Ioan al III-lea al Portugaliei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan al III-lea al Portugaliei (portugheză: João III, AFI ʒuˈɐ̃ũ) (7 iunie 1502–11 iunie 1557), supranumit o Piedoso ("Cel Pios"), a fost al cincisprezecilea rege al Portugaliei şi al Algarve.
Născut în Lisabona, a fost fiul regelui Manuel I al Portugaliei, şi a reginei consoartă Maria de Aragon (a treia fiică a lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi a Elisabetei I a Castiliei). Ioan i-a urmat pe tron tatălui său în 1521, la numai nouăsprezece ani. În perioada în care el a urcat pe tron, Imperiul Portughez se afla la culmea puterii sale mercantile şi coloniale, iar capitala lui, Lisabona, ocupa o poziţie de importanţă globală din punct de vedere comercial. În timpul domniei sale, posesiunile portugheze din Asia şi Lumea Nouă au fost extinse, în special prin colonizarea portugheză a Braziliei. Politica lui Ioan al III-lea de întărire a bazelor portugheze din India (precum Goa) a asigurat monopolul portughez asupra comerţului cu mirodenii, şi datorită acestui fapt Ioan al III-lea a fost numit „Regele Băcan”.
Pe durata domniei sale, portughezii au devenit primii europeni care au intrat în contact atât cu China, în timpul Dinastiei Ming, cât şi cu Japonia, în perioada Muromachi. A abandonat teritoriile musulmane din Africa de Nord, în favoarea comerţului cu India şi investiţiilor din Brazilia. În Europa, a îmbunătăţit relaţiile Portugaliei cu regiunea baltică şi Rhinelandul, sperând că va stimula astfel comerţul ţării.
Ioan a fost responsabil pentru evanghelizarea Orientului Îndepărtat şi Braziliei, parţial prin trimiterea acolo a misionarilor iezuiţi. Atât iezuiţii, cât şi Inchiziţia portugheză, introdusă în 1536, aveau să devină instituţii cheie în Portugalia şi pe cuprinsul imperiului. Iezuiţii au avut un rol important în medierea relaţiilor dintre portughezi şi nativi, iar Inchiziţia a scutit Portugalia de conflictele civile şi războaiele religioase din Franţa şi din alte ţări ale Europei secolului XVI. În ultimii ani ai domniei lui Ioan, colonia portugheză Brazilia îşi începuse dezvoltarea rapidă ca producătoare de zahăr, ceea ce a compensat declinul gradual al veniturilor din Asia, şi acea dezvoltare a continuat pe durata domniei nepotului şi succesorului său, Sebastian al Portugaliei, care a devenit rege după ce Ioan a murit de apoplexie, în 1557.
Cuprins |
[modifică] Primii ani
Prinţul Ioan, fiul cel mare al regelui Manuel, s-a născut pe 6 iunie 1502. Evenimentul a fost marcat de o capodoperă a teatrului portughez, „Piesa Vizitării, sau Monologul Văcarului” de Gil Vicente, pusă în scenă în camera reginei.
Tânărul prinţ a fost declarat moştenitor al tronului în 1503, şi a primit o educaţie aleasă, avându-i printre profesori pe astrologul Tomás de Torres şi pe Diogo de Ortiz, Episcop de Viseu. Unul dintre profesorii săi a fost Luís Teixeira, un umanist educat în Italia. Cronicarul lui Ioan a afirmat că „D. Ioan al III-lea făcea cu uşurinţă faţă problemelor, compensându-şi pe timpul domniei lipsurile din cultură cu deprinderile dobândite din experienţe” (António de Castilho, Elogio d'el-rei D. João de Portugal, terceiro, do nome). În 1514 a primit o casă proprie, şi în câţiva ani a început să-şi ajute tatăl în chestiunile administrative.
Când avea şaisprezece ani s-a stabilit că se va căsători cu verişoara lui primară, Eleonora de Habsburg, fiica cea mare a lui Filip cel Frumos de Austria-Burgundia şi a Ioanei de Castilia, dar până la urmă ea s-a căsătorit cu tatăl lui Ioan, regele Manuel I, care rămăsese văduv. Ioan s-a simţit profund ofensat : cronicarii au notat că de atunci a devenit melancolic, şi nu a mai fost ca înainte. Unii istorici pretind că acesta a fost unul din motivele principale care aveau să-l determine pe Ioan să devină un credincios fervent.
[modifică] Începutul domniei
Pe 19 decembrie 1521, la vârsta de nouăsprezece ani, a fost încoronat rege în Biserica Saint Dominique din Lisabona, începându-şi astfel domnia de 36 de ani, care a fost caracterizată de activitate intensă în politica internă şi externă, în special în ceea ce priveşte celelalte state europene.
Căsătoria sorei lui Ioan, Elisabeta a Portugaliei, cu Carol Quintul, Împărat Roman, i-a permis regelui portughez să stabilească o alianţă mai strânsă cu Spania şi Sfântul Imperiu Roman. Pentru a-şi întări legăturile cu Austria, s-a căsătorit cu verişoara lui primară pe linie maternă, Ecaterina de Habsburg, sora mai mică a lui Carol Quintul. Acel mariaj i-a dat nouă copii lui Ioan, dar majoritatea au murit de mici. La moartea lui Ioan, numai nepotul său Sebastian supravieţuise pentru a moşteni coroana.
Ioan al III-lea a continuat să centralizeze statul portughez, după modelul absolutist al predecesorilor săi. A organizat Adunări numai de trei ori, la intervale foarte mari de timp : în 1525 la Torres Novas, în 1535 la Évora şi în 1544 la Almeirim. A încercat de asemenea să restructureze viaţa administrativă şi judiciară din ţinuturile sale.
[modifică] Declin
Spre sfârşitul domniei lui Ioan al III-lea, Portugalia a intrat într-o perioadă problematică din punct de vedere economic, social şi politic, care a avut drept rezultat slăbirea puterii statului.
[modifică] Presiune economică
Vastul şi dispersatul Imperiu Portughez era dificil şi scump de administrat, şi s-a confruntat cu datorii externe enorme şi deficituri comerciale. Interesele portugheze în India şi Orientul Îndepărtat au devenit din ce în ce mai haotice, din cauza administrării defectuoase a unor guvernatori ambiţioşi. Ioan al III-lea a răspuns prin numirea altor persoane în funcţii importante, dar mandatul lor s-a dovedit a fi unul scurt şi problematic : în unele cazuri, noii guvernatori au trebuit chiar să lupte cu predecesorii lor pentru a-şi intra în drepturi. Eşecurile administrative care au rezultat au adus un declin treptat al monopolului comercial portughez.
Printre guvernatorii din timpul lui Ioan al III-lea în acea regiune s-au aflat : Vasco da Gama, Henrique de Meneses, Pedro Mascaranhas, Lopo Vaz de Sampaio, Nuno da Cunha, Estêvão da Gama, Martim Afonso de Sousa şi João de Castro.
[modifică] Creşterea puterii iezuite duce la conflicte sociale şi economice
Fondarea Societăţii lui Isus în 1534 (aprobată de Papa Paul al III-lea în 1540), şi introducerea Inchiziţiei portugheze în 1536 (rezultatul fundamentalismului religios al lui Ioan), au fost printre cauzele problemelor economice. Ioan a fost atât de determinat să întărească Inchiziţia, încât s-a folosit de cantităţi significative de aur pentru a trimite ambasadori la Papă. Deşi Societatea lui Isus a avut un rol important în evanghelizarea populaţiilor de peste mări, în Portugalia a avut un impact dezastruos, folosind aurul Imperiului - oferit de Ioan însuşi - pentru a construi un număr mare de edificii religioase. Iezuiţii au cauzat de asemenea un sentiment de instabilitate în rândul nobililor, majoritatea aparţinând de ordinele religioase deja existente, precum şi între universităţile care îi considerau un rival motivat doar de fanatism religios. În sfârşit, persecutarea de către iezuiţi a multor negustori evrei importanţi, care au fost omorâţi sau au trebuit să fugă din stat, a avut un efect devastator asupra economiei statului.
[modifică] Presiuni militare
Pe mări, Imperiul era ameninţat de Turcia atât în Oceanul Indian, cât şi în Africa de Nord, astfel încât Portugalia a cheltuit mai mult pentru defensiva ei şi fortificaţii. Între timp, în Oceanul Atlantic, unde navele portugheze trebuiau oricum să facă faţă atacurilor corsarilor, stabilirea iniţială a unor colonişti francezi în Brazilia a creat un nou „front”. Francezii au făcut alianţe cu sudamericanii nativi împotriva portughezilor, şi s-au folosit de intervenţii militare şi politice. Au fost obligaţi să plece doar în 1565.
În primii ani ai domniei lui Ioan al III-lea, exploraţiile din Orientul Îndepărtat au continuat, şi portughezii au ajuns în China şi Japonia; totuşi, aceste realizări au fost umbrite de presiunile Imperiului Otoman aflat în expansiune sub conducerea lui Soleiman Magnificul, în special în India, unde atacurile au devenit tot mai frecvente. Costurile necesare pentru apărarea intereselor portugheze în India erau enorme. Pentru a le apăra, Ioan al III-lea a abandonat mai multe cetăţi din Africa de Nord (Safim, Azamor, Alcacer Ceguer şi Arzila).
[modifică] Criza dinastică
Toţi copiii lui Ioan al III-lea au murit înaintea lui, deşi unul dintre fii, numit tot Ioan, avusese un copil cu Ioana a Spaniei înainte să moară. Fiul postum, nepotul lui Ioan al III-lea, avea să devină Sebastian I al Portugaliei. Sebastian nu a avut urmaşi. După moartea sa timpurie, coroana a revenit unchiului său, cardinalul Henric. Nici el nu a avut copii, şi domnia sa a durat doar doi ani (1578-1580). Criza dinastică ce a urmat i-a permis lui Filip al II-lea al Spaniei să preia controlul în Portugalia în numele dinastiei habsburgice.
[modifică] Bibliografie
- Serrão, Joel (dir.) (1971). Dicionário da História de Portugal, Vol. II. Lisboa: Iniciativas Editoriais
- Domingues, Mário (1962). D. João III O Homem e a Sua Época. Lisboa: Edição Romano Torres
- Serrão, Joaquim Veríssimo (1978). História de Portugal, Vol. III. Lisboa: Verbo
- Mattoso, José (dir.) (1993). História de Portugal, Vol. III.Círculo de Leitores
- Paulo Drummond Braga, D. João III (Lisbon: Hugin, 2002) este cea mai recentă şi apreciată biografie.
- Cambridge History of Latin America, ed. Leslie Bethell (Cambridge, 1984): capitol scris de Harold Johnson privind istoria timpurie a Braziliei.
- Alexandre Herculano, História da Origem e Estabelecimento da Inquisição em Portugal, 3 vols. (Lisbon, 1879-80) pentru negocierile care au dus la crearea Inchiziţiei.
- Acest articol conţine text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicaţie aparţinând domeniului public.
