YHWH

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

YHWH (în ebraică יהוה şi transliterat de obicei prin Iahwe sau Iehova) este numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică. Acest nume aparţine Eliberatorului poporului ales Israel. Pentru iudei şi creştini deopotrivă, El reprezintă Creatorul, Judecătorul şi Sursa mântuirii întregii lumi. Aşa îl prezintă şi prima dintre cele Zece Porunci, în Exod 20:2,3, citată din traducerea Versiunea Standard Americană, American Standard Version (ASV):

Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului. Să nu ai alţi Dumnezei în afară de mine. ^[1]

Numele este compus din trei consoane, yōd (י), hē (ה) şi vāv (waw) (ו) (un w semivocalic; vezi mater lectionis, אֵם קְרִיאָה), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârşit.

Din cauza faptului că în scrierea ebraică veche nu se scriau vocalele şi deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (este interzis să fie rostit de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaşte cu exactitate pronunţia iniţială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova.

Oricum ar fi, Numele divin este inclus în numeroase alte nume purtate de israeliţi şi utlilizate şi de alte popoare, inclusiv de cel român. Cel mai ilustru dintre ele este numele lui Isus, care este derivat din forma greacă a ebraicului Jehoşua/Joşua, însemnând "Iehova este Salvare" ^[2].

Un alt exemplu est numele "Ion" care, în diversele lui forme din diverse limbi, provine în ultimă instaţă din ebraicul Yochanan (יוחנן) care înseamnă "Iehova este milostiv" ^[3]. Numele divin a fost folosit deseori şi în forma sa prescurtată "Yah" ("YH"), exemplul cel mai notabil fiind "Aliluia", care în forma sa ebraică originală ("HaleluYah") înseamnă "Slăviţi-l pe Yah".

Cuprins 1 Prezenţa numelui în Biblie 2 Documente arheologice [6] 3 Titluri ale lui Dumnezeu folosite în Biblie 4 Iehova nu este un dumnezeu tribal 5 Sincretisme cu alte divinităţi 6 Utilizarea tegragramei 7 Nume alternative 8 Cuvântul cabalistic 8.1 IOD 8.2 HE 8.3 WAW 8.4 Al doilea He 9 Note 10 Vezi şi

[modifică] Prezenţa numelui în Biblie

După Enciclopedia Biblică Iudaică, Numele divin apare de 6823 de ori în Scripturile Ebraice ("Vechiul Testament") ^[4]. În Biblia Hebraica Stuttgartensia(denumită astfel după oraşul Stuttgart, unde îşi are sediul Societatea Biblică Germană), tetragrama YHVH apare de 6828 de ori ^[5].

[modifică] Documente arheologice ^[6]

În Biblie, YHVH este folosit în exclusivitate pentru Dumnezeul lui Israel. În Orientul antic numele este însă întâlnit ca parte constituentă a unor numelor de persoane (mai ales în forma sa prescurtată).

Un document egiptean conținând o listă de nume de locuri, descoperită în templul lui Amon din Soleb din timpul lui Amenhotep III. (1402–1363 î. C.) se referă la „țara lui Şasu-YHV“. Și în timpul lui Ramses Ramses III. (1198–1166 î. C.) apare această expresie, ea referindu-se atât la muntele din partea de est a Iordanului, cât și la beduinii care trăiau acolo. Pe tăblițele de lut (Ostraka) din Ugarit apare un YV ca ”fiu al lui El”.

Piatra Mesa (cca. 840 î. C.) este considerată ca cea mai veche folosire a Tetragramei înt-un document nebiblic: Și-am luat vasele lui YHVH și le-am pus înaintea lui Chemos. O altă tăbliță descoperită recent redă numele divin cu literele feniciene YOD, HE, V, HE.

Cele mai vechi atestări ale numelui din regiunea regatului Israel provin din secolul 8 î. C.: un sigiliu preoțesc care poartă inscripția Aparținând lui Miqneyav, slujitorul lui YHVH. Pe o inscripție funerară în Lachiș este scris: Binecuvântat să fie Uriahu de către JHWH. Ambele nume personale menționate sunt teofore, ele conținând numele divin (în forma sa prescurtată).

Formulele de salut ale scrisorilor din Lachiș (secolul 6 î. C.) conțin: YHVH să-i dea vești bune stăpânului meu / să-l lase să trăiască în sănătate. Chiar și formula de jurământ bibilc: așa cum JHWH este viu este întânlnită aici. Folosirea ca salut este confirmată de tăblițe de lut din Arad, de ex. Fie ca YHVH să caute pacea pentru tine.

Fragmente din perioada timpurie a regilor israeliți, găsite la Kuntillat Ajrud, în peninsula Sinai, alătură numele YHVH de dumnezeul Baal utilizând scrierea feniciană. Aceasta pare a indica un sincretism local, pe atunci la modă. Chiar și numele zeiței fertilității Așera este combinat cu YHVH.

Pe lângă forma lungă YHVH se întânlnesc, începând cu exilul babilonian (terminat în 529 î. C. după cucerirea Babilonului de regele persan Cirus) din ce în ce mai mult forme prescurtate ca YHV sau YHH. În colonia militară evreiască din Elephantine în Egipt au fost găsite ambele forme prescurtate în scrisori, formule de jurământ și texte de cult, de ex. Te binecuvintez prin YHH și CHNM. Această formulă este un alt exemplu de sincretism, combinând Dumnezeul evreu cu un zeu local egiptean.

[modifică] Titluri ale lui Dumnezeu folosite în Biblie

Cel mai des întâlnit titlu este Dumnezeu (El / Elohim). În ebraică, acest cuvânt se pare că înseamnă Cel Puternic. În limba germană (și prin moștenire și în limba engleză) cuvântul Dumnezeu (Gott) se pare că provine de la un verb care înseamnă a chema, Gott înseamnând așadar Cel Chemat (evident, de către oameni). Martin Luther a interpretat cuvântul Gott ca provenind de la cuvântul gut> (bun) ^[7].

Titlul El a fost şi el folosit ca parte constituentă a unor nume proprii, ca de ex. Daniel (judecătorul meu este Dumnezeu) sau Mihael (cine este ca Dumnezeu?).

Termenul Elohim (dumnezei) este forma de plural al lui elohah (dumnezeu). În Biblie, această formă se referă la un număr de dumnezei (de ex. în Geneză 31:30), dar de cele mai multe ori este utilizat ca formă de pluralis majestatis, indicând demnitate sau excelență. Referindu-se la acest aspect, eruditul Aaron Ember a scris: Că limbajul Vechiului Testament a abandonat idea de pluralitate a termenului Elohim este arătat în special prin faptul că este construit aproape invariabil cu un verb predicativ la singular și preia und atribut adjectival la singular. Elohim trebuie explicat la un plural intens, denotând măreție și maiestate, fiind egal cu Dumnezeul cel Mare ^[8].

Termenul Elohim este însă folosit și pentru alți dumnezei: în Judecători 16:23, 24 este folosit pentru zeul filistean Dagon (cel cu coadă de pește), iar în 2 Regi 19:37, pentru zeul asirian Nisroc. Pentru un evreu vorbind cu un filistean sau cu un asirian, termenul de Dumnezeu (Elohim) ar fi fost așadar insuficient pentru a-l identifica pe dumnezeul căruia i se închina.

Dicționarul The Imperial Bible Dictionary ilustrează foarte potrivit diferența dintre Elohim și Iehova. Despre numele Iehova se scrie: ”Este întotdeauna un nume propriu, indicând pe Dumnezeu în persoană și numai pe el, în timp ce Elohim are mai mult caracterul unui substantiv comun care într-adevăr indică de obicei, dar nu în mod necesar și nici consistent, pe Dumezeul Suprem. /.../ Evreul poate zice Elohim-ul, Dumnezeul adevărat (ca fiind opus tuturor dumnezeilor falși), dar niciodată nu spune Iehova-ul, pentru că Iehova este numele doar a Dumnezeului adevărat. El mai spune Dumnezeul meu, /.../ dar niciodată Iehova-ul meu, pentru că atunci când spune Dumnezeul meu, el denotă pe Iehova. El vorbește de Dumnezeul lui Israel, dar niciodată de Iehova al lui Israel, pentru că nu există nici un alt Iehova. El vorbește de Dumnezeu Cel Viu, dar niciodată de Iehova Cel Viu, pentru că el nu poate concepe pe Iehova altfel decât fiind viu" ^[9].

Utilizarea Numelui divin aduce o notă personală în relaţia dinte Divinitate şi oameni. Citând cartea Titlurile lui Iehova (Titles of Jehovah) de Webb-Peploe, autorul Nathan Stone scrie în cartea sa Numele lui Dumnezeu: În timp ce termenul Elohim asumă o dragoste către toată creaţia şi toate creaturile ca lucru al măinilor sale, numele Iehova revelează dragostea sa ca fiind contiţionată de atribute morale şi spirituale. În această lumină este semnificativ că numele Iehova, aşa cum am notat în prealabil, nu apare până la Geneză 2:4. Până acolo, naraţiunea se ocupă cu relatarea generală despre întreaga creaţie. Dar acum începe relatarea specială referitoare la crearea omului şi a relaţiei speciale a lui Dumnezeu cu omul, văzut diferit de creaţia inferioară. Dumnezeu intră acum în comuniune cu cel pe care L-a creat în propria-i imagine, iar Elohim este numit acum Jehova-Elohim, care binecuvintează pământul de dragul omului, care este reprezentantul Lui pe pământ. ^[10]

Continuând, autorul scrie: Având numele Iehova, Dumnezeu îl pune pe om sub obligaţie morală, avertizându-l de pedeapsa pentru neascultare. Trebuie să faci asta şi să nu faci asta. În această lumină, cât de semnificativ este faptul că, atunci când Satana o ispiteşte pe Eva, el nu foloseşte numele Iehova, ci doar Elohim, dar nici Eva nu-l foloseşte în răspunsul ei către el. Este oare pentru că numele Iehova nu le este cunoscut, sau mai degrabă pentru că intenţia deliberată a lui Satan de a o înşela şi un sentiment incipient de vinovăţie în Eva suprimă acest nume? Poate cineva face răul şi în acelaşi timp rosti numele? Şi iarăşi cât de semnificativ că după ce păcătuiesc şi se ascund, atunci aud vocea lui Iehova-Dumnezeu în grădină, spunând "Unde eşti?", cerându-le socoteală pentru faptele lor. ^[11]

[modifică] Iehova nu este un dumnezeu tribal

Iehova este denumit în Biblie "Dumnezeul lui Israel" ^[12], dar asta nu înseamnă că numele său trebuie atribuit unui zeu tribal. Iehova nu este doar Dumnezeul întregului pământ ^[13], ci şi Făcătorul cerului şi al pământului. ^[14]

Acest punct este subliniat de Apostolul Pavel, care în Romani 3:29 a scris: Sau este el doar Dumnezeul iudeilor? Nu este el şi Dumnezeul oamnenilor din naţiuni? Da, şi al oamenilor din naţiuni. ^[15]

De fapt, prin legământul făcut cu Abraham (Avraam), cu mult timp înainte de timpul Apostolului Pavel, Iehova şi-a arătat interesul în oamenii din toate naţiile, aşa cum arată Geneza 12:1-3: Iehova a spus atunci lui Abraham: pleacă din țara ta și de la rudele tale și din casa tatălui tău în țara pe care ți-o voi arăta eu. Și voi face din tine o națiune mare și te voi binecuvânta și voi face ca numele tău să fie mare. Iar tu să te dovedești a fi o binecuvântare. Și-i voi binecuvânta pe cei ce te binecuvintează și-i voi blestema pe cei ce te blestemă. Și prin tine toate familiile pământului se vor binecuvânta. ^[16]

[modifică] Sincretisme cu alte divinităţi

Aşa cum arată textul biblic citat la început, religia poporului Israel trebuia să fie clar monoteistă. În decursul timpului însă, evreii au preluat zeii popoarelor care mai locuiau în ţara făgăduită, exemplul cel mai notabil fiind al regelui Solomon, care la început a urmat exemplul tatălui său David, pentru ca ulterior să cadă în idolatrie, fiind influienţat negativ de multele sale soţii de alte naţiuni. Biblia condamnă în termeni fără echivoc deraierea religioasă a lui Solomon, denumind idolii naţiunilor vecine ca fiind "lucruri dezgustătoare": Astarte (sau Aştoret, Aşera), zeiţa sidonienilor, Milcom şi Moloh, idolii amoniţilor, precum şi Chemoş, idolul moabiţilor (1 Regi 11:1-8). Existenţa sincretismelor dintre cultul lui YHVH şi al idolilor/zeilor amintiţi revelează practici neconcordante cu poruncile biblice.

[modifică] Utilizarea tegragramei

Prima utilizare a tetragramei apare în perioada politeistă (evreii adorau alături de zeul lor tribal YHWH diverse alte zeităţi locale precum El, Milkon, Anat, Aşera, Baal, Kemoş) şi de tranziţie spre monoteism, YHWH fiind numele zetăţii masculine, aşa cum atestă mărturiile epigrafice găsite la Kuntilet Ajrud (ostrace cu invocaţii spre "Iahve şi a sa Aşera") şi cele găsite la Şefela (tăbliţe cu inscripţia "Iahve şi a sa Aşera", ca şi numeroase statuete care demonstrează că partenera divină a lui YHWH era adorată de evreii timpului atât în templu cât şi în case). Ulterior, odată cu statornicirea monoteismului, tetragrama a desemnat zeul unic al iudaismului, Dumnezeu. Trecerea a început la nivel oficial (al statului) în secolul al VIII-lea î.e.n. şi a durat mai multe sute de ani, perioadă în care a cunoscut progrese şi eşecuri succesive. În secolul al VII-lea î.e.n., după reforma lui Iosia, populaţia încă nu era sub influenţa monoteismului şi nici a henoteismului (monolatriei), întrucât în casele evreilor se găseau încă statuete ale adoratei soţii a lui YHWH, Aşera. La sfârşitul secolului V î.e.n. evreii încă ezitau să adopte monoteismul absolut, după cum atestă papirusurile evreilor de pe insula Yeb (Elephantine), refugiaţi în Egipt din faţa invaziilor asiriene şi babiloniene din regatul Iuda: templul local era dedicat mai multor zeităţi canaaneene, între care Iahve şi Anat. Templul a fost distrus de egipteni la cererea preoţilor lor, care vedeau probabil în apariţia unei noi religii şi a unor noi zeităţi în Egipt o ameninţare pentru propriile credinţe.^[17] În zorile religiei iudaice între Iahve, dumnezeul evreilor şi Satan, nu se făcea o distincţie clară, după cum reiese din povestea din Ieşire (Exod) 4:24, unde Moise este pe punctul de a fi omorât de Dumnezeu. Acest pasaj introdus în textul Ieşirii (Exodului) pare a fi un fragment narativ vechi, din perioada în care Iahve era perceput ca un soi de demon nocturn ostil.^[18] Conform părţii centrale a cărţii lui Iov, toate necazurile care îl lovesc pe acesta sunt provocate de Dumnezeu însuşi. Această opinie reflectă tradiţia evreiească conform căreia totul e cauzat de o entitate spirituală unică, atât binele cât şi răul. În prologul cărţii lui Iov însă nu mai este Dumnezeu autorul necazurilor, ci Satana, care aici apare nu ca o încarnare a răului, ci ca un membru al curţii cereşti (Iov 1:6), el acţionând cu permisiunea lui Iahve. În Biblie poate fi de altfel urmărită evoluţia lui Satan: în Samuel 2, Dumnezeu îl incită pe David să numere poporul (2 Sam. 24:1). Însă acelaşi episod relatat în Cronici (1 Cron. 21:1) ne spune că de fapt nu Dumnezeu, ci Satan, este acela care îi sugerază lui David recensământul cauzator de ciumă.^[19]

[modifică] Nume alternative

Evreii l-au supranumit pe YHWH felurit, în funcţie de perioada istorică.

În Mesopotamia, locul lor de origine potrivit Bibliei, patriarhii au adorat zeităţi locale. Ajunşi în Canaan, evreii au luat cunoştinţă de zeitatea supremă locală, El, şi au adoptat-o. Astfel începe perioada de monolatrie a religiei evreieşti. El a devenit un zeu personal şi tribal.^[20] Varianta Elohim este pluralul de politeţe al lui El sau Eloah (Eloah apărând în Biblie în special în cartea lui Iov.), el intrând în diverse sintagme de adoraţie ((El Elion (supremul), El Olam (eternul) etc.) sau de particularizare (El Elohe Israel - El, dumnezeul lui Israel). Este dificil a se face distincţie între sensul „zeul evreilor” şi sensul „zeitate canaaneană”. De exemplu este incert dacă El-berith („Dumnezeul legământului”) în Judecători 9:46 se referă la Iahve, întrucât această zeitate pare a fi identică cu Baal-berith din versetele 8:33 şi 9:4, putând fi o zeitate canaanită. ^[21]

De altfel este cunoscut faptul că în ce priveşte revelarea numelui său (acela de Iahve), tradiţiile biblice diferă: astfel, conform acelor porţiuni de text ale Pentateuhului atribuite de cercetători „Iahvistului” („sursei iahviste”), numele este cunoscut şi adorat de pe vremea lui Adam, în timp ce alte texte din Pentateuh, şi anume cele atribuite „sursei preoţeşti” („sursei P”), numele Iahve îi este revelat prima oară lui Moise, ceea ce duce la concluzia că zeul pe care patriarhii l-au adorat era zeitatea din Canaan, El.^[22]

Se remarcă prin semnificaţia ei formularea El Şadai, cu sensul Dumnezeu atotputernic. Importanţa ei constă în faptul că Biblia (textele din „sursa P”, preoţească) spune că acesta a fost primul nume cu care zeul evreilor li s-a anunţat prima dată, înainte chiar de a-şi revela numele YHWH.^[23] Şadai este un termen înrudit cu cuvântul akkadian cu sensul „munte”. Se ştie că toţi redactorii Pentateuhului s-au inspirat din tradiţiile sumero-akkadiene.^[24] O traducere mai exactă a formulei El Şadai ar fi aşadar „Dumnezeu, unicul munţilor”.^[25]

Un alt termen folosit de evrei este Baal, fie prin identificare cu binecunoscuta zeitate omonimă canaaneană, fie datorită sensurilor de „domn”, „stăpân”. Această a doua posibilitate este nesigură, întrucât Biblia manifestă o aversiune pentru numele Baal, utilizarea lui fiind considerată explicit manifestare de idolatrie, fapt vădit şi din modificările intervenite în textele ulterioare (2 Samuel) pentru numele fiului lui Saul (care în Cronici apare ca fiind Eşbaal), acesta devenind Eşboşet. Aceeaşi situaţie cu fiul lui Ionatan, numit Meribaal (iubit de Baal), care în 2 Samuel devine Mefiboşet.

Începând cu perioada de după exil (sec. 6 î.e.n.), îndeosebi după secolul 3 î.e.n., evreii nu au mai folosit numele Iahve, înlocuindu-l în sinagogă cu „Domnul” (Adonai)^[26]

[modifică] Cuvântul cabalistic

Conform vechii tradiţii orale a evreilor, sau Cabala, există un cuvânt sacru ce dă muritorului care reuşeşte să îi descopere adevărata pronunţie cheia tuturor ştiinţelor divine şi umane.^[27] Fiecare literă din alfabetul ebraic are o triplă semnificaţie, reprezentând în acelaşi timp trei lucruri: un semn grafic, un număr (numărul de ordine al literei în alfabet) şi o idee. Aşadar, a combina literele ebraice înseamnă a combina totodată numere şi idei. Acest concept l-a determinat pe Eliphas Levi să observe o afinitate între cele 22 de cărţi majore ale Tarotului şi cele 22 de litere ale alfabetului ebraic.^[28] Cuvântul, pe care evreii nu îl pronunţau niciodată şi pe care numai preotul îl rostea o singură dată pe an în mijlocul mulţimii profane, este considerat a fi cel care guvernează orice iniţiere. El este format din patru litere ebraice: iod-he-vau-he יהוה, ultima literă repetîndu-se de două ori. Numerele de ordine ale literelor analizate sunt următoarele: י iod=10, ה he=5, ו vau=6.

În Sefer Bereşit sau în Geneza lui Moise, tetragrama serveşte pentru a desemna divinitatea, iar construcţia sa gramaticală aminteşte, prin însăşi alcătuirea sa, de însuşirile general atribuite lui Dumnezeu. Referitor la alcătuirea sa, Fabre d'Olivet explică:

[modifică] IOD

Iod, figurat printr-o virgulă, sau chiar printr-un punct, este considerat a reprezenta originea tuturor lucrurilor. De fapt, din punct de vedere grafic, toate literele alfabetului ebraic nu sunt decât combinaţii ce rezultă din diferite asamblări ale literei iod. Spre exemplu, prima literă a alfabetului ebraic, alef, este formată din patru iod opuşi doi câte doi (א). Acelaşi lucru se petrece cu toate celelalte litere. De asemenea, iod, formând el singur toate literele şi ca urmare toate cuvintele şi toate frazele limbii ebraice, este imaginea şi reprezentarea Unităţii-Început. În legătură cu această unitate-început, Gérard Encausse afirmă că studiul sintetic al naturii îi determinase pe cei din vechime să creadă că nu există decât o singură lege care guvernează alcătuirile naturale. Această lege, bazată pe analogie, punea unitatea-început la originea lucrurilor şi considera lucrurile ca fiind reflexele diferitelor grade ale ei.^[30] Astfel, ceea ce tinde să demonstreze una dintre cele mai vechi cărţi referitoare la tradiţia ebraică, Sefer ieţirah,^[4] este aceea că legea care guvernează crearea limbii ebraice este identică cu cea care guvernează crearea universului, şi a cunoaşte pe una înseamnă a o cunoaşte în mod implicit şi pe cealaltă.

Valoarea numerică a literei iod duce la alte consideraţii. După opinia celor mai mulţi cabalişti^[31][32][33], Unitatea-Început este în acelaşi timp şi Unitatea-Sfârşit, iar eternitatea nu înseamnă, din acest punct de vedere, decât un veşnic prezent. Mulţi au simbolizat această idee printr-un punct aflat în mijlocul unui cerc, reprezentare a Unităţii-început (punctul) în centrul Eternităţii (cercul, linie fără început şi fără sfârşit). Astfel, numărul 10 simbolizează Începutul-Tot, 1, unindu-se cu Neantul-Nimic, 0.

[modifică] HE

Eul nu poate să ia fiinţă decât prin opoziţie cu Non-Eul. Abia stabilită afirmarea Eului (iod), că trebuie să apară numaidecât o reacţie a Eului-Absolut asupra lui însuşi, de unde va fi dedusă ideea existenţei sale printr-un fel de împărţire a Unităţii. Această idee este originea ideologiilor referitoare la dualism, originea opoziţiei în general, a binarului; aici s-a căutat, de multe ori, imaginea feminităţii întocmai cum unitatea a fost considerată, prin analogie, imaginea masculinităţii. Zece, divizându-se pentru a se opune lui însuşi, va fi egal cu 5, exact numărul literei He, a doua literă a numelui sacru. Aşadar He va reprezenta pasivul în timp ce iod va simboliza activul; Non-Eul în raport cu Eul, femeia în raport cu bărbatul; substanţa în raport cu esenţa; viaţa în raport cu spiritul.

[modifică] WAW

Opoziţia dintre Eu şi Non-Eu dă imediat naştere unui al treilea factor; este vorba de însuşi raportul care există între acest Eu şi acest Non-Eu. Ori, waw (vav, vau), a şasea literă a alfabetului ebraic, obţinută în urma operaţiei de adunare efectuate în sensul înţelepciunii antice (reducere teosofică), adică 10 (iod) + 5 (he)=15=1+5=6, reprezintă legătură, raport. Ea este legătura ce uneşte într-un singur tot contrariile în întreaga natură, şi care constituie al treilea termen al misterioasei treimi: Eu -- Non-Eu -- Relaţia Eului cu Non-Eul. Nu se stie exact, dar traducerea ar putea fi el face sa devina.^{[necesită citare]}

[modifică] Al doilea He

Acest al doilea he poate fi comparat cu bobul de grâu în raport cu spicul. Spicul, treime manifestată sau iod - he - vau îşi rezumă întreaga existenţă în producerea bobului de grâu sau al doilea he. Dar acest bob de grâu nu este decât tranziţia între spicul care i-a dat naştere şi spicul căruia el îi va da naştere la următoarea generaţie. Al doilea he reprezintă tranziţia de la o generaţie la alta, tranziţie pe care el o conţine în germene; tocmai de aceea el este considerat un iod în germene.^[34]

[modifică] Note

1. ^ [http://asvbible.com/exodus/20.htm］ASV redă aceste versete în felul următor: I am Jehovah thy God, who brought thee out of the land of Egypt, out of the house of bondage. Thou shalt have no other gods before me.
2. ^ Vine's Complete Expository Dictionary of Old and New Testament Words, 1996, Thomas Nelson, Inc., Nashville, TN, p. 333
3. ^ [1]
4. ^ [2]
5. ^ http://en.wikipedia.org/wiki/Tetragrammaton
6. ^ [3]
7. ^ Fritz Grünzweig et. al., Biblisches Wörterbuch, R. Brockhaus Verlag, Wuppertal, 1994, p. 160
8. ^ Jurnalul American al Limbilor si Literaturilor Semitice, Vol. XXI, 1905, p. 208: That the language of the Old Testament has entirely given up the idea of plurality in Elohim (as applied to the God of Israel) is especially shown by the fact that it is almost invariably construed with a singular verbal predicate, and takes a singular adjectival attribute […] Elohim must rather be explained as an intensive plural, denoting greatness and majesty, being equal to The Great God.
9. ^ Editat de P. Fairbairn, Londra, 1874, Vol 1, p. 856: It is everywhere a proper name, denoting the personal God and him only; whereas Elohim partakes more of the character ofa common noun, denoting usually, indeed, but not necessarily nor uniformly, the Supreme /.../ The Hebrew may say the Elohim, the true God, in opposition to all false gods, but he never says the Jehovah, for Jehovah is the name of the true God only. He says again and again my God /.../ but never my Jehovah, for when he says my God, he means Jehovah. He speaks of the God of Israel, but never of the Jehovah of Israel, for there is no other Jehovah. He speaks of the living God, but never of the living Jehovah, for he cannot conceive of Jehovah as other than living
10. ^ Whereas the term Elohim assumes a love toward all creation and creatures as the work of His hands, the flame Jehovah reveals this love as conditioned upon moral and spiritual attributes. In this connection it is significant that the name Jehovah, as we have already noted, does not appear till Genesis 2:4. Till then the narrative is concerned only with the general account of the entire creation. But now begins the special account of the creation of man and God's special relationship to man as distinct from the lower creation. God now comes into communion with the one whom He has made in His image, and the Elohim now is called Jehovah-Elohim, who blesses the earth for the sake of man, His representative upon it.</it>
11. ^ Nathan Stone, Names of God, The Moody Bible Institue of Chicago, 1944: It is as Jehovah that God places man under moral obligations with a warning of punishment for disobedience. Thou shalt and thou shalt not. How significant in the light of this that when Satan tempts Eve to disobedience he does not mention the name Jehovah, but only Elohim, nor does Eve mention it in her reply to him. Is it because the name Jehovah is not known to them, or rather because deliberate purpose on Satan's part to deceive and an incipient sense of guilt within Eve suppress that name? Can one do evil and mention that name at the same time? And how significant, too, that after their sin they hide, and then hear the voice of Jehovah-God in the garden, saying, "Where art thou?" demanding an account of their actions.
12. ^ În 1 Cronici 17:24, ASV: Şi numele tău să dăinuie şi să fie preamărit în veci, zicându-se, Iehova al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, este Dumnezeu pentru Israel, iar casa slujitorului tău David să dăinuie înainte ta; în engleză: And let thy name be established and magnified for ever, saying, Jehovah of hosts is the God of Israel, even a God to Israel: and the house of David thy servant is established before thee
13. ^ În Isaia 54:5, ASV: Pentru că Făcătorul tău este soţul tău, Iehova al oştirilor este numele său; iar Sfântul lui Israel este Răscumpărătorul tău; Dumnezeu al întregului pământ va fi el numit.; în engleză: For thy Maker is thy husband; Jehovah of hosts is his name: and the Holy One of Israel is thy Redeemer; the God of the whole earth shall he be called.
14. ^ În Psalm 124:8, ASV: Ajutorul nostru este în numele lui Iehova, care a făcut cerul şi pământul; în engleză: Our help is in the name of Jehovah, Who made heaven and earth."
15. ^ ASV Or is God the God of Jews only? is he not the God of Gentiles also? Yea, of Gentiles also.
16. ^ ASV Now Jehovah said unto Abram, Get thee out of thy country, and from thy kindred, and from thy father's house, unto the land that I will show thee: and I will make of thee a great nation, and I will bless thee, and make they name great; and be thou a blessing; and I will bless them that bless thee, and him that curseth thee will I curse: and in thee shall all the families of the earth be blessed.
17. ^ J. R. Porter (profesor emerit de teologie la Universitatea Exeter, fost membru al Sinodului Bisericii Angliei, fost membru al Oriel College (Universitatea Oxford)), lucrarea Biblia editată de Evergreen în 2007, colecţia Istorie Universală, p. 117.
18. ^ J. R. Porter, Biblia, p. 55: "Moïse et sa famille sont sur le chemin qui les ramène en Egypte (Ex. 4,20) lorsqu'ils font halte pour la nuit. Là a lieu un événement énigmatique: Moïse rencontre Yahvé qui «tente de le faire mourir». Ce passage (Ex. 4,24-26) est difficile à interpréter, sans doute parce que l'auteur du texte biblique n'en connaissait plus la signification véritable. Il semble s'agir là de l'insertion d'un fragment de narratif ancien. Yahvé y apparaît comme une sorte de démon nocturne et hostile, tandis que la circoncision évoquée est pratiquée à l'aide d'un silex tranchant."
19. ^ J. R. Porter, Biblia, p. 128
20. ^ Encyclopaedia Britannica, art. Abraham, p. 4 din 5
21. ^ "It is uncertain whether El-berith ("God of the covenant") in Judges 9:46 refers to Yahweh, for this deity seems to be the same as Baal-berith in 8:33; 9:4, and may be a Canaanite god." în: J. A. Emerton, Names of God in the Hebrew Bible, The Oxford Guide to People and Places of the Bible. Ed. Bruce M. Metzger and Michael D. Coogan, Oxford University Press, 2001. Oxford Reference Online, Oxford University Press.)
22. ^ Encyclopaedia Britannica, art. Abraham, p. 4: "It is known that, on the matter of the revelation of Yahweh to man, the biblical traditions differ. According to what scholars call the Yahwistic source (J) in the Pentateuch (the first five books of the Bible), Yahweh had been known and worshiped since Adam's time. According to the so-called Priestly source (P), the name of Yahweh was revealed only to Moses. It may be concluded that it was probably El whom the patriarchs, including Abraham, knew.".
23. ^ "Another name is El Shaddai, usually translated “God Almighty,” and the Priestly writer in the Pentateuch maintains that God first made himself known by that name before revealing his name Yahweh." în: J. A. Emerton, Names of God in the Hebrew Bible, Oxford University Press, 2001)
24. ^ În acest sens, Edmond Jacob afirmă (în lucrarea Noul Testament, ed. Humanitas 1993, p. 52), referindu-se la un alt autor al Pentateucului, şi anume la „Iahvist”: „Voind să alcătuiască o istorie universală, el retrasează perioada de la creaţie până la constituirea umanităţii în neamuri. În acest scop el se inspiră din plin din tradiţiile sumero-acadiene, mai cu seamă în privinţa creaţiei şi a potopului”.
25. ^ Encyclopaedia Britannica, art. Abraham, p. 4: "[...] El Shaddai (God, the One of the Mountains) [...]."
26. ^ Encyclopaedia Britannica, art. "Yahweh", p.
27. ^ Papus, The Tarot Of The Bohemians, 1892,eng; vezi şi Fabre d'Olivet, La langue hébraique restituée
28. ^ Eliphas Levi, Dogme et Rituel de la Haute Magie, 1856
29. ^ Fabre d'Olivet, La langue hébraique restituée
30. ^ Gérard Encausse (Papus), Kabbala, tradiţia secretă a Occidentului, Editura Herald, Bucureşti, 2005
31. ^ Kircher, Oedipus Aegyptiacus
32. ^ Lenain, La Science cabalistique
33. ^ John Dee, Monas hieroglyphica
34. ^ Gérard Encausse (Papus), Kabbala, tradiţia secretă a Occidentului, Editura Herald, Bucureşti, 2005, pag. 55

[modifică] Vezi şi

• Cabala
• Temura
• Lista autorilor de ocultism