Gabriel Marcel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gabriel Honoré Marcel (n. 7 decembrie 1889, Paris – d. 8 octombrie 1973, Paris) a fost un filozof, dramaturg, critic literar şi teatral, muzician şi teatrolog francez.

Cuprins 1 Biografie 2 Opere 3 Bibliografie 4 Legături externe

[modifică] Biografie

Gabriel Marcel este fiul unui diplomat, Henry Marcel, secretar de stat, ministrul Franţei la Stockholm (Suedia), devenit apoi director al Institutului de Arte Plastice (Beux-Arts), al Bibliotecii Naţionale şi al muzeelor naţionale. Încă din copilărie, Gabriel Marcel se familiarizează cu atmosfera unei tradiţii protestante (Calvin, Zwingli) şi cu spiritualitatea unui iudaism laicizat dinspre mamă, Laure Meyer, precum şi cu o tradiţie agnostică pe linie paternă. Până la sfârşitul vieţii sale, Gabriel Marcel păstrează relaţii foarte strânse – implicat fiind şi familial – cu vârfurile Bisericii Reformate din Franţa, ceea ce, alături de conversiunea sa, din 1929, la catolicism, contribuie la închegarea unei atitudini spirituale ecumenice. Această sinteză religioasă se întregeşte, spre sfârşitul activităţii sale creatoare, printr-o declarată afinitate a gândirii lui Gabriel Marcel cu spiritualitatea teologiei ortodoxe. 1893 : Decesul mamei sale. Tatăl se recăsătoreşte cu Marguerite Meyer, sora mamei lui Gabriel Marcel. Acest eveniment familial – filtrat prin optica unei hermeneutici filozofico-artistice – se va sublima în textura dramatică a mai multor piese de teatru ale sale. Problematica oedipiană – transpusă în contextul unei interpretări metafizice – va fi mereu prezentă în teatrul marcelian, care are o predilecţie pronunţată pentru desfăşurarea acţiunii dramatice în cadrul spaţiului familial. Încă din copilărie călătoreşte mult, familiarizându-se cu marile oraşe de artă.În 1910 devine agrégé în filozofie. Titlul tezei sale de doctorat este Ideile metafizice ale lui Coleridge în raporturile lor cu filosofia lui Schelling. De altfel, referinţa la filosofia lui Schelling va rămâne una din constantele gândirii marceliene. Din 1912 va începe o carieră pedagogică, practicată, cu intermitenţe, până în 1941. Predă filosofia la Liceul din Vendôme. Începînd din 1914, în cadrul unei unităţi speciale a armatei franceze şi a Crucii Roşii, Gabriel Marcel se ocupă de regăsirea soldaţilor dispăruţi pe câmpul de luptă. Pe parcursul acestei activităţi, Marcel îşi aprofundează interesul său pentru fenomenele paranormale. Descoperirea capacităţilor sale mediumnice constituie o adevărată revelaţie pentru tânărul creator. Publică primele sale creaţii dramatice cu titlul Le Seuil invisible, conţinând piesele La Grâce şi Le Palais de sable, la Editura Grasset. Între anii 1915 şi 1918, predã filosofia la Liceul „Condorcet” din Paris. În 1919 se căsătoreşte cu Jacqueline Boegner, fiica pastorului Alfred Boegner (directorul Misiunii Evanghelice) şi verişoara pastorului Marc Boegner, unul dintre reprezentanţii iluştri al Bisericii Reformate. Importanţa acestei comunităţi religioase în Franţa secolului XX este considerabilă, întrucât, într-o proporţie majoritară, marea burghezie bancară este de obedienţă reformată. Jacqueline Boegner – deşi Marcel se converteşte la catolicism în 1929 – va rămâne, până la sfârşitul vieţii sale (1947), protestantă. Din 1919 este profesor de filozofie la Liceul din Sens până în anul 1922. Experienţele pe terenul învăţământului liceal nu-i procură, însă, o reală satisfacţie intelectuală. Pe de o parte, prelegerile sale sunt prea dificile pentru elevi, pe de alta, necesitatea de a-şi manifesta autoritatea profesorală îl oboseşte pe filozof. Marcel nu se va mai întoarce în învăţământul liceal decât în perioadele de criză majoră : adică între 1939-1940, când va preda cursuri de filozofie la Paris, şi în 1941, la Montpellier. În 1919 îşi începe cariera de critic literar şi teatral. Publică primul său articol în prestigioasa revistă literară la Nouvelle Revue Française (N.R.F.) la 1 septembrie 1919 (N.R.F., 6e année, n° 72, pp. 618-627). Urmează o serie impresionantă de articole, cronici literare şi dramatice în revistele N.R.F. şi L’Europe Nouvelle. În 1921 apare, la Grasset, piesa Le Coeur des Autres. Colaborând intens la N.R.F., Gabriel Marcel îl întâlneşte pe remarcabilul critic literar Charles Du Bos. O prietenie de o viaţă se leagă între cei doi gânditori. În 1922 devine lector la Editurile Grasset şi Plon. La Plon îi este încredinţat postul de director al colecţiei de literatură universală „Feux croisés”. Va îndeplini această funcţie timp de aproape trei decenii. Articolele, eseurile şi studiile sale critice şi filosofice apar în cele mai importante reviste culturale ale epocii : Sept, Temps présent şi La Vie intellectuelle. În 1923 publică, la Editura Stock, piesa L'Iconoclaste, în 1925 apar piesele Un Homme de Dieu, La Chapelle ardente şi Le Quatuor en fa dièse. La Chapelle Ardente este reprezentată la Teatrul Le Vieux-Colombier în regia lui Gaston Baty. Reprezentată în 1949, piesa Un Homme de Dieu va fi considerată primul monument al teatrului existenţialist. În 1926 participă activ la reuniunile cenaclului „Union pour la Vérité” al lui Paul Desjardins şi la Decadele de la Pontigny (transformate după război în întîlnirile de la Cerisy-La-Salle). În 1928 publică Journal métaphysique (trad. în româneşte de Dorin Ştefănescu, Timişoara, Ed. Amarcord, 1995). Inspirat de dialectica hegeliană, influenţat de spiritualismul lui Bergson, de raţionalismul lui Brunschvicg şi de existenţialismul creştin al lui Kierkegaard, Gabriel Marcel devine, prin apariţia Jurnalului metafizic, unul din cei mai importanţi gânditori contemporani. Una din cheile reflecţiei marceliene este distincţia subtilă stabilită între Existenţă şi Obiectivitate. Nu lipsesc din Jurnal nici meditaţiile asupra fenomenelor paranormale şis asupra ştiinţelor oculte (spiritism, levitaţie, telepatie, magie, alchimie etc.). La 6 octombrie 1928 apare în L’Europe Nouvelle (n° 556, p.1344) comentariul lui Gabriel Marcel asupra romanului Les Conquérants al lui André Malraux. Criticul emite ipoteza că numai printr-o implicare personală în atrocităţi a romancierului a putut să fie creată o imagine atât de vie a absurdului existenţial. Malraux ripostează, la 20 octombrie, în paginile aceleiaşi reviste (L’Europe Nouvelle, n° 558, p. 1411), respingând cu vehemenţă observaţiile morale marceliene, pe care le consideră prea pioase, recunoscând însă faptul că zugrăvirea abisurilor existenţiale din roman a fost înfăptuită pe fundalul unor experienţe reale şi personale. Controversa dintre cei doi se încheie totuşi cu victoria argumentelor metafizice invocate de Marcel, acestuia revenindu-i, de altfel, ultimul cuvânt (L’Europe Nouvelle, ibidem). Gabriel Marcel devine, treptat, unul dintre criticii cei mai importanţi ai momentului. Vasta sa operă critică cuprinde în jur de 300 de recenzii, studii sau note critice care pot fi regrupate sub formă de monografii dedicate celor mai renumiţi autori ai literaturii franceze din secolul XX : Marcel Proust, André Gide, François Mauriac, André Malraux, Albert Camus etc. O culegere de texte marceliene consacrate operei literare şi dramatice a lui Jean-Paul Sartre a apărut la Editura Vrin, în 1981 (L’existence et la liberté humaine chez Jean-Paul Sartre). De menţionat, de altfel, faptul că Sartre frecventa întrunirile literare ce aveau loc săptămânal, timp de mai mulţi ani, la domiciliul parizian al lui Marcel. La 23 martie 1929 – ca rãspuns la apelul lui François Mauriac şi după o pregătire spirituală de câteva săptămîni sub îndrumarea lui Gaston Fessard, S.J. – Marcel se converteşte la catolicism. Este botezat şi acceptat în sânul Bisericii Catolice franceze. La convertirea filozofului a contribuit, nu în mică măsură, şi Charles Du Bos, adeptul unui catolicism spiritual. În 1931 publicã Trois pièces la Editura Plon (Le regard neuf, Le Mort de demain, La Chapelle ardente). În 1932 apare, la Editura Vrin, monografia lui Jean Wahl consacrată operei filosofice şi dramatice a lui Gabriel Marcel. Conferinţă la Societatea de Filosofie din Marsilia : Positions et approches concrètes du mystère ontologique. În 1933 apar piesele Le monde cassé şi La Soif la Editura Desclée de Brouwer,iar în 1935, la Editura Aubier, Etre et Avoir (A fi şi a avea). Această operă este, de fapt, o continuare a Jurnalului filozofic, de la data de 10 noiembrie 1928 pânã la 30 octombrie 1933, urmatã de o suitã de patru eseuri "esenţiale” pentru practicarea cugetãrii moderne. În A fi şi a avea – pe lângã distincţia fundamentalã postualtã în titlu şi explicitată pe larg pe parcursul cărţii – Marcel inaugurează o metodă cu totul nouă în contextul reflecţiei contemporane. Prin această operă, filosofia “concretă” şi “neosocratismul” marcelian sunt introduse în conştiinţa modernă. În paginile acestei opere de un răsunet excepţional, se cristalizează o adevărată hermeneutică organică a fiinţei. Concepţia lui Schelling, după care meditaţia trebuie să se reformuleze, să se autodepăşească şi să-şi păstreze deci caracterul ei proteic, îşi găseşte în cartea lui Gabriel Marcel o ilustrare remarcabilă. În 1936 la Grasset apare piesa Le Chemin de crête, Plon editează piesa Le Dard, iar Editura Stock publică Le Fanal. Marcel alternează creaţiile sale filosofice cu cele dramatice, considerând că ele nu sunt decât părţile aceluiaşi întreg. Conform viziunii marceliene, dramele reprezintă o încarnare concretă a esenţei filosofiei lui, iar, complementar, filosofia sa constituie o sublimare a dramaturgiei sale metafizice. În 1937 la Congresul internaţional de filosofie de la Paris susţine o polemică cu Léon Brunschvicg. În 1938 piesa Le Fanal este reprezentată la Comédie-Française. În 1939 publică studiul Monarchie et Catholicisme în Cahiers des cercles monarhistes universitaires (numărul din iulie-august). Timp de decenii, opţiunea politică marceliană rămâne constantă, situându-se pe poziţiile unei spiritualităţi tradiţionaliste. În 1940 apare Du Refus à l’Invocation la Gallimard, volum reeditat, cu titlul Essai de philosophie concrète, în colecţia "Idées”. Figureazã pe lista autorilor interzişi de cãtre autoritãţile germane. În timpul Ocupaţiei, trãieşte în zona liberã, administratã de cãtre guvernul de la Vichy. În 1944 publicã Homo viator la Editura Aubier. Elaboreazã principiile unei metafizici a speranţei. Ca şi Socrate, care îşi termina dialogul Fedru (Phaidros) cu o rugãciune adresatã marelui Pan, Gabriel Marcel îşi încheie Homo viator cu invocarea geniului tutelar al umanitãţii. Noua ediţie este revãzutã şi întregitã în 1963, an în care apare şi piesa L'Horizon, editatã de “Les Etudiants de France”. În 1946 îl întâlneşte pe Heidegger la Freiburg. Publicã La métaphysique de Royce la Aubier şi Théâtre comique (Colombyre; La Double expertise; Les Points sur les i; Le Divertissement posthume) la Editura Albin Michel în 1947. Cãlãtoreşte în Spania, Portugalia, Austria şi Germania. În 1948 dirijează conferinţa UNESCO de la Beirut. Paul Ricoeur publică în acelaşi an Gabriel Marcel et Karl Jaspers la Editura Temps présent din Paris. Gabriel Marcel este la apogeul activităţii sale creatoare, îi este decernat distincţia de Ofiţer al Legiunii de Onoare. În 1949 îi este decernat Marele Premiu pentru literatură al Academiei Franceze şi publică la Editura Plon, piesele L'Emissaire, Le Signe de la Croix, La Fin des temps în volumul Vers un autre royaume. Editurile Nauwelaerts şi Vrin reeditează Positions et approches concrètes du mystère ontologique. Predã o suitã de conferinţe "Gifford lectures” la Universitatea din Aberdeen. În 1950 opera lui dramaticã se întregeşte cu piesa La Fin des Temps, publicatã la Editura Réalités. În 1951 întreprinde o serie de conferinţe în Maroc şi în marile oraşe ale Americii de Sud. Apare Le Mystère de l'être( Vol. I. Réflexion et mystère. Vol. II. Foi et réalité) (reeditare în 1967, în colecţia „Foi vivante”, la Editura Flammarion-Aubier, şi în 1993 la Éditions Universitaires). Publică Les Hommes contre l'humain la Editura La Colombe (volum reeditat de A. Fayard în 1968) şi piesa Rome n'est plus dans Rome, urmată de studiul Etudes sur le Théâtre, la Editura La Table ronde. În 1952 este numit membru al Institutului din Paris. Publică piesa Mon temps n'est pas le vộtre în 1953. În 1954 apare, la Plon, Le Déclin de la Sagesse,iar în 1955 Aubier editează L'homme problématique. Publică, la Plon, piesa Croissez et multipliez. În 1956 ţine o serie de conferinţe în Canada. Îi este decernat Premiul Goethe. 1957 : conferinţe în Japonia. În 1958 apare piesa La Dimension Florestan la Plon. Publică Théâtre et Religion. Opera sa filosofică, dramatică şi critică se întregeşte, astfel, printr-o sinteză teatrologică. Apare, la Flammarion, Présence et Immortalité (volum reeditat în colecţia „10x18”, la Plon, 1968). În 1961 susţine o serie de conferinţe, „William James Lectures” la Universitatea Harvard (S.U.A.). În 1962 Xavier Tilliette, S.J., publică Gabriel Marcel ou le socratisme chrétien, în colecţia „Philosophes Contemporains”, volum editat de Desclée de Bouwer. În 1964 îi este decernat Premiul Păcii. Publică La Dignité humaine la Aubier. Apar Fragments philosophiques (1909-1914) la Editura Nauwlaerts din Louvain (Belgia) şi Paris. Marcel îşi continuă, la revista Les Nouvelles Littéraires, activitatea de critic dramatic. Teatrul absurd (Ionesco, Beckett, Adamov) nu satisface exigenţele spirituale ale criticului. 1965 : conferinţe în S.U.A. şi în Japonia. În 1967 apare, la Plon, volumul Le secret est dans les îles, conţinând piesele Le Dard, L'Emissaire şi La Fin des temps. În 1968 apare volumul Entretiens Paul Ricoeur - Gabriel Marcel la Aubier.Publică Pour une Sagesse tragique et son au-delà la Plon. Metafizica marcelianã se articuleazã din perspectiva unei ontologii de-a dreptul dramatice. În 1969 îi este decernat Premiul Erasmus, pe care îl împarte cu fizicianul Carl Friedrich von Weizsäcker. În 1971 publicã, la Gallimard, opera autobiograficã En chemin, vers quel Eveil ? şi Coleridge et Schelling la Aubier-Flammarion. În 1973 apare , la Plon, Cinq Pièces majeures (Un Homme de Dieu, Le monde cassé, Le Chemin de crête, La Soif, Le Signe de la Croix). La 8 octombrie 1973 se stinge din viaţă. În ultimele sale clipe este înconjurat de prietenii şi discipolii lui cei mai intimi : Paul Ricoeur, Pierre Boutang şi Emil Cioran. Postum, îi apare, la Fayard, volumul Percées vers un ailleurs, care conţine piesele L'Iconoclaste şi L'Horizon.

[modifică] Opere

Filozofie

• Existence et objectivité (1914).
• Journal métaphysique (1914-1923). Paris, Gallimard, 1927.
• Être et avoir (1918-1933). Paris, Aubier, 1935.
• Du refus à l'invocation. Paris, Gallimard, 1940. (Réédité en 1967 sous le titre Essai de philosophie concrète, Paris, NRF/Gallimard, 1967)
• Homo viator. Paris, Aubier, 1945.
• La Métaphysique de Royce. Paris, Aubier, 1945.
• Position et approches concrètes du mystère ontologique. Introduction par Marcel de Corte. Louvain, E. Nauwelaerts; Paris, Librairie philosophique J. Vrin, 1949.
• Le Mystère de l'être. Paris, Aubier, 1951. 2 vol.
• Les Hommes contre l'humain. Paris, La Colombe, 1951. Réédition: Fayard, 1968.
• Le Déclin de la sagesse. Paris, Plon, 1954.
• L'homme problématique. Paris, Aubier, 1955.
• Théâtre et religion. Lyon, Éditions E. Vitte, 1958.
• Présence et immortalité. Paris, Flammarion, 1959.
• La Dignité humaine. Paris, Aubier, 1964.
• Entretiens Paul Ricoeur, Gabriel Marcel. Paris, Aubier, 1968. Réédition: Présence de Gabriel Marcel, 1999.
• Pour une sagesse tragique et son au-delà. Paris, Plon, 1968.
• Coleridge et Schelling. Paris, Aubier, 1971.
• Gabriel Marcel interrogé par Pierre Boutang suivi de Position et approches concrètes du mystère ontologique. Paris, J.-M. Place Éditeur, 1977.
• Tu ne mourras pas. Textes choisis et présentés par Anne Marcel. Préface du P. Xavier Tilliette. Éditions Arfuyen, 2005.

Teatru

• Le Cœur des autres. Paris, Grasset, 1921.
• L'Iconoclaste. Paris, Stock, 1923.
• Un Homme de Dieu. Paris, Grasset, 1925.
• Le Monde cassé suivi de Position et approches concrètes du mystère ontologique. Paris, Desclée de Brouwer, 1933.
• Le Chemin de crête. Paris, Grasset, 1936.
• Le Dard. Paris, Plon, 1936.
• Le Fanal. Paris, Stock, 1936.
• La Soif . Paris, Desclée de Brouwer, 1938. Réédité sous le titre: Les cœurs avides, La Table Ronde, 1952.
• Théâtre comique : Colombyre ou le brasier de la paix - La double expertise - Les points sur les i - Le divertissement posthume. Paris, Albin Michel, 1947.
• Vers un autre Royaume : L'émissaire - Le signe de la croix. Paris, Plon, 1949.
• Rome n'est plus dans Rome. Paris, La Table Ronde, 1951.
• Croissez et multipliez. Paris, Plon, 1955.
• Mon temps n'est pas le vôtre. Paris, Plon, 1955.
• La dimension Florestan suivi de la conférence Le crépuscule du sens commun. Paris, Plon, 1958.

Critică literară şi dramatică

• Bibliographie de la critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel [[1]]. In : François Bréda, La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel, Les Éditions Grinta, Cluj-Napoca, 2004. [[2]]

[modifică] Bibliografie

• Gabriel Marcel, Jurnal metafizic. Traducere în româneşte de Dorin Ştefănescu, Timişoara, Ed. Amarcord, 1995.
• Gabriel Marcel, A fi şi a avea (Être et Avoir). Traducere de Ciprian Mihali. Tabel cronologic, îngrijire de text şi note de François Bréda. Editura Biblioteca Apostrof, col. „Filosofie contemporană”, Cluj, 1997.
• Gabriel Marcel, Omul problematic (L’homme problématique). Traducere de François Bréda şi Ştefan Melancu. Editura Biblioteca Apostrof, col. „Filosofie contemporană”, Cluj, 1998. [[3]]
• Gabriel Marcel, Semnul Crucii. Traducere de François Bréda şi Radu Teampău (Tempea). Târgu Jiu, 1999.
• François Bréda, La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel. Etude littéraire. Les Editions Grinta, Cluj-Napoca, 2004. La présence de Gabriel Marcel dans la presse littéraire et philosophique [4]. François Mauriac et Gabriel Marcel [5]. André Gide et Gabriel Marcel [6]. Marcel Proust et Gabriel Marcel [7]. André Malraux et Gabriel Marcel [8]. La philosophie critique de Gabriel Marcel [9]. La critique spirituelle du moi profane [10]. Bibliographie de la critique littéraire et dramatique marcelienne [11].
• Entretiens autour de Gabriel Marcel, Décades de Cerisy, 1973, Paris, La Baconnière, 1976. Texte de G.Marcel et réponses aux exposés de M. Belay, V. Berning, J. Chenu, H. Gouhier, J. Parain-Vial, P. Ricoueur, B. Schwartz.
• Gabriel Marcel interrogé par Pierre Boutang suivi de Positions et approches concrètes du mystère ontologique. Archives du XXe siècle, Paris, J.-M. Place, 1977.
• The Philosophy of Gabriel Marcel, Marcel's autobiography, 22 critical essays, Marcel`s replies to his critics, bibliography, Ed. By Paul A. Schilp and Lewis E. Hahn, Library of living philosophers, vol XXII, La Salle, Illinois, 1984.
• Gabriel Marcel et Gaston Fessard, correspondence: 1934-1971, présentée par H. de Lubac, M. Rougier et M. Sales, introd. Par X. Tilliette, Paris, Beauchesne, 1985.
• Aduriz Joaquin, Gabriel Marcel. El Existencialismo de la esperanza, Buenos Aires, Espasa Calpe, 1949.
• Bagot Jean-Pierre, Connaissance et amour, essai pur la philosophie de Gabriel Marcel, Paris, Beauchesne, 1958.
• Bélanger Gérard, L'Amour chemin de la liberté, essai sur la personnalisation, Paris, Les Éditions ouvrières, 1965.
• Belay Marcel, La Mort dans le théâtre de Gabriel Marcel, Paris, J.Vrin, 1980.
• Bernard Michel, La philosophie religieuse de Gabriel Marcel, étude critique, Le Puy, Cahiers du nouvel humanisme, 1952.
• Berning Vincent, Das Wagnis der Treue…Mit einem Geleitbrief von G. Marcel, Freiburg im Breisgau, Karl Albert Verlag, 1973.
• Boutang Pierre, La Terreur en question. Lettre à G. Marcel, Paris, Fasquelles, 1958.
• Chenu Joseph, Le Théâtre de Gabriel Marcel et sa signification métaphysique, Paris, Aubier, 1948.
• Davignon René, Le Mal chez Gabriel Marcel, Montréal, Bellarmin et Paris, Éd. Du Cerf, 1985.
• Davy Marie-Madeleine, Un Philosophe itinérant, Gabriel Marcel, Paris, Flammarion, 1959.
• De Corte Marcel, La Philosophie de Gabriel Marcel, Paris, Téqui, 1973 (éd. Or. 1937).
• Facco Maria-Luisa, Metafisica e diaristica in G. Marcel, Genova, Presses de l`Université, 1982.
• Fessard Gaston, Théâtre et mystère. Introduction à G. Marcel, Paris, Téqui, 1938.
• Gallagher Kenneth T., The Philosophy of Gabriel Marcel, Nem York, Fordham, University Press, 1962.
• Gilson Étienne et al., Existentialisme chrétien. Gabriel Marcel, Paris, Plon, 1947.
• Habachi René, Trois itinéraires…un carrefour: Gabriel Marcel, Z. Zundel et P. Teilhard de Chardin, Québec, Presse de l`Université Laval, 1983.
• Hersch Jeanne, Lévinas Emmanuel, Ricoeur Paul et Tilliette Xavier, Jean Wahl et Gabriel Marcel, Collection des Archives Philosophiques, Paris, Beauchesne, 1976.
• Heofeld Friedrich, Der Christliche existenzialismus Gabriel Marcel, Zurich, Zwingli Verlag, 1956.
• Ngimbi Nseka, Tragique et intersubjectivité dans la philosophie de G. Marcel, Mayidi BP 6/224 Zaire, 1981.
• Nota J.H., Gabriel Marcel, Baarn, Het Wereldvenster, 1970.
• Parain-Vial Jeanne, Gabriel Marcel et les niveaux de l'expérience, Paris, Seghers, 1966.
• Parain-Vial Jeanne, Gabriel Marcel, un veilleur et un éveilleur, Paris, L`Age d`homme, 1989.
• Peters Jan, Gabriel Marcel, ein Yeuge des Geisters, Regensburg, Habbel, 1949.
• Piscione Enrico, Anthropologia e apologetica in G. Marcel, Reggio Emilia, Città armoniosa, 1980.
• Plourde Simonne, Gabriel Marcel, philosophe et témoine de l'espérance, Montréal, Presses de l'Université du Québec, 1975.
• Plourde Simonne, Vocabulaire philosophique de G. Marcel, Paris, Éd. Du Cerf, 1985.
• Prini Pietro, Gabriel Marcel et la méthodologie de l'invérifiable, Paris, Economica, 1984 (ed. or.: Desclée de Bouwer, 1953).
• Ricoeur Paul, Gabriel Marcel et Karl Jaspers, deux maîtres de l'existentialisme, Paris, Temps Présent, 1948.
• Riva Franco, Corpo e metafora in G. Marcel, Milano, Vita e pensiero, 1985.
• Sottiaux Edgar, Gabriel Marcel, Philosophe et dramaturge, Louvain, Nauwelaerts et Paris, Vrin, 1956.
• Tilliette Xavier,Gabriel Marcel ou le socialisme chrétien dans Philosophes contemporains,Paris,Desclée de Brouwer, 1962.
• Troisfontaines Roger, De l'existence à l’être. La Philosophie de G. Marcel, 2 vol., Louvain, Neuwalaerts et Paris, Vrin, 1968 (éd. or. 1953).
• Valderrey Carmen, El Amor in G. Marcel, Madrid, 1976.
• Wahl Jean, Vers la concret, Paris, Vrin, 1932.
• Widmer Charles, Gabriel Marcel et le théisme existentiel, Paris, Éd. du Cerf, 1971.
• Troisfontaines Roger, s.j., De l'existence à l’être…, t. II, pp. 382-464, Paris, Louvain, Nauwelaerts, 1968.
• Lapointe François H. et Claire, Gabriel Marcel and his critics, international bibliography (1928-1976), New York et Londres, 1977.
• Cahiers de l’Association Présence de Gabriel Marcel. N° 1, Gabriel Marcel et la Pensée allemande, Aubier, 1979.
• Cahiers de l’Association Présence de Gabriel Marcel. N° 2, L'Esthétique musicale de Gabriel Marcel, Aubier, 1980.
• Cahiers de l’Association Présence de Gabriel Marcel. Nº 3, Gabriel Marcel et les injustices de ce temps, Aubier, 1983.

[modifică] Legături externe

Site-ul oficial al Asociaţiei Présence de Gabriel Marcel din Franţa [[12]]