Serghei Eisenstein

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Serghei Eisenstein

Serghei Mihailovici Eisenstein (n. 23 ianuarie 1898 — d. 11 februarie 1948) a fost un cineast rus care a revoluționat cinematograful la începutul secolului al XX-lea prin teorii de montaj.

Introducere[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Riga în Letonia în 1898. Studiază la Petrograd construcții, ca și tatăl său, dar nu termină facultatea. Începe să picteze, iar în 1920 întemeiază împreună cu Meyerhold teatrul Proletcultului unde devine scenograf și regizor de teatru. În spectacole împrumută elemente din circ și din music-hall și introduce elemente cinematografice. Odată ajuns la această forma de teatru “agitație-atracție”, Eisenstein condamnă celelalte forme de arte și mostenirea cultural artistică, considerându-le de nivel meșteșugăresc.

Teorii de montaj[modificare | modificare sursă]

În 1923 publică în revista “Lef” teoria “montajului atracțiilor”. După “Orice naș își are nașul”, piesă după Ostrovski și încă două piese, Eisenstein părăsește teatrul și se ocupă de cinematograf. Este influențat de David Griffith, dar ajunge în lumea filmului datorită lui Lupu Pick. De la Griffith preia lupta dintre bine și rău, trecut-prezent, adevăr-greșeală.

Pe Eisenstein îl atrage în primul rând ideea de montaj. El studiază experimentele lui Vertov și Kulesov. Primul lung metraj: “Greva” (1924) se aseamană cu “Pravda” al lui Vertov.

Eisenstein introduce în film teoria montajului de atracție. Important e să combini reacțiile emotive ale publicului, nu să înfățișezi faptele. Astfel nu e nevoie neaparat de subiect sau de logică în film.

Filmul “Greva” are următoarele principii:

  • eliminarea figurilor individuale, a eroilor;
  • eliminarea înlănțuirilor particulare de evenimente (tramă - narațiune).

Eisenstein este de acord cu ideologia “colectivistă”.

După filmul “Crucișatorul Potemkin” socotit de el o victorie a “montajului atracțiilor”, Eisenstein elaborează teoria “cinematografului intelectual”, cu subiect. În afară de emoții dorește să introducă și concepte politice, filosofice și științifice. Filmul trebuie să anuleze dualismul sferelor “sentimentului” și “rațiunii”.

Concepția despre 'regie' și 'montaj'[modificare | modificare sursă]

Eisenstein a avut o mare dorință de a regiza “Capitalul” lui Marx. După părerea lui, regizorul trebuie să aibă o vastă pregătire culturală. De aceea studiile sale tind către o enciclopedie. Se întâlnește cu toate personalitățile epocii și studiază din toate domeniile. Concepția filosofică a lui Eisenstein pleacă de la Hegel: reflectarea lucrurilor în conștiință dă naștere unor sisteme dialectice de gândire. Tot astfel reflectarea dă naștere artei.

În “Despre forma scenariului”, Eisenstein susține că montajul e “elementul de bază” al cinematografului. Senzația mișcării, a succesiunii cinematografice sunt produse de conflictul dintre prima imagine și cea succesivă. El împarte montajul în montaj metric, ritmic și sonor. Eisenstein caută în montaj mijloace capabile să trezească în spectator emoția prin intermediul gândirii, al raționamentului. El inoculează imaginilor idei abstracte și le trasnformă în concret.

Eisenstein este de acord cu Pudovkin și cu ceilalți teoreticieni declarând “război” actorilor profesioniști. Ideea “tipizării” și a “montajului” s-au născut din teatru, spune Eisenstein. “Teoria tipului e tendința timpului nostru.” Subiectul filmului nu dă forma materialului cinematografic, el reprezintă un stadiu, tranziția de la alegerea unei teme, la realizarea ei. De aici pornește ideea că filmul nu necesită un scenariu. El apără “nuvela cinematografică”: o ciornă de subiect de 2-3 pagini. Montajul devine astfel “a posteriori”. Numai la masa de montaj se concretizează tema, subiectul, personajele. Eisenstein prin gândirea sa se apropie mai mult de un cinematograf cu caracter “documentar”, fără actori profesioniști și care poate fi realizat în afara platourilor. În timp ce Vertov și Kulesov se ocupau de problemele formale, Eisenstein pune în prim plan problemele ideologice. În filme el abordează cam aceleași teme, mai puțin în “Octombrie”.

La apariția cinematografului sonor, Eisenstein pleacă cu Alexandrov și cu operatorul său, Tisse în Germania și Franța să-l studieze și realizează “Romance sentimentale” (1930). Eisenstein sprijină cinematograful sonor pentru că oferă noi posibilități de contraste și conflicte. Dialogul constituie un “adevărat material cinematografic”, mai ales monologul interior, care surprinde însăși frământarea gândirii personajelor.

Călătoria în America[modificare | modificare sursă]

În călătoria neizbutită în America, Eisenstein propune ecranul pătrat pentru a rezolva conflictul “verticalității” cu “orizontalitatea”. La un moment dat el propunea un ecran extensibil. Eseuri originale de-ale lui Eisenstein apar în “The Film Sense” la New York și în “Film Form”. Aici amintește de importanța culorii, care exprimă emoții și dă exemple de picturi celebre. El vede noi posibilități de expresie.

Alungat din California, pleacă în 1931 în Mexic și regizează “Que viva Mexico”. Filmează 60.000 de metri de neagativ. Producătorul Sol Lesser cumpără materialul și-l compune într-un film pe care Eisenstein nu-l recunoaște. Întors în Rusia începe să lucreze la “Lunca Beijinului”, dar nu-l termină deoarece este criticat pentru avântul destructiv din film.

Filmele lui Eisenstein, atât de atente să vadă în colectivitate și în masă adevăratul erou al propriei sale țări, sunt exemple de refuz al cultului personalității.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

"Arta filmului", Aristarco Guido