Ovidiu Papadima

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ovidiu Papadima
Ovidiu Papadima.jpg
Naștere 23 iunie 1909
Sinoie, România
Deces 26 mai 1996, (87 de ani)
Ocupație eseist, istoric literar, cronicar literar, folclorist
Naționalitate Flag of Romania.svg român
Studii Facultatea de Litere și Filosofie din București
Copii Ștefan Papadima, Liviu Papadima
Activitatea literară
Operă de debut O viziune românească asupra lumii

Ovidiu Papadima (n. 23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996) a fost un eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român.

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii și activitate didactică[modificare | modificare sursă]

A urmat studiile liceale la Liceul Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș, fiind primul din clasa sa. După absolvirea liceului în 1928, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București între 1928 și 1931. Între 1937 și 1940 s-a dedicat studiilor doctorale în Germania, fiind beneficiarul unei burse Alexander von Humboldt. Imediat după obținerea doctoratului, a ocupat poziția de lector al catedrei de literatură română la Universitatea din Viena (1940 - 1941).

A debutat în postura de cronicar literar, încă de la 23 de ani, în paginile Revistei "Gândirea", alături de Tudor Vianu. A mai funcționat ca secretar de redacție la Revista Fundațiilor Regale (1941 - 1947). Din 1941 devine asistent al profesorului George Călinescu, iar ulterior a ocupat poziția de șef de lucrări la Facultatea de Litere și Filosofie din București. A devenit doctor în litere cu teza Ideologia literară pozitivistă în literatura românească a secolului al XIX-lea (1944). A lucrat, de asemenea, ca cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu".

Prizonier politic[modificare | modificare sursă]

Arestat pe considerente politice fabricate și apoi condamnat politic în 1952, a fost închis în închisorile din Calea Rahovei, Ghencea, Craiova, Poarta Albă (adică la șantierul primei încercări de construire a Canalului Dunăre - Marea Neagră, unde a ajuns să cântărească doar 44 de kg), Gherla și Jilava. Extenuat total fizic, a fost eliberat pe 7 octombrie 1955.

După ce i s-a refuzat orice fel de publicare a oricareia dintre scriierile sale până în 1963, a fost complet reabilitat politic în 1971.

Familie[modificare | modificare sursă]

Cei doi fii ai săi sunt Ștefan (n. 1953, matematician) și Liviu (n. 1957, critic literar).

Opera[modificare | modificare sursă]

Legături externe (în limba română)[modificare | modificare sursă]