Radu Gyr

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Radu Gyr
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Date generale[modificare | modificare sursă]

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mișcării Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia. Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Mișcării Legionare, al Imnului Moța și Marin (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

Debutul literar[modificare | modificare sursă]

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

Cariera literară[modificare | modificare sursă]

A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe cea mai cunoscută fiind Studențimea și Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timișoara, Editura Vremea, 1994).

Comandant legionar și director al teatrelor[modificare | modificare sursă]

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum. Acesta a luat ființă pentru că, în acea perioadă, actorilor evrei le-a fost interzis să joace în idiș sau să apară pe scenele teatrelor românești.[1] A fost singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[2] Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[3] Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989[4].

Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă[modificare | modificare sursă]

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali de extremă dreapta din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Condamnat la moarte pentru o poezie[modificare | modificare sursă]

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. [necesită citare] Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964. [necesită citare]

Refuzul asistenței medicale[modificare | modificare sursă]

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. [necesită citare] Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)[modificare | modificare sursă]

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[5].

Poezia de după gratii[modificare | modificare sursă]

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Colaborarea la gazeta Glasul Patriei[modificare | modificare sursă]

Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate. A colaborat - ca și Nichifor Crainic, teoreticianul fundamentalist al „statului etnocratic”, poetul și editorul revistei "Gândirea" sau ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei gardiste combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României). În acest ziar, destinat românilor din diasporă, Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii, semnate Radu Gyr [6] sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.

Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

Mărturii[modificare | modificare sursă]

  • Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
  • Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

  • Liniști de schituri (1924) (volumul de debut)
  • Plânge Strâmbă-Lemne (1927)
  • Cerbul de lumină (1928)
  • Stele pentru leagăn (1936)
  • Cununi uscate (1938)
  • Corabia cu tufănici (1939)
  • Poeme de război (1942)
  • Balade (1943)

Conferințe[modificare | modificare sursă]

  • Făuritorii unui ideal, București, 1932
  • Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
  • Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936

Prefețe[modificare | modificare sursă]

  • Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
  • George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
  • Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937

Alte scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Scufița roșie, 1937
  • Corabia cu tufănici, 1939
  • Eposul popular iugosvav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)

Volume publicate postum[modificare | modificare sursă]

  • Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
  • Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
  • Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
  • Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
  • Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
  • Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
  • Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Pragul de piatră, poezii, București, Editura Vremea, 1998
  • Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
  • Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
  • Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
  • Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003

Premii[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Proiect de management, Teatrul evreiesc de stat - Primăria Municipiului București; Preambul pagina 2
  2. ^ Israil Bercovici, O sută de ani de teatru evreiesc în România, ed. a 2-a revizuită și adăugită de Constantin Măciucă. Editura Integral, București, 1998, ISBN 973-98272-2-5. (I. Bercovici a lucrat la Barașeum în calitate de dramaturg, secretar de teatru, director și istoric
  3. ^ Teme antisemite în discursul public
  4. ^ De exemplu de criticul de arte și literatură László Glozer într-o cronică publicată în 1978 în săptămânalul german de politică și cultură Rheinischer Merkur din Köln
  5. ^ Radu Gyr, Ultimul cuvânt la Tribunalul Poporului, sâmbătă, 2 iunie 1945. Document prezentat de Nicolae Cârlan și Ioan Cocuz, de la Muzeul Bucovinei, Suceava, în: Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994)
  6. ^ a se vedea de exemplu: Radu Gyr, „Șarlatania politică și morală a Gărzii de Fier”, în: Culegere de articole apărute în „Glasul Patriei” referitoare la unele aspecte ale activității fostei organizații legionare, Consiliul Securității Statului, Direcția învățămînt, pentru uz intern, București, 1967; p. 119 (din: Glasul Patriei, 10.3. 1964)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Adrian Popescu, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, eseu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
  • Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Pitești, Editura Paralela 45, 2000
  • Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, E-K, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
  • Claudio Mutti, Mircea Eliade, legiunea și noua inchiziție, București, Editura Vremea, 2001
  • Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge (Memorii), Timișoara, Editura Marineasa, 1999
  • Ioan Ianolide, Întoarcere la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, Editura Cristiana, 2006
  • Hotnews Sfinții închisorilor (articol 2007)
  • Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994
  • Rost, nr. 14-15, aprilie-mai 2004 (număr închinat lui Radu Gyr)
  • Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ed. a II-a, Editura Christiana, București, 2012.
  • Ana Selejan, Glasul Patriei. Un cimitir al elefanților în comunism, Editura Vremea, București, 2012.

Legături externe[modificare | modificare sursă]