonă dincolo de stabilirea unui contact intim cu muzeele acestora, nuclee de concentrare, conservare și popularizare a unor valori representative, este de neconceput. Muzeul, indiferent de natura și structura lui, focalizează un anume univers și asigură veritabile călătorii în timp și în spațiu, sugerează conexiuni și analogii, asigură accesul spre esențial și, ca urmare, întâlnirea călătorului cu o realitate muzeistică devine o experiență plină de relevanță și, de ce nu, tulburătoare. Adevărul mi se pare integral valabil și în ceea ce privește cunoașterea Câmpulungului. Nu se poate realize o imagine cuprinzătoare a străvechii capitale a Țării Românești fără vizitarea celor două secții ale muzeului orășenesc ― secția de etnografie și artă populară și secția de istorie și arte plastice. Alături de frumusețea sobră a portului muscelean și a interioarelor caselor țărănești, el, vizitatorul, află aici pagini impresionante din istoria acestor meleaguri, găsește relicve prețioase, grăind despre oameni de seamă născuți în Câmpulung, admiră opere de artă, valoroase, multe din ele imagini ale peisajelor muscelene, cu o dublă valoare, artistică și documentară, sau realizări ale unor artiști originari din Câmpulung.

Muzeul de etnografie și artă populară, aflată în strada Republicii, la numărul 7, este găzduit de una dintre cele mai vechi case din oraș, construită în 1735, monument de arhitectură veche românească. Aspectul este de casă tipic musceleană, cu două caturi, cu fișor de lemn, ușor sculptați, ce se termină în arcade ondulate de zidărie, prelungit cu sală în consolă, cu stâlpi și pălimar din baluștri strunjiți de lemn, cu profilatură simplă din tencuială la ferestre, cu gârlici, în goluri arcuite sub foișor, și învelitoare de șiță. Unelte lucrate meșteșugit în lemn sau fier, folosite de țăranii musceleni în decursul vremi, indică principalele lor îndeletniciri: păstoritul, culesul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, cultura, prelucrarea lemnului și a pietrii de Albești, olăria, fierăria etc. O bucătărie țărănească, smulsă parcă din pânzele lui Grigorescu și Luchian; casa mică sau camera de lucru, semănată cu obiecte de tors și țesut, și, alături, casa mare sau casa de oaspeți, amândouă având pereții îmbrăcați cu scoare în vărgi, chilimuri și zavestre în romburi, meșterit colorate, cu ștergare la ferestre, paturi largi acoperite cu poclade mițoase, refac un întreg tablou de viață. La etaj, obiecte de ceramică musceleană, lucrate la Costești, Băilești și Poienița, amintesc de arta olarilor câmpulungeni de altădată. Un splendid mobilier în lemn pirogravat, în culori, sculptat în preajma anilor 1920, arată o altă latură a meșterilor localnici, dealtminteri iscusiți tâmplari și cioplitori în lemn. În continuare, o încântătoare paradă a portului muscelean, cu frumusețea și gingășia maramelor în fir de borangic, coloritul și cusăturile variate ale iilor, presărate pe mâneci și altițe cu fuști, suveicuțe, mușcate în rânduri sau șătrănguțe, ca și fotele strălucitoare cu înflorituri măiestru cusute cu fir le-au impus de mult în toate colțurile lumii. Alături se înșiră sobrele și impunătoarele costume bărbătești: pălărie mică mocăneasca cu boruri mici și calota semisferică, sau pălăria bătrânească cu boruri mai mari și calota mai turtită, căciuli retezate, ciobănești, sau cu moț; cămașa cu clini, ori cu fustandelă; cioareci strâmți de dimie; zeghea sau sarica și cojocul ciobănesc pentru vreme rea, chimirul, de piele, simplu ori împodobit cu cusături, opinca dacică etc. Toate, la un loc, constituie o grăitoare dovadă în sprijinul afirmațiilor celor care consideră portul popular din Muscelprintre cele mai vestite în galeria atât de bogată a producțiilor geniului artistic al poporului.

Muzeul de istorie și artă plastică este de curând instalat în fosta clădire a Consiliului Popular al orașului, construcție cu linii arhitecturale caracteristice perioadei anilor 1930-1940, având un frumos hol central, cu cupolă de sticlă, scară și balustrade artistic sculptate. Cu o amnajare conform principiilor moderne de aranjare muzeistică, vizitarea secției de istorie prilejuiește pătrunderea într-un adevărat tunel al timpului, în care prezența anumitor obiecte și documente evocă imagini ale timpurilor străvechi, de la epoca comunei primitive până în contemporaneitate. Obiecte de piatră ― ciocane, topoare ― unelte de os, găsite în săpăturile arheologice făcute în Câmpulung, ne poartă cu milenii în urmă, în epoca de anilor 6000-1800 î.e.n. Vestigiile stăpânirii romane în Dacia sunt înfățișate prin obiecte găsite la castrul Jidava, de lângă Schtul Golești: unelte, vase cu mozaic, arme, monede romane, ceramică romană cu elemente dacice, provenind din secolul al IV-lea e.n. Intrând în perioada feudală, participarea Câmpulungului la istoria țării este dovedită prin alte numeroase exponate. Nu lipsește nici scrisoarea în limba română a lui Neacșu Lupu, judele Câmpulungului, către Hans Benker din Brașov (facsimil). Colecția de artă plastică a muzeului câmpulungean este valoroasă atât prin varietatea artiștilor reprezentați, cât și prin numeroasele imagini inspirate de oamenii și priveliștile muscelene. Datorită acestor calități, patrimoniul cultural al câmpulungului în istorie, etnografie și arte plastice, este mai bogat și mai reprezentativ.

Monumentul lui Negru Vodă

În fața bibliotecii orășenești, într-un mic scuar, apare maiestuos bustul legendarului Negru Vodă, operă a sculptorului Dimitrie D. Mirea, ridicat în 1910, ca omagiu al câmpulungenilor strămoșului lor, așa cum glăsuiesc inscripțiile de pe plăcile care acoperă soclul: „Înălțatu-s-au chipul lui Radu Negru Basarab, descălecătorul Țării Românești; Câmpulungul, primul scaun domnesc salută chipul de bronz al urzitorului Țării Românești; Memoriei Luceafărului Basarabesc, admiratorii gloriei străbune îi închină acest monument”. Având coroana pe cap, cu barba ninsă de vreme, acela care, cu nume de legendă, simbolizează pe întemeietorul primului stat independent, rămâne să străjuiască peste veacuri dezvoltarea bătrânei capitale a Țării Românești, chemată azi la o nouă viață, la noi realizări, demne de tradiția străbună.

Bulevardul “Pardon”

Bătrânul bulevard al Câmpulungului s-a amenajat pe fosta albie a unui iaz care a fost deviat în Râul Târgului în jurul anilor 1880. S-a numit multă vreme Bulevardul "Pardon" pentru că era așa mare aglomerație, că desele ciocniri între trecători duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia "Pardon!".

Biserica Flămânda

Gradina publica "Merci" '

In prezent, aici sunt amenajate atat spatii de joaca pentru copii, cat si mese pentru campionate de table si sah. S-a numit multa vreme Gradina Publica "Merci" deoarece la serbarile organizate in serile de vara, domnisoarele asupra carora cavalerii aruncau confetti ca gest de apreciere, repetau gratios: "merci", "merci"...

Personalități

• Nicolae Cekerul Cuș

Adrian Savoiu

Vezi și

• Laurentius de Longo Campo
• Castrul roman Jidava

Galerie de imagini

• 

  Fotografia s-a executat de la balconul Hotelului Regal. Se derulează în plan îndepărtat clădirile cu magazine la parter care există și azi, vila Paul, Biserica Domnească și Hotelul Grădișteanu. 1906 Ed. Răgădunescu (Variantă: ed. I. Staicu, 1913).

• 

  Gara Câmpulung-Muscel

• 

  Centrul vechi (Piața regală) Vedere spre nord. 1908 Ed. Gh. N. Vlădescu, Nr.581 (Reluată și de alte edituri).

• 

  Au fost date în folosință în anul 1897 și erau dotate cu aparatură și instalații la nivel european, fiind destinate tratamentelor de balneofizioterapie pentru bolnavii astmatici, cu afecțiuni renale și cardiace, boli de stomac etc. Mai exista un bazin pentru băi reci, încă un pavilion pe latura vestică și două turnuri cu bolte semisferice pe latura de sud, care au fost demolate înainte de 1940. Mai târziu s-au transformat în simple băi comunale, iar astăzi sunt amenajate unități comerciale. Doar izvorul de apă minerală din parc mai amintește că aici a fost cândva o stațiune de tratament... Vedere de ansamblu din parc. 1900 Ed. Tache Niculescu (Aceeași editură: Vedere de pe podul băilor).

• 

  Bătrânul bulevard al Câmpulungului s-a amenajat pe fosta albie a unui iaz care a fost deviat în Râul Târgului în jurul anilor 1880. S-a numit multă vreme Bulevardul "Pardon" pentru că era așa mare aglomerație, că desele ciocniri între trecători duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia "Pardon!". Vederea bulevardului spre nord. 1910 Ed. Maier & Stern, Nr. 1222 Variante: Ed. Manolescu și Staicu.

• 

  Nicolae Grigorescu -biserica catolică

• 

  Theodor Aman - Stradă în Câmpulung, 1890

Legături externe

• Monografia ilustrată cu 300 de cărți poștale vechi
• Imagini din Câmpulung
• Alexandru Ciocîltan - Identitatea comunității germane din Câmpulung în secolele XIII - XVIII
• Câmpulung Online
• Primăria din Câmpulung

Istorie

• Pod peste timp: Câmpulung Muscel, Ioana Bugheanu, Historia, accesat la 14 februarie 2012