Germani bucovineni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Germanii bucovineni (în germană Bukowinadeutsche sau Buchenlanddeutsche) au reprezentat o populație de origine germană, care a trăit în Bucovina între 1780 și 1940.

Colonizarea[modificare | modificare sursă]

Germanii imigrați nu s-au răspândit uniform în toată Bucovina, ci au fondat localități proprii sau cartiere proprii în localitățile existente. Astfel de localități au fost Gura Putnei (în germană Karlsberg), Voievodeasa (în germană Fürstenthal) și Poiana Micului (în germană Buchenhain). În alte sate s-au așezat pe lângă locuitorii români, preluând numele românesc al localității, ca la Bădeuți (în germană Deutsch-Badeutz).

O parte însemnată din imigranți s-au stabilit în orașe ca Cernăuți (în germană Tschernowitz), Rădăuți (în germană Radautz), Suceava (în germană Suczawa), Vatra Dornei (în germană Dorna-Watra) și Gura Humorului (în germană Gurahumora sau Gura Humora), localitate în care, în 1930, reprezentau majoritatea populației.

Germanii bucovineni au fost, în majoritate, agricultori. În activitatea lor, agricultorii coloniști germani au obținut adesea rezultate mai bune decât localnicii români, pentru că, la venirea lor în Bucovina, aceștia au primit 16-20 hectare de teren agricol de cea mai bună calitate, lemn de construcție, vite de prăsilă, semințe de calitate la prețuri convenabile sau sub formă de împrumuturi pe termen lung, fără dobândă, scutiri de impozite,[1]

Până la strămutarea lor în Al Treilea Reich, ce a avut loc în 1940, germanii reprezentau o minoritate națională cu pondere de circa 21% din totalul populației, valoare stabilită la recensământul din 1910. Ulterior, s-a constatat că circa 13% din aceștia erau evrei care s-au declarat germani.

Cronologia colonizării[modificare | modificare sursă]

În Bucovina, coloniștii germani au venit valuri, nu numai dinafara Imperiului, dar și din interior, formând colonii pentru exploatări miniere, forestiere, fabricarea sticlei, agricultură, meșteșuguri, etc. Iată, cronologic, coloniile germane înființate în Bucovina:[1]

  • 1782 – Bosanci (Bossancze/Bosschantsche) – coloniști germani din Franconia și Șvabia
  • 1782 – Cernăuți – coloniști germani din Banat;
  • 1782 – Roșa – coloniști germani din Banat;
  • 1782 – Molodia – coloniști germani din Banat;
  • 1782 – Jucica – coloniști germani din Banat;
  • 1782 – Mitocu Dragomirnei – coloniști germani din Banat;
  • 1784, 1787, 1796 – Iacobeni – coloniști din nordul Transilvaniei și Zips (comitat din nordul Ungariei);
  • 1787 – Ilișești – coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – Frătăuți - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – Satul Mare - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – Bădeuți - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – St. Onufri - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – Ițcani - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – Tereblecea - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1787 – Arbore - coloniști germani țărani din Hessen, Pfalz, Baden și Würtenberg;
  • 1789 – Rădăuți – coloniști germani în legătură cu organizarea Fondului Bisericesc și anul 1792 coloniști germani legat de organizarea Remonteriei;
  • 1791 – Gura Putnei (Karlsberg) – coloniști din Boemia care lucrau la fabrica de sticlă și în 1803 – coloniști lucrători forestieri;
  • 1793 – Huta Veche (Althütte) – coloniști din Boemia lucrători sticlari. După plecarea acestora, coloniștii rămași lucrau la pădure;
  • 1797 – Cârlibaba (Mariensee) – coloniști din Zips care lucrau la minele de plumb;
  • 1802 – Cacica – coloniști transferați de la zăcămintele de sare de la Pleș;
  • 1803 – Valea Voievodeasa–Marginea (Fürstenthal) – coloniști lucrători la fabrica de sticlă;
  • 1804 – Frasin – coloniști mineri pentru exploatarea piritei, fierului, argintului și manganului, veniți din Germania, Transilvania,Ungaria de Sus;
  • 1807 – Prisaca Dornei (Eisenau) – coloniști mineri din Zips;
  • 1808 – Fundu Moldovei – coloniști din Zips, lucrători la minele de cupru;
  • 1808 – Pojorâta – coloniști lucrători la minele de cupru, veniți din Zips;
  • 1808 – Bucșoaia;
  • 1808 – Stulpicani;
  • 1808 – Luisenthal (între Pojorâta și Fundu Moldovei) – coloniști din Zips, lucrători la minele de cupru;
  • 1815 – Huta Nouă (Neuhütte);
  • 1809 – Freundenthal (la nord de Vama) - coloniști muncitori forestieri pe valea râului Moldova;
  • 1809 – Fundu Moldovei – coloniști lucrători în mină;
  • 1810 – Gura Humorului;
  • 1817 – Crasna Ilschi;
  • 1817 – Păltinoasa – coloniști germani din Boemia;
  • 1835 – Lichtenberg (fosta localitate Dealu Ederii, între Clit și Marginea) – coloniști germani din ținutul Praga;
  • 1835 – Lunca Frumoasă;
  • 1836 – Bori – coloniști germani din ținutul Praga, originari din Boemia;
  • 1838 – Schwarthal (pe valea pârâului Negrileasa) – coloniști germani din Boemia;
  • 1841 – Poiana Micului (Buchenhein);
  • 1843 – Clit – cu coloniști germani din Boemia;
  • 1850 – Bănila Moldovenească (Augustendorf);
  • 1860 – Alexanderdorf– pe moșia Berhomet;
  • 1869 – Katerinendorf – pe moșia Berhomet;
  • 1885 – Jadova Nouă (pe teritoriul satului Jadova);
  • 1893 – Nicolausdorf– pe teritoriul satului Jadova.

Strămutarea[modificare | modificare sursă]

Prin ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940, adresat României, care a dus la Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de nord, germanii din cele două ținuturi s-au trezit peste noapte locuind în Uniunea Sovietică. Având ca bază Pactul Ribbentrop-Molotov, pe 5 septembrie 1940 a fost încheiat la Moscova așa-numitul "Tratat de strămutare" (Umsiedlungsvertrag). Ca urmare a acestui tratat, după numai 4 zile, la 9 septembrie 1940 s-a înființat în Cernăuți Comandamentul pentru strămutare (Umsiedlungskommando) pentru Basarabia și Bucovina de Nord, care și-a început activitatea pe 15 septembrie, acesta fiind compus din 599 persoane sub comanda SS-Standartenführer Horst Hoffmeyer. Primul transport pe calea ferată, cu 1.000 de germani strămutați, a avut loc pe 27 septembrie. Ultimul tren cu strămutați a trecut granița Uniunii Sovietice la 17 noiembrie, încadrându-se perfect în termen. Din sudul Bucovinei, trenurile au trecut prin Transilvania, Ungaria, Austria[2].

După strămutarea germanilor din nordul Bucovinei, care intrase în compunerea URSS, Germania a considerat că nici comunitățile germane din sudul Bucovinei, rămase la România, nu mai erau "viabile". De aceea, la 22 octombrie 1940, consulul general al Germaniei în România, SS-Oberführer Wilhelm Rodde a semnat cu Ioan Broșu, reprezentantul României, un tratat germano-român privind strămutatrea. După modelul aplicat în Bucovina de Nord s-a înființat Comandamentul German pentru strămutare Deutsche Abwicklungsstelle für die Umsiedlung (DAS)[3], care a pus strămutarea sub comanda SS-Oberführer Heinrich Siekmeier[4]. De data aceasta, acțiunea nu mai era pusă sub presiunea timpului, ca în Bucovina de Nord[2].

Prin strămutarea din 1940, circa 80.000 - 90.000 de persoane au părăsit Bucovina, fiind duse în Al Treilea Reich, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).

Deoarece transportul s-a făcut cu trenul, strămutații au putut să-și ia cu ei doar foarte puține obiecte personale. După o scurtă staționare în lagăre din Germania, majoritatea strămutaților au fost relocați în gospodării confiscate de naziști în Polonia (teritoriu ce forma Reichsgau Wartheland, denumit și Warthegau), gospodării care le-au fost date strămutaților ca despăgubire pentru averile lăsate în Bucovina.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ioan Cocuz: Partidele politice românești din Bucovina 1862 – 1914
  2. ^ a b Die Umsiedlung der Volksdeutschen aus der Bukowina im Jahre 1940
  3. ^ Markus Leniger Nationalsozialistische "Volkstumsarbeit" und Umsiedlungspolitik 1933-1945
  4. ^ Mariana Hausleitner Die Rumänisierung der Bukowina

Legături externe[modificare | modificare sursă]