ARLUS

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Carnet de membru ARLUS

ARLUS este acronimul pentru Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociație al cărei scop declarat era cunoașterea reciprocă și promovarea legăturilor de prietenie dintre România și URSS.

Înființarea[modificare | modificare sursă]

Inițiativa de înființare a asociației a aparținut unui grup de intelectuali "de stânga", care se aflau în vizită în casa Prof. Constantin Ion Parhon în seara zilei de 20 octombrie 1944, devenită apoi "Ziua Prieteniei româno-sovietice".[1]

Adunarea generală constitutivă care a avut loc pe 12 noiembrie 1944 în localul Facultății de Științe a Universității din București îi avea printre participanții fondatori pe gen. medic Bălănescu, Stroe Botez, Alex. Caratali, Marieta Dragomirescu, prof. Traian Gheorghiu, prof. Constantin Ionescu-Mihăești, dr. C. Kana, col. Mihail Maltopol, dr. Max. Marbe, col. Egizio Massini, dr. Ștefan-Marius Milcu, prof. Gheorghe Nicolau, dr. Simion Oeriu, prof. C.I. Parhon, Constantin Titel Petrescu, prof. Grigore T. Popa, prof. Nicolae Profiri, prof. Alexandru Rosetti, prof. Emil Stihi, avocatul Petre Viforeanu (însărcinat cu legalizarea asociației ca persoană juridică, având scopul declarat de a ajuta la cunoașterea reciprocă și promovarea legăturilor de prietenie dintre România și URSS la Tribunalul Ilfov, secția Notariat) [2].

În aceeași zi au fost adoptate actul constitutiv, statutele și programul asociației, apoi a fost ales Comitetul de conducere format din: 1 președinte - C.I. Parhon; 6 vicepreședinți - toți profesori universitari: Simion Stoilov, D. Danielopol, Gh. Nicolau, N. Profiri, Dumitru Bagdasar și Dimitrie Gusti; 2 secretari generali - prof. P.P. Stănescu și dr. Simion Oeriu; 3 secretari de ședință - toți doctori - N. Enăchescu, Eduard Mezincescu și Șt. Milcu; casier - prof. E. Stihi; bilbliotecar - prof. Traian Săvulescu; comisia de cenzori - ing. T. Ionescu, prof. Dimitrie D. Pompeiu și prof. A. Potop; ca membri, pe lângă fondatori, au aderat: Constantin Agiu, prof. Gheorghe Vlădescu-Răcoasa, prof. Petre Constantinescu-Iași, prof. Simion Sanielevici, ziaristul Nicolae Cocea, artista Dina Cocea și Elena Livezeanu.[2]

Printre fondatorii ARLUS-ului s-a numărat academicianul Grigore Benetato. În 1945 secretar general al ARLUS a fost biologul Simion Oeriu.[3] Încercării de includere a ASTREI în ARLUS i s-au opus Nicolae Popoviciu, episcop ortodox al Oradiei, ultimul președinte al ASTREI înainte de desființare, și vicarul greco-catolic Pompeiu Onofreiu de la Sibiu.[4]

Președintele secției ARLUS-Armată a fost generalul de divizie, comandant al Corpului 5 Teritorial, Constantin Vasiliu-Rășcanu.[5]

În 1954 președinte al ARLUS a fost Mihail Sadoveanu, iar vicepreședinte Lascăr Catargiu.[6]

Activitatea[modificare | modificare sursă]

Clădirea în care a funcţionat sediul ARLUS

Încă de la înființarea sa, Asociația ARLUS a avut ca prim-obiectiv, conform Statutului publicat în 17 decembrie 1944, deschiderea unei secțiuni cu denumirea Cartea Rusă. Această secțiune avea ca sarcină crearea unei edituri și a unei librării. În primii 9 ani de activitate, Editura Cartea Rusă publicase deja 1.468 de titluri, dintre care, 406 în limbile minorităților, în 20.750.000 de exemplare[7]. Editura ARLUS-Cartea Rusă a funcționat până în 1968. Majoritatea titlurilor publicate au fost broșuri propagandistice.

Planul editorial al editurii Cartea Rusă avea următoarele obiective:[7]

  • traduceri din scriitori sovietici și clasici ruși;
  • autori occidentali democrați;
  • scriitori români democrați;
  • cărți pentru copii și tineret;
  • cărți de popularizare;
  • lucrări privind viața și cultura sovietică.

ARLUS a publicat și o serie de periodice: „Veac Nou“, „Caietele ARLUS“, „Analele Româno-Sovietice”.[8]

Revista săptămânală Veac nou, oficios al asociației, a fost înființată în 10 decembrie 1944, cu scopul expres de a fi „canalul de emisie” a mesajelor propagandistice și pentru a coordona „programul cultural” de transformare a presei românești într-un "organizator colectiv".

Un alt produs propagandistic a fost Biblioteca Centrală ARLUS, care a dezvoltat un întreg sistem de filiale în teritoriu. La începutul anilor ’60, când ARLUS și-a restrâns drastic activitatea, iar Editura Cartea Rusă a dispărut, o parte din fondurile Bibliotecii ARLUS, precum și ale altor biblioteci create ori “patronate” de sovietici au intrat în colecțiile Bibliotecii Centrale de Stat. Din acest motiv, majoritatea acestor cărți prezintă ștampile precum: “Biblioteca ARLUS”, “Biblioteca Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii”, “Biblioteca Institutului Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea” etc.[9].

Desființarea[modificare | modificare sursă]

De facto, ARLUS a fost desființat în 1964, nu mult după ce, în aprilie 1964, Biroul Politic și apoi CC al PMR au adoptat "Declarația cu privire la poziția PMR în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale", în care PMR declara că fiecare stat comunist este suveran, acționând după principiul independenței, nerecunoscând nevoia existenței unui partid - "frate mai mare".[10]

De jure, prin Legea nr.7 din 8 ianuarie 1998, privind declararea ca abrogate a unor acte normative era abrogată Legea nr. 36/1948 privind recunoașterea Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste "ARLUS" ca persoană juridică de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 28 februarie 1948, cu modificările ulterioare.[11]

Note[modificare | modificare sursă]