Istoriografie

Istoriografia este:

• știința auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și cu studiul operelor istorice;
• totalitatea scrierilor periodice dintr-o anumită perioadă sau dintr-o anumită țară;
• totalitatea cercetărilor istorice privitoare la un anumit aspect.

Istoriografia se poate referi așadar la două noțiuni diferite, dar complementare:

• în sens larg, se referă la metodologia și practica istoriei;
• în sens restrâns, se referă la orice scriere despre și nu neapărat de istorie.

Concepția din urmă se completează cu cea dintâi prin faptul că analizează narațiunea, viziunea asupra lumii (ceea ce Lucien Febvre numea utilaj mental), argumentarea și metoda de prezentare a micro- și macro-cosmosului.

Principalele probleme ale istoriografiei

• în primul rând depistarea surselor (primare sau secundare), indispensabile oricărui discurs istoriografic;
• în cazul surselor primare, trebuie cercetată persoana care a redactat documentul (deci cel/cea care face istoria) în contextul socio-cultural, în timp ce pentru sursele secundare trebuie depistate orintările teoretice (ideologia) și accepțiunile practice (metodologia) ale discursului în cauză;
• trebuie depistat ce este autentic sau părtinitor, inteligibil sau abscons, adevăr sau falsificare;
• trebuie să înțelegem viziunea asupra istoriei în momentul scrierii lucrării;
• trebuie să înțelegem ce anume era menit a fi mesaj moral într-o operă;
• care era publicul-țintă;
• ce surse au fost privilegiate și ce surse au fost ignorate.

Istoriografia greacă Istoriografia latină Istoriografia bizantină Istoriografia arabă Istoriografia persană Istoriografia turcă Istoriografia indiană Istoriografia chineză Istoriografia japoneză Istoriografia franceză Istoriografia provensală Istoriografia germană Istoriografia italiană Istoriografia papală Istoriografia florentină Istoriografia venețiană Istoriografia milaneză Istoriografia napolitană Istoriografia siciliană Istoriografia spaniolă Istoriografia catalană Istoriografia portugheză Istoriografia engleză Istoriografia olandeză Istoriografia scandinavă Istoriografia daneză Istoriografia norvegiană Istoriografia suedeză Istoriografia finlandeză Istoriografia baltică Istoriografia lituaniană Istoriografia letonă Istoriografia estonă Istoriografia polonă Istoriografia cehă Istoriografia slovacă Istoriografia maghiară Istoriografia română Istoriografia bulgară Istoriografia sârbă Istoriografia croată Istoriografia greacă modernă Istoriografia rusă Istoriografia americană Istoriografia canadiană Istoriografia Americii Latine Istoriografia Africii negre

Duratele timpului istoric

Potrivit istoriografiei românești, epocile istorice sunt:

• Epoca pietrei (cca 1 mil î.Hr. - secolul I î. Hr.)
• antichitatea ( secolul I î. Hr. - anul 602 d. Hr.)
• evul mediu (602 - 1821)
• epoca modernă (1821 - 1918)
• epoca contemporană (din 1918 până în zilele noastre )

Pentru reconstituirea evenimentelor istorice se folosesc:

• izvoare istorice nescrise:
  • paleontologice
  • arheologice
• izvoare istorice scrise:
  • epigrafice
  • numismatice
  • lingvistice
  • sigilografice
  • literare
  • cartografice
  • diplomatice etc.

Istoriografia românească joacă un rol important în reconstituirea istoriei:

• începe în secolul al XV-lea, cu scrieri în slavonă (diferite letopisețe);
• o dată cu secolul al XVII-lea este scrisă în română cu caractere chirilice (se remarcă cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir etc.);
• începând cu secolul al XIX-lea se conturează o adevarată școală de istorici, cărora le aparțin contribuții științifice importante (de exemplu B.P. Hașdeu, A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga).

Bibliografie

• Ariès, Philippe. Timpul istoriei. București: Meridiane, 1997.
• Aron, Raymond. Introducere în filozofia istoriei. București: Humanitas, 1997.
• Braudel, Fernand, Écrits sur l'histoire, Paris, Flammarion, 1969.
• Carbonell, Charles-Olivier. Istoriografia. București: Casa de Editură GRAFOART, 2006.
• de Certeau, Michel. L'Écriture de l'histoire. Paris: Gallimard, 1975.
• Marrou, Henri-Irénée. De la connaissance historique. Paris: Seuil, 1954.
• Prost, Antoine. Douze leçons sur l'histoire. Paris: Éditions du Seuil, 1996.
• Veyne, Paul. Comment on écrit l'histoire. Paris: Seuil, 1979.
• White, Hayden. Metahistory: The Historical Imagination in Nineteenth-Century Europe. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1973.
• White, Hayden. The Content of the Form: Narrative Discourse and Historical Representation. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1987.