Tudor Vladimirescu
| Tudor Vladimirescu Tudor din Vladimiri Domnul Tudor | |
 Portret al lui Tudor Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile Pandurilor. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Vladimir, Țara Românească |
| Decedat | 8/ (41 de ani) Târgoviște, Țara Românească |
| Frați și surori | Papa și Constandina |
| Naționalitate |  România |
| Ocupație | om politic |
| Conducătorul Revoluției din 1821 | |
| Domnitor al Țării Românești | |
În funcție | |
| Activitate | |
| A comandat | pandurii la Revoluția din 1821 |
| Bătălii / Războaie | Războiul Ruso-Turc (1806-1812) |
Modifică date / text  | |
Tudor Vladimirescu (n. , Vladimir, Țara Românească – d. 8/, Târgoviște, Țara Românească) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.
Cuprins
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în satul Vladimir, județul Gorj într-o familie de moșneni. A învățat carte și limba greacă în casa boierului Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a folosit în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.
Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă la războiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Sfântului Vladimir, clasa a III-a.
În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu [1]), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița.
Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele.
Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.
A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.
Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război.
Moartea[modificare | modificare sursă]
Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești la 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor.
Rude[modificare | modificare sursă]
Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina)[2] ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia.[3]
Legende[modificare | modificare sursă]
Destinul lui tragic, romanțat desigur, a devenit (în 1962) sursă de inspirație pentru scenaristul Mihnea Gheorghiu și regizorul Lucian Bratu, care au realizat un lung metraj artistic cu Emanoil Petruț în rolul titular.[4]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Aromânii în Documentele din Arhivele Craiovene
- ^ Moștenitorii lui Tudor Vladimirescu
- ^ Ecouri dinspre neamul lui Tudor Vladimirescu
- ^ Saulea, Elena (). Epopeea Națională Cinematografică. p. 5.
Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]
- Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Române 1821-1822, Andrei Oțetea
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Zavera în București, 13 ianuarie 2009, Emanuel Bădescu, Ziarul de Duminică
- Ultimul drum al lui Tudor, 14 august 2006, Prof. Ionel Zanescu, Jurnalul Național
- Tudor Vladimirescu a fost omorat de aliati, 8 martie 2004, Jurnalul Național
- Misterele și enigmele din jurul lui Tudor Vladimirescu. Motivul pentru care a fost ucis, 25 septembrie 2013, Adevărul - articol Historia
- Tudor Vladimirescu – Domnul din inima oltenilor, 7 decembrie 2009, Mihaela Stanescu, Descoperă
| Predecesor: Alexandru Suțu |
Domnitor al Țării Românești 1821 |
Succesor: Ocupație turcă
|
