Sfânta Treime

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol este parte a
seriei Creștinism.


Isus din Nazaret

Biblia

Biserici creștine


Mărturisiri de credință (crezuri)

Simboluri


Ritualuri creștine


Arta creștină


Sfinții

Sfânta Treime - icoană realizată de pictorul rus Andrei Rubliov

Învățătura despre Sfânta Treime - termen care nu apare în Sfânta Scriptură - își face simțită prezența în filozofia creștină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credință creștine, mai cu seamă în Simbolul atanasian:

- Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfințitor;

- Fiul este mântuitor, dar co-creator, co-sfințitor;

- Duhul Sfânt este sfințitor, dar co-creator, co-mântuitor.

Trinitarienii susțin că această dogmă este clar exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverși "eretici", cum sunt numiți de aceștia adversarii trinității, precum Arie și Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi.

Teofil al Antiohiei este primul autor patristic care folosește termenul de „Treime”.[1]

Primele două concilii ecumenice (Niceea - 325 și Constantinopol - 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o "adevărată cinstire în toată lumea creștină a Sfintei Treimi."

Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: "Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii și complet Independent în raport cu orice" într-adevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste, în care dumnezeul/dumnezeii iau naștere într-un univers preexistent.

În același timp această accepțiune a Sfintei Treimi se diferențiază net și de viziunea monoteistă a evreilor nominali, care în 1500 de ani până la Hristos nu au primit niciodată vreo mărturie ce i-ar fi putut duce la o asemenea accepțiune.

Problema trinității rămâne destul de controversată, la fel cum a fost și la Conciliul de la Niceea. Un efect indirect al adoptării acestei dogme ca oficială de către bisericile creștine a dus la reacții adverse în lumea orientală.

Se pot observa remarci de condamnare și în scrierile musulmane referitor la această dogmă, ținând cont că și islamul are la bază credința monoteistă iudaică și îl acceptă pe Iisus Hristos drept un profet foarte important, la fel ca Moise.

Din acest punct de vedere mulți exegeți susțin că "acest cuvânt simplu al adevărului despre mântuire și despre viața veșnică a devenit tot mai greu de răspândit printre necredincioși datorită acestei dogme, din punct de vedere logic, complicate a trinității".

Sociologi ai religiei, precum protestantul Max Weber, consideră învățătura Sfintei Treimi a fi o formă timpurie și imatură a teologiei creștine, fantasmagorice și iraționale în caracter; pentru că credințele trinitariene apar după iudaism, așa cum se întâmplă în creștinism, Weber le consideră a fi niște regretabile întoarceri la desuete idei primitive (citat din Werner Stark (“The place of Catholicism in Max Weber’s Sociology of Religion”, Sociological Analysis 29 (winter), 1968, pp. 202-10) în Capitolul 24 din “The Blackwell Companion to Eastern Christianity” [2], redactat de Peter McMylor și Maria Vorojișceva). Printre teologii occidentali antitrinitarieni se numără Isaac Newton și Michel Servetus (ultimul plătind cu viața respingerea acestei învățături, fiind ars pe rug de către protestanți).

Stemă explicând dogma Treimii.

Doctrina Treimii[modificare | modificare sursă]

Conform religiei creștin-ortodoxe, Sfânta Treime este formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.

  • Dumnezeu Tatăl este singurul Creator și Atotputernicul.
  • Dumnezeu Fiul este unicul Fiu al Domnului, trimis spre a ridica păcatele lumii. Cu toții suntem considerați fiii lui Dumnezeu, însă Iisus este "Fiul Omului" trimis spre a ridica "păcatul strămoșesc".
  • Sfântul Duh, ne este precizat în Sfânta Scriptură, că a apărut la botezul lui Iisus în formă de porumbel. Atunci botezul a fost ridicat la rang de Sfântă Taină: "Taina Sfantului Botez".

Cei trei formează o singură ființă în trei persoane (sau în trei ipostaze).

Referințe despre Sfânta Treime în Biblie[modificare | modificare sursă]

Singurele versete biblice care fac referire directă la Sfânta Treime sunt 1 Ioan 5:7-8. Aceste versete sunt numite Comma Johanneum, ele fiind o falsificare a manuscriselor grecești ale Bibliei, falsificare care a apărut (se zice) pentru prima oară într-un manuscris grecesc menit să-l facă pe Erasmus din Rotterdam să includă dogma Treimii în ediția tipărită a Noului Testament în greaca veche.[3][4][5] Unii cercetători sunt de părere că ea nu apare în manuscrise grecești dinaintea lui Erasmus,[4][5] Erasmus incluzând-o în textul Noului Testament pentru a nu fi trecut la index, deși știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament, în timp ce alții afirmă că Erasmus nu și-ar fi dat seama că a fost păcălit.[3] Mai concret, prima apariție care conține Comma în greacă în text este minusculul 629 (în numerotarea Gregory-Alland), manuscrisul fiind bilingv (greco-latin). El a fost datat paleografic ca fiind scris în secolul al XIV-lea. Există manuscrise anterioare care cuprind Comma (88, 221, 429 și 636), dar nu în text, ci ca nota laterală, notele fiind adăugate în secolele XV-XVI.

Controverse[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Un urmaș demn al Sfântului Ignatie Teoforul, 26 aprilie 2010, Adrian Agachi, Ziarul Lumina, accesat la 3 iulie 2013
  2. ^ for Weber, even Christian Trinitarian theology was, Stark suggests, one of the ‘early and crude forms of theology, phantasmogoric and not rational in character’ (Stark 1968: 203). It follows of course that if Trinitarian beliefs emerge after Judaism, as they do in Christianity, then this is ‘to him a regrettable throwback to outmoded primitive ideas’ (ibid.). - The Blackwell Companion to Eastern Christianity, CHAPTER 24, Sociology and Eastern Orthodoxy, by Peter McMylor and Maria Vorozhishcheva
  3. ^ a b HJ de Jonge, 'Erasmus and the Comma Johanneum', Ephemerides Theologicae Lovanienses 56 (1980): 381–389.
  4. ^ a b Bruce M. Metzger, The Text of the New Testament: Its Transmission, Corruption, and Restoration, 2d ed., (Oxford University Press, 1968), p. 101.
  5. ^ a b Ehrman, Bart D.. Misquoting Jesus: The Story Behind Who Changed the Bible and Why. HarperCollins, 2005. ISBN 978-0-06-073817-4, pp. 80-83.

Legături externe[modificare | modificare sursă]