Nicolae Mătcaș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Nicolae Mătcaș (n. 27 aprilie 1940) este un lingvist, publicist și poet. Timp de peste 30 de ani a lucrat în învățământul universitar. Profesor universitar (Universitatea din Moldova și Universitatea Pedagogică “Ion Creangă” din Chișinău), doctor în filologie (Sankt-Petersburg, 1967).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut în comuna Crihana Veche, județul Cahul, Basarabia. Studii primare, gimnaziale și medii în satul natal. Licențiat al Universității de Stat din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie, specializarea Limba și literatura română (« moldovenească », în uzul impus de regimul sovietic) (1962). Studii postuniversitare de doctorat la Leningrad, specializarea « Lingvistica matematică, structurală și aplicată » (1964-1967). Autor și coautor a 10 manuale pentru învățământul preuniversitar și universitar (“Introducere în lingvistică” (în colab.), ed. I, 1980, ed. II, Chișinău, 1987 ; “Lingvistică generală” (în colab.), Chișinău, 1985, Limba română literară contemporană – 1973-1987), a peste 250 de articole, studii științifice și metodice (« Fonetică și fonologie.Triplul aspect al sunetului articulat » (în colab.), Chișinău, 1976 ; « Probleme dificile de analiză gramaticală », Chișinău, 1978 ; « Școală a gândului. Teoreme lingvistice », Chișinău, 1982 ; « Elemente de morfologie în clasa a VI-a » (în colab.), Chișinău, 1983 ; « Dicționar explicativ al limbii moldovenești », vol. II (redactor, în colab.), Chișinău, 1985 ; « De la grotesc la sublim. Note de cultivarea limbii », Chișinău, 1993 ; « Româna corectă. Ghid de cultivarea limbii » (în colab.), București, 2000 etc.). Participant activ la mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni din 1985-1989. Secretar al Comisiei Interdepartamentale pentru problemele limbii materne de pe lângă fostul Prezidiu al Sovietului Suprem al RSSM (1997-1999), supranumită « Comisie de salvare a limbii » ; membru al grupurilor de lucru din parlament pentru elaborarea proiectelor de legi privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM, oficializarea limbii române (numită oficial, pe timpul URSS, dar și începând cu 2004, de către comuniști, « limba moldovenească ») în Republica Moldova și revenirea la grafia latină (1989) ; expert la Sesiunea a XIII-a a Parlamentului RSSM (august 1989), în cadrul căreia, încă pe timpul URSS-ului, a fost recunoscută unitatea de limbă moldo-română și au fost votate legile privind oficializarea limbii « moldovenești » ca limbă de stat pe teritoriul RSSM și revenirea ei la alfabetul latin. Zecile de articole din periodice din perioada marii bătălii pentru oficializarea limbii române în Basarabia și revenirea la scrisul latin au fost incluse în cartea “Coloana infinită a graiului matern” (în colab., Chișinău, 1990), iar lupta din presa timpului contra “moldoveniștilor” gen Vasile Stati, care s-au opus contra introducerii în uzul oficial din Republica Moldova și în Constituție a denumirii corecte a limbii (limba română) și a poporului care o vorbește (poporul român din Basarabia) e reflectată în cartea “Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul” (Chișinău, 1998). Pentru facilitarea însușirii grafiei latine, începând cu octombrie 1989 și până la finele anului1990, a susținut la TVM, seară de seară, împreună cu colegul de breaslă Ion Dumeniuk, ciclul « Învățăm a citi și a scrie cu caractere latine ». În 1990 a editat (în colaborare) mai multe lucrări pentru familiarizarea publicului cu normele scrierii în grafie latină (« Normele ortografice, ortoepice și de punctuație ale limbii române », « Îndreptar de ortografie », « Elemente de ortografie și ortoepie a limbii române », « Ortografia și ortoepia limbii române în tabele și blocuri schematice » etc.). Pentru a-i ajuta pe rusofonii din republică să însușească limba oficială, a susținut, în presa de limbă rusă (revista “Kodrî”, ziarele “Narodnoje obrazovanije”, « Sovietskaja Moldavija”), în colaborare cu Ion Dumeniuk, seria de articole « Învățăm limba moldovenească» ; în același scop au editat ghidul « Învățăm limba moldovenească fără profesor » (Chișinău, 1990). În perioada 1990-1994, membru al Guvernului Republicii Moldova (în trei guverne consecutive), ministru al științei și învățământului. A întreprins o serie de măsuri în vederea reformării învățământului vechi anchilozat și rusificat, revenirii la învățământul în limba națională, ralierii la cel european prin integrarea în învățământul românesc modern : unificarea programelor și a planurilor de studii cu cele din România ; introducerea manualelor românești (în perspectiva creării de colective de autori din România și din Republica Molodva) ; studierea obligatorie în școlile de stat a limbii române, a istoriei românilor și a cursului integral de literatură română ; folosirea în învățământ a glotonimului « limba română » pentru limba oficială a statului și a etnonimului « popor român » pentru denumirea populației majoritare din republică; revenirea la sistemul clasic de structurare a învățământului preuniversitar (primar, gimnazial, liceal ; special și profesional) și de apreciere a cunoștințelor elevilor și studenților pe bază de 10 puncte ; deschiderea, pentru prima dată după 1944, a liceelor, cu studierea avansată a unor limbi străine, la care elevii moldoveni nu aveau acces ; derusificarea învățământului național, atribuirea, limbii ruse din școlile neruse de pe teritoriul republicii, a statutului de limbă străină, care poate fi studiată opțional ; atestarea periodică a cadrelor și conferirea de grade didactice ; trimiterea masivă a tineretului la studii de toate gradele în Țară pe burse oferite de statul român etc. Neocomuniștii (“agrarienii”) l-au acuzat de “românizare” a învățământului din Republica Moldova, de “reetnizare” (alias românizare) a tinerilor generații de moldoveni. În 1994, când au venit la putere, l-au demis, ostracizat pentru așa-zisa românizare, lăsându-l fără loc de muncă, îngrădindu-i revenirea în învățământ, căruia îi consacrase peste 30 de ani, forțându-l să se autoexileze în Țara-mamă. Timp de 13 ani, până la pensionare (2007), a activat ca expert la Direcția Relații Internaționale din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului din București.

Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Molodva (1980). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999). Membru al colegiului de redacție al revistei « Limba română » (Chișinău, din 1990)). Membru al colegiului de redacție al revistei “Limba și literatura română » (București, din 1995). Membru al Societății de Științe Filologice din România (din 1996). Eminent al învățământului public din RSSM (1969). Eminent al învățământului superior din URSS (1980). Doctor honoris causa al Universității “Al. I. Cuza” din Iași (1993), professor honoris causa al Universității București (1994). Ordinul « Gloria muncii » al Republicii Moldova. A debutat cu poezii în ziarul raional « Calea spre comunism » din Cahul (1956). A publicat poezii în reviste precum “Literatura și arta”, “Limba română”, “Viața satului”, “Patria tânără” (Chișinău), “Glasul națiunii” (București-Chișinău), “Arcașul” (Cernăuți), “Contemporanul – Ideea europeană”, “Revista română”, “Pro Saeculum”, “Paradox”, “Dacia literară”, “Oglinda literară” etc. Poezii ale autorului au fost introduce în antologiile: “Eterna iubire” (1999), “Iubirea de metaforă” (2000), “Sonetul românesc” (în curs de apariție) etc. Despre poezia autorului au scris : Mihai Cimpoi, Gheorghe Vodă, Anatol Ciocanu, Ion Ciocanu, Leo Bordeianu, Ion Iachim, Veronica Bâtcă, Tudor Opriș, Aureliu Goci, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Gavrilă, Ioan Mazilu-Crângași ș.a.

Volume de versuri publicate[modificare | modificare sursă]

  • « Surâsul Giocondei ». Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997.
  • « Trenul cu un singur pasager ». Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998.
  • « Azur ». Ed. « Augusta », Timișoara, 2002.
  • « Câte-s visele, multele… ». Ed. « Pro Transilvania », București, 2003.
  • « Coloana infinitului ». Ed. “Pro Transilvania”; București, 2003.
  • “De-a alba – neagra”. Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2006.
  • « Roată de olar. Sonete ». Ed. “Pro Transilvania”, București, 2008.
  • “Vernale ploi”. Ed. “Pro Transilvania”, București, 2008.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Mătcaș (la 60 de ani). În : « Calendar național 2000 », Chișinău, 2000, pp. 127-130.
  • Nicolae Mătcaș. În : « Enciclopedia marilor personalități. Din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului și de pretutindeni. *Vol. V. Contemporanii, K-Z. ». Ed. « Geneze », Fundația Realitatea Românească, București, 2003, pp. 76-79.
  • Tudor Opriș. “Inimi de peste Prut”. În cartea : Tudor Opriș. Chipuri în bronz. Evocări, II. Ed. Pro Transilvania, București, 2005, pp. 98-106.
  • Nicolae Mătcaș : În : Aurel Sasu. Dicționarul biografic al literaturii române, vol. II (M-Z). Ed. Paralela 45., Pitești, 2006, pp. 82-83.