Vicovu de Sus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vicovu de Sus
Ober Wikow
—  Oraș  —
Bustul lui Ion Nistor din Vicovu de Sus
Bustul lui Ion Nistor din Vicovu de Sus
Stema Vicovu de Sus
Stemă
Vicovu de Sus se află în România
{{{alt}}}
Vicovu de Sus
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 47°55′33″N 25°40′48″E / 47.92583°N 25.68000°E / 47.92583; 25.6800047°55′33″N 25°40′48″E / 47.92583°N 25.68000°E / 47.92583; 25.68000

Țară  România
Județ Suceava

SIRUTA 151095
Atestare documentară 1436
Oraș 2004

Localități componente Bivolărie

Guvernare
 - Primar Gheorghe Schipor (USL,02012)

Suprafață
 - Total 42,55  km²

Populație (2011)[1] [2]
 - Total 13.308 locuitori
 - Densitate 307 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 14.125 locuitori

Site: Site-ul oficial al Primăriei Vicovu de Sus

Poziția în cadrul județului Suceava
Poziția în cadrul județului Suceava

Vicovu de Sus (în germană Ober Wikow) este un oraș situat în județul Suceava, în nord-estul României, în regiunea istorică Bucovina de sud. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 13.053 locuitori, fiind al șaselea centru urban ca mărime al județului. A fost declarat oraș prin Legea 83/2004, împreună cu alte 7 localități din județul Suceava.

Până a fi declarat oraș, Vicovu de Sus era cea mai mare comună din județul Suceava. Tranziția către oraș s-a făcut firesc, cu toate că localitatea păstrează și majoritatea caracteristicilor sale rurale. Vicovu de Sus este una dintre localitățile cu un ritm ridicat de dezvoltare în ultima perioadă, în oraș apărând diferite unități comerciale și economice, cum ar fi fabrici de încălțăminte. Din punct de vedere demografic, Vicovu de Sus a depășit orașe mult mai vechi din județ, precum Gura Humorului, Siret și Solca.

Localitatea este așezată în nordul județului Suceava, în apropierea graniței cu Ucraina, pe șoseaua națională și calea ferată care leagă municipiul Rădăuți de Putna. De altfel, Vicovu de Sus se regăsește în aria de influență urbană a Rădăuțiului. Din structura orașului Vicovu de Sus mai face parte fostul sat Bivolărie, devenit cartier al orașului și despărțit de acesta de râul Suceava.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Orașul Vicovu de Sus este situat în partea de nord a județului Suceava, în depresiunea Rădăuți și este străbătut de Râul Suceava, care desparte orașul în două (Vicovu de Sus, aflat pe malul stâng și cartierul Bivolărie pe malul drept a râului). În partea de nord, orașul este mărginit de frontiera de stat dintre România și Ucraina, la sud de munții Obcina Mare (cu vârful Măgura Mică, atitudine 837 m), la sud-est de comuna Vicovu de Jos, la nord-est de comuna Bilca, în partea de vest orașul este delimitat de comuna Straja și în partea de sud-vest de Râul Suceava, ce trasează linia administrativă dintre oraș și comuna Putna.

Din punct de vedere administrativ, orașul este împărțit în două cartiere: Vicovu de Sus (format din Vicovu de Sus Est, Vicovu de Sus Centru, Plai și Laura) care reprezintă 70% din suprafața orașului și Bivolărie (format din vatra satului Bivolărie și cătunul Poderei) 30% din suprafața orașului.

Localitatea deține 1.200 mp de spații verzi amenajate și peisaje naturale de la poalele Obcinelor Mari. În orașul Vicovu de Sus există statuia lui Ion Nistor și un monument al eroilor din cele două războaie mondiale, străjuit de două tunuri.

Calea ferată Suceava – Putna/Nisipitu trece prin Bivolărie și sunt două stații CFR: Vicovu de Sus, aflată la 59 km de Gara Suceava Nord și Bivolărie, la 62 km de stația Suceava Nord.

Prin Bivolărie trece șoseaua națională RădăuțiPutna (19 km de Rădăuți și 8 km până în Putna), iar prin Vicovu de Sus trece șoseaua națională Rădăuți – Cernăuți (22 km de Rădăuți și 55 km până la Cernăuți) și drumul județean Vicov – Ulma (30 km până în Ulma).

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a orașului Vicovu de Sus

     Români (92.77%)

     Romi (5.04%)

     Necunoscută (2.01%)

     Altă etnie (0.15%)



Circle frame.svg

Componența confesională a orașului Vicovu de Sus

     Ortodocși (75.11%)

     Penticostali (21.58%)

     Necunoscută (2.02%)

     Altă religie (1.27%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Vicovu de Sus se ridică la 13.308 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 14.125 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (92,78%), cu o minoritate de romi (5,05%). Pentru 2,01% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (75,11%), cu o minoritate de penticostali (21,58%). Pentru 2,03% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[3]

Recensământul din 1930[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a orașului Vicovu de Sus

     Români (91.9%)

     Germani (2.95%)

     Evrei (3.84%)

     Altă etnie (1.31%)



Circle frame.svg

Componența confesională a orașului Vicovu de Sus

     Ortodocși (91.92%)

     Romano-catolici (2.97%)

     Mozaici (3.91%)

     Altă religie (1.2%)

Conform recensământului efectuat în 1930, populația orașului Vicovu de Sus se ridica la 8552 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (91,9%), cu o minoritate de germani (2,95%), una de evrei (3,84%). Alte persoane s-au declarat: ruteni (5 persoane), ruși (2 persoane), sârbi\croați\sloveni (1 persoană), cehi\slovaci (2 persoane) și polonezi (12 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (91,92%), dar existau și romano-catolici (2,97%) și mozaici (3,91%). Alte persoane au declarat: evanghelici\luterani (24 de persoane), greco-catolici (7 persoane), baptiști (30 de persoane), altă religie (4 persoane) și fără religie (40 de persoane).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Valea Sucevei a fost locuită încă din epoca străveche. S-au descoperit însă unelte paleolitice pe raza comunei Straja, iar din epoca neolitică zona comunei Voitinel este circumscrisă vastului spațiu al culturii Stacervo-Criș. În perioada geto-dacică, spațiul de nord al Moldovei era locuit de tribul costobocilor, care și-au extins autoritatea în zona de nord a Moldovei, întemeind un regat care cuprindea Bucovina și Maramureș.

Începuturile epocii medievale demonstrează o continuitate a locuirii în zona Rădăuților. Din perioada secolului al X-lea s-a descoperit la Rădăuți, într-un context arheologic bizantin, o monedă încadrată cronologic între anii 998 și 1028. Legăturile cu regatului maghiar sunt atestate de emisiunile monetare aparținând regilor arpadieni și descoperite în zona Cernăuți. În aceeași perioadă sunt scoase la iveală și monede germane din secolul al XIII-lea.

Satul Vicov a fost întemeiat înainte de descălecatul lui Dragoș și al lui Bogdan I, avându-și vatra pe valea pârâului Sicova, de la care și-a luat numele. Ulterior, satul a fost împărțit de către urmașii unuia dintre stăpânii săi în două părți, fiecare parte devenind sat distinct: Vicovul de Jos și Vicovul de Sus. Vicovul de Jos a fost cumpărat de către Alexandru cel Bun și dăruit Mitropoliei Moldovei. În schimb, satul Vicovul de Sus (care cuprindea teritoriul actual al orașului Vicovu de Sus și al comunei Bilca) era în posesia familiei Babici, cu toate hotarele sale, după cum au stăpânit din veac. Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii a fost Stan Babici, membru în sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun și al fiului său, Iliaș. Pe teritoriul satului Laura a fost una dintre cele mai însemnate mănăstiri de la începutul Evului Mediu din Moldova. Aici și-au avut metania episcopul Leontie de la Rădăuți și Daniil Sihastru, ambii sanctificați mai târziu de Biserica Ortodoxă. Însuși cătunul Laura, aflat în partea de vest a localității, își are numele de la această Lavra monahală. În pădurile de la nordul localității Vicovu de Sus au fost descoperite unelte de piatră, arme din bronz și fragmente de zale din Evul Mediu.

Pe teritoriul Vicovului de Sus se afla Vama cea Mică a Sucevei, deoarece pe aici treceau negustorii care cumpărau vite din Siret pentru a le duce în Transilvania și Maramureș. Existența unei vămi pe teritoriul localității este confirmată de două documente domnești aparținând lui Ștefan cel Mare din 3 aprilie 1488 și din 2 februarie 1503.

La 15 septembrie 1466, imediat după începerea construcției Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare cumpăra satul Vicovu de Sus de la Stan Babici și de la frații săi și îl dăruiește lăcașului său. De fapt, satul Vicovu de Sus este primul sat dăruit Putnei de către domnitorul Moldovei. Ulterior, Ștefan cel Mare a obținut prin schimb sau prin cumpărături și celelalte sate aflate mai jos de Vicovu de Sus: Vicovu de Jos, Voitinel, Măneuți (aflat între Vicovul de Jos și Gălănești), Balosinești (pe teritoriul de astăzi al Gălăneștilor), Tărnăuca (astăzi Frătăuții Noi), Frătăuții Vechi și Măcicătești și le dăruiește Putnei.

Aflați în subordinea Mănăstirii Putna, vicovenii erau poslușnici ai călugărilor, fiind scutiți de dări pentru că păzeau potecile care duceau în Transilvania de hoți și oștile plecate după pradă. Punctul de pază al potecilor era în cătunul Caraula din satul Straja, aflat la vest de satul Vicovul de Sus. De fapt, actualul sat Straja a fost format din vicovenii care făceau de strajă drumului care ducea în Transilvania.

În anul 1622, tătarii care căutau să jefuiască Mănăstirea Putna sunt opriți de vicoveni, așa încât călugării sunt feriți de primejdie, iar domnul Moldovei ajungea să spună că hoardele păgâne au prădat toată Moldova până la Vicove. Pentru că erau soldați de nădejde, în secolul al XVIII-lea domnii Moldovei erau păziți de oameni tineri cu sâneață (pușcă) aduși din Vicove și din Berhomet pe Siret. În timp de pace vicovenii făceau comerț cu boi în orașul Bistrița, fiind amintit un negustor Vasile Gicovanul (secolul al XVI-lea).

Din pricina dărilor către domnii fanarioți, satul s-a pustiit de câteva ori, dar călugării și domnia l-au repopulat cu o parte dintre oamenii fugiți, dar și cu alții aduși din Transilvania. Ca atare, în satele Vicovul de Sus și de Jos, Bilca, Voitinel, Horodnic, Frătăuți, Rădăuți, Sucevița, Marginea, Volovăț și Horodnic au venit numeroși locuitori din zona Năsăud, ceea ce a făcut ca în cadrul graiului moldovenesc, în această regiune, să se individualizeze un subgrai distinct, cunoscut sub numele de graiul mărginean, care împletește vorba din Năsăud cu cea din Bucovina.

Până la desființarea județelor de către autoritățile comuniste, Vicovu de Sus a făcut parte din fostul județ Rădăuți.

Economie[modificare | modificare sursă]

Dupa semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop la data de 23 august 1939, in care partea germana declara totalul dezinteres pentru Basarabia, Uniunea Sovietica a emis, la 23 iunie 1940, prin minsitrul sau de externe, Viaceslav Molotov, pretentii suplimentare si asupra Bucovinei, desi aceasta nu a facut parte niciodata din Imperiul Tarist sau Uniunea Sovietica ''in numele ucrainienilor ce sunt majoritari in aceasta regiune".

Germanii revoltati de acest fapt, nevrand sa lase un fost teritoriu austriac sa cada in stapanirea rusilor, s-au opus acestei decizii si au obtinut impartirea Bucovinei intre Regatul Romaniei si Uniunea Sovietica.Una din relatarile taranilor din Vicovu de Sus spune ca acestia i-au imbatat pe membrii comisiei de trasare a granitelor si astfel a ramas Vicovul de Sus in Regatul Romaniei. Armata rusă a ocupat în iunie 1940 Bucovina de Nord, Tinutul Herta și Basarabia, iar noua graniță a Regatului României a fost trasată prin Vicovu de Sus. În România au rămas oamenii și casele lor, la ruși au rămas pământul și pădurea. Două decenii mai târziu, tot la ei s-a oprit și granița colectivizării. Vicovu de Sus a fost ultimul sat din Bucovina forțat să intre în sistemul cooperatist.

Vicovu de Sus a cunoscut un ritm de creștere economică în ultimul timp în care s-au dezvoltat numeroase unități economice și comerciale având ca activitate de bază industria ușoară (producerea de încălțăminte, prelucrarea lemnului și a produselor lactate). O îndeletnicire mai veche a localnicilor este agricultura și creșterea animalelor. În prezent, în orașul Vicovu de Sus își desfășoară activitatea peste 144 de societății comerciale, din care 51 de societății comerciale în cartierul Bivolărie.

Industria de încălțăminte practic a urbanizat Vicovul de Sus. Orașul este una din cele mai dezvoltate localități din Bucovina. Proiecte pentru urbanizarea localității au existat și înainte și după 1989, în prezent îndeplinind indicatorii minimali statuați de Legea 351/2001. Apa potabilă este captată și direcționată către 40 de cișmele stradale, se lucrează la canalizare și la racordarea la rețeaua națională de gaz metan. Totodată, orașul are stație de clorinare, telefonie fixă digitală, servicii de internet și televiziune prin cablu.

Educație[modificare | modificare sursă]

Relatările privind începuturile învățământului din Vicovu de Sus aparțin învățătorului Ion Moldovean. Acesta ne relatează modul în care a luat naștere prima școala primară în centrul comunei în anul 1852. Școala a fost înființată cu sprijinul preotului Vladimir Vasilovici, a primarului și a dascălului bisericesc în casa particulară a zidarului Ion Roman. Școala purta denumirea de „Trivial Schule” având ca prim învățător pe Ion Talpariu. În anul 1855 școala este mutată în casa morarului Karl Postatny. Între anii 1856-1857 școala funcționează în casa pădurarului Brazza. În anul 1856, sub îndrumarea preotului Mihai Pitey, s-a început construcția localului de școală pe un teren în suprafață de 22 de prăjini, teren cumpărat de la dascălul bisericii Constantin Nistor.

O a doua școală, înființată pe lângă școala din centru, o va reprezenta școala primară din estul comunei. În 1899 funcționa o filială a școlii din centru în casa particulară a lui George Komarnitchi. Școala a mai funcționat și în casa particulară a gospodarului Vasile Dabaca. În anul 1908 se începe construirea unui local de școală cu 4 clase, școală care va fi inaugurată la 12 decembrie 1908 sub denumirea de „Jubileum Schule”. Denumirea se datorează aniversării a 60 de ani împliniți de împăratul Austro-Ungariei Frantz Iosef. În anul 1966 școala se va mări prin adăugarea a încă două săli de clasă.

În jurul anului 1900 a luat ființă prima școală din satul Laura într-o casă particulară aparținând gospodarului Negru Gheorghe. Acesta va dona terenul pe care se va construi între 1912-1913 un local de școală, dat în folosință în anul 1922.

În legătură cu școala din Bivolărie există mențiuni potrivit cărora între anii 1922-1925 se înființează o școală primară într-o clădire a fostei herghelii de stat austriece. Școala avea patru săli la care se adaugă locuința directorului. Între anii 1959-1960 se amenajează o școală într-o clădire aparținând fostei fabrici de cherestea, fabrică aflată lângă Gara CFR Bivolărie. După anul 1966 se construiește actualul local al școlii Bivolărie.

În 1959 se înființează școala cu clasele I-VIII din satul Plai, școală care funcționează într-o casă particulară având trei săli de clasă plus locuința directorului. Între 1959-1960 se înființează și o școală cu trei săli de clasă în zona Laura-Straja.

Începând cu anul 1964 se trece la construirea Liceului „Ion Nistor” Vicovu de Sus, clădire la care se adaugă în 1976 clădirea școlii generale cu 8 săli de clasă. În anul 1979 se va adăuga localul III al Grupului Școlar.

În anul 1997 se va ridica o nouă școală cu clasele I-VIII în satul Plai. În anul 2003 Școala Specială Bivolărie devine Grup Școlar Bivolărie Vicovu de Sus, pentru persoanele cu deficiențe.

Religie[modificare | modificare sursă]

Religia predominantă în Vicovu de Sus este ortodoxia. După confesiune, populația localității se împarte astfel: 79.05% ortodocși, 19.47% penticostali și 1.26% baptiști.

Conform recensământului din anul 1910, în Vicovu de Sus locuiau 6.725 persoane de confesiune ortodoxă, 359 israeliți, 269 romano-catolici, 24 greco-catolici, 16 luterani, 2 armeano-catolici.

În 1930, stuctura populației după religie era următoarea: 7.860 ortodocși, 253 romano-catolici, 7 greco-catolici, 334 mozaici, 30 baptiști, 24 evangelici, 4 alte religii și secte, 40 fără religie și liber cugetători.

Rezultatele recensământului efectuat în 2002 indicau că în Vicovu de Sus trăiau 11.166 persoane de confesiune ortodoxă, 2.751 penticostali, 179 baptiști, 11 adventiști de ziua a șaptea, 6 romano-catolici, 4 creștini după Evangelie, 3 creștini de rit vechi, 1 reformat, 1 de altă religie, 3 fără religie.

Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

Lăcașuri de cult pentru ortodocși:

  • Mănăstirea Sfântul Laurențiu din Vicovu de Sus Laura (Lavra Monahală a doua jumătate a secolului al XV-lea);
  • Biserică ortodoxă veche din Vicovu de Sus (edificiul era din lemn și era amplasat undeva la vărsarea pârâului Sicova în râul Suceava la capătul punții de peste râul Suceava, ce leagă Vicovu de Sus cu halta Bivolărie, fiind atestată din 1490 și până în 1772);
  • Biserica ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului” Vicovu de Sus - Centru (a început prin a se căra piatră în 1800; zidirea lăcașului a început în anul 1802 fiind ridicat de un meșter din Horodenka; construcția a fost terminată în anul 1804, când a fost pictată catapeteasma; în 1806 biserica a fost sfințită);
  • Biserica ortodoxă “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Vicovu de Sus - Est (1910);
  • Biserica ortodoxă "Sfântul Nicolaie" Vicovu de Sus - Bivolărie (1861; biserica a fost adusă de la Gura Largului, comuna Poiana Teiului, județul Neamț, deoarece se ridica lacul de acumulare de la Bicaz în 1959, fiind refăcută în Bivolărie în anul 1960, când a fost sfințită);
  • Biserica ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ Vicovu de Sus - Laura;
  • Capela ortodoxă Bivolărie (2003);
  • Capela ortodoxă Vicovu de Sus Est (1997).

Lăcașuri de cult pentru baptiști:

  • Biserica baptistă Vicovu de Sus Bivolărie (1972);
  • Biserica baptistă Vicovu de Sus Centru (1995).

Lăcașuri de cult pentru penticostali:

  • Biserica penticostală din Vicovu de Sus Nr. 1 (a început de la un singur membru în anul 1918, și anume Nițu Constantin al lui Filip, întors de pe frontul din Rusia din Primul Război Mondial; la început programul religios a avut loc în satul Bivolărie în casa acestuia);
  • Biserica Penticostală Betleem din Vicovu de Sus Bivolărie (2003).

Sănătate[modificare | modificare sursă]

Spitalul Vicovu de Sus a fost înființat în perioada interbelică (în jurul anului 1920) de către istoricul Ion Nistor. În anul 1980 spitalul a fost desființat de către regimul comunist, în vechea clădire desfășurându-și activitatea Dispensarul Sanitar Vicovu de Sus Centru. Din 2003 vechiul spital a devenit Centru de sănătate medico-social „Ion Nistor” pentru întreaga zonă. Din data de 15 iunie 2010 spitalul „Ion Nistor” este închis din lipsă de fonduri. În orașul Vicovu de Sus își desfășoară activitatea patru Dispensare Sanitare (Bivolărie, Vicovu de Sus Centru, Vicovu de Sus Est și Laura), trei Cabinete de Stomatologie (Bivolărie, Laura și Vicovu de Sus Est), două farmacii (Bivolărie și Vicovu de Sus Centru).

Cultură[modificare | modificare sursă]

Cea mai cunoscută personalitate a orașului este istoricul Ion Nistor (1876-1962), socotit de către Nicolae Iorga cel mai mare istoric al Bucovinei. Ion Nistor a fost unul dintre fruntașii Bucovinei care au hotărât unirea acestei provincii cu România la 15-27 martie 1918. A fost profesor la Universitatea din Cernăuți, iar în perioada interbelică a deținut portofoliul de ministru al sănătății. Pentru aceste lucruri a fost închis la Sighetu Marmației de către autoritățile comuniste.

Altă personalitate a orașului este cunoscuta solistă de muzică populară Sofia Vicoveanca, care a copilărit în zona Vicovu de Sus, după care și-a inspirat numele.

Punctul vamal[modificare | modificare sursă]

Prin Vicovul de Sus trece vechiul drum imperial construit de Maria Tereza, care lega Transilvania de Cernăuți și Galiția. În prezent, din pricina ruperii de către sovietici a nordului Bucovinei de România, importanța acestei rute a fost diminuată. Totuși, aici a fost înființat un punct vamal. Totodată, vechea Unitate Militară a Vicovului din perioada comunistă a devenit Sectorul Poliției de Frontieră Vicov.

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Franța Cesson, Franța (1995)

Personalități[modificare | modificare sursă]

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

  • Biserica ortodoxă din Vicovu de Sus Centru – construită în perioada 1800-1804.
  • Biserica ortodoxă Sfântul Nicolaie din Bivolărie – construită în anul 1861 și adusă la Bivolărie de la Gura Largului, comuna Poiana Teiului, județul Neamț.
  • Biserica Ortodoxă din Vicovu de Sus Est – construită în anul 1910.
  • Casa Memorială „Ion Nistor” din Bivolărie, Vicovu de Sus.
  • Monumentul eroilor din Primul Război Mondial – monument situat în Parcul Vicov, ridicat în 1918.
  • Bustul istoricului Ion Nistor – monument situat în curtea Grupului Școlar „Ion Nistor”.
  • Centrul Cultural Româno-Francez „Bivolărie-Cesson”.
  • A doua Școală Primară din Vicov – obiectiv aflat în estul localității, înființat în 1899 (construcția a fost inaugurată la 12 decembrie 1908 sub denumirea de „Jubileum Schule”).
  • Gara Vicovu de Sus – construită în 1889 odată cu calea ferată Dornești – Gura Putnei – Nisipitu – Rusca – Seletin – Șipotele Sucevei – Izvoarele Sucevei (tronsonul Nisipitu – Izvoarele Sucevei a fost inaugurat în 1917).
  • Moara de apă „Philip Ghottel” – moară de apă cu roată înființată în anul 1915, care funcționează și în prezent.
  • Drumeții Obcinile BucovineiObcina Mare cu vârful Măgura Mică, atitudine 837 metri.
  • Mănăstirea Sfântul Laurențiu din Vicovu de Sus (Lavra Monahală) – lăcaș de cult atestat din 1490 și până în 1772, la confluența pârâului Șicov cu râul Suceava (locație neidentificată).
  • Ruinele clădirii fostelor grajduri pentru bivoli din vremea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432) – clădiri ce au funcționat mai târziu (1775-1918) ca herghelie de stat a Armatei Austro-Ungare (actualmente funcționează Căminul Cultural Bivolărie, Grupul Școlar Bivolărie și alte construcții în apropiere).
  • Ruinele clădirii fostei fabrici de cherestea din Bivolărie – aflată lângă Gara CFR Vicovu de Sus, folosită de către Imperiul Austriac pentru extinderea exportului de cherestea către Rusia, fabrica a fost confiscată și mutată în întregime de URSS ca recompensă de război.

Obiective istorice și turistice din împrejurimi[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vicovu de Sus