Dumitru Stăniloae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dumitru Stăniloae
Sigla academia romana.gif Membru al Academiei Române
Dumitru Stăniloae
Stamps of Romania, 2003-37.jpg
Născut(ă) 16 noiembrie 1903
Vlădeni, Comitatul Brașov, Austro-Ungaria
Deces 5 octombrie 1993, (90 de ani)
București, România
Naționalitate Flag of the Habsburg Monarchy.svg Austro-Ungaria
Cetățenie  România
Educație Facultatea de Teologie din Cernăuți
Alma mater Facultățile de Teologie din Atena, Munchen și Berlin
Ocupație preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor, ziarist
Lucrări remarcabile Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii"
Soție Maria Mihu
Copii Dumitru, Mioara, Lidia
Părinți Irimie și Rebeca Stăniloae
Frați 4
Premii Crucea Sf. Augustin din Canterbury

Dumitru Stăniloae (n. 16 noiembrie 1903, Vlădeni, Comitatul Brașov - d. 5 octombrie 1993, București) a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român.[1] A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române (1991).

Date biografice[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Vlădeni ca ultimul dintre cei 5 copii ai lui Irimie și Rebeca Stăniloae, nepoată de preot. Pe 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), iar în anul următor i s-au născut primii copii, doi gemeni - Dumitru (moare în septembrie 1931) și Mioara (moare în 1945). În 1933 se naște Lidia, botezată de istoricul Ioan Lupaș. Unicul nepot, Dumitru Horia, fiul Lidiei, se naște în 1959.

Studii[modificare | modificare sursă]

A urmat studiile secundare la liceul "Andrei Șaguna" din Brașov între 1914 și 1922, și cele superioare la Facultatea de Litere din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 - 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928.

Cariera teologică[modificare | modificare sursă]

Coperta ediţiei Humanitas a Filocaliei.

Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena (1927 - 1928), Munchen și Berlin (1928 - 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana" din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929 - 1932 și 1936 - 1937 predă Apologetică, între 1932 - 1936 Pastorală iar între 1929 și 1934), limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946

Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și consilier arhiepiscopesc.

Începând cu ianuarie 1934 și până în mai 1945 este redactor al publicației “Telegraful Român".

În 1947 este transferat prin chemare la Facultatea de Teologie din București, la catedra de Ascetică și Mistică. În 1948, odată cu transformarea Facultății în Institut Teologic de grad universitar, Dumitru Stăniloae a fost încadrat ca profesor titular de Teologie Dogmatică și Simbolică. Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, ocupă funcția de funcționar la Sfântul Sinod, reluându-și în octombrie postul la catedră.

În 1968 este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe. În 1969 conferențiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.

Este numit “Doctor Honoris Causa” al Institutului ortodox Saint Serge din Paris în 1981 și este premiat la Londra cu distincția onorifică “Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești.

În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 este membru titular, în același an fiind numit Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Atena. În 1992 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București. În 1993, teologul Ioan I. Ică Jr. și Mircea Păcurariu editează volumul omagial: Persoană si comuniune: Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vîrstei de 90 de ani, Sibiu, Ed. Diecezană, 1993. În 2002 a apărut prima carte în engleză care discută analitic teologia Pr. Stăniloae: Lucian Turcescu, dir., Dumitru Staniloae: Tradition and Modernity in Theology (Center for Romanian Studies, 2002).

Despre teologia sa sunt și alte păreri:

„Dumitru Stăniloae n­-a fost un sfânt. [...] într-o epocă oarecare a scris și prin «Glasul Patriei»! [...] Iar opiniile lui Stăniloae despre omul modern erau așa de diferite de ale lumii de astăzi, încât el nu poate fi un model pentru tinerele generații de teologi. Stăniloae era un conservator, un naționalist ortodox. Scrierile sale sunt o odă adusă ortodoxiei și o perpetuă polemică cu protestantismul și catolicismul. Ca și pentru Noica, pentru Stăniloae Occidentul era o civilizație de bye­bye, însă la amândoi le curgeau balele după o călătorie prin Apus după cărți.[2]
—Romeo-Valentin Muscă
„Fiind român, Părintele Dumitru Stăniloae aparține unui popor care a trebuit să realizeze și să mențină fără încetare un foarte dificil echilibru între spațiul său propriu, ” mioritic ”, și situația să tragică și roditoare în același timp, de legătură între Orientul și Occidentul creștin, între Ortodoxie și latinitate, între lumea greacă și lumea slavă... Între multe altele, aș alege trei teme care mi se par fundamentale în opera Părintelui Dumitru Stăniloe: dragostea, ca limbaj în vorbirea despre Dumnezeu și despre om, semnificația spirituală a lumii, și Biserica, laborator în care se lucrează învierea. Pentru a vorbi despre Dumnezeu, Părintele Stăniloae vorbește despre dragoste. Iar pentru a vorbi despre dragoste, el vorbește despre asceză, ca desprindere, și despre rugăciune ca adâncire în existența care devine relație personală.”
—Olivier Clement


„Teologia adevărată și vie, după Protopresbiterul Dumitru Stăniloae, se orientează simultan în trei direcții : către trecut, prezent și viitor. Ea este în același timp apostolică, contemporană și profetică. Caracteristicile ei, declară dânsul, sunt fidelitatea față de Revelația lui Hristos dată în Sfânta Scriptură si Tradiție ... responsabilitate către credincioșii care sunt contemporani cu teologia care se face și deschidere către viitorul eshatologic ... Teologia Dogmatică Ortodoxă este în primul rând bazată ferm pe tradiția apostolică, așa cum este ea interpretată de Părinți ... Scriitorii patristici sunt întotdeauna tratați de Părintele Dumitru ca și cum ar fi contemporani, ca martori vii a căror mărturie cere din partea noastră o continuă autoexaminare și regândire, având în vedere preocupările zilei de azi. Credincioasă trecutului, responsabilă față de prezent, Teologia Dogmatică Ortodoxă este, de asemenea, o carte profetică, deschisă către viitor, creatoare,indicând cărări încă neexplorate.”
—Kallistos (Ware), Episcop de Diokleia
„Care sunt caracteristicile distinctive ce marchează teologia Părintelui Dumitru Stăniloae în general și, mai precis, acest prim volum al "Teologiei Dogmatice Orfodoxe" ? Patru teme principale cer o mențiune specială. Mai întâi și, cel mai important, teologia dansului este o teologie a iubirii si comuniunii personale. In al doilea rand, si in legatura directa cu primul punct, teologia Părintelui Dumitru este în mod pregnant trinitară. Pentru el doctrina Treimii este nu o simplă piesa de învățătură formală, acceptată datorită autorității Bisericii, ci are o semnificație crucială pentru fiecare dintre noi, afectând felul în care ne privim pe noi înșine si unii pe alții ... În al treilea rând, teologia Părintelui Dumitru Stăniloae este structurată de adevărul dublu al depărtării și totuși apropierii lui Dumnezeu. Dumnezeirea este total transcendentă și total imanentă, incomprehensibilă și totuși, înțelesul adânc al oricărui lucru, infinit dincolo de orice participare și totuși, mai aproape de noi, decât însăși inima noastră. Strans legată de învățătura Părintelui Dumitru despre prezența energiilor necreate ale lui Dumnezeu în tot universul este o a patra caracteristică importantă în gândirea sa : viziunea sa asupra transfigurării cosmice. El oferă mult mai temeinic, decât oricare alt scriitor ortodox din zilele noastre o convingătoare teologie a lumii.”
—Kallistos (Ware), Episcop de Diokleia
„Părintele Dumitru Stăniloae vede bucuria ca pe una din caracteristicile specifice ale tradiției ortodoxe: ” Ortodoxia, prin bucuria trăirii lui Dumnezeu, este doxologică, și nu teoretică. Ea nu se dedă la speculații despre Dumnezeu, ci exprimă bucuria trăirii în Dumnezeu și a participării la existență cu întreaga creație ”. Mai precis, bucuria ce marchează Ortodoxia este aceea a Învierii: ” Temeiul cel mai adânc al nădejdii și bucuriei care caracterizează Ortodoxia și de care este pătruns întreg cultul său este Învierea. ” Bucuria noastră în creație nu este simplu emotivă sau sentimentală, ci în mod ferm hrito-centrică, izvorând din credința noastră în Dumnezeu cel întrupat și înviat din morți.”
—Kallistos (Ware), Episcop de Diokleia
„Cheia pentru descifrarea viziunii creative a părintelui Stăniloae, viziune care explică gândirea sa și stilul său meditativ, este tema bogată a ” persoanei și a comuniunii ”, în unitatea lor relațională și dialogică.”
—preot Ioan Ică Jr.
„Părintele Dumitru Stăniloae este cu sigu­ranță cel mai mare teolog ortodox contemporan. Pe măsură ce va fi tradusă în limbile occidentale, opera sa se va afirma ca una din creațiile majore ale gândirii creștine din a doua jumătate a secolului nostru. Când l-am întâlnit pe părintele Dumitru, nu m-am putut împiedica să nu mă gândesc la Sfântul Ioan Evanghelistul, care la adânci bătrâneâi, repeta mereu că "Dumnezeu este iubire" și "Cel ce iubește pe fratele său se află în lumină". Oamenii din Transilvania sunt recunoscuți pentru vi­goarea lor înfăptuitoare, în lucrarea minții ca și în cea a mâinilor. Părintele Dumitru întrupează virtuțile neamului său: înalt, vi­guros iar imensitatea operei sale mărturi­sește o putere de muncă puțin obișnuită.[3]

Iată și câteva idei ale părintelui Dumitru Stăniloae legate de poporul român și rolul strategic jucat de el în istoria religiozității și umanității europene:

„Naționalism este conștiința că aparții cutărui grup etnic, iubirea acelui grup și activizarea acestei iubiri în slujba binelui lui. Care este însă modul românesc de comuniune cu ordinea spiritualã transcendentã? Aceasta ne-o spune istoria și ne-o spune viața actualã a poporului nostru: este Ortodoxia. Ortodoxia e ochiul prin care priveste românul spre cer si plin de lumina de acolo și-l întoarce spre lume, conducându-se după el în atitudine și pașii săi.”
„Cheagul de iubire și de sacrificiu între membrii națiunii nu-l poate întreține decât credința în Dumnezeu.”
„Creștinismul răzbate în mod necesar spre naționalism. Dumnezeu nu mã va rãsplãti dupã modul cum am stiut sã mã desfac de comuniunea fireascã în care mi-a fost dat sã trãiesc, ci dupã modul în care am afirmat aceastã comuniune cu voința și cu iubirea mea creștină.”
„Ortodoxia ne-a menținut ca un neam unitar și deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient și Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm ființa față de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare și pentru popoarele din Occident, deși, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm ființa și față de unele din popoarele vecine din Occident.”
„Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne apărăm ființa națională și liniștea Occidentului, ci ne-a dat și puterea să contribuim la menținerea popoarelor (grecilor și slavilor) din Balcani. Țările noastre au adăpostit cultura acelor popoare și le-au dat puterea să se dezvolte și totodată să se mențină chiar ajunse sub jugul otoman. Am susținut mănăstirile din Sfântul Munte, bisericile și mănăstirile din acele țări, inclusiv cele din Țară. Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol apărător pentru Orientul și Occidentul european.”
„Noi unim, în spiritualitatea noastră, luciditatea latină sau încrederea în înțelegerea rațională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepătrunse a existenței, propriu popoarelor din Răsăritul Europei.”

Detenția politică[modificare | modificare sursă]

Pe 5 septembrie 1958, odată cu noul val de arestări, este reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.

Opera[modificare | modificare sursă]

Lucrări teologice

  • Viața și activitatea patriarhului Dosoftei al lerusalimului și legăturile lui cu țările românești, Cernăuți, 1929 169 p. (teză de doctorat);
  • Catolicismul de după război, Sibiu, 1933, 204 p.;
  • Ortodoxie și românism, Sibiu, 1939, 395 p.;
  • Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie, Sibiu, 1942, 150 p.
  • Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, 250 + CLX p.;
  • Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Sibiu, 1943, 404p.;
  • Teologia Dogmatică și Simbolică. Manual pentru lnstitutele Teologice, 2 vol., București, 1958, 1008p. (în colaborare cu profesorii Nicolae Chițescu, Isidor Todoran și loan Petreuță);
  • Teologia Dogmatică ortodoxă pentru Institutele Teologice, 3 vol., București, 1978,504 + 380 + 463 p. (considerată “o sinteză amplă a Teologiei Dogmatice a Bisericii Ortodoxe, cu deschideri ecumenice, culme a gândirii dogmatice românești și punct sigur de plecare pentru noi dezvoltări în gândirea dogmatică");
  • Teologia Morală ortodoxă pentru Institutele Teologice, vol. Ill. Spiritualitatea ortodoxă, București, 1981, 320p.;
  • Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, 440p.;
  • Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, 392 p.;
  • Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Craiova, 1990, 705 p.;
  • Reflectii despre spiritualitatea poporului român, Craiova, 1992, 162 p.
  • Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea, București, 1993, 96 p.;
  • Comentariu la Evanghelia lui loan, Craiova, 1993;
  • Iisus Hristos lumina lumii, București, 1993,
  • Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Antologie, studiu introductiv și note de Sandu Frunză, Cluj-Napoca, 1993, 240p.
  • Națiune și creștinism, Ediție, text stabilit, studiu introductiv și note de Constantin Schifirneț, București:Editura Elion,2004, 289p.

Lucrări istorice

  • Din urmările Ediuctului de tolerant în ținutul Hațegului, în vol.”Fraților Alexandru și loan I. Lapedutu", București, 1936, p. 837-842;
  • O luptă pentru pentru Ortodoxie în Țara Hațegului, în Anuarul XV al Academiei teologice <<Andreiane>>", Sibiu, 1939, p. 5 - 76;
  • Din urmările Edictului de toleranță în ținutul Făgărașului, în vol. “Omagiu lui loan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani", București, 1943, p. 826-833;
  • Lupta și drama lui Inocențiu Micu Clain, în BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 9 - 10, p. 1137-1185;
  • Uniatismul din Transilvania, opera unei întreite silnicii, în BOR, an. LXXXVII, 1969, nr. 3-4, p. 355-390;
  • Uniatismul din Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, București, 1973, 207 p.;
  • Rolul Ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității naționale, în “Ortodoxia", an. XXX, 1978, nr. 4, p. 584-603;
  • Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în solidaritate cu cei ai limbii române în general, în BOR, an. XCVII, 1979, nr. 3-4, p. 563-590;
  • De ce suntem ortodocși? (românii), în MMB, an. I (LXVII), 1991, p.15-27.
  • sute de articole și studii teologice

Colecția Opere complete (Editura BASILICA a Patriarhiei Române)

  • vol. 1 - Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1930-1936), ediție, studiu introductiv și note de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica, București, 2012, 912p.;
  • vol. 2 - Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1937-1941), ediție îngrijită de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica, București, 2012, 884p.;
  • vol. 3 - Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1942-1993), ediție îngrijită de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica, București, 2012, 834p.;
  • vol. 4 - Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Ed. Basilica, București, 2013, 528p.;
  • vol. 5 - Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Basilica, București, 2013, 776p.

Distincții și titluri academice (selectiv)[modificare | modificare sursă]

  • "Doctor Honoris Causa", Universitatea din Tesalonic (1976)
  • "Doctor Honoris Causa", Institutul Teologic St.Serge din Paris, (1981)
  • "Doctor Honoris Causa", Facultatea de Teologie din Belgrad, (1982)
  • "Doctor Honoris Causa", Universitatea din București, (1992)
  • Premiul Dr. Leopold Lucas, Facultatea de Teologie Evanghelică din Tūbingen
  • "Crucea Sf. Augustin din Canterbury" din partea Primatului Angliei, (1981)
  • Membru titular al Academiei Române, (1992)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pe scurt, 30 decembrie 2008, Ciprian Bâra, Ziarul Lumina, accesat la 30 iunie 2013
  2. ^ Romeo-Valentin Muscă Ortodoxia miorițică Editura Pallas, Focșani, 2006.
  3. ^ Dumitru Stăniloae [1]Editura Deisis, Sibiu,2003, Prefață.

Biografie[modificare | modificare sursă]

  • În anul 2000 a apărut la editura Humanitas o biografie scrisă de Lidia Stăniloae, fiica lui Dumitru Stăniloae,"Lumina faptei din lumina cuvântului", în care este evocată personalitatea părinților și momentele dificile prin care a trecut de-a lungul anilor Familia Stăniloae - recenzie

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Persoana si comuniune: prinos de cinstire Parintelui Profesor Academician Dumitru Staniloae la implinirea varstei de 90 de ani, Antonie Plămădeală, Dumitru Stăniloae, Mircea Pacurariu, Editura Arhiepiscopiei ortodoxe Sibiu, 1993

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Dumitru Stăniloae.