Sari la conținut

Republica Democratică Moldovenească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la fostul stat Republica Democratică Moldovenească din anii 1917-1918. Pentru alte sensuri, vedeți Republica Moldovenească (dezambiguizare).
Republica Democratică Moldovenească
 – 
DrapelStemă
DrapelStemă
Imn național
Deșteaptă-te, române!
Republica Democratică Moldovenească în Europa în 1917
Republica Democratică Moldovenească în Europa în 1917
Republica Democratică Moldovenească în Europa în 1917
CapitalăChișinău
LimbăMoldovenească (română)
Religieortodoxă
Guvernare
Formă de guvernarerepublică
Președinte 
 - 1917 - 1918Ion Inculeț
LegislativSfatul Țării
Istorie
proclamarea independenței față de Republica Rusă
unirea cu Regatul României
Date statistice
Suprafață 
 - 44.399 km²
Populație 
 - est.2.700.000 loc.
     Densitate60,8 loc./km²
Economie
MonedăRubla (Imperiul rus)
În prezent parte din
 Republica Moldova
 Ucraina
Istoria Moldovei
Stema Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei
Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
Basarabia în cadrul României
Guvernământul Basarabiei
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele din 2009

Portal Moldova
 v  d  m 

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus.[1]

Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. În Declarația Sfatului Țării din 2 decembrie 1917 se menționează textual: „Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea republicei federative democratice rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi.”[2]

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.

Informații suplimentare: Declarația drepturilor popoarelor din Rusia

În condițiile de anarhie, stabilită pe întreg teritoriul Imperiului, datorită revoluției rusești, guvernatorul Guberniei Basarabia a demisionat și și-a transmis atribuțiile în mod legal, lui Constantin Mimi. Proceduri similare au avut loc în toate guberniile Imperiului.

Un congres, ce a avut loc în octombrie 1917, a votat demiterea lui Mimi și l-a desemnat pe Ion Inculeț ca noul conducător.

Datorită situației grele existente pe tot teritoriul Imperiului, conducătorii Republicii Democratice Moldovenești: Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii generalului rus Dmitri Șcerbaciov, comandantul armatei ruse de pe frontul român. Deoarece acesta nu avea ostași disponibili, armata rusă fiind și ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaților români.

Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în Basarabia. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii (Cristi, Pelivan și Codreanu). Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia[3]. Pe 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chișinău.

Proclamarea independenței

[modificare | modificare sursă]
Declarația privind proclamarea Republicii Populare Moldovenești din 1917
Sediul din Chișinău al Consiliului de Miniștri al RDM

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Moldovenești. Consiliul Director a fost redenumit în Consiliul de Miniștri. Prim-ministru al noii Republici a devenit Daniel Ciugureanu (de fapt a fost o reconfirmare a funcției, prin prisma faptului că a fost ales Prim-director pe 16 ianuarie 1918), iar Ion Inculeț a fost reconfirmat ca președinte[4].

Organizare administrativ-teritorială

[modificare | modificare sursă]

Republica Democratică Moldovenească era împărțită în 9 județe. Aceste județe s-au păstrat și în componența Regatului României.

Județele Republicii Democratice Moldovenești
Județele Republicii Democratice Moldovenești
Loc Unitate teritorială Populație,
mii loc.
Suprafața,
km²
Densitate,
loc./km²
01. Județul Cetatea Albă 265,2 7.595 34,9
02. Județul Bălți 211,4 5.260 37,6
03. Județul Cahul --- 4.442 ---
04. --- Județul Chilia --- 4.229 ---
05. Județul Hotin 307,5 3.782 81,3
06. Județul Lăpușna 279,6 4.181 66,8
07. Județul Orhei 213,4 4.246 50,2
08. Județul Soroca 218,8 4.331 50,5
09. Județul Tighina 194,9 6.333 30,7
TOTAL 3.555,2 44.399 119,93

În 27 martie/ 9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Votul de unire cu România a fost dat prin 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri.[5] Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

Unele evenimente cheie și contextul istoric în care a existat Republica Democratică Moldovenească. Toate datele se referă la calendarul gregorian (stil nou)

Soarta foștilor membri ai Sfatului Țării sub regimul sovietic

[modificare | modificare sursă]

Sfatul Țării a făcut din Basarabia primul teritoriu de limbă română care a proclamat unirea cu România, în martie 1918. Când s-au întors în 1940, sovieticii învățaseră lecțiile acestui eveniment și i-au deportat pe vorbitorii de limbă română care promovaseră bacalaureatul, mai mult de 30.000 oameni care nu avuseseră timp să treacă Prutul pentru a se refugia în Moldova care a rămas românească. În acest „prim lot” care a fost doar începutul unei lungi serii,[6] au fost incluși și 14 foști deputați ai Sfatului Țării, inclusiv un fost ministru al Republicii Democrate Moldovenești. Dosarul nr. 824 păstrat în arhivele Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova[7], relatează soarta acestor deținuți, arestați de sovietici la 29 iunie 1940, după ce URSS, grație Pactului Ribbentrop-Molotov, anexase cu o zi înainte Basarabia.

La 30 iunie 1940, maiorul Sazîkin, șeful NKVD din Chișinău, a trimis „Comisarului Poporului” (ministrul de Interne al URSS), Lavrenti Pavlovici Beria, o telegramă prin care anunța capturarea acestora (de fapt, îi ridicase pe acești bătrâni de la casele lor) și cerea permisiunea de a organiza un proces în stil sovietic sub acuzația de „trădare a intereselor poporului moldovenesc”. dar deținuții aveau să moară în detenție, fără să fi fost „judecați”.

  1. ^ Charles Upson Clark - The creation of Bessarabian Republic
  2. ^ Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România 1917-1918. Documente. Antologie de Ion Calafeteanu și Viorica -Pompilia Moisuc. Editura Hyperion Chișinău, 1995, p. 117
  3. ^ „Charles Upson Clark - ANARCHY IN BESSARABIA”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Editura Humanitas, 1991, pag.278, ISBN 973-28-0283-9, p. 285
  5. ^ Charles Upson Clark - ORGANIZATION OF THE DIET
  6. ^ Nikolai Bugai, Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии : Лагеря, принудительный труд и депортация (déportation des peuples d'Ukraine, Biélorussie et Moldavie), Dittmar Dahlmann et Gerhard Hirschfeld, Essen, Allemagne, 1999, p. 567-581.
  7. ^ Dosarul penal nr. 824, în 3 volume, privind participanții contrarevoluționari din „Blocul Moldovenesc” și Sfatul Țării. Comisarul Poporului al Afacerilor Interne din RSSM, maior al Securității de Stat Sazîkin. 15 septembrie 1940 Nr. 603 or. Chișinău, arhivele Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Chișinău.
  8. ^ Teza de doctorat în drept Mihai Tașcă, publicat la http://www.timpul.md/article/2009/05/07/1985