Adam Mickiewicz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Portretul lui Mickiewicz de Walenty Wańkowicz, din 1828.

Adam Bernard Mickiewicz (poloneză, lituaniană Adomas Bernardas Mickevičius, bielorusă Адам Бернард Міцкевіч, n. 24 decembrie 1798 la Zaosie, d. 26 noiembrie 1855 la Istanbul) a fost un poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. A fost considerat [cine?] cel mai bun poet romantic polonez din secolul XIX, alături de Zygmunt Krasiński, Juliusz Słowacki și Cyprian Kamil Norwid.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilărie şi adolescenţă[modificare | modificare sursă]

Zaosie manor, presumed birthplace
Mickiewicz's house, Navahrudak

S-a născut în 1798 pe moșia unchiului său din Zaosie lângă Navahrudak (Nowogródek) care făcea parte atunci din Imperiul Țarist, astăzi aparţine de Belarus. Regiunea se afla la marginea provinciei Lithuania Propria care a făcut parte din Marele Ducat al Lituaniei pânâ în 1795, când s-a produs A TREIA PARTIȚIE a Commonwealth-ului polono-lituanian. Zona era locuită de etnici lituanieni, deşi atunci când s-a născut poetul aparţinea în mare parte de Bielorus. Membrii clasei superioare, precum familia lui Mickiewicz, erau fie polonezi, fie polonizaţi.Tatăll poetului,Mikołaj Mickiewicz, era avocat şi membru al micii burghezii poloneze(szlachta). Mama sa se numea Barbara (născută Majewska). Adam a fost al doilea fiu al familiei. El si-a petrecut copilăria în Navahrudak (Nowogródek). A luat lecţii cu mama sa şi în particular cu profesori, iar între anii 1807-1815 a urmat o şcoală administrată de Ordinul Dominican. Adam a fost un elev medioctru, dar se implica în numeroase activităţi şcolare, cursuri de teatru, sau alte programe asemănătoare. În septembrie 1815, Mickiewicz a fost admis la Universitatea Imperială din Vilnius(Wilno). El a primit o bursă de studiu din partea guvernului.

În 1818 a fost publicat primul său poem (Zima miejska — Oraşul iernii — în Tygodnik Wileński). În anii următori, a trecut de la literatura sentimentalistă- neoclasicism le romantism, acest lucru poate fi observat mai întâi în poeziile publicate în anii 1822 şi 1823 la Vilnius.Dupa absolvire, obține o bursă din partea universității pentru a studia la Kaunas între 1819–1823.

În vara anului 1820, şi-a cunoscut marea iubire, pe Maryla Wereszczakówna. Ei nu s-au putut căsători din cauza situaţiei materiale precare în care se afla familia Mickiewicz (Maryla era deja logodită cu Wawrzyniec Puttkamer, cu care s-a căsătorit în 1821). În anul 1817, tânărul Adam, împreuna cu Tomasz Zan, a creat societatea secretă Filomații( poloneză Filomaci, greaca philomathes , "iubitori de cunoaștere". Filomaţii se concentrau pe auto-educare, dar aveau rădăcini radicale, fiind o asociaţie studenţească pro independeţa faţă de Rusia. În urma unei investigaţii a organizaţiilor studenţeşti, condusă de Nikolay Nikolayevich Novosiltsev , mai mulţi studenţi au fost arestaţi, inclusi Mickiewicz. În 1824, după ce a fost investigat în legătură cu activităţile sale politice, în special pentru apartenenţa la grupul Filomaţii, Adam a fost exilat în Rusia centrală. Deja publicase 2 mici volume de poezie diversă la Vilnius primite favorabil de către publicul slav, iar odată ajuns la Sankt Petersburg este acceptat imediat de cercurile literare înalte, unde devine favorit datorită manierelor sale și talentului extraordinar de improvizație. În 1825 vizitează Crimeea de unde se inspiră pentru o suită de sonete orientale (Sonety Krymskie), remarcabile prin ritm și culoare. Cele mai frumoase sunt Furtuna, Bakhchisaray si Mormântul contesei Potocka. Cât a stat la Moscova, l-a cunoscut pe Henryk Rzewuski şi pe Maria Agata Szymanowska şi s-a împrietenit cu Alexander Pushkin. Datorită relaţiilor sale de prietenii cu multe personalităţi influente, i s-a dat permisiunea de a părăsi Rusia.

Călătorii în Europa[modificare | modificare sursă]

Portrait, 1828

În anul 1829, după cinci ani de exil în Rusia, poetul a primit permisiunea de a călători în Weimar. Pe 6 iunie 1829, a ajuns la Berlin, unde a participat la câteva prelegeri ale lui G. W. F. Hegel. În februarie 1830, a vizitat Praga. Apoi s-a întors în Germania şi a mers la Weimar, unde l-a cunoscut pe Goethe. În final, în octombrie 1830, s-a stabilit la Roma, pe care o considera "cel mai frumos oraş din străinătate". Curând după aceasta află că a început Revolta din Noiembrie în Polonia, dar nu părăseşte Roma până în primăvară.

În aprilie 1832, Mickiewicz părăseşte Roma, călătoreşte la Geneva şi Paris, şi mai târziu, cu un paşaport fals, în Germania, ajungând până în Poznań (Posen) în jurul datei de 13 august.

Emigrant în Paris[modificare | modificare sursă]

În 1834, se căsătorește, la Paris, cu Celina Szymanowska, fiica pianistei și compozitoarei Maria Agata Szymanowska. În decembrie 1838 Adam încearcă să se sinucidă aruncându-se pe fereastră, marcat de boala mintală a soției sale. În 1840, Mickiewicz a fost numit profesor la nou înființata secție de literatură și limbi slave din cadrul Collège de France unde a predat până în 1844. Influențat de mesianismul filozofului polonez Andrzej Towiański, devine un promotor al misticismului religios. Lecțiile lui Adam devin un amestec de politică și religie, ceea ce atrage antipatia guvernului francez. Elementul mesianic intră de asemenea în conflict cu învățăturile Bisericii Romano-catolice, iar câteva cărți îi sunt interzise, deși atât Mickiewicz, cât și Towiański sunt încurajați să paticipe la slujbele religioase. O selecție a prelegerilor susținute în acea perioadă sunt publicate în 4 volume, evidențiind vastele sale cunostințe de literatură rusă, poloneză, cehă, sârbă.

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

În următorii ani, viața poetului intră în declin, o imagine tristă a lui Mickiewicz fiind zugravită de scriitorul rus Alexander Herzen: sărac, deznădajduit, măcinat de conflicte familiale, îmbătrânit prematur. În iarna anilor 1848-1849 este vizitat de Frédéric Chopin, care îi mai alină sufletul cu minunata sa muzică de pian. Cu ceva timp in urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate Cântece poloneze.

În 1849 Mickiewicz pune bazele ziarului La Tribune des Peuples („Tribuna poporului”), care rezistă doar un an. Speranța în restaurația Imperiului Francez pare să-i dea aripi, așa că apare Oda latină, dedicată lui Napoleon al III-lea.

Reacțiunea contrarevoluționară reușește însă să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz sunt concediați de la Collège de France sub motivul că au refuzat să jure credință noului regim politic.

În 1855 soția lui, Celina, moare. Izbucnirea Razboiului Crimeii îl determină să-și lase copiii minori la Paris. Pe 22 septembrie 1855 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde organizează o armată poloneză care să lupte împotriva Rusiei. Impreună cu prietenul său Armand Levy alcătuiește o legiune evreiască, „Husarii lui Israel”, care includea evrei ruși și palestinieni. În timpul unei campanii militare se îmbolnăvește, probabil de holeră. Moare în apartamentul său din Constantinopol de pe strada Yenișehir (astăzi muzeu), pe 26 noiembrie 1855, trupul fiindu-i înhumat într-o criptă de la subsol. Mai târziu, este adus în Franța și înmormântat la Montmorency, pentru ca în 1890 rămășițele pământești să-i fie transportate în Polonia, la Catedrala Wawel din Cracovia, unde se odihnește alături de alte personalități ale culturii și politicii poloneze.

Creația literară[modificare | modificare sursă]

Situația politică din Polonia secolului al XIX-lea este reflectată adesea în literatură, care, odată cu a treia împărțire a uniunii statale polono-lituaniene, capătă avânt, fiind marcată de un profund patriotism, mai ales între 1830-1850.

Edward Henry Lewinski Corwin caracterizează opera lui Mickiewicz ca fiind prometeică, care „sensibilizează nu doar inimile poloneze”, la fel ca și alți barzi ai Poloniei precum Zygmunt Krasiński și Juliusz Słowacki, iar George Brandes afirma ca poeziile lui Mickiewicz sunt „mai sănătoase” decat cele ale lui Byron, Shakespeare, Homer sau Goethe.

În tinerețe, poetul a fost influențat de folclorul local, orașul natal Navahrudak aparținând regiunii Hrodna din Belarus. După ce studiază la scoala din Navahrudak, ajunge în cercurile literare ale Universitații din Vilnius. În 1823 țarul ordonă desființarea societății secrete Filomații, iar Mickiewicz este arestat și exilat in Rusia.

În Crimeea compune celebrele sonete, iar în Franța, din cauza misticismului manifestat prin apropierea de ideile lui Towianski, este interzis. Decide să renunțe la această influență nefastă pe care Towianski o exercita asupra propriei identități și pleacă la Istanbul unde iau naștere Cărțile Pelerinilor, considerate a fi "predicile lui Mickiewicz". Apar Konrad Wallenrod, Pan Tadeusz și cea mai lungă poezie a sa, Grażyna, unde sunt descrise faptele de vitejie ale căpeteniilor militare lituaniene împotriva cavalerilor teutoni. Sursă de inspirație i-a fost Emilia Plater, o eroină a Revoluției din noiembrie 1830 ucisă în Lituania. Alte poezii cunoscute sunt Farys, cu tematică orientală, odele despre Tinerețe ori cele dedicate lui Joachim Lelewel, inițiatorul mișcării de eliberare poloneze de sub ocupația rusă.

Fiul său, Władysław Mickiewicz, a publicat o lucrare în 4 volume intitulată „Vie d'Adam Mickiewicz” („Viața lui Adam Mickiewicz”, Poznań, 1890–1895) și Adam Mickiewicz, sa vie et son œuvre („Adam Mickiewicz: viața și opera”, Paris, 1888).

Volume în limba română:

  • Adam Mickiewicz de Mieczyslaw Iastrun (în românește de Const. Popescu și Titus Priboi ; traducerea versurilor de Romulus Vulpescu), Editura de Stat pentru literatură și artă București, 1956
  • "Mickiewicz", traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959
  • Versuri alese - Adam Mickiewicz , editura Minerva 1978
  • Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
  • Pasiunea romantică: Adam Mickiewicz (1798-1855), Juliusz Slowacki (1809-1849), de Olga Zaicik, București, 1965

Mickiewicz și românii[modificare | modificare sursă]

În timpul activității sale de la Collège de France, Mickiewicz a fost audiat de numeroși studenți români. Ideile sale s-au răspândit între tinerii revoluționari (Alexandru Papiu-Ilarian, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu). Din acea epocă datează și primele traduceri în românește: lingvistul Stanisław Wędkiewicz a descoperit între manuscrisele Academiei Române o traducere completă din franceză a Cărților poporului și pelerinajului polonez, făcută în Moldova pe la 1845. Trebuie menționat și faptul că Bogdan Petriceicu Hasdeu, care avea și rădăcini poloneze, a menționat numele poetului polonez în mausoleul Iuliei, fiica sa.[1]

Opera[modificare | modificare sursă]

Primele volume de poezie îi apar în 1822 - 1823. Cea mai valoroasă creație a sa este poemul Pan Tadeusz, dedicat Poloniei, pe care îl temină în 1832, pe când se afla la Paris.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ P.P. Panaitescu, recenzie la Stanisław Wędkiewicz, Mickiewicz w literaturze rumuńskiej, 1921, în "Revista istorică", XIV, 1928, nr. 10-12, p. 395-396

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Drapelul Poloniei Trei Barzi
Adam Mickiewicz.jpg Juliusz Słowacki.PNG Zygmunt krasiński.jpeg
Mickiewicz Słowacki Krasiński