Lovitura de stat de la 2 mai 1864

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 2 mai 1864 a dizolvat Adunarea Legiuitoare

Lovitura de stat de la 2 mai 1864 din Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei a dus la schimbarea puterii în stat prin dizolvarea Adunării Legiuitoare. Este prima lovitură de stat dintr-o serie de circa 14 (în funcție de diverse interpretări) din istoria României moderne.

Preliminarii[modificare | modificare sursă]

Odată cu apariția României ca țară problema agrară a continuat să provoace instabilitate. Pe întreg teritoriul statului, au existat răscoale țărănești, cea mai mare fiind cea dusă de N. Malairău[necesită citare] și partizanii lui din București. Sătenii nu aveau suficiente terenuri, plus că trebuiau să plătească impozitele și să practice clacă pentru boieri. Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforme agrare. El a încercat secularizarea terenurilor mănăstirești și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor proprietari, dar majoritatea parlamentară era formată din boieri care se opuneau.

Criza și soluția[modificare | modificare sursă]

Așadar această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare (Națională). Cabinetul a primit vot de blam, însă domnul a refuzat demisia primului ministru. Alexandru Ioan Cuza a dizolvat Adunarea Leguiuitoare pe 2 mai (deputații fiind evacuați din sală de un detașament militar) și a promulgat o nouă constituție, numită de el Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului, și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor. Dreptul de a vota a fost acordat unei părți a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor. La alegerile pentru a doua convocare a Adunării Naționale au învins suporterii domnitorului. Cu sprijinul noului parlament a avut loc o serie de reforme necesare.

Reacții externe[modificare | modificare sursă]

În Occident, acțiunile lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate ca o lovitură de stat. Rusia, Franța și Prusia au condamnat faptele domnitorului ca fiind o lovitură de stat. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

Aplanarea temporară a conflictului[modificare | modificare sursă]

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol, unde pe 28 iulie au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Evoluția pe termen lung[modificare | modificare sursă]

Boierii nemulțumiți au format așa-numită coaliție monstruoasă (denumire promovată de presa favorabilă domnitorului) care în 1866 a replicat cu o nouă lovitură de stat, aducându-l la putere pe Carol I și schimbând, la scurtă vreme, regulamentele organice cu Constituția din 1866.