Ipoteza documentară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Diagramă a ipotezei documentare.
* include cea mai mare parte din Levitic
include cea mai mare parte din Deuteronom
"istoria deuteronomică": Iosua, Judecători, 1 & 2 Samuel, 1 & 2 Regi

Ipoteza documentară sau ipoteza Wellhausen este o contribuție notabilă a lui Julius Wellhausen la cercetarea Bibliei ebraice.

Înainte de Wellhausen[modificare | modificare sursă]

Punctul de vedere tradițional că Moise ar fi fost autorul Torei a fost îndeaproape examinat în secolul al XVII-lea. În 1651 Thomas Hobbes, în capitolul 33 din Leviatanul, cita câteva pasaje cum ar fi Deuteronom 34:6 ("nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi", implicând faptul că autorul trăia cu mult timp după moartea lui Moise); Numeri 21:14 (referitor la o carte anterioară a isprăvilor lui Moise) și Geneza 12:6 ("Pe atunci canaaniții se aflau în țară", implicând faptul că autorul său trăia într-o perioadă când canaaniții nu se mai aflau în țară); trăgând concluzia că aceștia nu puteau fi aceeași persoană cu Moise. Alții, cum ar fi Isaac de la Peyrère, Baruch Spinoza, Richard Simon și John Hampden au ajuns la aceeași concluzie, dar operele lor au fost condamnate, unii dintre ei fiind băgați la pușcărie și forțați să retracteze, un atentat fiind comis la viața lui Spinoza's.[necesită citare][1]

În 1753 Jean Astruc a imprimat (anonim) Conjectures sur les mémoires originaux, dont il paraît que Moïse s'est servi pour composer le livre de la Genèse ("Conjecturi asupra documentelor originale de care pare să se fi folosit Moise în compunerea Cărții Genezei"). Motivul lui Astruc era de a-i respinge pe Hobbes și Spinoza – "boala secolului trecut", cum le califica el operele. Pentru a face asta, el a aplicat Genezei uneltele analizei literare pe care cercetătorii deja le foloseau pentru textele antice, cum ar fi Iliada pentru a analiza diferitele tradiții și a ajunge la cel mai autentic text. El a început prin a identifica două semne care păreau să identifice variante coerente, și anume folosirea lui "Elohim" sau a lui "YHWH" (Yahweh) drept nume pentru Dumnezeu, și apariția unor povești duplicate sau dublete, cum ar fi două dări de seamă ale creației în primul și în al doilea capitol din Geneza și două dări de seamă despre Sara și un rege străin (Gen. 12 și Gen. 20). El a aliniat versetele pe două coloane, cu versetele cu "Elohim" pe o coloană și versetele cu "YHWH" pe cealaltă, iar membrii dubletelor în propriile lor coloane pe lângă cele două. Coloanele paralele au constituit astfel două narațiuni lungi, fiecare privind aceleași evenimente. Astruc a sugerat că acestea ar fi fost documentele originale folosite de Moise, iar Geneza scrisă de Moise ar fi arătat astfel, narațiuni paralele menite să fie citite separat. Conform lui Astruc, un editor ulterior a combinat cele două coloane într-o singură narațiune, creând confuziile și repetițiile observate de Hobbes și Spinoza.[2]

Uneltele adaptate de Astruc pentru critica surselor biblice au fost dezvoltate ulterior de alți cercetători, cei mai mulți dintr ei germani. Începând cu 1780 Johann Gottfried Eichhorn a extins analiza lui Astruc la întregul Pentateuh, iar în 1823 a conchis că Moise nu avusese nimic de a face cu scrierea lui. În 1805 Wilhelm de Wette a conchis că Deuteronomul reprezenta o a treia sursă independentă. În jur de 1822 Friedrich Bleek a identificat Iosua drept continuare a Pentateuhului prin Deuteronom, în timp ce alții au identificat semne ale Deuteronomistului în Judecători, Samuel și Regi. În 1853 Hermann Hupfeld a sugerat că Elohistul consta din două surse și trebuia despărțit, izolând astfel sursa preoțească; Hupfeld a subliniat de asemenea importanța redactorului sau a editorului final pentru întocmirea Torei din cele patru surse. Nu tot ce era în Pentateuh a fost trasat la aceste patru surse: numeroase secțiuni mai mici au fost identificate, cum ar fi Codul sfințeniei conținut de Levitic cap. 17 până la 26.[3]

Cercetătorii au încercat de asemenea să identifice secvențele și datele celor patru surse și au propus ipoteze pentru cine le-ar fi scris și de ce. De Wette a conchis în 1805 că nimic din Pentateuh nu fusese scris înainte de vremea lui David; începând cu Spinoza, D era asociat cu preoții din Templul de la Ierusalim din timpul domniei lui Iozia în 621 î.Hr.; după acestea, cercetătorii au argumentat diferite ordini de compunere a surselor PEJD, sau EJDP, sau JEDP, dar subiectul era departe de a fi fost lămurit.[4]

Wellhausen[modificare | modificare sursă]

Wellhausen era vestit pentru cercetările biblice asupra istoriei Vechiului Testament și a compunerii Hexateuhului. El este în mod special cunoscut pentru ale sale Prolegomena zur Geschichte Israels din 1883 (publicate inițial în 1878 ca Geschichte Israels), în care a propus o formulare definitivă a ipotezei documentare, argumentând că Tora sau Pentateuhul își avea originile într-o redactare a patru texte independente la origini, datând la un număr de secole după Moise, care ar fi fost autorul lor conform tradiției religioase.

Unul dintre autorii Pentateuhului, desemnat de către critica biblică cu numele de Iahvistul, este o persoană sau un grup de persoane trăind în perioada solomonică (sec. X î.e.n.).[5] Un alt autor (sau grup de autori) al Pentateuhului este cel desemnat de către istorici cu numele de „autorul sacerdotal” („sursa P”, de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.).[6] Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit și el tot în perioada Exilului babilonian.[7]

Conform lui Wellhausen:

Ipoteza lui Wellhausen a rămas modelul dominant al studiilor Pentateuhului până în ultimul sfert al secolului XX, când a început să fie atacată de către cercetătorii care observau mult mai multe mâini implicate în scrierea Torei și le atribuiau unor perioade și mai târzii decât considera Wellhausen.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pentru o scurtă dare de seamă a luptei din Epoca Luminilor dintre cercetători și autorități vezi Richard Elliott Friedman, "Who Wrote the Bible?", pp.20–21 (hardback original 1987, paperback HarperCollins edition 1989).
  2. ^ Gordon Wenham, "Exploring the Old Testament: Volume 1, the Pentateuch", (2003), PP.162–163.
  3. ^ Richard Elliott Friedman, "Who Wrote the Bible?", pp.22–24.
  4. ^ Richard Elliott Friedman, "Who Wrote the Bible?", p.25., and Alexander Rofe, "Introduction to the Composition of the Pentateuch", (1999), ch.2. See also Raymond F. Surberg, "Wellhausianism Evaluated After a Century of Influence", section II, The Contribution of the Prolegomena from a Critical Viewpoint.
  5. ^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 50/51.
  6. ^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 60/61.
  7. ^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 69 - 71.