Câmpulung

Câmpulung
	Câmpulung
	— Municipiu —
	; Stemă
	; Stemă
	; Câmpulung
Coordonate: 45°16′N 25°3′E / 45.267, 25.05
Atestare documentară	secolul al XIII-lea
	Guvernare
- Primar	Andrei Călin Ioan (PNL, ales 2008)
	Populaţie (2002)
- Total	38.209 locuitori
	Site: www.primariacampulung.ro/ (ro)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Pentru un oraş cu numele asemănător din judeţul Suceava vedeţi Câmpulung Moldovenesc. Pentru alte sensuri vedeţi Câmpulung (dezambiguizare).

Câmpulung este un municipiu din Judeţul Argeş, din regiunea Muntenia, România. Este situat în depresiunea omonimă, la o altitudine de 580-600 m şi la o distanţă de 62 km de Piteşti (pe direcţia N-NE, pe şosea), 47 km de Curtea de Argeş (la E), 84 km de Braşov (la S-SV) şi 66 km de Târgovişte (la V). Este străbătut de Râul Târgului. Are o suprafaţă de 11,7 km² şi populaţie de 38.209 locuitori (potrivit recensământului din 2002). Cunoscut drept prima reşedinţă domnească din Ţara Românească, aici îşi are originea primul document cunoscut în limba română, Scrisoarea lui Neacşu.

[modifică] Demografie

Evoluţia populaţiei la recensăminte:

Municipiul Câmpulung este situat in Depresiunea Campulung, fiind străbatut de Râul Târgului. Pe teritoriu acestuia sau descoperit urme materiale datând din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.d.Hr.), însă e atestat documentar abia în anul 1212 (regele Ungariei trimite o scrisoare către cavalerii teutoni ca să stăvilească înaintarea Cumanilor în Ţara Bârsei). Relativ rapid în 1330, Basarab I stabileşte curtea domnească la Câmpulung, localitatea căpătându-şi statutul de târg, respectiv de oraş. În acestă perioadă oraşul începe să se dezvolte, numia că mutarea curţii domneşti duce la stagnarea dezvoltării acestuia în perioada feudală şi chiar la un regres în cea fanariotă. Începând cu secolul XIX oraşul începe să-şi recapete din vechea sa glorie.

Prin urmare Câmpulungul de la începutul secolului XX se caracterizează printr-o creştere puternică a populaţiei faţă de ultimul recesământ, cel din 1899, atingând ăn 1912 cifra de 17868. Creşterea este determinată în special de dezvolatrea continuuă a activităţilor manufacturiere şi comerciale, care au avut un rol poarizator al forţei de muncă din regiune. În perioada războiului populaţia scade brusc astfel în 1920 ajunge la circa 15000 de locuitori. Scăderea bruscă s-a datorat acţiunilor militare din zonă ce au generat pierderi masive de vieţi omeneşti (victime ale războiului la care sau adăugat cei care au murit din cauza epidemiei de tifos din 1919 şi în cutremurul din 1916) dar şi migrări în masă. În 1930 numărul populaţiei se situa la 13868 locuitori, scăderea datorându-se ratei mari a mortalităţii, dar şi din cauza crizei din 1929 ce a dus la scăderea locurilor de muncă. Efectele celui de al – II- lea război modial, completate de cele ale cutremurului din 1940 au menţinut un număr scăzut al populaţiei, creşterea fiind aproape nesimnificativă faţă de perioada anterioară.(18174 la recesământul din 1948). Instaurarea regimului comunist imediat după 1944 s-a reflectat în caracteristicile demografice ale vremii mai ales din cauza mişcărilor de opoziţie din regiune, mulţi locuitori ascunzându-se în munţi. După 1956 are loc o creştere explozivă datorită începutului industrializării (uzina ARO) şi a colectivizării, evenimente ce au impulsionat demogfia oraşului, atât printr-o creştere a ratei natalităţii, cât şi printr-o atracţie mai mare faţă de zonele rurale înconjurătoare, declanşând aşa zisul exod rural. Prin urmare numărul de locuitori creşte din 1956 de la 18880 la 24877 de locuitori în 1966. Ulterior populaţia se caracterizează printr-o creştere continuuă, atât ca urmare a decretului din 1967 care interzicea avortul, dar şi din cauza diversificării activităţilor industriale (Combinatul de Fire şi Fibre sintetice, Combinatul de lianţi, diversificarea producţiei la Uzina Aro) ce a dus la o mai mare atracţie a populaţiei rurale din zona învecinată. Prin urmare în 1969 populaţia ajunge la 26402 locuitori, în 1977 la 31533 de locuitori şi în 1980 la 38339 locuitori.În următorii ani din cauza accentuării crizei economice se observă o rată de creştere lentă, incât în 1989 populaţia oraşului însuma 42678 de locuitori, ca apoi până în 1992 să ajungă rapid la 44060 locuitori, iar 1995 să atingă maximul de populaţie înregistrat vreodată 44560 locuitori. După 1995 din cauza accentuării crizei economice ce a dus la închiderea Uzinei ARO şi a Combinatului de Fire şi Fibre sintetice s-a înregistrat fenomenul migraţiei inverse, mulţi locuitori întorcându-se în localităţile natale sau plecând în alte oraşe (Bucureşti, Piteşti) în încercare găsirii unei surse de venituri ce să asigure un trai decent. Astfel în 2002 populaţia scade drastic la 38 285 de locuitori. În 2007 populaţia estimată este de 44125 de locuitori. Creşterea se datorează diversificării ocupaţilor, mulţi locuitori axându-se pe practicarea comerţuluui şi a turismului. Astfel o parte din cei plecaţi sau întors înapoi în oraş, mai ales populaţia tânără. Prin urmare nu se observă nici un moment de hiprtrofie urbană, singura creştere semnificativă fiind în intervalul '77 – '92. Municipiul Câmpulung rămîne un oraş de rangul 2 cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi şi cu o arie de influenţă de 25 – 50 km. Geoografia Oraşului - Vasile Cucu

Bazinul Hidrografic Râului Târgului - Aurel Gheorghilaş

({{{2}}})

[modifică] Administraţie

Municipiul este format din 8 cartiere:

Centru
Tabaci
Flămânda
Rotunda
Vişoi
Schei
Grui
Mărcuş
Valea Româneştilor

[modifică] Istoric

Prima menţiune documentară datează din 1300 (alte surse menţionează anul 1292), Câmpulungul fiind cel mai vechi oraş din Ţara Românească. Până în secolul XVII a trăit aici o însemnată comunitate săsească. Prezenţa umană în această zonă este însă mult mai veche. Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza oraşului, cât şi în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 i.d.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul oraşului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenţei unei aşezări omeneşti. |Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I i.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraş, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel şi cele de la Apa Sărată şi Bughea de Sus, care aparţin culturii dacice târzii.

[modifică] Istoria Veche

Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza oraşului, cât şi în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.d.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul oraşului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenţei unei aşezări omeneşti.

Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I î.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraş, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel şi cele de la Apa Sărată şi Bughea de Sus, care aparţin culturii dacice târzii. La Cetăţeni-Muscel, aşezare dacică locuită fără întrerupere din jurul anului 300 î.d.Hr., au fost descoperite urme materiale ce atestă existenţa aici a unui important centru economic, unde aveau loc schimburi intense de mărfuri. Aceasta este una dintre cele mai vechi aşezări dacice din ţară.

După 106, anul cuceririi Daciei de către romani, fiind o provincie de graniţă a Imperiului Roman, Dacia are un important rol de apărare împotriva atacurilor barbare, aceasta presupunând construirea unor linii de fortificaţie punctate de existenţa unor castre de pamânt sau piatră.

Limesul reprezintă o noţiune al cărei conţinut a evoluat pe parcursul secolelor începând de la cel de limita despărţitoare a unui teren şi pâna la cel de frontieră fortificată în faţa unui teritoriu încă necucerit, în scopul instituirii unui obstacol.

Pe acest hotar, elementele militare special deplasate, fortificaţiile şi trupele de graniţă, aveau misiunea de a supraveghea, apăra, respinge mişcările şi eventualele incursiuni ale inamicului.

Unul dintre limeşurile din Dacia este limeşul transalutanus, care se întinde pe o lungime de 235 km, construit la o distanţa variabilă de 10-15 km E de Olt. Malul limeşului nu este continuu. De la râul Argeş este înlocuit de cursul Râului Doamnei şi al Râului Târgului.

După anul 245 d.Hr., în urma puternicelor atacuri carpice, limeşul transalutanus a fost abandonat şi graniţa a revenit pe Olt (limeşul Alutanus). Dintre cele 13 castre cunoscute ale Limes Transalutanus, cel de la Jidava (astăzi Apa Sărata, localitate inglobată în oraşul Câmpulung) este singurul construit în piatra şi caramidă şi, în acelasi timp, cel mai mare. Castrul avea forma dreptunghiulară, era înconjurat cu un zid de incinta prevăzut cu turnuri dreptunghiulare pe laturi şi semicirculare la colţuri si avea rolul de a controla drumul prin pasul Bran.

[modifică] Istoria Medievală

Ca toate celelalte oraşe, Câmpulungul a trecut în evoluţia sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV să devină oraş. Această evoluţie a fost determinată de sporirea numărului de locuitori, de creşterea continuă şi intensă a producţiei meşteşugăreşti şi a schimbului de mărfuri. În primele decenii ale sec. XIII, în Câmpulung încep să pătrundă şi să se stabilească meseriaşi şi negustori saşi. Comunitatea săsească care se formează aici era condusă de un greav (comeş), ultimul dintre ei fiind Laurencius de Longo Campo, piatra lui funerară se află astăzi în biserica Bărăţiei şi constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Ţara Românească şi în acelaşi timp prima menţiune scrisă a oraşului. Inscripţia este datată în anul 1300 şi are următorul text: "Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memerie, anno Domini MCCC." ("Aici este înmormântat comitele Laurenţiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300."). Pânza oraşului Câmpulung, cel mai însemnat şi mai peremtoriu izvor privitor la obştea Câmpulungului, care conţine 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menţionează că cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile oraşului îl dăduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul şi de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292)." Din anul 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung îşi stabileşte reşedinţa de scaun Basarab I (cca. 1310-1352), primul domnitor al statului independent Ţara Românească. Astfel Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic şi administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377), urmaşul la tron al lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab, mută capitala ţării la Curtea de Argeş. Aşezat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legatură din Evul Mediu între Ţara Românească şi Transilvania, oraşul devine punct vamal, pomenit pentru prima dată din acest punct de vedere în anul 1368, într-un hrisov emis de Vladislav I, prin care se stabileşte obligaţia negustorilor braşoveni ce trec cu carele de mărfuri prin Pasul Bran să plătească la Câmpulung, ca taxă vamală, o "treizecime". După mutarea centrului politico-administrativ la Curtea de Argeş, Câmpulungul continuă să aibă calitatea de reşedinţă domnească temporară. Este perioada domniilor "itinerante", când domnitorul se deplasa în diferite localităţi din ţară, în care îşi stabilea reşedinţe temporare. Atât Basarab I, cât şi fiul şi urmaşul său la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântaţi la Câmpulung. Piatra tombală a acestuia din urmă se păstrează şi astăzi în biserica din Complexul voivodal Negru Vodă: "În luna noiembrie 16 zile a răposat marele şi singur stăpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 (1364), indictionul 3, veşnica lui pomenire." Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Ţara Românească. Existenţa unui mare număr de meşteşugari (olari, şubari, blănari, cojocari, tăbăcari, pietrari, lemnari, morari, măcelari) organizaţi în bresle şi grupaţi în cartiere distincte, şi situarea oraşului pe drumul de legătură cu Transilvania, au făcut ca acesta să joace un rol important în comerţul intern şi extern al Ţării Româneşti. Astfel, Sebastian Munster, în lucrarea Cosmografia, tipărită în 1544, menţionează: "Între Târgovişte şi Braşov este târgul Câmpulung, locuit de creştini, şi acolo este locul de desfacere a mărfurilor pe care le transportă de la Târgovişte în Transilvania." Tot în domeniul comerţului menţionăm faptul că încă din sec. XV exista bâlciul de Sfântul Ilie, renumit şi astăzi în regiune. Amploarea şi pitorescul bâlciului i-au atras atenţia florentinului Antonio Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care consemnează: "La distanţă de o zi de drumul de Târgovişte, către graniţele Transilvaniei, se găseşte Câmpulungul, oraş renumit pentru bâlciul anual ce are loc pe la mijlocul lui iulie şi la care iau parte negustori din toate părţile." (anexa 2.3.2.) Câmpulungul a fost singurul oraş din ţară care s-a bucurat de privilegii în domeniul economic, administrativ, politic şi juridic. În 1521, Neacşu Lupu emite din cancelaria oraşului, o scrisoare redactată în limba română către Hans Brukner, judeţul Braşovului, informându-l asupra mişcărilor oştirilor otomane din zona Dunării. Este prima scriere cunoscută în limba română din Ţara Românească. (anexa 2.3.3.) Tot Matei Basarab, în 1643, înfiinţează la Câmpulung prima fabrică de hârtie din ţară. Forma cea mai eficientă de răspândire a culturii au constituit-o şcolile. La Câmpulung a funcţionat una dintre cele mai vechi şcoli din Ţara Românească, înfiinţată în 1552 de doamna Chiajna, soţia domnitorului Mircea Ciobanu. (anexa 2.3.4..) Tot aici, Antonie Vodă (1669-1672) a înfiinţat prima şcoală obştească cu învăţătura în limba română din Ţara Românească: "făcui domnia mea casă de învăţătură, adecă şcoală, în oraşul domniei mele Câmpulung." În acest mediu cultural şi-au desfăşurat activitatea mai multi copişti, dintre care amintim: Vasile Eromonahul, Nicola Gramaticul, Panu Gramaticul, Constantin Logofătul, Ianache Preotul.

[modifică] Istoria Modernă

Marile evenimente ale istoriei moderne s-au facut simţite şi la Câmpulung, astfel că, izbucnirea revoluţiei de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, şi măsurile luate de către acesta în favoarea maselor populare s-au bucurat şi de adeziunea câmpulungenilor. Arestat de către eterişti la Goleşti, Tudor Vladimirescu este dus la Târgovişte prin Câmpulung, unde în noaptea de 22-23 mai 1821 este găzduit în casa boierului Constantin Chiliaşu, bunicul istoricului Constantin D. Aricescu. În acest timp, oraşul este ocupat de cei doi fraţi ai lui Alexandru Ipsilanti, Nicolae şi Iorgu, cu un detaşament de ostaşi. Şi ideile revoluţiei de la 1848 au pătruns în rândul câmpulungenilor. Aici au activat în perioada de pregătire a revoluţiei de la 1848, câteva figuri remarcabile ale culturii noastre: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Apostol Aricescu. La turnul-clopotniţă al mănăstirii Negru-Vodă se află o placă cu textul jurământului revoluţionarilor câmpulungeni de la 1848. La Câmpulung şi în împrejurimi, ostaşii români au dus, în 1916, în primul război mondial, lupte grele împotriva trupelor germane. Mausoleul de la Mateiaş a rămas să amintească vitejia ostaşilor căzuţi în luptele din zona Rucăr, Dragoslavele, Valea Mare-Pravăţ, Câmpulung, în toamna anului 1916. Monumentul comemorativ a fost ridicat pe muntele Mateiaş, în 1935, după proiectul arhitectului D. Ionescu-Berechet. Nici celelalte evenimente majore din istoria României nu au lipsit din evoluţia oraşului Câmpulung şi a împrejurimilor sale. Urmărind istoria acestui oraş constatăm că nu există aproape nici un moment important din istoria neamului nostru, angajare social-politică, acte culturale de anvergură naţională, mişcări de idei, la care câmpulungenii să nu-şi fi adus partea lor de contribuţie.

[modifică] Monumente

Muzeul orăşenesc

A cunoaşte un oraş sau o anume zonă dincolo de stabilirea unui contact intim cu muzeele acestora, nuclee de concentrare, conservare şi popularizare a unor valori representative, este de neconceput. Muzeul, indiferent de natura şi structura lui, focalizează un anume univers şi asigură veritabile călătorii în timp şi în spaţiu, sugerează conexiuni şi analogii, asigură accesul spre esenţial şi, ca urmare, întâlnirea călătorului cu o realitate muzeistică devine o experienţă plină de relevanţă şi, de ce nu, tulburătoare. Adevărul mi se pare integral valabil şi în ceea ce priveşte cunoaşterea Câmpulungului. Nu se poate realize o imagine cuprinzătoare a străvechii capitale a Ţării Româneşti fără vizitarea celor două secţii ale muzeului orăşenesc ― secţia de etnografie şi artă populară şi secţia de istorie şi arte plastice. Alături de frumuseţea sobră a portului muscelean şi a interioarelor caselor ţărăneşti, el, vizitatorul, află aici pagini impresionante din istoria acestor meleaguri, găseşte relicve preţioase, grăind despre oameni de seamă născuţi în Câmpulung, admiră opere de artă, valoroase, multe din ele imagini ale peisajelor muscelene, cu o dublă valoare, artistică şi documentară, sau realizări ale unor artişti originari din Câmpulung. Muzeul de etnografie şi artă populară, aflată în strada Republicii, la numărul 7, este găzduit de una dintre cele mai vechi case din oraş, construită în 1735, monument de arhitectură veche românească. Aspectul este de casă tipic musceleană, cu două caturi, cu fişor de lemn, uşor sculptaţi, ce se termină în arcade ondulate de zidărie, prelungit cu sală în consolă, cu stâlpi şi pălimar din baluştri strunjiţi de lemn, cu profilatură simplă din tencuială la ferestre, cu gârlici, în goluri arcuite sub foişor, şi învelitoare de şiţă. Unelte lucrate meşteşugit în lemn sau fier, folosite de ţăranii musceleni în decursul vremi, indică principalele lor îndeletniciri: păstoritul, culesul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, cultura, prelucrarea lemnului şi a pietrii de Albeşti, olăria, fierăria etc. O bucătărie ţărănească, smulsă parcă din pânzele lui Grigorescu şi Luchian; casa mică sau camera de lucru, semănată cu obiecte de tors şi ţesut, şi, alături, casa mare sau casa de oaspeţi, amândouă având pereţii îmbrăcaţi cu scoare în vărgi, chilimuri şi zavestre în romburi, meşterit colorate, cu ştergare la ferestre, paturi largi acoperite cu poclade miţoase, refac un întreg tablou de viaţă. La etaj, obiecte de ceramică musceleană, lucrate la Costeşti, Băileşti şi Poieniţa, amintesc de arta olarilor câmpulungeni de altădată. Un splendid mobilier în lemn pirogravat, în culori, sculptat în preajma anilor 1920, arată o altă latură a meşterilor localnici, dealtminteri iscusiţi tâmplari şi cioplitori în lemn. În continuare, o încântătoare paradă a portului muscelean, cu frumuseţea şi gingăşia maramelor în fir de borangic, coloritul şi cusăturile variate ale iilor, presărate pe mâneci şi altiţe cu fuşti, suveicuţe, muşcate în rânduri sau şătrănguţe, ca şi fotele strălucitoare cu înflorituri măiestru cusute cu fir le-au impus de mult în toate colţurile lumii. Alături se înşiră sobrele şi impunătoarele costume bărbăteşti: pălărie mică mocăneasca cu boruri mici şi calota semisferică, sau pălăria bătrânească cu boruri mai mari şi calota mai turtită, căciuli retezate, ciobăneşti, sau cu moţ; cămaşa cu clini, ori cu fustandelă; cioareci strâmţi de dimie; zeghea sau sarica şi cojocul ciobănesc pentru vreme rea, chimirul, de piele, simplu ori împodobit cu cusături, opinca dacică etc. Toate, la un loc, constituie o grăitoare dovadă în sprijinul afirmaţiilor celor care consideră portul popular din Muscelprintre cele mai vestite în galeria atât de bogată a producţiilor geniului artistic al poporului. Muzeul de istorie şi artă plastică este de curând instalat în fosta clădire a Consiliului Popular al oraşului, construcţie cu linii arhitecturale caracteristice perioadei anilor 1930-1940, având un frumos hol central, cu cupolă de sticlă, scară şi balustrade artistic sculptate. Cu o amnajare conform principiilor moderne de aranjare muzeistică, vizitarea secţiei de istorie prilejuieşte pătrunderea într-un adevărat tunel al timpului, în care prezenţa anumitor obiecte şi documente evocă imagini ale timpurilor străvechi, de la epoca comunei primitive până în contemporaneitate. Obiecte de piatră ― ciocane, topoare ― unelte de os, găsite în săpăturile arheologice făcute în Câmpulung, ne poartă cu milenii în urmă, în epoca de anilor 6000-1800 î.e.n. Vestigiile stăpânirii romane în Dacia sunt înfăţişate prin obiecte găsite la castrul Jidava, de lângă Schtul Goleşti: unelte, vase cu mozaic, arme, monede romane, ceramică romană cu elemente dacice, provenind din secolul al IV-lea e.n. Intrând în perioada feudală, participarea Câmpulungului la istoria ţării este dovedită prin alte numeroase exponate. Nu lipseşte nici scrisoarea în limba română a lui Neacşu Lupu, judele Câmpulungului, către Hans Benker din Braşov (facsimil). Colecţia de artă plastică a muzeului câmpulungean este valoroasă atât prin varietatea artiştilor reprezentaţi, cât şi prin numeroasele imagini inspirate de oamenii şi priveliştile muscelene. Datorită acestor calităţi, patrimoniul cultural al câmpulungului în istorie, etnografie şi arte plastice, este mai bogat şi mai reprezentativ.

Monumentul lui Negru Vodă

În faţa bibliotecii orăşeneşti, într-un mic scuar, apare maiestuos bustul legendarului Negru Vodă, operă a sculptorului Dimitrie D. Mirea, ridicat în 1910, ca omagiu al câmpulungenilor strămoşului lor, aşa cum glăsuiesc inscripţiile de pe plăcile care acoperă soclul: „Înălţatu-s-au chipul lui Radu Negru Basarab, descălecătorul Ţării Româneşti; Câmpulungul, primul scaun domnesc salută chipul de bronz al urzitorului Ţării Româneşti; Memoriei Luceafărului Basarabesc, admiratorii gloriei străbune îi închină acest monument”. Având coroana pe cap, cu barba ninsă de vreme, acela care, cu nume de legendă, simbolizează pe întemeietorul primului stat independent, rămâne să străjuiască peste veacuri dezvoltarea bătrânei capitale a Ţării Româneşti, chemată azi la o nouă viaţă, la noi realizări, demne de tradiţia străbună.

Bulevardul “Pardon”

Bătrânul bulevard al Câmpulungului s-a amenajat pe fosta albie a unui iaz care a fost deviat în Râul Târgului în jurul anilor 1880. S-a numit multă vreme Bulevardul "Pardon" pentru că era aşa mare aglomeraţie, că desele ciocniri între trecători duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia "Pardon!".

Biserica Flămânda

Gradina publica "Merci" '

In prezent, aici sunt amenajate atat spatii de joaca pentru copii, cat si mese pentru campionate de table si sah. S-a numit multa vreme Gradina Publica "Merci" deoarece la serbarile organizate in serile de vara, domnisoarele asupra carora cavalerii aruncau confetti ca gest de apreciere, repetau gratios: "merci", "merci"...

[modifică] Vezi şi

Laurentius de Longo Campo

[modifică] Educaţie

Şcoli
- Casa de Copii Şcolari Nr. 1 - Baieţi
- Şcoala de Muzică şi Arte Plastice
- Şcoala Generală Nr. 1 Oprea D. Iorgulescu
- Şcoala Generală Nr. 2
- Şcoala Generală Nr. 3 Nanu Muscel
- Şcoala Generală Nr. 4
- Şcoala Generală Nr. 5
- Şcoala Generală Nr. 7
- Scoala "Sfântul Iacob"
Licee
- Centrul Şcolar Special
- Colegiul Pedagogic "Carol I"
- Grupul Şcolar de Construcţii de Maşini
- Grupul Şcolar Industrial Minier
- Liceul Industrial Nr.1 - ARO
- Liceul Naţional de Atletism
- Liceul Teoretic "Dan Barbilian"
- Colegiul National "Dinicu Golescu"
- Şcoala Profesională Auto
- Şcoala Specială Medie Tehnică de Contabilitate Nr. 13
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox

Universităţi, facultăţi
- Universitatea "Spiru Haret"
  - Facultatea de Finanţe si Contabilitate
  - Institutori - Desen
  - Institutori - Limbi străine
  - Profesori

[modifică] Galerie de imagini

Vedere de pe platoul Grui În centru: Hotelul Regal, în dreapta: Biserica Domnească. 1908 Ed. Gh. N. Vlădescu	Fotografia s-a executat de la balconul Hotelului Regal. Se derulează în plan îndepărtat clădirile cu magazine la parter care există şi azi, vila Paul, Biserica Domnească şi Hotelul Grădişteanu.. 1906 Ed. Răgădunescu (Variantă: ed. I. Staicu, 1913).	Gara Câmpulung-Muscel	Centrul vechi (Piaţa regală) Vedere spre nord. 1908 Ed. Gh. N. Vlădescu, Nr.581 (Reluată şi de alte edituri).
Au fost date în folosinţă în anul 1897 şi erau dotate cu aparatură şi instalaţii la nivel european, fiind destinate tratamentelor de balneofizioterapie pentru bolnavii astmatici, cu afecţiuni renale şi cardiace, boli de stomac etc. Mai exista un bazin pentru băi reci, încă un pavilion pe latura vestică şi două turnuri cu bolte semisferice pe latura de sud, care au fost demolate înainte de 1940. Mai târziu s-au transformat în simple băi comunale, iar astăzi sunt amenajate unităţi comerciale. Doar izvorul de apă minerală din parc mai aminteşte că aici a fost cândva o staţiune de tratament... Vedere de ansamblu din parc. 1900 Ed. Tache Niculescu (Aceeaşi editură: Vedere de pe podul băilor).	Bătrânul bulevard al Câmpulungului s-a amenajat pe fosta albie a unui iaz care a fost deviat în Râul Târgului în jurul anilor 1880. S-a numit multă vreme Bulevardul "Pardon" pentru că era aşa mare aglomeraţie, că desele ciocniri între trecători duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia "Pardon!". Vederea bulevardului spre nord.1910 Ed. Maier & Stern, Nr. 1222 Variante: Ed. Manolescu şi Staicu.	Nicolae Grigorescu -biserica catolică	Theodor Aman - Stradă în Câmpulung, 1890