René Guénon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
René Guénon

René Guénon (15 noiembrie 1886 - 7 ianuarie 1951) a fost un filosof și un gânditor esoteric francez.

Biografie[modificare | modificare sursă]

René Guénon s-a născut la 15 noiembrie 1886, în Blois, pe malul stâng al Loirei. În 1904, a venit la Paris, înscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici. În 1908, Guénon era deja implicat în frecventarea tuturor "școlilor" ocultiste ale epocii. Inițiat în Francmasonerie, în Ordinul Martinist, student al Școlii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figură cunoscută în mișcarea ezoterică de atunci. În acest an, 1908, s-a fondat Ordinul Renovat al Templului, iar Rene Guenon a devenit șeful acestuia. Prin acest Ordin, Guenon a încercat, urmând o cale mai puțin ortodoxă, să influențeze mentalitatea occidentală; din păcate, încercarea s-a dovedit un eșec și peste doi ani Rene Guenon a desființat Ordinul Templului.

În 1909, Rene Guenon a ajuns membru al Bisericii Gnostice, cu numele de Palingenius. Perioada 1908-1912 este foarte enigmatică. În această perioadă, Superiores Incogniti îl învestesc pe Rene Guenon cu funcția de restaurator al Tradiției primordiale în Occident, mai precis, cu rolul de transmițător și tălmăcitor al adevărurilor absolute, în vederea modificării mentalității occidentale. Oricât de absurdă ar putea să pară cititorului modern această referință la Superiores Incogniti, ea, înțeleasă așa cum trebuie, explică funcția lui Guenon. Această funcție de transmițător, Guenon o va îndeplini până la dispariția sa din lumea fizică. Între 1909 și 1912, realizarea metafizică (cel puțin teoretică) a lui Guenon era un fapt împlinit, dovadă fiind articolele scrise de el atunci ce prevestesc cărțile de mai târziu. Fiindcă inițierea sa era una "universală", Guenon a "particularizat-o", ajungând inițiat în hinduism, daoism și Masonerie. Iar în 1911-1912, Rene Guenon s-a atașat de tradiția islamică, luând numele de "slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia.

Guénon a întreținut o vastă corespondență și cu trei gânditori români: Vasile Lovinescu, Marc-Mihail Avramescu și Mihai Vâlsan.

După o suferință fizică intensă, Rene Guenon părasește lumea fizică la 7 ianuarie 1951. Corpul său a fost adăpostit în mausoleul familiei soției.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Deși opera sa, ca esență spirituală dar și ca expunere discursivă, era deja formată abia după zece ani, Rene Guenon a început să-și publice cărțile. Primul Război Mondial l-a împiedicat să se manifeste mai repede, și doar în 1921 îi apare prima carte, despre tradiția hindusă. În deceniul următor, el și-a publicat toate scrierile fundamentale, și tot acum devine "inima" și "intelectul" revistei "Etudes Traditionnelles".

Pe de altă parte, este tot mai convins că activitatea sa în Occident nu va reuși să convertească mentalitatea acestuia spre Tradiție și sacru; de aceea, la 5 martie 1930, după moartea soției, a părăsit definitiv Franța, stabilindu-se pentru tot restul vieții la Cairo, în Egipt. Din acest moment va adopta toate riturile și cutumele musulmane, fără a-și abandona funcția universală. În 1934 s-a căsătorit cu Fatima, fiica cea mare a șeicului Mohammad Ibrahim. Au patru copii, două fete și doi băieți, ultimul născut dupa moarea lui Guenon. Deși "sihăstrit" în Egipt, Guenon a continuat să exercite o înfluență peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apăreau în "Etudes Traditionnelles", corespondența de o vastitate uluitoare și cărțile scrise în perioada celui de-al Doilea Război Mondial au completat Opera sa. La biroul său din camera de lucru din Cairo, Guenon citea răbdător toate cărțile trimise spre recenzare, toate scrisorile primite de la diverși corespondenți, oricât de inepte ar fi fost aceste cărți și scrisori. Și cu răbdare de maestru spiritual, răspundea tuturor.

Deși a declarat răspicat că nu acceptă discipoli, Rene Guenon a influențat pe mulți prin opera sa. Cel mai valoros colaborator, cel care și-a schimbat întreaga viață și operă datorită lui Guenon, a fost Ananda Coomaraswamy. Scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guenon, cele mai puternice și mai sincere din domeniul tradițional, cele care pot fi luate ca referință fără nici o ezitare. Dar cea mai mare speranță (din punct de vedere inițiatic) Guenon și-a pus-o în Frithjof Schuon, care, trecut la islamism, a instituit o "cale inițiatică" pentru Europa. Acestei căi i s-au atașat românii Mihai Vâlșan și Vasile Lovinescu. Dintre alți "învățăcei" mai cunoscuți, îi vom menționa pe Titus Burckhardt și Martin Lings. Mihai Vâlșan a devenit, după moartea lui Guenon, redactorul șef al revistei "Etudes Traditionnelles", și a început publicarea operei postume a acestuia.

Opere publicate antum[modificare | modificare sursă]

  • Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse (1921)
  • Orient și Occident (1924)
  • Omul și devenirea sa potrivit Vedantei (1925)
  • Esoterismul lui Dante (1925)
  • Regele lumii (1927)
  • Autoritate spirituală și putere temporală (1929)
  • Criza lumii moderne (1931)
  • Simbolismul crucii (1931)
  • Stările multiple ale ființei (1932)
  • Metafizica orientală (1939)
  • Domnia cantității și semnele timpului (1945)
  • Marea Triadă (1946)
  • Tratat desppre inițiere (1946)
  • Principiiile calcului infinitezimal (1946)

Volume publicate postum[modificare | modificare sursă]

  • Inițiere și realizare spirituală (1952)
  • Tratat asupra ezoterismului creștin (1954)
  • Simboluri fundamentale ale științei sacre (1962)
  • Forme tradiționale și cicluri cosmice (1970)
  • Studii despre hinduism (1970)
  • Studii despre francmasonerie și companionaj (1970)
  • Puncte de vedere despre ezoterismul islamic și taoist (1973)

Referințe[modificare | modificare sursă]

„Scrisul lui René Guénon este idiomatic: complex, arborescent, cu precizări, reveniri și nuanțări, practic, infinit recesive. Scrisul lui dezvăluie în aceeași măsură în care ocultează. Nu e o scriitură ușor de urmărit, mai ales astăzi, când a fi succint în exprimare a devenit, din nefericire, o virtute.” (Augustin Ioan, „Liternet.ro”)

„Persoana care a contribuit mai mult decât oricine la restaurarea înțelepciunii tradiționale în Occident, a fost René Guénon. Departe de a fi fondat prima școală, în timp ce proclama eternul, universalul Adevăr ce stă la baza tuturor religiilor, a preferat să rămână în umbră.” (Arthur Osborne, „Chemarea”)

„René Guénon este un gânditor singular cu un uriaș impact în secolul trecut, o personalitate aflată, întreaga viață, în căutarea unei revelații majore.” (Simona-Grazia Dima, „Cultura”)

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • René Guénon, Autoritate spirituală și putere temporală, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2010, 144 p., ISBN: 978-973-111-152-0
  • René Guénon, Omul și devenirea sa după Vedānta, Traducere din limba franceză: Teodoru Ghiondea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 208 p., ISBN: 978-973-111-268-8
  • René Guénon, Simbolismul crucii, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 208 p., ISBN: 978-973-111-270-1
  • René Guénon, Ezoterismul creștin, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 176 p., ISBN: 978-973-111-350-0
  • René Guénon, Stările multiple ale ființei, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 160 p., ISBN: 978-973-111-287-9
  • René Guénon, Stările multiple ale ființei, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 160 p., ISBN: 978-973-111-287-9

Legături externe[modificare | modificare sursă]